Kitsch-ul dispare, dragostea rezista…

Kitsch-ul dispare, dragostea rezistă…

   Replică la articolul: Dragoste cu perioadă de valabilitate

   Atâtea vorbe, atâtea dispute în jurul termenului „feminism”. .. Citesc „feminism” şi tresar, înțelegând un soi de extremism, de mișcare ce pune în pericol rațiunea, castrează bărbații şi alungă dragostea. Dar, domnilor, când ne acuzați de feminism vedeți doar o manifestare exterioară care presupune luptă continuă și revendicări?  Taților de fete, nu vă doriți pentru fiicele voastre o lume în care ele sa fie tratate cu respect şi onestitate? De ce separați atât de tranșant feminismul de feminitate?  Acea magie care vă încântă simțurile, vă mângâie tâmplele și vă pregătește cafeaua? Spuneți ca iubiți femeia, dar vă irită… femelele?

    Hei, şi noi putem fi cinice! Am aflat că oxitocina, în combinație cu serotonina și dopamina „fabrică” o cantitate suficientă de iubire cât să tină…trei ani! Poate din această cauză Shakespeare i-a „ucis” pe Romeo și Julieta, ca să le poată salva dragostea, care s-ar fi evaporat oricum, din cauza superficialității și nepuțințelor umane. Dacă s-ar fi căsătorit, cine știe, poate ajungeau în situația să-mpartă și…balconul!

   Femeile, le puteți numi în multe feluri: curve, mahalagioaice, cicălitoare, materialiste, „scorpii”! Dar am întâlnit foarte puţine femei lașe. Singurele femei lașe pe care le-am cunoscut își apărau copiii sau fugeau de ridicol. Din lașitate, bărbaţii pot construi un zid chinezesc în jurul lor, imediat ce instinctul de vânător este satisfăcut, atunci când femeia îi va aparține prin trup, sentimente și devotament. Pentru că ceea ce numim normal, rutină, nu va fi niciodată poezie.

  Pentru ca dragostea să dureze trebuie să evadezi în afara timpului, să o recreezi în fiecare zi, să descoperi, să redescoperi, să încarci cu magie clipele petrecute împreună…

   Poate că marile iubiri nu sunt adresate indivizilor mediocri, poate că pentru o iubire care să dureze și să nu se transforme în calcule meschine este nevoie de personalități excepționale…

   Mi-am pus întrebarea:  această nouă generație care dă buzna atât de năvalnic, de revoluționar, de…sexual, mai cunoaște dragostea? De ce romantismul ne face să ne simțim stânjeniți, de ce emoțiile noastre ne rușinează ? Pentru că, oricât de bine ne-am camufla sub atitudini, cuvinte, aroganță, la finalul unei iubiri, lucrurile nu se schimbă pentru nimeni: în dragoste, ca și în război, vai de cei învinși!

   Și eu, și voi, dimineața, când ne trezim, consultăm mesageria telefonului, mesajele de pe Facebook și e-mail-urile. Nu vă este dor de o scrisoare de dragoste caligrafiată tremurat, pătată cu lacrimi și îndoită cu emoție?

   Despre relațiile matematice de congruență am mai ști câte ceva, dar ce te faci când te “omoară” „singurătatea numerelor prime” (Paolo Giordano)? Acele numere care se divid numai cu 1 și cu ele însele.  Sunt întotdeauna despărțite, deși prezintă ciudate lucruri în comun. Șirul de numere prime este neregulat, dar, din când în când apar câte doua numere apropiate, care nu reușesc totuși, să se atingă, cum ar fi, de exemplu: 71 si 73. Poate că adevăratul lor destin este de a rămâne singure… Două numere prime gemene, singure și pierdute, apropiate, dar nu îndeajuns pentru a se putea atinge cu adevărat. Unii oameni se întâlnesc într-o dragoste pe care nu sunt capabili s-o trăiască, uneori nici să o recunoască. Este o interpretare  romantică ce duce cu gândul la sufletele pereche, poveste în care îmi place să cred.

   Marile alegeri ale vieții se fac în câteva secunde și se plătesc sau se sărbătoresc tot restul timpului rămas. Aceste alegeri ne vor defini viața.

   Cine suntem noi? Cine sunt cei de care ne-am îndrăgostit? Cât de mult ne autoamăgim când iubim? Întrebări pe care nu ni le punem niciodată când lucrurile merg bine. Întrebări cu miros de migdale amare…

Sursa foto>Pinterest