Zei străini de Annamaria Alfieri - Editura Tritonic - recenzie

Zei străini, de Annamaria Alfieri – Editura Tritonic – recenzie

Zei străini

Annamaria Alfieri

Editura Tritonic

Număr pagini: 291

  „Cine nu a citit Out of Africa (Din inima Africii), măcar a văzut filmul și înțelege care este decorul povestirii. Acțiunea din Zei străini, asezonată cu personaje reale – baronul Bror von Blixen-Finecke, viitorul soț al autoarei daneze sau celebrul vânător Denys Finch Hatton ne poartă într-o zonă romantică a unui colonialism nedrept și absurd. De fapt un roman de dragoste, construit pe o anchetă polițistă. Justin Tolliver nu e nici Hercule Poirot, nici James Bond, dar e un tânăr polițist îndrăgostit de Vera și de… justiția britanică.O istorisire de oameni mari după modelul romanelor de aventuri ale adolescenței noastre.”(Bogdan Hrib)

Vera este fiica unui misionar scoțian, crescută de mică în inima Africii. Justin Tolliver, fiu de nobil englez, dar fără resurse financiare acceptă o funcție de inspector adjunct de poliție. Cei doi tineri se plac, dar nu au curajul de a-și împărtăși sentimentele.
Dar când unchiul Verei, afemeiatul doctor Pennymann este ucis cu o suliță maasai, iar principalul suspect este un vraci local, destinele celor doi tineri se apropie din nou.
Peisaje de vis și suspans în sălbăticia continentului neatins încă de tehnologie, nevinovate aventuri amoroase și neașteptate răsturnări de situații, o societate care se luptă cu inechități și prejudecăți, toate se amestecă într-o poveste ca cele din misterele Agathei Christie pe un fundal exotic desprins din descrierile autoarei Karen Blixen.”

  Acțiunea se petrece în 1911, în Protectoratul britanic al Africii de Est.

  Ocupația britanică schimbă lucrurile pentru triburile de băștinași Kikuyu. Până la venirea englezilor femeile lucrau pământul iar bărbații le apărau de atacurile invadatorilor din tribul Maasai și de animalele prădătoare mari. Lucrau cu toții pământul, care cândva fusese al lor, acum al Misiunii Scoțiene.

  La Misiune locuia reverendul Clement McIntosh cu soția Blanche și copiii săi Vera și Otis. Aproape de casă era spitalul misiunii, care vindeca trupurile băștinașilor, în timp ce reverendul le salva sufletele.  Medic renumit, dar afemeiat, era cumnatul reverendului, fratele lui Blanche, doctorul scoțian Josiah Pennyman.

  Vera devenise o tânără frumoasă, inteligentă, sinceră, directă și curajoasă, care se simțea în Africa mai mult ca o băștinașă decât ca o englezoaică. Contribuise la asta și că fusese crescută de o guvernantă Kikuyu, la care mergea și acum pentru sfaturi, și-n fața căreia se deschidea mai mult decât în fața mamei ei, a cărei fire părea mai rece și mai rezervată. În plus tovarășii ei de joacă și prietenele erau băștinași.  Acum Vera ajuta în casă și la spital și era îndrăgostită în secret de căpitanul Justin Tolliver.

  Căpitanul era mezinul unei familii aristocratice, fiul fără un viitor, dar în căutare de aventură. Refuzase să accepte cutumele și să se căsătorească fără iubire, doar pentru bani, cu o moștenitoare. Intrase în armată și călătorise cu regimentul său  în Africa de Sud.Era în 1909, anul când coloniile britanice din sud fuseseră unite. Ajunsese pe continent ca tânăr ofițer,hotărât să-și facă datoria  față de Anglia. După un an petrecut în Cape Town și Johannesburg, făcuse un scurt popas în Anglia, ceea ce nu-i îmbunătăţise relația cu tatăl său, și venise  în noul Protectorat Britanic din Africa de Est,auzind că aici traiul nu era scump și se găseau multe oportunități. Se aștepta ca devenind mai înstărit să se ducă acasă și să reintre în societate, să se căsătorească. Dar pentru asta avea nevoie de bani, să-și lase inima și nu bancherul să facă alegerea soției. Dar tărâmul minunat,relația cu băștinașii și fiica unui misionar l-au fermecat. Când venise fusese inițial primit de conaționali cu încântare, fiind fiul unui nobil cu titlu și campion la cricket,invitat la petreceri selecte. Aici coloniștii își luau o fermă de care se ocupau, se distrau, mergeau la club. Dar Justin nu putea sta degeaba și la provocarea unui camarad de arme intrase în poliție,ceea ce făcuse ca invitațiile să dispară. Îl mai primeau la Club pentru că aveau nevoie de el în echipa de cricket.  Așa că Justin era undeva între cele două lumi.

Poate de aceea se înțelegea foarte bine cu ajutorul său Libazo.  Acesta era copilul unui cuplu de Kikuyu cu Maasai și nu fusese acceptat de nici un trib, deci și el era la granița dintre două lumi. Mai mult el încerca să le cunoască limba și obiceiurile englezilor și să–i înțeleagă. Ajunsese să-l aprecieze în stilul lui tăcut și rezervat pe Justin.

  Acum că șeful poliției era plecat în vacanță,Justin îi raporta totul lui Cranford, Comisarul Districtual, un tip snob și infatuat, nemulțumit dacă englezii erau pedepsiți, convins că doar băștinașii sunt delicvenți și vinovați pentru tot, și mai ales respecta cu strictețe stratificarea societății, impusă de coloniștii care fuseseră ani îndelungați în India.

  Pe fundalul acesta social, politic și economic are loc uciderea doctorului scoțian de la spitalul misiunii, găsit mort cu o suliță înfiptă în spate, o suliță cu desene ciudate pe vârf.

  Tolliver pornește cercetările și primele impresii duc către vraciul satului Kikuyu, pe care constrâns de Cranford îl și arestează, deși continuă cercetările. În timpul acestora Justin se izbește de părerile preconcepute ale conaționalilor săi, de aventurile  unor soții de personalități (lucru “normal” în societate), de interese meschine, de imoralitatea recunoscută a doctorului scoțian, pentru care nu conta vârsta partenerelor sau consimțământul lor. Cercetările îl duc în case bogate, în colibe de băștinași sau în urmărirea unui grup plecat în Safari, convins la un momentdat că ucigașul ar putea fi Robert Newland, conducătorul grupului.

  Unele interacțiuni dintre doctor și familia lui Newland ar fi putut duce la asta  precum și faptul că acesta colecționa sulițe și alte arme băștinașe, ca cea care devenise arma crimei.

  De fapt sulița era cea mai puternică probă care-l exonera pe vraci, pentru că niciodată un om de seamă sau un războinic Kikuyu nu ar fi ucis cu sulița cu semnele altui trib.

  De-a lungul cercetărilor întâlnim personaje reale (cunoscute din romanul “Din Inima Africii”-“Out of Africa”), Berkeley Cole –un om de afaceri, baronul Bror Von Blixen și chipesul vânător Denys Finch Hatton, dar și peisaje de-o frumusețe uluitoare.

Justin și Vera urmează amândoi safariul, ajung la Newland, dar Otis,fratele ei plecase.

  După multe aventuri cei doi află adevărul sordid, și-și dau seama cum întotdeauna trecutul ajunge din urmă prezentul și se răzbună. Pentru ceilalți vraciul, executat între timp de Cranford rămâne vinovatul.

Cine este adevăratul vinovat? Ce legătură a avut cu victima?

De ce se răzbună tocmai acum?

Unde a plecat Otis și de ce?

Ce se întâmplă cu Vera?

Dar cu Justin?

Rămân sau nu împreună?

Dacă vreți să aflați răspunsurile la întrebări, dar și multe alte amănunte, întâmplări, evenimente citiți cartea.

  Autoarea, pe fondul unei povești polițiste și de dragoste,realizează cu acuratețe o frescă a societății din acele vremuri, a vieții și obiceiurilor coloniștilor și băștinașilor din Africa de Sud.

  O carte impresionantă, interesantă și incitantă, despre snobism, lăcomie, infatuare, sete de putere, iubiri și trădări.

Carte disponibilă pe site-ul Editura Tritonic

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

Zei străini de Annamaria Alfieri – Editura Tritonic – recenzie

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

5 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.