Amma – Saraid de Silva – Editura Alice Books – recenzie
Amma – Saraid de Silva – Editura Alice Books – recenzie
Titlu: Amma
Autor: Saraid de Silva
Editura Alice Books
An apariție – 2026, Iași
Nr. Pagini – 262
Mi-a trebui să parcurg câteva pagini până să realizez, de fapt, la ce se referă titlul cărții despre care vreau să vă povestesc astăzi și când am realizat că „Amma”, în limbile indiene (cum ar fi hindi sau tamil), înseamnă „mamă” ori este folosit ca apelativ respectuos pentru o femeie în vârstă, am înțeles că povestea ce mă așteaptă își va înfige, cel mai probabil, colții în zonele moi ale sufletului.
Povestea începe în 1951, în Singapore, cu Josephina, o fetiță de zece ani care este practic vândută de tatăl său unui bărbat matur și înstărit, care o agresează sexual. Într-un moment în care înțelege că nu mai are de unde să aștepte salvarea, îl omoară și acest nod din intriga poveștii este unul dintre acelea care-ți dezvăluie faptul că te-ai îmbarcat într-o poveste neconvențională despre familie și vindecare.
Josephina ajunge apoi să-și construiască viața în jurul acestui secret, într-o familie destrămată, cu un tată care fuge de acasă și o mamă absentă. Se căsătorește, devine mamă și încearcă să lase în urmă ceea ce i s-a întâmplat, dar trecutul nu dispare doar pentru că alegi să îl ignori. Dimpotrivă, își scoate capul la suprafață prin comportamente, frici și tăceri pe care, fără să vrei, ajungi să le dai mai departe.
“Domnul Brooks își desface cureaua. Josephina simte cum aerul încremenește în jurul ei. Măcar de și-ar fi dat cu bălegar de porc prin păr. Măcar de-ar fi rămas la Mavis toată ziua. Măcar de-ar fi plecat din camera de oaspeți imediat ce toți au ieșit. Măcar de-ar fi Patti aici. Aleargă spre ușă, dar el aruncă cureaua ca pe un bici, prinzând-o în lat. Josephina cade, izbind podeaua cu genunchii, și urlă de durere. El îi înfășoară cureaua în jurul gâtului și o trage cu fața în jos pe canapea. Josephina dă din mâini în aer. Se întreabă dacă o să moară. El se urcă fără nicio greutate peste ea. N-o consolează cu nimic când realizează că cele mai groaznice frici ale ei devin realitate chiar în camera în care s-a născut. E uimitor cât de repede se poate transforma o cameră într-o cușcă.”
Fiica ei, Sithara, este una dintre cele mai interesante personaje ale romanului tocmai pentru că nu este construită ca o simplă victimă a unei mame dificile. Este o femeie care încearcă să-și găsească propriul drum și care ajunge să repete, în alte forme, unele dintre mecanismele pe care le-a moștenit.
Apoi apare Annie, generația care încearcă să pună cap la cap tot ce s-a întâmplat înaintea ei și decide să plece în Anglia, să-și găsească unchiul alungat din familie din cauza orientării sale homosexuale. Romanul se construiește din bucăți. Annie nu primește o familie cu un trecut clar, înțeles, accesibil, ușor de asimilat, ci este nevoită să adune tăceri, reacții disproporționate, lucruri despre care nimeni nu vrea să vorbească, pentru a reconstrui povestea femeilor dinaintea ei ca pe un puzzle în care lipsesc exact piesele importante.
“Annie își deconectează mintea sub duș. E singurul loc unde reușește să-și imagineze alte spații, alte vieți. Acolo și-a dat seama că e queer, acolo se întreabă dacă e crudă cu mama ei, acolo a înțeles că nu vor fi niciodată cu adevărat întregi fără Suri.
Azi și-o imaginează pe bunica în Singapore-ul de demult. Nu știe cum arăta sau cum se simțea viața aia, dar încearcă să lase să pătrundă în ea sentimentul de-a avea zece ani și de-a se afla într-o situație fără ieșire. Își ridică șuvițele de păr ca să poată freca șamponul direct pe scalp și își dorește să poată călători în timp.”
Autoarea nu încearcă să simplifice povestea și nu apelează la contraste: „mama rea” versus „fiica rănită”. Josephina a fost copilul abuzat care a trebuit să se apere singur, apoi a devenit adultul care, la rândul lui, produce răni și aici apare una dintre întrebările importante ale cărții: ce faci cu un om care a fost victimă și care ajunge să rănească mai departe?
Un alt aspect important și demn de luat în calcul în acest tumult migrație, identitate, rasism, sexualitate, maternitate, relație dintre femei și felul în care anumite traume se transmit automat în familie, este dat și de faptul că personajele schimbă țările, dar nu pot schimba atât de ușor ce poartă în suflet. Singapore, Sri Lanka, Noua Zeelandă, Australia, Londra – locațiile se schimbă, dar familia rămâne aceeași ecuație complicată.
“Sithara nu-și imaginase niciodată cum e să fii îndrăgostită. Simțise dorința și și-o potolise pe fugă cu unul dintre prietenii lui Steve, colegul ei de apartament, chiar în săptămâna în care se mutase acolo, doar ca să-și ia gândul de la asta. Nu i s-a părut cine știe ce. În general, nu prea avea de-a face decât cu bărbați cu care era înrudită, prea puține interacțiuni din care să-și formeze o impresie. Și-a dat seama repede că băieții de la școală îi dădeau atenție doar ca să se apropie de fetele albe. Era utilă pentru că era cea mai ușoară cale de acces. Până și tatăl ei nu și-ar fi imaginat că bărbatul care încerca să-i intre în grații apelând la ea ar fi putut fi interesat de persoana Sitharei.”
Deși acțiunea conține crime, secrete și relocări geografice, adevărata poveste e dată de felul în care o traumă poate începe cu o femeie și ajunge, câteva decenii mai târziu, să influențeze viața unei persoane care nici măcar nu a fost acolo când s-a întâmplat. Annie nu este personajul care vine să repare totul. Ea are nevoie să-și înțeleagă rădăcinile și să accepte faptul că oamenii pe care îi iubești pot face lucruri pe care ți-e greu să le accepți.
E drept că mi-ar fi plăcut ca în anumite momente, unele teme de discuție să fie mai mult tatonate și ca unor personaje să li se ofere spațiu suplimentar de desfășurare, dar per total mi-a plăcut „Amma” tocmai pentru că nu mi-a cerut să aleg între victimă și agresor, între mamă și fiică, între iubire și resentiment, doar mi-a reamintit că unele familii se vindecă atunci când, în sfârșit, cineva are curajul să accepte ce s-a întâmplat.
