Interviu cu autoarea Oana Mujea Stoica, o noua Rodica Ojog Brasoveanu

Interviu cu autoarea Oana Mujea Stoica, o nouă Rodica Ojog Braşoveanu

     Azi vreau să vă prezint o tânăra autoare de romane poliţiste, care a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări. Mărturisesc că sunt foarte curioasă să o cunosc, mai ales ca mi-au plăcut carţile pe care le-am citit.

Aşa că vă invit la o “şuetă”cu Oana Mujea Stoica:

    Arci: Povesteşte-ne puţin despre copilul Oana, eventual o amintire din copilărie care te-a impresionat.

     Oana: Amintirile mele din copilărie sunt legate de foarte multe animăluțe. Am crescut într-o casă cu treisprezece pisici, căței, bibilici și alte păsări de care eram foarte îndrăgostită. Cred că cele mai frumoase amintiri rămân acelea în care furam bobocul de rață sau puiul de cățel și îi băgam în pat cu mine. Firește că nu ieșea niciodată bine, pentru că bunica mă prindea tot timpul oricât aș fi încercat eu să ascund fapta.

   Arci: Cum ai fost ca adolescentă, ce-ţi plăcea să citeşti, materiile preferate, distracţiile preferate..

      Oana: În vremea aceea nu citeam nimic din lectura obligatorie, doar pentru că era obligatorie. În schimb am fost o mare fană al lui Al. Dumas, atât tatăl cât și fiul. Nu mi-a scăpat nimic. Eram abonată la biblioteca liceului și bibliotecara mereu mă întreba dacă eu nu am de citit ceea ce citesc colegii mei. Mi se părea inutil, pentru că oricum colegii îmi povesteau cărțile și oricum mi se păreau atât de seci că nu m-aș fi apucat de ele. Sigur, au fost și câteva pe care le-am adorat, dar, în special, îmi plăcea să-mi aleg singură lectura. De obicei atunci citeam cărți de aventuri, dar și polițiste, eram fascinată de Poirot.

    Materii preferate e prea mult spus. Nu pot spune că mă omoram după o materie anume. Până în clasa a unsprezecea am adorat matematica. Apoi nu știu ce s-a întâmplat dar mi-a trecut definitiv. De citit citeam oricum, chiar și scriam, dar asta nu însemna româna era materia mea preferată. Nici sportul nu mi-a plăcut prea tare. Aveam lumea mea încă de pe atunci. Cititul pentru mine era evadarea și îmi plăcea foarte esoterismul, iar asta nu se preda la școală.

     Nu știu, nu cred că am avut distracții preferate. Cred că cel mai mult mă distram când dormeam.

    Arci: Când ai început să scrii, la ce reviste ai colaborat ca şi redactor?

     Oana: Eh, dacă e să merg pe ordinea cronologică am început să scriu la șase ani. Prima mea carte, cu desene cu tot, s-a numit „Lassie se întoarce acasă”. Apoi am reînceput undeva pe la șaisprezece ani cu poezii și povești psihologice, iar la douăzeci și unu de ani am decis că ar fi timpul să încerc să scriu ceva și să duc până la capăt. Așa a apărut „Stăpânul”, carte care a fost publicată destul de repede și tot așa am uitat să mă mai opresc din scris.

   Arci: De unde pasiunea pentru fantasy? Vorbeşte-ne puţin despre primul roman şi următoarele publicate la editura Tritonic.

     Oana: Pasiunea pentru fantasy cred că o avem toți la vârsta potrivită. Eram pur și simplu în acel moment al vieții în care adoram poveștile, îmi plăcea să visez, aveam nevoie să cred că în lume există magie. Nu e mult de spus despre acele romane au fost scrise, publicate și vândute, iar eu am fost destul de „țepuită”. E o perioadă pe care nu-mi doresc neapărat să mi-o amintesc.

   Arci: Ai lucrat o perioadă scenarist la Media Pro Pictures. Ce te-a atras spre meseria asta?

      Oana: Nu m-a atras absolut nimic, nici nu mi-a trecut prin cap să devin scenarist. Într-o zi m-am trezit cu un telefon de la o doamnă care s-a recomandat a fi director la Media Pro Pictures și m-a întrebat dacă aș fi interesată să merg să dau un interviu. Îmi citise blogul din scoarță în scoarță și era foarte încântată de ce-a descoperit. Am fost puțin sceptică mai ales că habar nu aveam ce trebuie să facă un scenarist, dar m-am dus și m-am întors cu un contract, dar și cu un teanc de cărți. Pentru că scenariul este foarte tehnic, iar eu habar nu aveam atunci să scriu tehnic, să gândesc în secunde, în scene. Dar totul se învață, iar după trei luni deja eram mai mult decât fascinată. Ajunsesem să mă uit la filme în framuri și să văd doar scena în sine, nu mai înțelegeam acțiunea.

   Arci: Cum te-ai simţit în familia Pro?

     Oana: La Pro chiar e o familie. Chiar dacă ne luam de gât între noi, pentru că o făceam, când ieșeam de acolo era cei mai buni prieteni. Niciodată nu ne bârfeam pe la spate. Nu pentru că nu ne-am fi dorit, dar dacă eram prinși luam amendă. Așa că vrei, nu vrei, la Pro mimezi că-i iubești pe toți. Una peste alta eu chiar am prins într-o echipă bună, așa că mi-a fost foarte bine.

  Arci: Ţi-a plăcut mai mult ca scenarist sau ca jurnalist de teren la Antena 1?

     Oana: Sunt două lucruri complet diferite care nu pot fi comparate. Pentru oricare dintre ele există o altfel de plăcere. Și acum sunt jurnalist de anchetă, ceea ce iar face parte dintr-o altfel de frumusețe. Cred că fiecare meserie are părțile ei bune și părțile ei rele și e normal să fie așa.

   Arci: În 2009 apare romanul poliţist “Indicii  Anatomice”. Ce te-a determinat să treci de la fantasy la policier?

      Oana: Simplu: George Arion.

   Arci: De unde ţi-a venit ideea unui detectiv femeie? Iolanda Ştireanu fiind primul personaj feminin de acest gen, după Minerva Tutovan a regretatei scriitoare Rodica Ojog –Braşoveanu.

    Oana: Nu a fost ca și cum aș fi avut o revelație. Iolanda trebuia să fie cealaltă personalitate a mea și a fost, de fapt încă e.

   Arci: Iolanda are duritatea Minervei şi totusi o mare doză de feminitate. Ai cunoscut pe cineva ca ea, ţi-ai imaginat-o din lecturile tale sau poate ţi-ai fi dorit să fi ca ea?

     Oana: Hmmm, nu îmi doresc să fiu ca ea, din păcate, în șaizeci la sută din cazuri, sunt ea.

   Arci: Trebuie să te întreb: Ce părere a avut Bogdan Hrib când s-a trezit personaj principal în romanul tău, cu toate întâmplările ce derivă din acest rol (nu că nu ar fi flatant pentru un bărbat modul cum l-ai prezentat)?

      Oana: Nu i-am făcut o surpriză. Știa de la început. I-am cerut acordul și i-am povestit în mare despre ce va fi vorba. Normal că fiind și el scriitor nu ar fi avut cum să-mi oprească imaginația de moment.

   Arci: Câte cărţi având-o ca personaj principal pe Iolanda Ştireanu au apărut? Şi care sunt acestea?

      Oana: O să încerc să-mi amintesc, am o memorie foarte păcătoasă: „Indicii anatomice”, „Parfumul văduvei negre”, „Greșelile trecutului”, „Jucătorul”, „Mascarada”, presupun că astea cinci, dacă le mai pun și pe cele de la Evenimentul Zilei sau „Sărutul Morții”, să tot fie. Numai că în acestea din urmă Iolanda nu a fost în prim plan.

    Arci: Care sunt scriitorii de romane poliţiste pe care i-ai citit, admirat, sau care te-au influenţat în vreun fel?

     Oana: De citit am citit mulți. Nu autorii m-au impresionat, mai mult personajele, dar singurul care m-a influențat prin stil, personaje, felul de-a concepe acțiunea a fost George Arion.

   Arci: Care personaj (ca detectiv) ţi se pare mai veridic construit şi care ţi-a plăcut cel mai mult din romanele poliţiste citite?

     Oana: Philip Marlowe al lui Raymond Chandler și Andrei Mladin al lui George Arion. Sunt două personaje savuroase.

   Arci: Ce părere ai: se citeşte literatură poliţistă azi în România? Cum este primită de public?

      Oana: Se mai citește. Sunt câțiva pasionați. Desigur, o mână de oameni, dar pentru ei se merită efortul. Cititorii de gen primesc bine cărțile noastre. Unii abia așteaptă să mai scoatem câte ceva, dar și ceilalți care nu sunt neapărat pasionați de crime au început să devină interesați. E greu. Ceea ce nu înțeleg oamenii este că o carte polițistă nu este doar despre o crimă, două, nouă. E vorba despre istorie, filosofie, știință, dragoste și multe altele. E cel mai greu să scrii un astfel de roman pentru că trebuie să ai cunoștiță din foarte multe domenii.

    Arci: Cum ai ajuns la  CRIME SCENE PRESS? Mărturisesc că vă urmăresc, mai ales că sunt “fan”al Domnului George Arion încă din tinereţe.

      Oana: Am trecut prin mai multe etape. În urmă cu opt ani, prin Tritonic l-am cunoscut pe George Arion. Atunci Tritonic și Flacăra au făcut un imprint Crime Scene Publishing, unde a apărut și „Indicii Anatomice”. Anii s-au scurs și după ce am publicat în Anglia și am fost acolo să lansăm între mine și Tritonic s-a rupt lanțul și așa am rămas în echipa Arion, ca să o numesc așa. Imprintul nu a mai existat și a luat ființă Crime Scene Press, editură pe care o iubesc din tot sufletul.

   Arci: Cum te simţi în “familia”de la Crime Scene Press, fiind colegă cu autori ca George Arion şi Stelian Ţurlea?

      Oana: Este un sentiment care nu poate fi descris. Mă simt ca un copil între doi înțelepți. Am mereu ce învăța de la ei și culmea e că ne simțim foarte bine împreună. Chiar suntem ca o familie, ceea ce în ziua de azi este o raritate. Și, desigur, mă simt foarte mândră că tocmai eu am fost aleasă să fiu în această echipă.

   Arci: Ce roman urmează? La ce să ne aşteptăm de la scriitoarea Oana Mujea?

     Oana: Încă nu știu. Sunt în acel moment în care oscilez între idei. Am ceva început, dar asta nu înseamnă nimic. De obicei încep ceva și apoi îmi vine altceva în minte. Încă nu știu.

    Arci: Ce alte pasiuni şi planuri are omul Oana Mujea?

     Oana: Acum sunt într-un moment al vieții atât de plin că nici eu nu mai știu. Îmi place încă foarte mult să dansez, dar îmi place și să mă relaxez uitându-mă la desene animate, uneori să desenez. Nu pot spune că am niște pasiuni constante, depinde cât de încărcată sunt și cum simt nevoia atunci să mă descarc.

     Cât despre planuri… complicat. Am renunțat în a-mi mai face planuri. Iau totul așa cum vine. Tot ceea ce pot face în această privință e să încerc să fac alegerile potrivite. Desigur, nu știu dacă sunt sau nu potrivite până nu văd rezultatul, dar viața nu e făcută doar din lucrurile pe care le visăm. Trebuie să învățăm niște lecții, tocmai de aia nu îmi mai fac planuri, aștept planurile să vină la mine. Ce o fi, o fi.

    Arci: Câteva cuvinte pentru cititorii site-ului Literatura  Pe  Tocuri”?

      Oana: Cititorii voștrii sunt oameni deosebiți și sunt fericită că există. Se spune că oamenii nu mai citesc, dar site-ul vostru dovedește contrariul. Le mulțumesc cititorilor „Literatura Pe Tocuri” pentru că urmăresc recenziile voastre și pentru că sunt interesați să citească chiar și autori români. Nu contează pe cine citiți, nu contează ce citiți, important e că o faceți și asta e tot ceea ce contează. Și, de ce nu, într-o zi sper să facem în așa fel încât să ne întâlnim cu toții, să ne cunoaștem și să povestim despre pasiunea noastră comună: cărțile.

Mulţumesc foarte mult Oana că ne-ai răspuns la întrebări şi mult succes în continuare.

Succes şi echipei Editurii Crime Scene Press pentru muncă!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!