2015 „Tuturor baietilor pe care i-am iubit” de Jenny Han-Editura Trei

2015 „Tuturor baietilor pe care i-am iubit” de Jenny Han-Editura Trei

Tuturor baietilor pe care i-am iubit | Jenny Han | Editura Trei

Tuturor băieților pe care i-am iubit (To All the Boys I’ve Loved Before) de Jenny Han-Editura Trei-prezentare

La Editura Trei a apărut cartea Tuturor băieților pe care i-am iubit (To All the Boys I’ve Loved Before) de Jenny Han.

Seria Tuturor băieților pe care i-am iubit (To All the Boys I’ve Loved Before)
1. Tuturor băieților pe care i-am iubitTo All the Boys I’ve Loved Before (2014)
2. P.S. Te mai iubesc şi-acum-P.S. I Still Love You (2015)
3. A ta veșnic, Lara Jean-Always and Forever, Lara Jean (2017)

Scurtă descriere:

Când iubirile secrete ies la iveală…

   Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei… în acelaşi timp? Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa. Scrisori pe care însă… nu le-a primit, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecare băiat de care a fost îndrăgostită.

   Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă.

   Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.

Felul de a fi al Larei Jean – cu capul în nori, timidă, capabilă de emoţii puternice şi complet naivă când vine vorba de băieţi – sporeşte farmecul acestei poveşti speciale. – Publishers Weekly

O emoţionantă explorare a iubirii adolescentine. – Kirkus Reviews

„Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul.
Dacă dragostea e ca o posedare, poate că scrisorile mele sunt propriile exorcizări. Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui.

Îmi place să salvez de la pieire tot felul de lucruri. Nu lucruri importante, balenele sau oamenii sau  mediul. Lucruri prostești. Clopoței din porțelan, genul pe care îl găsești la magazinele de suvenire. Forme de fursecuri pe care nu o să le folosești niciodată, pentru că cine are nevoie de un fursec în formă de picior? Panglici de păr. Scrisori de dragoste. Dintre toate lucrurile pe care le salvez, cred că se poate spune că scrisorile de dragoste sunt proprietatea mea cea mai de preț.
Îmi păstrez scrisorile într-o cutie de pălării turcoaz, cumpărată de mama dintr-un magazin vintage din centrul orașului. Nu sunt scrisori de dragoste scrise de altcineva pentru mine; nu am niciuna de genul ăsta. Sunt scrisori scrise de mine. Câte una pentru fiecare băiat pe care l-am iubit vreodată — cinci în total.
Când scriu una, nu îmi reprim nimic. Scriu ca și cum el nu o va citi niciodată. Pentru că nu o va face.
Fiecare gând ascuns, fiecare remarcă atentă, tot ce am ținut înăuntrul meu, pun totul în scrisoare. Când
termin, o sigilez, îi scriu destinatarul, iar apoi o bag în cutia mea turcoaz de pălării.”

După ce m-ai sărutat, te-am plăcut tot timpul clasei a șaptea și pentru o mare parte din clasa a opta. Nu a fost ușor, văzându-te cu Gen cum vă țineți de mână și vă sărutați în stația de autobuz. Probabil o faci să se simtă foarte specială. Pentru că ăsta e talentul tău, nu-i așa? Ești bun la a face oamenii să se simtă speciali.
Și cum e să-ți placă de cineva de nu mai poți și să știi că nu va simți niciodată la fel? Probabil că nu. Oamenii ca tine nu trebuie să treacă prin situații de genul ăsta. A devenit mai ușor după ce Gen s-a mutat și nu am mai fost prietene. Măcar atunci nu a mai trebuit să ascult toate detaliile.”

   Jenny Han a scris primul său roman, Shug (2006) pe când era încă la colegiu. Au urmat seriile de succes The Summer I Turned Pretty (bestseller New York Times) şi Burn for Burn (scrisă împreună cu Siobhan Vivian).

  Sensibil şi amuzant, Tuturor băieţilor pe care i-am iubit (2014) sondează trăirile unei adolescente în pragul maturizării, care descoperă cât de important este să-ţi asumi sentimentele şi să-ţi asculţi inima.

Editura Trei

Drăgan Milica (Mili) - Membru Fondator / PR / Editor coordonator - Admin. grup Facebook - Literatura pe tocuri

7 COMMENTS

    • Am indraznit sa rasfoiesc aceasta carte. Este usoara, adolescentina si probabil are momente interesante. Voi mai astepta putin pana o achizitionez.

  1. Recomand cartea, este foarte frumoasa ! Am citit-o in 2 zile pentru ca este foarte captivanta , este pur si simplu povestea unei adolescente , o poveste minunata.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.