Isabelle va fi iniţiată şi învăţată tainele seducţiei, contele va fi extrem de bucuros să o înveţe şi mai multe, pentru că este un bărbat cu experianta, dar are şi tandreţe, farmec şi inteligenţă.

Colecţia Love's Magic

Amantă pentru o săptămână, de Susan Johnson – exploziv, erotic, pasional

Titlul: Amantă pentru o săptămână

Traducerea: Beatrice Kiseleff
Editura: Elis
Număr pagini: 310
Gen: Historical romance erotic
An apariţie:2005

     Susan Johnson, autoarea cărţii câştigătoare a premiului naţional pentru romanele cele mai bine vândute, locuieşte la ţară, lângă North Branch, Minnesots. Fost istoric de artă, ea consideră că viaţă de scriitor este cea mai bună din lume.
Cercetând romanele ei, se observă că ea le plasează în trecut şi la mare distanţă. Dând viaţă personajelor, poate da frâu liber imaginaţiei, în timp ce procesul de creaţie îi oferă posibilitatea de a arunca şi o privire în complicata maşinărie a minţii.
Dar poate cel mai important…scriind poveşti este distractiv.

Romantic Times o consideră pe Susan Johnson ,,regina romanelor erotice

   Am citit toate cărţile care au fost publicate la noi, şi trebuie să vă mărturisesc că nu sunt chiar atât de vulgare precum au fost considerate prin anii 1994 chiar şi în 2000. Nu ştiu de ce, dar cred că unii dintre cititori suferă de ipocrizie şi am să vă spun de ce am ajuns eu la concluzia asta. Mă voi rezuma în mod expres la cărţile scrise de Susan Johnson. Când spun ipocrizie nu mă refer la cei cărora nu le-a plăcut cum scrie doamna şi punct, ci la cei care după ce au citit o carte anunţă cu surle şi trâmbiţe-Vai ce vulgar… dar… cum se face că încep să caute cărţile scrise de ea?  Asta nu am înţeles. Nu ne place, dar ne place, nu recunoaştem, dar pornim la vânătoare de Susan Johnson.

     A fost o perioadă când Susan Johnson era cea mai bine vândută autoare, în special în zona de anticariat, asta pentru că majoritatea cărţilor au apărut prin anii 94-95 şi nu au mai fost re/editate. Se ajunsese la un moment dat prin anii 2004-2012 ca Susan Johnson să fie vândută la preţul de 30-35 de lei ca şi carte de anticariat şi nu într-o stare impecabilă. Dacă era impecabilă preţul se mai ridica cu 10 lei.

     Deci doamna autoare era căutată şi foarte citită, dar dacă întrebai pe cineva îţi răspundea că este prea erotică şi avem pudoare domnule nu citim cărţi de genul. Ipocrizie, eu la concluzia asta am ajuns. Nu generalizez, să ne înţelegem.

      Trecând peste acest aspect am să vă spun că nu este nici mai vulgară şi nici mai erotică decât ceea ce am citit în zilele noastre pe la unii autori contemporani sau prin colecţia Eroscop. Chiar nu, mi se pare că erotismul şi cuvintele câteodată vulgare, dar nu abundente, nu epatează şi nici nu depăşeşte ceea ce am citit eu în anii 2015-20016. Aşa că haideţi să nu ne mai speriem, şi să vedem dacă ne place sau nu povestea creată, făcând abstracţie de limbajul câteodată frust, şi scenele fierbinţi. Ce Dumnezeu, doar majoritatea am citit cele 50 de umbre şi seria Ticăloşilor seducători, acolo de ce nu ne-am oripilat? Ce să mai zic de Suge-o Ramona, până și titlul pare într-un mare fel.

       În fine, să revenim la cartea Amantă pentru o săptămână. Mi-a plăcut povestea şi în special personajele. Susan Johnson creează nişte personaje magnifice în special pe cele masculine. Ce este bine de adus în atenţie, faptul că poate mulţi cititori nu şi-au dat seama, dar Johnson se foloseşte de cunoştinţele ei de istoric, şi dacă citiţi cu atenţie veţi observa că, acţiunea din cărţile ei, personajele adiacente, istoria lor descendentă nu este o simplă imaginaţie şi nici ceva aruncat în fantezie. În multe cărţi îl veţi întâlni pe prinţul de Wales, regina Angliei, ramura Romanovilor şi a prinţilor Kuzan, curtezane şi diverse triburi de indieni, cazaci, clanuri scoţiene şi istoria lor descendentă, planuri de subminarea puterii şi jocuri de culise, diverse ierarhii şi prejudecăţi, dar şi mult libertinaj. Da, este evidențiată în special această parte, a libertinajului amoros, ceea ce din punctul meu de vedere face ca aceste cărţi considerate erotice să capete un alt aspect şi să fie puse într-o altă lumină. AMANTA

     Amantă pentru o săptămână este povestea unei tinere, Isabella Leslie, fiică de nobil conte, dar ajunsă în pragul disperării. Bunicul ei cel care a crescut-o murise, iar unchiul, un hulpav şi viclean personaj, vrea ca ea să se mărite cu vărul ei, fiul lui, pentru averea pe care aceasta o primise moştenire. O avere consistentă, care le putea asigura un trăi plin de belşug şi desfrâu, dar îi şi ridicau în ochii societăţii. Isabella refuză să se supună planului unchiului ei, chiar în ziua înmormântării, şi nici pe viitor nu îşi dorea o căsătorie cu vărul ei-un individ libidinos şi la fel de lacom şi arogant ca şi tatăl lui. Când preotul, care venise pentru înmormântarea bunicului ei este constrâns să oficializeze căsătoria, Isabella, printr-un efort inteligent reuşeşte să fugă de sub nasul lor. Ajunge în stradă, cu urmăritorii după ea, iar paşii o duce către o luminiţă din noapte în pragul unei case. Disperată bate cu putere în uşa masivă şi surpiză-aceasta se dechide. Nu ştie unde a ajuns, dar îi este recunoscătoarea omului care i-a deschis, pentru că reuşise să îşi piardă urma. Nu trece mult timp până să facă cunoştinţă cu stăpâna casei, dar şi mai interesant şi mai bluversant pentru ea este atunci când aceasta îi spune unde se află. În cel mai elegant şi select bordel din Londra.

      Ştiţi ce mi s-a părut mie puţin cam tras de păr ? Reacţia Isabellei. Se presupune că este o tânără virgină, ceea ce şi este, care şi-a îngrijit câţiva ani bunicul bolnav şi nu a avut contact cu lumea din jurul ei, că este o domnişoară din lumea bună, cu valorile şi principiile morale bine definite ale societăţii din care provine. Şi atunci, acceptarea cu uşurinţă atât a acoperişului, dar mai ales al propunerii venite din partea matroanei mi s-a părut ceva nepotrivit. Nu voiam fiţe, dar parcă prea uşor a acceptat soluţia lui Molly să scape de unchiul şi căsătoria cu vărul ei. Aceasta îi prezintă următoarea soluţie: niciodată unchiul ei nu va accepta ca noră o tânăra dezonorată cu reputaţia făcută praf. Aşa că singura ei soluţie este să devină curtezană, una reală nu fictivă, ca totul să fie cât mai plauzibil. Isabella acceptă, iar personajul căruia îi va fi prezentată este nimeni altul decât Dermontt Ramsey, conte de Bathurst.

      Dermontt Ramsey, conte de Bathurst este un personaj puternic, bogat, fermecător, dar şi un mare amator de jocuri, femei şi băuturi fine. Principala lui ocupaţie se pare a fi aceea de-a frecventa bordelurile, de-a seduce şi de-a se lasa sedus. Într-un cuvânt este considerat-puternic şi desfrânat, iar această combinaţie îl face de temut, dar şi de dorit. SUSAN JOHNSON
Da, este un desfrânat, da, pare că frecventează bordelurile şi toată viaţa lui ar fi o mare depravare, dar toate astea ascunde ceva. Dermontt vrea să uite! Se aruncă în braţele sexului, băuturii, jocurilor, numai să uite. Nu îşi neglijează afacerile, este un bărbat responsabil, dar cu toate aceste artificii de plăceri ale vieţii, nu reuşeşte decât parţial să uite.

    Nu am să vă spun ce vrea să uite contele, veţi afla singuri.

     Isabella va fi iniţiată şi învăţată tainele seducţiei, contele va fi extrem de bucuros să o înveţe şi mai multe, pentru că este un bărbat cu experienţă, dar are şi tandreţe, farmec şi inteligenţă.

    Da, vor fi scene foarte fierbinţi, explozive, şi nu te aştepţi de la o virgină să înveţe atât de repede şi să fie atât de pasională. Dar are un profesor excelent şi poate că asta a contat, deşi mă gândesc că ea însăşi prin definiţie este o tânăra focoasă. Va fi amanta lui pentru o săptămâna, după care va mai urma încă una, după care… Dermontt îşi dă seama că ceva s-a schimbat în relaţia şi joaca lor.

      Din acest moment începe adevărată poveste. Care va fi aceea descoperiţi voi.

     Am să vă mai spun că:  unchiul ei, va mai încerca să o prindă, că Dermont va fi un măgar, şi că totul se va schimba radical.
Nu ştiu dacă se mai găseşte pe undeva acesta carte, înainte mai exista prin anticariate, dar eu zic să îi daţi o şansă.

     Nu este una dintre cele mai bune cărţi ale autoarei, dar nici cea mai rea, având o poveste frumoasă. Şi veţi vedea şi un trecut emoţionant al personajului masculin. Există cuvinte ,,libere” în context, dar nu asta trebuie să ne frapeze, ci să ne dăm voie să descoperim frumuseţea poveştii.

  ,,Muşcându-şi buza de jos, încerca să scoată la iveală alte opţiuni pentru a scapă de ameninţarea pe care o reprezenta familia ei. Dar nici o altă soluţie comodă de salvare nu-i venea în minte, nici un bun samaritean nu aştepta în viaţă ei momentul când va fi nevoie de el, că să o salveze.
Era absolut singură. Imensitatea singurătăţii ei îi strânse stomacul într-un nod. Cu inima bătând puternic, deoarece ghicea răspunsul pe care îl va primi, întreba:
– Ce va trebui să fac, concret?
– În schimbul protecţiei oferite de casa mea şi a ruinării reputaţiei dumitale suficient de mult încât rudele să nu mai fie interesate de căsătorie, îţi voi cere să joci un rol limitat de curtezană.”

FRAGMENT CARTEAMANTA PT O SAPTAMANA

,,— Sărută-mă, şopti ea, înteţindu-şi strânsoarea pe umerii lui, apropiindu-se şi mai mult.
Şi el s-a conformat cu patimă, acoperindu-i gura cu un sărut lacom, febril, care nu a încântat şi nici nu a ţinut
seama de inocenţa ei, ci doar de satisfacerea propriei pasiuni după săptămâna de aşteptare – un sărut fără
menajamente, care viola, excita şi chinuia.
Dermott era la jumătate de viaţă distanţa de primul lui sărut şi înfierbântat sau nu, flacăra fierbinte sau vălvătaie, nu-i era suficient. Dorea mai mult: când n-ar fi trebuit, când ea ar fi putut regreta ce făcea, când el nu dorea povara vinovăţiei ei. Sufocându-se de indecizie, o respinse brusc.
Şocată, tremurând, se uită la el.
— Nu pot face asta.
—Dar ai fost de acord! roşi ea. Surescitată de dorinţă, plângea:

– Nu poţi refuza!
Stătea nemişcat:
— Pot să fac tot ce vreau.
— Eşti nepoliticos, exclamă ea. Să-mi faci una ca asta… să mă faci să simt asta, şi apoi…
El inspiră adânc.
— Scuză-mă, m-am răzgândit.
— Răzgândeşte-te din nou atunci, replică înfierbântată, pentru că sunt foarte frustrată, şi tu eşti cel care m-ai invitat aici în seara asta!
— Am să te trimit înapoi.
— Nu am să plec!
Stăteau foarte aproape cu sângele înfierbântat şi nemulţumiţi. Furioasă pe el datorită indiferenţei pe care o arata situaţiei în care se afla, indiferenţei pe care o arata faţă de ea, tremurând de indignare spuse cu vehemenţă:
— Cum îndrăzneşti să renunţi acum, când am nevoie de tine!
Sănii i se mişcau într-un mod fascinant deasupra decolteului rochiei, remarcă Dermott, şi fie conştientizarea
furiei ei ori tremurul provocator al sânilor ei extraordinari iau captat atenţia, căci zâmbi brusc:
— Eşti sigură de ce vrei?
— Sigur că sunt. Uită-te la mine!
Şi-a deschis braţele şi el s-a uitat la femeia splendidă, aproape dezbrăcată, din faţa lui, care-l implora să facă
dragoste cu ea. Inhalând profund, numără până pe la doi şi jumătate, privind cadoul de dorinţa sexuală care i se oferea, şi zise:
— Bine, o fac.
— Îţi mulţumesc, murmură cu sarcasm, pentru concesia ta amabilă.
O sprânceana neagră se ridică:
— Vrei să faci asta sau nu?
Nările îi tremurau.
— Dracu să te ia!
— La dracu cu amândoi, probabil, înainte să apucam să terminam acest bizar aranjament. Hai să mergem!
Şi, plecând, s-a îndreptat cu pași mare spre uşa ascunsă.
Ea a reușit sa-l ajungă din urmă înainte de a o deschide.
— Am sa merg primul, dacă nu te superi.
Vocea lui era politicoasă, rece.
Nu avea cum să meargă pe scări, în spatele feselor ei tentante, şi să se comporte cât de cât decent. Pe de alta parte, remarcă el brutal, ea se afla acolo că să se debaraseze de virginitate cu ajutorul lui, şi nimeni nu semnase nici un contract pentru a defini detaliile. Putea să sară peste comportamentul de gentleman, dacă dorea să-şi satisfacă patima oricum credea de cuviinţă. De fapt, ea tocmai ceruse asta, cugetă el, fugind pe scări în sus. Dar nu mai era timp pentru meditaţii, cu ea urmărindu-l înfierbântată. După ce au pătruns din coridorul ascuns în dormitor, l-a prins de mână, nefiind sigură că nu încerca să scape.
— Să nu îndrăzneşti să te răzgândesti! îl ameninţă ea, cu răsuflarea tăiată.
Întinzându-se spre el, îşi trecu intenţionat mâna peste materialul întins al pantalonilor lui, simţindu-i întreagă măreţie a erecţiei.
— Pentru că vreau asta.
Poate că pasiunea câştigă întotdeauna în faţa raţiunii, trase el concluzia, mai ales cu o fiinţă plină de determinare ca miss Leslie. Ştia bine ce dorea.
Şi când se uită în sus către el, zicând:
— Deci?
Renunţă la orice urmă de scrupule, o ridică în braţe şi murmură:
— Fă să vedem ce ştii.
— La ce simt eu acum – vocea ei era însufleţită —, după ce am câştigat, adaugă sărutându-i obrazul în timp ce o purta în camera lui intimă, aş fi mai mult decât dispusă să fac tot ce vrei.
— Foarte tentant, miss Leslie. Deşi s-ar putea să mă contrazic cu tine referitor la cine a câştigat, replică el cu un….”amanta pentru o saptamana susan johnson

    În legatură cu ceea ce afirma  Romantic Times, rămâne la latitudinea noastră să confirmăm sau nu. Sunt multe autoare de cărţi erotice poate cu mult mai bune decât Susan Johnson.

8/10

22 COMMENTS

  1. Sylvia Day ramane cea mai cunoscuta scriitoare in domeniul eroticului, parerea mea. Oricum felicitari pentru recenzie! 🙂

  2. Daca o gasesc o voi lua. Imi place cum suna. Ipocrizia dintotdeauna a fost la inaltime. Nu vrwm, judecam dar, in realitate, invidiem. Asa suntem noi.

  3. Mie mi-a placut cartea, si imi place cum scrie Susan Johnson. Povestile scrise de ea sunt foarte frumoase, chiar daca au si erotism sau anumite cuvinte.

  4. Au trecut multi ani de cand am citit aceasta carte. Dar amuzant stii ce e? Ca am citit-o sprijindu-ma de ghereta unde se vindea cartea. Norocul meu a fost ca o cunosteam pe vanzatoare, asa ca m-a lasat sa-mi fac damblaua. Si i-am tinut de urat cateva ore bune =))

  5. Felicitari pentru recenzie, chiar mi-a atras interesul pentru aceasta carte. Sincer, greu am acordat o sansa literaturii erotice, insa daca o carte este scrisa bine si are un subiect interesant, nu conteaza din ce categorie face parte. O voi cauta si poate voi reusi sa o citesc si eu odata.

  6. Imi place sinceritatea vizavi de genul erotic-romance. Ipocrizia, conservatorismul si multe altele duc la astfel de reactii care de multe ori sunt exagerate. Sa fim mai toleranti, deschisi la minte. Cui nu-i place problema lor. La fel si cu Sandra Brown s-a spus ca este….
    Foarte frumoasa recenzie. Superba. Felicitari ! locco_smiley_20
    Cartile de Susan Johnson le-am vazut acum cateva zile pe un anticariat online la preturi foarte bune…dar am fost fițos si m-am abtinut locco_smiley_12 . Chiar imi place genul literar si oricum am mai citit cartile romantice si erotice. 😀

    • Loth, am intalnit genul asta de persoane care spun -cata vulgaritate, dar citesc pe ascuns literatura erotica. Da, ne place sa punem etichete- asta apropo de Sandra Brown. Eu recunosc am citit cam tot ceea ce a scris Sandra Brown, unele carti mi-au placut altele nu mi-au placut.Am auzit si eu expresia-Vai, cititoare de Sandra , ca si cum am fi ciumati. Dar, poate la fel de bine citesc si Brown si Johnson, dar si Dan Brown si Coelho, asta nu mai conteaza?

    • Copertile sunt cam aiurea, in special unele vechi, dar daca iti place actiunea..din dormitor, sigur te va reprezinta. Susan Johnson ofera din plin erotism :)))

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.