Tuturor baietilor pe care i-am iubit – Jenny Han – Editura Trei

Tuturor baietilor pe care i-am iubit – Jenny Han – Editura Trei

Tuturor baietilor pe care i-am iubit | Jenny Han | Editura Trei

Tuturor băieților pe care i-am iubit de Jenny Han-Editura Trei

– recenzie –

Titlul original: To All the Boys I’ve Loved Before
Editura Trei
Anul apariției: 2015
Traducere: Teodora Constantinescu
Nr. pagini:385

Seria Tuturor băieților pe care i-am iubit-To All the Boys I’ve Loved Before 1. Tuturor băieților pe care i-am iubit (To All the Boys I’ve Loved Before-2014), 2. P.S. Te mai iubesc și acum (P.S. I Still Love You-2015), 3. A ta veșnic, Lara Jean (Always and Forever, Lara Jean-2017)

Când iubirile secrete ies la iveală…

   Despre cartea Tuturor baietilor pe care i-am iubit – Jenny Han – Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei… în acelaşi timp?
Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa.
Scrisori pe care însă… nu le-a primit, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecare băiat de care a fost îndrăgostită.

   Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă.

   Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.

   Felul de a fi al Larei Jean – cu capul în nori, timidă, capabilă de emoţii puternice şi complet naivă când vine vorba de băieţi – sporeşte farmecul acestei poveşti speciale. – Publishers Weekly

   „Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul.

    Dacă dragostea e ca o posedare, poate că scrisorile mele sunt propriile exorcizări. Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui.

O emoţionantă explorare a iubirii adolescentine. – Kirkus Reviews

   Cartea Tuturor băieților pe care i-am iubit  de Jenny Han este asemănătoare cu o ploaie caldă de vară, ușoară, surprinzătoare, dar întotdeauna binevenită după o zi caniculară. Prima dată când am răsfoit-o n-am știut ce să exprim, dar când am aprofundat-o am realizat că este ceea ce am nevoie și merită să îi acord atenție.

   Este plăcut să descoperi cum cele trei fete Song/Covey: Margot, Lara Jean și Kitty sunt genul de copii pe care și i-ar putea dori fiecare părinte. Moartea mamei lor cu ani în urmă le-a maturizat și cumva le-a obligat să se adapteze pentru ca sarcinile tatălui lor să fie mult mai mici. Margot a decis din clipa când și-a descoperit mama decedată că trebuie să își ia în serios rolul de soră mai mare care face totul bine și cumva să compenseze lipsa celei mai importante persoane din viața lor, să le fie un model pentru viitor.

   Acceptând aceste responsabilități cumva a ales să lase în urmă adolescența si să fie tot timpul impecabilă, o imagine de nepătruns pentru cei din jur și un exemplu greu de depășit de către surori. Orice și-ar propune iese perfect și fără să vrea este mai mult critică decât apropiată. Relația ei cu Josh, băiatul din vecini va ajunge în plan secundar în momentul când pleacă la studii în Scoția. Alege să fie independentă și să încheie un capitol din viață fără remușcări, numai că încă n-a descoperit că sora ei, Lara Jean îl consideră mai mult decât prieten și a ajuns să se îndrăgostească de felul său de-a fi.

Image   Lara Jean este o frumoasă coreeană ce și-a păstrat suflet pur și mintea sa a putut să zburde liniștită, dar fără a se implica prea mult în relațiile sentimentale. A înțeles perfect situația de criză și a vrut tot timpul să o sprijine pe sora cea mare, să facă totul bine, dar s-a menținut în continuare statutul de fată cuminte care doar admiră, se îndrăgostește, dar nu trece de acea barieră. Preferă ca după fiecare dezamăgire să își verse focul într-o scrisoare de rămas bun, dar le ține ascunse într-o cutie de pălării primită în dar de la mama sa. Secretul ei va fi descoperit de îndată ce Margot pleacă la facultate.

   Numai că cele cinci scrisori ajung să fie expediate băieților știuți numai de ea. Partea dificilă este că una din ele va intra în posesia lui Josh, băiatul cu care copilărise și devenit de curând fostul iubit al surorii sale Margot. Ca să scape de această situație penibilă preferă să îl sărute spontan pe Peter Kavinsky. Acesta este o altă „victimă” ce primise la rândul lui tot o scrisoare, dar cu care va ajunge să încheie un pact. Peter îi dăruise cu ani în urmă primul sărut și îi bântuise gândurile, iar Lara Jean îl răsplătise cu sentimentele ce păreau demult uitate. Joaca de-a iubiții aduce fiecăruia beneficii, ea scapă de Josh, iar Peter o face geloasă pe fosta lui iubită, Genevieve, numai că pe parcurs situația se complică și planurile lor se vor schimba. Lara Jean își va da seama că Peter nu este doar băiatul popular din liceu, admirat de toate fetele, răutăcios și plin de el, ci o persoană veselă, spontană și total diferit de imaginea ce și-a creat-o în liceu.

   Kitty în schimb este surioara veselă, iubitoare, nebunatică, așa cum sunt surorile mai mici, tot timpul puse pe făcut prostioare, dar în același timp este cireașa de pe tort și capul răutăților.

Lara Jean către Josh, o conversație derulată doar în gândurile sale

Josh Sanderson, eu te-am plăcut prima. Aveam toate drepturile să fii al meu. Dacă aș fi fost eu aleasa, te-aș fi băgat într-o valiză și te-aș fi luat cu mine, sau știi ceva, chiar aș fi rămas aici. Nu te-aș fi părăsit niciodată. Pentru nimic în lume, nici într-un milion de ani.

PS. Încă te iubesc.

Încă te iubesc, și e întradevăr o problemă enormă pentru mine, și mai e și o surpriză enormă. Jur că nu am știut. În tot acest timp, am crezut că am trecut peste. Cum aș fi putut să n-o fac, dacă Margot e cea care o iubești? Mereu a fost Margot…

Un fragment din scrisoarea trimisă de Lara Jean către Peter

După ce m-ai sărutat, te-am plăcut tot timpul clasei a șaptea și pentru o mare parte din clasa a opta. Nu a fost ușor, văzându-te cu Gen cum vă țineți de mână și vă sărutați în stația de autobuz. Probabil o faci să se simtă foarte specială. Pentru că ăsta e talentul tău, nu-i așa? Ești bun la a face oamenii să se simtă speciali.
Și cum e să-ți placă de cineva de nu mai poți și să știi că nu va simți niciodată la fel? Probabil că nu. Oamenii ca tine nu trebuie să treacă prin situații de genul ăsta. A devenit mai ușor după ce Gen s-a mutat și nu am mai fost prietene. Măcar atunci nu a mai trebuit să ascult toate detaliile.”

   Clipele petrecute alături de fetele Song sunt memorabile, conversațiile delicioase și fără să vrei le admiri, le adori și parcă le-ai vizualiza la nesfârșit. Tandrețea și grija cu care își sprijină tatăl extrem de ocupat sunt demne de laudă, modul lor de a privi totul și de a se uni atunci când apare o problemă, te determină să te gândești la propria adolescența, la acele momente bune și rele. Chiar dacă au avut un părinte lipsă nu s-a simțit diferența, tatăl lor a avut grijă întotdeauna să păstreze tradițiile coreene din partea soției, să se adapteze din mers și să le arate că le iubește foarte mult. Se simte mândru că le are și nu este nevoie să dovedească pentru că este o certitudine.

   Lara Jean mereu a stat în umbră, a iubit, a râvnit, dar nu a îndrăznit pentru că n-a găsit ocazia să facă pasul cel mare. Alături de Peter va avea ocazia să guste din faimă și fără să vrea ajunge în centrul atenției, iubita celui mai popular băiat și culmea este că ajunge să-i placă, numai că gândurile sale inițiale și pactul încheiat nu o mai avantajează. Îi apar întrebări nerostite și gesturile inocente ale lui „iubitului” încep să-i fie pe plac. Se simte specială, dar conștiința nu o lasă.

 John este fostul iubit al lui Margot, știe că nu are nicio șansă, iar sora ei se va supăra cumplit dacă va afla și totuși nu ezită să-și imagineze cum ar fi, dacă ar fi.

   Alternativa este Peter, iubit temporar, dar care va fi întotdeauna fidel lui Gen, prietena ei din copilărie.

   Acest cerc vicios va fi urmărit cu interes de către Kitty. Ea știe să scoată de la fiecare tot ce este mai bun și să se înțeleagă de minune cu fiecare pretendent. Personalitatea ei și modul cum negociază atunci când își prezintă interesele pe parcurs vor scoate în evidență calitățile și maturitatea celor aproape zece ani pe care îi are.

   Mi-a plăcut Tuturor băieţilor pe care i-am iubit – Jenny Han și pentru scurt timp m-am simțit din nou sora cea mare înțelegând pe fiecare. Le-am admirat și încurajat atunci când au făcut fiecare pas. Chiar dacă nu este o carte complexă, ea transmite emoții la tot pasul și fJenny Hanără să vrei te trezești zâmbind. Genul acesta de lectură mă reprezintă și cu ușurință am putut să mă teleportez, să fiu alături de fetele Song.

   Despre autoare

   Jenny Han a scris primul său roman, Shug (2006) pe când era încă la colegiu. Au urmat seriile de succes The Summer I Turned Pretty (bestseller New York Times) şi Burn for Burn (scrisă împreună cu Siobhan Vivian).

  Sensibil şi amuzant, Tuturor băieţilor pe care i-am iubit – Jenny Han (2014) sondează trăirile unei adolescente în pragul maturizării, care descoperă cât de important este să-ţi asumi sentimentele şi să-ţi asculţi inima.

9 puncte/10

Editura Trei

Cartea Tuturor băieților pe care i-am iubit  de Jenny Han poate fi achiziționată de pe site-ul Editura Trei sau din agreate.

9 COMMENTS

  1. Faina recenzie Mili. Cartea saptamana trecuta a ajuns la mine, asa ca o voi citi si eu de cum ajung acasa!

  2. O recenzie savuroasa, ai reusit sa le prezinti atat de bine pe cele trei surori si universul lor, incat parca ai vrea sa le cunosti personal, sa faci parte din cercul lor! Felicitari Mili!

  3. O recenzie frumoasa, facuta din inima, m-ai facut sa simt ca vreau sa cunosc acele surori, si pe baietii mentionatu in scrisori..si sa descopar cars e norocosul ales al Larei

  4. Pai este frumos sa ma tentezi in felul acesta,Mili? locco_smiley_15 De cand a aparut cartea am fost inclinata sa nu o cumpar si acum m-ai corupt.Foarte frumoasa recenzia!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.