Cine sunt eu… – Când – Rodica Puşcaşu şi Lucian Ciuchiţă –...

Cine sunt eu… – Când – Rodica Puşcaşu şi Lucian Ciuchiţă – poezii

    by -
    11
    Cine sunt eu... - Când - Rodica Puşcaşu şi Lucian Ciuchiţă - poezii

    Cine sunt eu… – Când – Rodica Puşcaşu şi Lucian Ciuchiţă – poezii

    Cine sunt eu…, de Rodica Puşcaşu

    Cine sunt eu? Cine să fiu…

    O urmă de-ndoială, ivită prea târziu.

    O adiere fină, pe tâmpla ta de seară,

    Un vers fără de rimă,

    Ceasornic într-o gheară

    De timp.

    Dar tu?

    Cine ești tu? Cine să fii?

    O inimă ce-mi cântă

    În seri cu nori pustii…

    Un gând care mă ține-n brațe

    În fiecare seară,

    Când fluturii din versuri,

    În vise-ncep s-apară.

     

    Acum, când nori ascultă,

    Tangoul tău de seară,

    Prin nemuriri te caut…

    Și… te întreb iară:

    Cine ești tu?

    Și unde-ai fost în celelalte vieți,

    Când te căutam prin nemurire?

    CÂND, de Lucian Ciuchiţă

    Când vrei să te înalţi şi corpul îţi este greu,

    Când inima nu-ţi bate în ritmul tobelor din Zori,

    Când ploaia te hrăneşte cu şiruri de mărgele şi bob

    vital de rod,

    Când marea îţi limpezeşte privirea spre Zenit,

    Când munţii îţi creează putere-n caracter,

    Când stelele-n lumini la drum de noapte te trimit,

    Când Soarele îţi ridică sudoarea frunţii reci,

    Când bucuria clipei va rupe nemurirea din mersul ei

    firesc,

    Când dans sălbatic al ierbii şi a frunzelor cădere,

    ozonul îl croiesc,

    Când iarna se aşterne cu albul ei sublim,

    Când vara ne trezeşte speranţe şi destin

    Când apele-ndrăgesc nemărginirea dintre valuri,

    Când foamea nu există, doar setea de idei,

    Când omul îşi aminteşte ce rost pe lume are,

    Când ziua învinge noaptea, iar oboseala lor dispare,

    Când toate îşi au locul şi munca ne cinsteşte,

    Când ne repară Timpul, trăirile şi gândul…

    Atunci când?

    Rubrica Creaţie Literară

    Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.

    Din Literatură

     

    11 COMMENTS

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.