Atunci când trecutul nu te uită – Christie Watson – recenzie

Titlu: Atunci când trecutul nu te uită

Autor: Christie Watson

Editura Trei

București 2024

Nr. pagini:  366

  Scriitoarea britanică în vârstă de 49 de ani, cu o experiență de mai bine de douăzeci de ani ca asistentă medicală, revine anul acesta cu un nou roman – Atunci când trecutul nu te uită, pe care mi l-am dorit să-l citesc, mai ales după experiența interesantă pe care am resimțit-o lecturând Acolo unde femile sunt regi.

  Încă de la început, așteptarea mea legată de această carte a vizat relatarea unei povești dramatice, cu întorsături de situație intuitive, dar care să aibă capacitatea de a pune accent pe trăirea intensă a personajelor sale, care, printr-o formă sau alta, să ne poată acapara atenția și influența emoțiile. În realitate, lucrurile au stat puțin diferit.

   Dacă ar fi să compar această poveste cu ceva recent parcurs, m-aș raporta la Femei imperfecte de Araminta Hall, unde personajele principale, un grup de trei femei care sunt prietene bune încă din timpul școlii (în cazul de față din cadrul Facultății de Medicină), se trezesc într-o situație în care prietenia le este pusă la încercare de un eveniment tragic ce are loc și care are potențialul de a scoate la iveală un alt secret adânc îngropat, capabil să atragă după sine victime colaterale.

   Începutul este lent, clădit cu atenție. Facem cunoștință cu cele trei personaje feminine – Olivia, Laura și Anjali. 

   Olivia – ambițioasă, dintr-o familie bună, care a fost crescută cu toate facilitățile posibile, dar care nu a resimțit niciodată iubire și suport emoțional din partea părinților, intelectuali distanți și care în prezent are o carieră înfloritoare ca și chirurg cardiotoracic, este căsătorită cu Dele, iubitul său din facultate și are doi copii adolescenți – Freya și Miles, pe care îi iubește din tot sufletul. 

  Laura – chirurg la secția de traumatologie, este o individă perfecționistă, obsedată de control, care s-a chinuit să ajungă acolo unde este deoarece mediul său de proveniență fusese unul umil, iar familia sa se chinuise ani de zile cu boala tatălui de ficat și cu lipsa abilităților mamei sale de a se descurca singură. Laura are un băiat – Rudy, dintr-o căsnicie eșuată și nu își dorește altă relație, căci modul său preferat de a se deconecta de la munca stresantă pe care o depune, este acela de a se angrena în relații pasagere bazate doar pe sex. 

  Anjali este o nonconformistă, rebela grupului, cea care s-a strecurat prin Facultatea de Medicină deși în majoritatea timpului se distra fără măsură, consuma droguri sau era prinsă în relația sa toxică cu Paul, iubitul traficant de cocaină. Deși este singura care în fapt nu își dorește să devină medic, ci face acest lucru din inerție, pentru a mulțumi așteptările rudelor, cu suportul Oliviei și al Laurei, Anjali reușește să își ia diploma și se orientează spre o carieră de medic de familie, job care îi convine pentru că nu este nevoită să se implice atât de mult precum ar fi fost nevoită dacă lucra într-un spital. În prezent, Anjali se luptă să adopte un copil împreună cu partenera sa de viață, Donna și lucrurile tind să se așeze pe făgașul normal. 

“Anjali își închipuise că sexul cu o altă femeie avea să fie intim și blând, mai puțin intens. Se înșelase. După prima noapte cu Donna se simțise puțin dărâmată; trupul îi era încordat, pulsatil, electrizat. Era ca și cum și-ar fi putut simți toate celulele din corp, întreaga ființă fierbând, capul, un caleidoscop de culoare. Înțelesese și că la “petite mort”, expresia în franceză care asemăna senzaţia post-orgasm cu moartea, era și ea greșită. Nu se simțise niciodată mai vie, mai conectată cu o altă ființă umană la nivel spiritual, mai conectată cu propriul sine, cu pământul, cu universul, cu toate lucrurile. -Mărită-te cu mine, a șoptit. Donna a râs și a lovit-o ușor cu perna peste cap: – Ești nebună, a chicotit ea, scoțând cel mai frumos sunet pe care-l auzise Anjali vreodată. I-a privit pistruii și a încercat să-i memoreze, câte o constelație pe fiecare obraz.”

   Asta până când, într-o seară, în vizită la prietenele sale, Anjali surprinde o conversație între Olivia și Laura care îi dă de înțeles că ceva grav s-a întâmplat la o petrecere la care cei trei copii adolescenți ai prietenelor sale au fost prezenți și la care un tânăr a căzut pe scări și se află în stare gravă la spital.

  Acest eveniment declanșează amintiri dintr-un trecut confuz, în care cele trei prietene au experimentat ceva similar la o petrecere din campusul studențesc, unde un coleg de-al lor a murit de o supradoză și iubitul traficant al lui Anjali a fost încarcerat pentru trafic și omor din culpă. Rememorarea adevăratului motiv pentru care în trecut lucrurile s-au încheiat astfel și modul în care cele trei femei au ascuns informații vitale pentru a se proteja, reapare în prezent în situația creată de copii lor.

  Un aspect care mi-a plăcut a fost felul în care Olivia a continuat să o iubească pe Laura și să o considere cea mai bună prietenă a sa, deși știa că în facultate aceasta se culcase cu Dele, logodnicul său. Am apreciat maniera în care Olivia s-a luptat să separe trădarea Laurei de imaginea puternicei prietenii dintre ele două și deși nu i-a reproșat acesteia niciodată nimic, lucrurile tind să se schimbe în momentul în care noua tragedie riscă să atragă după sine urmări grave pentru unul dintre copii. 

“Dele nu s-a ridicat, a rămas așezat, cu inima frântă, ținând cocaina departe de el, de parcă l-ar fi putut contamina. N-a fost nevoie să mai strige încă o dată. Freya a coborât încet, cercetând din priviri scena. Era inteligentă, dar Olivia și-a dat seama că nu încerca să inventeze nimic. I se citeau pe față panica și adevărul. Olivia mirosea de la o poștă o minciună. Încrederea era cel mai important lucru, singura lor apărare împotriva răului, le spunea ea mereu copiilor. Trebuiau să spună mereu adevărul. Au intrat amândouă în sufragerie, iar Freya s-a așezat pe canapeaua de vizavi. Olivia s-a dus lângă Dele, care a ridicat punguța cu cocaină. Îndeajuns să omoare un cal. 

Freya a început să plângă încet, cantitatea de lacrimi disproporționată față de sunete, scheunând ca un animal în cușcă. I s-au umflat ochii și obrajii, aşa cum se întâmpla de când era mică de fiecare dată când se supăra foarte tare. Întotdeauna fusese foarte sensibilă, într-un mod pe care Olivia și Dele nu-l înțelegeau, dar îl respectau. 

Glumeau mereu, spunând că, dintre cei doi copii, Freya n-ar fi fost potrivită pentru medicină, având în vedere cât de agitată fusese de distrugerea habitatului mistreților africani din Kenya, ceea ce i-a obligat să boicoteze marca lor preferată de ceai, și tristețea care a apăsat-o timp de patru zile după ce-a văzut Eu si Marley. Semăna mai degrabă cu familia teatrală a lui Dele, artişti, creativi, dovedind talent la pictură încă de mică și fiind obsedată de poezie. Mai și leşina des, ceea ce Olivia punea pe seama sensibilității, dar să fi fost oare de vină drogurile? Era foarte slabă, încercănată și cu tot felul de toane, pentru care Olivia dădea vina pe hormoni, dar oare să fi fost drogurile?”

  Ce nu prea mi-a plăcut? Modul în care personajele au fost înzestrate cu o doză mare de superficialitate, lipsite cumva de trăiri autentice și de un final care să echilibreze situația din trecut – fie să pedepsească vinovații, fie să ofere ocazia de a conștientiza cu adevărat repercusiunile unor fapte reprobabile, dincolo de o prietenie clădită, în fapt, pe minciuni tasate, frumos îmbrăcate.

   E o carte care invită la introspecția de a afla răspunsul la întrebarea – tu ce ești dispus să faci pentru persoanele pe care le iubești, dincolo de moralitate, de legalitate, de teama de Dumnezeu?

  Un roman exploziv despre loialitate, ambiție, trădare și răzbunare, Atunci cand trecutul nu te uita exploreaza costurile uneori ascunse ale prieteniei și cât de departe merg oamenii ca să se apere.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe libris.ro