Celălalt eu

      Se spune că înțelepciunea vine odată cu vârsta.  Însă odată cu vârsta apare și un ciudat proces de selecție care face ca omul adult să se împrietenească din ce în ce mai anevoie. Citesc vorbele lui Saint-Exupery: „Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: „Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?” Ei vă întreabă: „Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?” Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut.” Poate ca aici se află înțelegerea înstrăinării: „oamenii mari” au multe relații, multe cunoștințe, dar puțini prieteni. Și tot aici „secretul” marilor prietenii, acele prietenii care durează viața întreagă. Pornesc din adolescență, din tinerețe, atunci când încă mai păstrăm suficientă inocență cât să ne aruncăm în vârtejul vieții cu o iubire și cu un prieten, căruia să-i poți mărturisi bucurii, necazuri și secrete.  Pentru că așa începe prietenia: cu un secret, un vis, un moment de bucurie sau de tristețe, fără teama de a fi judecați, categorisiți.

     Michael Ende a scris o poveste pentru copilul din noi, „Momo”. Este povestea unei fetițe care nu vorbește și la care toată lumea vine să-și spună ofurile. Fetița ascultă, doar ascultă, iar oamenii își găsesc singuri răspunsuri la întrebările care îi frământă. Prietenii sunt cei care știu să asculte.

     Astăzi, când internetul oferă definiții și descrieri ale sentimentelor, în așa fel încât toți suntem pregătiți cu un citat sau o imagine sugestivă despre prietenie, iubire, ură, astăzi știu că niciun autor, niciun text gata preluat nu va putea descrie pe deplin un sentiment. Poate un vers… Prietenia este o stare de grație, o plasă de siguranță pe care o întinzi celuilalt, știind că și pe tine, la o eventuală cădere te va asigura o plasă. Un prieten ne va aduce lumina când vedem întunericul, ne va șterge lacrimile, ne va zâmbi când toți în jur se încruntă.

    Într-o epocă a superficialității, când totul a devenit perisabil, oamenii care aleg să fie lângă tine necondiționat, sunt de neînlocuit. Cei care te cunosc și care te apreciază nu pentru ce ai devenit, nu pentru masca socială obligatorie, ci pentru ce ești tu, în lăuntrul tău. Pentru ce erai atunci când ceea ce ești acum era doar un vis, o promisiune.

           Și dacă cele mai trainice și frumoase prietenii se nasc în tinerețe, atunci când sexul contează prea puțin, ce se petrece cu prietenia dintre un bărbat și o femeie la vârsta maturității? Pentru cei deja căsătoriți, o nouă prietenie cu o persoană de sex opus va fi mereu sub semnul întrebării pentru partener. Motiv pentru care, ea va avea prietene, el – prieteni. De ce? Pentru că hotarul dintre prietenie și dragoste este subțire și înșelător. Cu cât prietenia este mai bine închegată, cu atât ispita va fi  mai mare. Este firesc…s-au format punți.

       Și cum începe o poveste de dragoste? Prin sinceritate, pasiuni comune, devotament, confidențialitate. Prin prietenie, nu-i așa? Totuși, dacă de la prietenie se poate ajunge la iubire, de la iubire la prietenie, niciodată. Cea mai mare ipocrizie este sa vezi doi oameni care s-au iubit și unul dintre ei declară că au rămas prieteni. S-au iubit pentru ca exista o compatibilitate, s-au despărțit pentru ca acea compatibilitate a încetat să existe. Mai este loc de prietenie?

      Prietenie între un bărbat și o femeie nu poate fi. Cu imaginație, poate fi posibilă în lumea virtuală. În realitate, există doar o mică șansă: când ambii sunt fericiți. Când ambii au familiile lor, copiii lor, și se văd uneori la o cafea. Dar într-o lume plină de erori și regrete ,este foarte puțin probabil să se întâmple asta. Un bărbat va fi prietenul unei femei până în ziua în care îi va observa privirea altfel decât de obicei. Așa cum se va schimba și la o femeie totul când,  nefericită, trecând printr-o perioadă de singurătate, el va fi aproape,  îngrijorat și tandru.  Femeia știe să vorbească mult, dar știe și să asculte. Bărbatul, incapabil să-și mărturisească slăbiciunile, eșecurile, altor bărbați, va alege o femeie ca bună ascultătoare, ca prietenă. Prietena va ști cum să-i echilibreze conștiința, chiar și când apar probleme cu alte femei. Riscul este să se îndrăgostească. Situație în care se pune întrebarea: cine este „victima”, cine este „agresorul”?  Simplu: „Doamnă, ce ne-arată luna?/Vânător – vânat,  sunt una.”(Adrian Păunescu)

     Răbdarea de a asculta și alina un om în restriște, bucuria și lacrimile de tristețe simțite împreună cu celălalt, gesturile de tandrețe și afecțiune, împărtășirea de emoții sau de realizări, schimburile de idei și susținerea necontenită, înseamnă prietenie, înseamnă un alter-ego, indiferent de sex. Care poate deveni dragoste.

     Prietenia nu este un contract pe o perioadă determinată. Prietenia nu poate fi „suspendată” o vreme sau ruptă. Prietenia este pe viață.  Nici terminarea vieții nu oprește prietenia. Ea va continua, atâta timp cât măcar unul dintre cei doi încă trăiește, trecând în poveste, în amintiri și pilde pentru cei care vin.

     În momente de cumpănă, prietenia adevărată se salvează. Dacă se pierde pentru totdeauna, nu a fost prietenie. Însă când dragostea pare să fi devenit doar prietenie, ai pierdut deja în ambele direcții.