Pene, cenușă și Elfi – M. K. Lynn – Editura Petale Scrise - recenzie

Pene, cenușă și Elfi – M. K. Lynn – Editura Petale Scrise – recenzie

       Cartea a doua a seriei Pene

Editura: Petale Scrise
Anul apariției: 2021
Numărul de pagini: 564
Gen: dark fantasy, urban fantasy, young adult

  În urmă cu aproape doi ani am citit Pene, morminte și flori, primul volum al trilogiei Pene, și astfel, am avut ocazia să descopăr o lume magică și întunecată, populată de creaturi fantastice și de personaje cu puteri supranaturale. O poveste amplă, cu un ritm alert, încât nu am avut timp să răsuflu ușurată după o luptă, că răsărea o altă scenă plină de neprevăzut. Așadar, nu e de mirare că am așteptat cu nerăbdare apariția următorului volum.  

  Trebuie să recunosc că mi-a fost puțin teamă că Pene, cenușă și Elfi nu se va ridica la nivelul primului volum, dar, spre marea mea bucurie, am constatat că partea a doua este mult mai bună. De această dată, mizele sunt mult mai mari, acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, iar subiectul este mult mai interesant. Avem parte de numeroase răsturnări de situație, conspirații, trădări, alianțe neașteptate, planuri diabolice, crime oribile, evenimente terifiante, dar și momente romantice. Toate personajele trăiesc într-o continuă stare de tensiune, neștiind exact cu ce se confruntă. Suspansul și pericolul se țin lanț până la finalul exploziv. 

  Autoarea M.K.Lynn a reușit să scrie o poveste dark fantasy complexă, captivantă și intensă, în care binele și răul nu sunt foarte clar delimitate, fiind atentă la fiecare detaliu, oferind cititorilor posibilitatea de a pătrunde cu ușurință într-un univers aparte, populat de ființe fantastice precum Îngeri, Gardieni, Demoni, Elfi, Vampiri, de care greu se mai pot desprinde la final.   

  Pene, cenușă și Elfi mi s-a părut o carte extraordinară din toate punctele de vedere, însă cel mai mult mi-a plăcut ideea că, în ciuda luptei dintre bine și rău, Lumină și Întuneric, pot exista și excepții, că dușmanii se pot alia, iar atunci când vine vorba de iubire, regulile parcă sunt făcute pentru a fi încălcate. 

 

,,- Ştii foarte bine că nu e adevărat! îi reproșă ea și încercă să se elibereze, dar nu reuși. Ți-am mai zis, suntem amândoi prinși în propriile noastre lumi, nu pot renunța la viața mea cum nici tu nu poți să renunți la a ta! Avem obligații pe care nu le putem ignora de dragul unor sentimente! Uită-te în jur, Fred Brown, ceea ce îți dorești tu e imposibil! Demonii și Îngerii, Lumina și Întunericul nu se vor înțelege niciodată!”

  A fost o reală plăcere să-i urmăresc pe Îngerul Fred Brown și Demonița Kathryn, să asist la schimbul lor de cuvinte sarcastice și să văd modul în care se completează. Contrar tuturor convingerilor, lecțiilor și regulilor, cei doi se ajută foarte mult pentru a-și atinge scopul. Ba chiar pot spune că Fred își dorise să aibă încredere în Kathryn, pentru că ținea la ea. Un lucru destul de interesant, având în vedere că el reprezintă Lumina, iar ea Întunericul. 

 ,,Dacă puteai să-ți înțelegi duşmanul, să îi pricepi durerea și motivele pentru care îți devenise duşman, lupta dintre voi doi lua sfârșit. Iar Fred îşi privea mâna prinsă de acea tânără Demonesă, care, dintr-un oarecare motiv, reușise să-l înțeleagă mai bine decât cei care erau împreună cu el de partea Luminii.” 

  În primul volum, am aflat amănunte despre legenda creării celor trei lumi, despre Lumea celor Morți și cei 13 Îngeri ai Morții, despre Îngerii Vii, dar și despre vlăstarele unui cuplu interracial, familia Brown. Tatăl și Alexya, fiica mai mică, erau oameni, iar mama și ceilalți trei copii – Fleur, Klauss și Fred – erau Îngeri. Accentul s-a pus pe evenimentele dramatice prin care au trecut doi dintre copiii Brown, Fleur și Klauss, pe modul în care viața le-a fost dată peste cap odată cu apariția lui Ben Hart, căruia i se spune Gardianul de Gheață pentru că a omorât sute de Demoni, ales între timp Gardianul familiei Brown, dar și a reginei de drept a Leeferionului. 

  Partea a doua a seriei Pene este alocată celorlalți doi frați Brown, acțiunea având loc la doi ani de la Invazia Leeferionului, povestea fiind scrisă la persoana a treia din perspectiva personajelor Fred Brown, Alexya Brown, Fleur Brown, Ben Hart și Seth Morfran. 

  Viața tânărului Înger Fred Brown a luat o cu totul altă întorsătură din cauza tragediei care s-a abătut asupra familiei Brown în timpul invaziei Leeferionului, Lumii celor Morții. Toate încercările lui de a provoca prima apariție a aripilor eşuaseră, motiv pentru care se simțea neputincios, că ,,nu putea să facă nimic, absolut nimic, ca să-și apere familia, încât nu-și mai putea suporta existența”. De șase luni zăcea închis între pereții școlii Lumière, în compania altor îngeri adolescenți dornici mai degrabă să se distreze decât să învețe, dar mesajul (,,Suntem în pericol, vino acasă cât de repede poți”) pe care îl primește de la sora lui mai mică, îl determină să evadeze. Odată ajuns acasă, constată că Alexya l-a tras pe sfoară și că, de fapt, fata dorea să meargă într-un club de noapte, și cum tatăl și Fleur nu ar fi lăsat-o să meargă singură, s-a gândit să-l cheme pe el.

  Nici bine nu ajung la petrece, că o necunoscută, o tânără cu părul blond până la coate, care purta o mască neagră ce îi acoperea gura și nasul, îi distrage atenția lui Fred, timp în care Alexya este răpită de către Demoni și dusă la una dintre fermele de Vampiri – niște creaturi monstruoase fără conștiință, care erau crescute doar să înspăimânte celelalte rase, inclusiv Lumina – pentru a fi folosită ca hrană. 

  Fred vrea să-și repare greșeala, să o salveze pe Alexya, dar produce mai multe probleme, motiv pentru care este trimis într-o misiune în Elveția, tărâmul Elfilor, ca să aducă Gardienilor Pumnalul de Smarald, armă ce poate omorî orice creatură, fie ea nemuritoare sau nu. Pe parcursul acestei misiuni, Fred învață că lumea nu e împărțită în alb și negru și că nu trebuie să judeci o persoană după strămoșii ei. Ajutorul nesperat pe care îl primește din partea Demoniței Kathryn, îl determină să vadă altfel lucrurile.

 

,,Fred nu fusese niciodată trădat, nu de cei în care își pusese toată încrederea. Adevărul era că își dorise să aibă încredere în Kathryn, pentru că ținea la ea. Îi încețoşase mințile din primul moment în care o văzuse, atât de plictisită de viață, în clubul din Londra. Nu ar fi reușit să și-o scoată din cap nici dacă și-ar fi dorit, iar adevărul despre ea, că era un Demon, duşmanul lui, nu îl putuse descuraja pe Fred.” 

  De supărare că protejata lui a fost capturată de către Demoni, Ben Hart comandă, fără aprobarea consiliului, un atac fățiș împotriva demonilor, distrugând una dintre ferme de Vampiri, și astfel, intră în vizorul unui dușman de temut, vestitul om de afaceri, Seth Morfran, fost general al Întunericului. Prinși între ambiții, Ben și Seth dezlănțuie un adevărat război printre străzile înguste ale Londrei. 

  La rândul ei, Fleur Brown simte că lucrurile îi scapă de sub control, fiind prinsă între salvarea surorii ei și sentimentele pentru bărbatul visurilor ei, Ben Hart. Oare va reuși să-l facă pe acesta să-i zică ce are pe suflet? Oare Ben îi va frânge inima? Va reuși el să-i salveze sora?

Între adevăr și minciună este granița aparențelor.”

Nu există rai și iad, ci doar o veșnicie în singurătatea propriilor tale greșeli.”

Cine spusese că orice suferință putea fi uitată cu trecerea timpului nu avea habar că timpul se putea dilata la infinit.”

Recenzii cărți

***Alina Geambaşu (Alina)***Simplă și complicată în același timp, prudentă și încăpățânată. Compar nevoia de a ști, cu desfășurarea unui mecanism și refacerea lui piuliță cu piuliță pentru a vedea cum funcționează. Când ceva mă depășește, mă simț ca David înainte de întâlnirea cu Goliath, când constată că a uitat să-și aducă praștia. Marea mea pasiune este literatura fantasy, romance și thriller. Posesoare a unei imaginații debordante, reușesc cu ușurință să mă transpun în pielea personajelor din cărți. Din postură de vrăjitoare mai am de lucru cu vrăjile.

6 COMMENTS

  1. Mulțumesc mult pentru aceasta minunata recenzie! Ma bucur ca ți-a plăcut si volumul doi! ❤️

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.