Casa cu cinci ferestre – Claudia Peter – Editura Up – recenzie

Claudia Peter

Autor: Casa cu cinci ferestre

Editura: Up

An apariție: București 2022

Nr. Pagini: 384

  Prima mea întâlnire cu Claudia Elena Peter, artist vizual și autoare a trei cărți publicate: în 2007 debutează cu volumul de proză scurtă „Desene cu se(crete)”, iar în 2010 publică romanul „Departe spre acasă”, în 2022 revine în atenția publicului cu cel de-al doilea roman al său – „Casa cu cinci ferestre”, despre care urmează să vă împărtășeșesc câteva impresii.

  Romanul aduce în prim plan povestea a cinci frați, puternic legați spiritual printr-o traumă din copilărie. Lipsiți de nume, identitate, protecție sau iubire, cei cinci copii sunt victime ale abuzului constant venit din partea unui tată alcoolic și agresiv și o mamă bolnavă mintal, incapabilă să înteleagă diferența între realitate și halucinații. Crescuți într-un beci, înfometați, abuzați sexual, bătuți, legați, arși cu țigara, după moartea subită a mamei, cei cinci copii se afundă și mai mult în negura traumei. Reușind să evadeze, sunt salvați de localnici, separați și dați spre adopție în cinci familii diferite.

  Aflați în prezent la maturitate, cei cinci frați care între timp au primit identități noi – Sasha, Vlad, Cristian, Iudita și Ruben încearcă să își găsească un scop în viață, luptându-se cu trăiri intense și căderi emoționale pe care de multe ori nu reușeșc să le înțeleagă. Doar unul dintre ei poartă amintirile a ceea ce li s-a întâmplat în copilărie, Ruben, fratele cel mai mic, care la vremea preluării într-un centru de plasament avea doar trei ani.

  Ruben se află prins între două lumi, într-o comă indusă și doar reîntâlnirea cu cei patru frați ai săi îl poate readuce la realitate. Provocarea constă în faptul că aceștia nu se cunosc între ei și detaliile a ceea ce s-a întâmplat cu 20 de ani în urmă la Ferma din Vale a familiei Preda, a fost mușamalizat de autoritățile locale, incapabile să facă față unui scandal de proporții.

  Combinația dintre realitate și ficțiune alternează constant. Viețile celor cinci frați, desi clădite pe o fundație șubredă și plină de goluri, le-a permis să își creioneze destine diferite. Sasha, cea mai mare dintre ei, autoare de romane de dragoste, a învins cancerul mamar și în prezent este decisă să scrie povestea propriei familii dar îi lipsesc amintirile din acea perioadă, Vlad este un IT-ist alcoolic, divorțat, care se trezește ulterior să trebuie să îngrijească doi copii minori, Cristian e un student talentat la pictură, dar greu de mobilizat și lipsit de motivație, Iudita jonglează cu modellingul, este o fire retrasă și predispusă actelor suicidare, iar Ruben este un personaj extrem de inteligent dar fragil atât fizic cât și mental, victimă repetată a abuzului sub diverse forme, care a înmagazinat toate amintirile nefaste, pe care le poate activa doar prin hipnoză.

  Personajele secundare care apar, menite să dea o pată de culoare în povestea celor cinci frați, devin irelevante, acțiunea romanului fiind axată în totalitate pe eforturile acestora pentru a se regăsi și a-și aminti detaliile sordide dintr-o copilărie uitată.

  Ideea mi s-a părut interesantă, dar recunosc că mi-am dorit mai mult accent pe povestea primordială decât pe acțiunile desfășurate pas cu pas de fiecare dintre ei în tentativa de a-și găsi un echilibru și de a asimila ceea ce li se întâmplă. M-a surprins de asemenea modalitatea de raportare a celor cinci frați în legătură cu un trecut pe care nu l-au înțeles și despre care nu au suficiente detalii.

  Să fie suficientă reîntâlnirea celor cinci frați pentru a-l salva pe Ruben din ghearele unui declin fizic și spiritual? Pot traumele din trecut să dea un sens lipsei de perspectivă din prezent și dacă da, cum se produce vindecarea?

  O lectură antrenantă pentru cititorii care apreciază un roman care presară o doză de mister peste relațiile disfuncționale, clădindu-și acțiunea pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, până la finalul mult așteptat.

  “Noaptea s-a lăsat cam de mult timp, n-am înțeles cum funcționează timpul în lumea asta, dar cred că ar fi trebuit să se facă deja zi. Mi-am târât pașii prin natura ciudată, exaltată cromatic, când s-a înnoptat brusc și apoi nu s-a mai făcut lumină. Am adormit de câteva ori la marginea drumului, sprijinit de trunchiul vreunui copac, m-am trezit cu speranța că soarele rozaliu mă va lumina, dar degeaba, era tot noapte! Chestia ar trebui să mă îngrijoreze? De parcă numai asta?”

Carte disponibilă pe site-ul Editura Up

Recenzii cărti