Un bărbat, o fată, o insulă pustie – Uirebit
Un bărbat, o fată, o insulă pustie – Uirebit
DESCRIERE:
La patruzeci și patru de ani, un bărbat dezamăgit de viață, sărac și singur, decide să-și vândă apartamentul și să plece departe, undeva la capatul lumii. Tot ceea ce-și dorește este liniștea și un ținut veșnic însorit.
Dar, indiferent cât de frumoase sunt planurile unui bărbat, o femeie va avea întotdeauna puterea de a le da peste cap.
Ziua în care amărâtul întâlnește o fată apărută de nicăieri este ziua dezastrului total și punctul de plecare pentru o mulțime de încurcături năucitoare.
Eva nu este o fată ca toate fetele, așa că aventurile celor doi te vor face să dai pagină după pagină.
Dacă ești obișnuit cu literatura siropoasă, de data asta n-ai prea nimerit-o. Cartea îți dezvăluie un protagonist care nu are nimic în comun cu idealul de frumusețe masculină și o protagonistă care pare desprinsă de-a dreptul din Iad.
Vei avea parte de un roman plin de umor, sarcasm, erotică, dar și multe relații disfuncționale.
„Un bărbat, o fată, o insulă pustie” este o surpriză literară inedită. Dezbate subiecte despre care nu se prea vorbește, interzise chiar.
Pregătește-te pentru o carte pe care n-o vei putea lăsa din mână!
FRAGMENT
Un bărbat, o fată, o insulă pustie
Era întâi decembrie. Împlineam 21 de ani.
Afurisita de iarnă începuse deja să-și arate colții. Însă, în anul acela, iarna a fost ultima mea problemă.
Eram la masă, toți trei.
– Ce ar fi, am zis zâmbind, dacă aș veni într-o zi cu o fată acasă și v-aș spune: „Tată, mamă, iată fata pe care o voi lua de soție!”? N-ar fi frumos?
Tata a rămas o secundă cu lingura în aer, apoi a dus-o încetișor la gură. De cealaltă parte a mesei, mama a ridicat o sprânceană și mi-a zâmbit bucuroasă.
– Da’ de ce să fie frumos, fecioraș? m-a întrebat tata. Adică ce găsești tu frumos în asta? Ha?
– Păi…
– Niciun „păi”! Te bate cumva gândul să te legi la cap la doar douăzeci și unu de ani? Ia mai las-o-ncolo de însurătoare și termină-ți întâi școala!
– Bine, dar întrebarea nu costă bani! am răspuns înghițind cu noduri. Era o întrebare ipotetică.
– Ipo… ce? a făcut tata, privindu-mă cu milă.
– Ipotetică. Adică… e ceva care nu-i sigur, nu-i bătut în cuie, am explicat repede. Este doar așa, o ipoteză.
Mama a luat din fața tatei farfuria goală și i-a servit al doilea fel, ficat de pui cu piure de cartofi.
– Fetița tatei, i-a spus el, ia deschide tu dulăpiorul acela ipotetic și scoate de acolo sticla aceea ipotetică.
Mama a deschis dulăpiorul, a scos sticla și i-a arătat-o. Era goală.
Tata a strâns din fălci, dar nu a mai scos niciun cuvânt. Înțelesese brusc ce-i aia ipotetic.
A terminat în tăcere felul doi, apoi s-a ridicat de la masă, s-a încălțat, și-a luat haina și a întors capul spre mine:
– Vii să bem una mică?
Era ziua mea. Cum era să refuz „una mică”? Mi-am luat haina și-am ieșit în urma lui.
Mergeam amândoi tăcuți. În sinea mea, încercam în fel și chip să găsesc o soluție ca să i-o prezint tatei pe Irina, dar – în acea zi – creierul meu părea să nu funcționeze în parametri normali.
„Nu-i nimic, mi-am zis. După câteva pahare, oamenii gândesc altfel.”
– Dar ce-ți veni? m-a întrebat deodată tata, câteva minute mai târziu, imediat după ce a dat peste cap paharul de coniac. Ție chiar nu ți-e bine așa cum ești? N-ai casă? N-ai masă? Te întreabă cineva de unde vii și unde te duci?
– Păi, nu ai spus tu să-mi găsesc o femeie după ce mă-ntorc din armată? Exact asta fac: respect sfatul tău.
Tata mi-a aruncat o privire lungă pe deasupra sticlei de coniac, și-a turnat alt pahar și a spus așa, ca pentru sine:
– Și totuși ești fiul meu. Cum naiba poți să fii atât de…
A dat peste cap al doilea pahar, l-a așezat ușurel pe masă, apoi a întins încet mâna spre mine. Mi-a dat un bobârnac în frunte.
– Ia zi… dacă ție-ți trebuie un pahar cu lapte, înseamnă că trebuie să cumperi toată vaca? m-a întrebat el privindu-mă cu o sclipire de veselie în ochi. Coniacul începuse deja să lucreze.
N-am zis absolut nimic. Nu era în interesul meu să-l contrazic.
– Ai pus deja ochii pe vreo fată, așa-i? a întrebat el privindu-mă fix. Ai o prietenă? E serios?„Ai grijă ce spui, Tiberiu! mi-am zis. Pășește cu atenție! Gheața e subțire. Un pas greșit la stânga sau la dreapta și te-ai dus pe copcă!”
– N-am nicio prietenă, am răspuns zâmbind, dar vreau să-mi caut una.
– Așa, băiete! a dat din cap tata aprobându-mă. Așa da! Acuma te recunosc, ești fiul meu! Să nu te arunci ca disperatul! Stai pe margine, uită-te bine, gândește-te întâi. Nu fă și tu ca alți tâmpiți.
– Care tâmpiți?
– Știi tu. Ăia care se însoară cu prima fufă care le pune pizda pe nas!
Am luat repede paharul de pe masă și l-am dat peste cap dintr-o mișcare. Tata mi-a turnat altul.
– Hai, noroc și La Mulți Ani, feciorașul tatii! mi-a urat el. Doamne, ce n-aș da să am iar anii tăi!
– Ce-ai face dacă ai avea anii mei?
– Exact ce-am făcut și pân-acum, a răspuns el cu o sclipire jucăușă în ochi. Aș trăi la fel. M-aș însura cu aceeași femeie, cu maică-ta. Dar aș avea un ficat mai tânăr. Fie numai și pentru asta, tot ar merita să dau timpul înapoi.
Nu mai știu cât am stat împreună cu tata în cârciuma aia plină de fum de țigară, dar îmi amintesc că ne-am cherchelit amândoi. Coniacul din sticlă scădea văzând cu ochii. Buna noastră dispoziție creștea.
Tata nu mai rezista la băutură ca altădată.
– Să nu-ți iei o curvă din alea, de la oraș, m-a povățuit el mângâindu-mă drăgăstos pe creștet. Să-ți iei o fată sănătoasă și curată de la țară, așa cum am făcut și eu. Maică-ta e o femeie… oh, Doamne!… O sfântă! Gospodină? Da. Îngrijită? Da! Cuminte? Aur curat! Tu crezi că io-s prost, că nu știu… hâc…ce am în casă? Știu bine că nu merit o femeie ca maică-ta! E un înger de femeie!
Tata s-a oprit câteva secunde, privind fix un punct de pe peretele murdar de lângă noi.
„Să fiu al naibii! am gândit eu speriat. Dacă începe acum să cânte, îl las și plec!”
– Să nu-ți iei o pomădată din alea de la oraș, că mă supăr! a mârâit el. Zdrențe boite…
– Mai sunt și la oraș fete bune, am protestat eu timid, cu imaginea Irinei în minte. Hai să nu exagerăm.
– Sunt pe pizda mă-sii! a tunat tata cu obidă. Lasă că am cunoscut eu destule din astea elegante, machiate, rafinate și cu țurțuri la cur! Nu mă-nvăța tu pe mine pe unde se pișă găina!
„Mă bucur că nu i-am spus nimic despre Irina, m-am felicitat eu cu ultimii neuroni pe care-i mai aveam. Cine știe ce balamuc ieșea! Ajungeam să ne luăm la împins pe aici!”
– Aha, uitasem, a adăugat el ridicând un deget. Ține minte un sfat foarte important. Ai ceva de scris?
– N-am.
– Nu contează, bagă la cap: Niciodată, dar niciodată să nu te însori cu o fată înainte de a-i trage un „ciocan”.
Nu mai țin minte cum am ajuns acasă.
Afurisita de iarnă începuse deja să-și arate colții. Însă, în anul acela, iarna a fost ultima mea problemă.
Eram la masă, toți trei.
– Ce ar fi, am zis zâmbind, dacă aș veni într-o zi cu o fată acasă și v-aș spune: „Tată, mamă, iată fata pe care o voi lua de soție!”? N-ar fi frumos?
Tata a rămas o secundă cu lingura în aer, apoi a dus-o încetișor la gură. De cealaltă parte a mesei, mama a ridicat o sprânceană și mi-a zâmbit bucuroasă.
– Da’ de ce să fie frumos, fecioraș? m-a întrebat tata. Adică ce găsești tu frumos în asta? Ha?
– Păi…
– Niciun „păi”! Te bate cumva gândul să te legi la cap la doar douăzeci și unu de ani? Ia mai las-o-ncolo de însurătoare și termină-ți întâi școala!
– Bine, dar întrebarea nu costă bani! am răspuns înghițind cu noduri. Era o întrebare ipotetică.
– Ipo… ce? a făcut tata, privindu-mă cu milă.
– Ipotetică. Adică… e ceva care nu-i sigur, nu-i bătut în cuie, am explicat repede. Este doar așa, o ipoteză.
Mama a luat din fața tatei farfuria goală și i-a servit al doilea fel, ficat de pui cu piure de cartofi.
– Fetița tatei, i-a spus el, ia deschide tu dulăpiorul acela ipotetic și scoate de acolo sticla aceea ipotetică.
Mama a deschis dulăpiorul, a scos sticla și i-a arătat-o. Era goală.
Tata a strâns din fălci, dar nu a mai scos niciun cuvânt. Înțelesese brusc ce-i aia ipotetic.
A terminat în tăcere felul doi, apoi s-a ridicat de la masă, s-a încălțat, și-a luat haina și a întors capul spre mine:
– Vii să bem una mică?
Era ziua mea. Cum era să refuz „una mică”? Mi-am luat haina și-am ieșit în urma lui.
Mergeam amândoi tăcuți. În sinea mea, încercam în fel și chip să găsesc o soluție ca să i-o prezint tatei pe Irina, dar – în acea zi – creierul meu părea să nu funcționeze în parametri normali.
„Nu-i nimic, mi-am zis. După câteva pahare, oamenii gândesc altfel.”
– Dar ce-ți veni? m-a întrebat deodată tata, câteva minute mai târziu, imediat după ce a dat peste cap paharul de coniac. Ție chiar nu ți-e bine așa cum ești? N-ai casă? N-ai masă? Te întreabă cineva de unde vii și unde te duci?
– Păi, nu ai spus tu să-mi găsesc o femeie după ce mă-ntorc din armată? Exact asta fac: respect sfatul tău.
Tata mi-a aruncat o privire lungă pe deasupra sticlei de coniac, și-a turnat alt pahar și a spus așa, ca pentru sine:
– Și totuși ești fiul meu. Cum naiba poți să fii atât de…
A dat peste cap al doilea pahar, l-a așezat ușurel pe masă, apoi a întins încet mâna spre mine. Mi-a dat un bobârnac în frunte.
– Ia zi… dacă ție-ți trebuie un pahar cu lapte, înseamnă că trebuie să cumperi toată vaca? m-a întrebat el privindu-mă cu o sclipire de veselie în ochi. Coniacul începuse deja să lucreze.
N-am zis absolut nimic. Nu era în interesul meu să-l contrazic.
– Ai pus deja ochii pe vreo fată, așa-i? a întrebat el privindu-mă fix. Ai o prietenă? E serios?„Ai grijă ce spui, Tiberiu! mi-am zis. Pășește cu atenție! Gheața e subțire. Un pas greșit la stânga sau la dreapta și te-ai dus pe copcă!”
– N-am nicio prietenă, am răspuns zâmbind, dar vreau să-mi caut una.
– Așa, băiete! a dat din cap tata aprobându-mă. Așa da! Acuma te recunosc, ești fiul meu! Să nu te arunci ca disperatul! Stai pe margine, uită-te bine, gândește-te întâi. Nu fă și tu ca alți tâmpiți.
– Care tâmpiți?
– Știi tu. Ăia care se însoară cu prima fufă care le pune pizda pe nas!
Am luat repede paharul de pe masă și l-am dat peste cap dintr-o mișcare. Tata mi-a turnat altul.
– Hai, noroc și La Mulți Ani, feciorașul tatii! mi-a urat el. Doamne, ce n-aș da să am iar anii tăi!
– Ce-ai face dacă ai avea anii mei?
– Exact ce-am făcut și pân-acum, a răspuns el cu o sclipire jucăușă în ochi. Aș trăi la fel. M-aș însura cu aceeași femeie, cu maică-ta. Dar aș avea un ficat mai tânăr. Fie numai și pentru asta, tot ar merita să dau timpul înapoi.
Nu mai știu cât am stat împreună cu tata în cârciuma aia plină de fum de țigară, dar îmi amintesc că ne-am cherchelit amândoi. Coniacul din sticlă scădea văzând cu ochii. Buna noastră dispoziție creștea.
Tata nu mai rezista la băutură ca altădată.
– Să nu-ți iei o curvă din alea, de la oraș, m-a povățuit el mângâindu-mă drăgăstos pe creștet. Să-ți iei o fată sănătoasă și curată de la țară, așa cum am făcut și eu. Maică-ta e o femeie… oh, Doamne!… O sfântă! Gospodină? Da. Îngrijită? Da! Cuminte? Aur curat! Tu crezi că io-s prost, că nu știu… hâc…ce am în casă? Știu bine că nu merit o femeie ca maică-ta! E un înger de femeie!
Tata s-a oprit câteva secunde, privind fix un punct de pe peretele murdar de lângă noi.
„Să fiu al naibii! am gândit eu speriat. Dacă începe acum să cânte, îl las și plec!”
– Să nu-ți iei o pomădată din alea de la oraș, că mă supăr! a mârâit el. Zdrențe boite…
– Mai sunt și la oraș fete bune, am protestat eu timid, cu imaginea Irinei în minte. Hai să nu exagerăm.
– Sunt pe pizda mă-sii! a tunat tata cu obidă. Lasă că am cunoscut eu destule din astea elegante, machiate, rafinate și cu țurțuri la cur! Nu mă-nvăța tu pe mine pe unde se pișă găina!
„Mă bucur că nu i-am spus nimic despre Irina, m-am felicitat eu cu ultimii neuroni pe care-i mai aveam. Cine știe ce balamuc ieșea! Ajungeam să ne luăm la împins pe aici!”
– Aha, uitasem, a adăugat el ridicând un deget. Ține minte un sfat foarte important. Ai ceva de scris?
– N-am.
– Nu contează, bagă la cap: Niciodată, dar niciodată să nu te însori cu o fată înainte de a-i trage un „ciocan”.
Nu mai țin minte cum am ajuns acasă.
Mulțumesc din suflet Literaturii pe Tocuri pentru onoarea pe care mi-o face!
Îi asigur pe cititorii mei că nu vor fi dezamăgiți 🙂
Interesant 🙂