Ciorbă de fasole cu tăiței – Fasole frecată cu legume la grătar – Chec cu zahăr ars – Meniu
1. Aperitiv: bruschete cu roșii
-2 roșii mai mari le curățăm de coajă, le tăiem mărunt și le punem într-un bol
-o mâna de rucola, câteva fire de pătrunjel și mărar le tăiem foarte mărunt și le punem peste roșii
-potrivim de sare și piper, amestecăm bine și punem la rece
-opțional puteți pune un pic de ulei și lămâie
-servim pe feliuțe de pâine prăjită
2. Ciorbă de fasole cu tăiței
-fierbem fasolea bine
- într-o oală punem o ceapă mică tăiată ff mărunt și un morcov dat pe răzătoarea fină, le călim cu puțin ulei, adăugăm zeama în care am fiert fasolea și punem la fiert
-separat fierbem tăiței sau tascute în apă cu sare, și o lăsăm să se scurgă
-în oală adăugăm sare, piper, boia și 4-5 linguri de boabe de fasole fierte
-când au fiert și morcovul și ceapa adăugăm tăițeii și mai lăsăm câteva clocote
-puteți pune verdeața care vă place sau puteți servi așa
3. Fasole frecată cu legume la grătar
-fasolea fiartă o dați prin robot
-într-o cratiță puneți 1-2 cepe tăiate mărunt, le călim cu puțin ulei, adăugăm boia, punem fasolea (dată prin robot), potrivim de sare și piper, adăugăm un pic de zeamă (sau apă) și lăsăm să dea câteva clocote
-2 dovlecei tăiați în patru, 3-4 ciuperci curățate, le sărăm, le piperăm, le punem într-un castron și le stropim cu ulei
-dacă vă place ceapa puteți curata și 2-3 cepe mai mici le condimentați și le faceți pe grătar
-lăsăm legumele să stea până preparăm fasolea, apoi le prăjim pe grătar și le servim calde
4. Chec cu zahăr ars
-8 lingurițe de zahăr se caramelizează, adăugăm apă (cam 2 căni) și fierbem un sirop
-punem în castron: 2 căni (măsurați cu aceeași cană mare) de făină+1 cană de zahăr+1 linguriță bicarbonat stins+4 linguri de ulei+sirop de zahăr ars (cât e nesar să fie de consistența unui chec)
-amestecăm bine și adăugăm nuci, stafide, bucățele de rahat
-punem fie în tava de chec fie în tavă obișnuită (cu pereți mai înalți), tava unsă cu ulei și tapetată cu făină, și punem la copt
- dacă doriti puteți servi așa sau faceți o glazură de ciocolată
-se taie rece
Poftă Bună!
Reţete culinare
#reţeteculinare #culinar #literaturapetocuri
Plec să cumpăr fasole! Citind rețetele, am realizat că din cămara mea lipsesc fasolele. Vreau și eu să fac ciorba de fasole mâine și o să pun fasolele în apă din seara aceasta. Așa procedați și voi cu fasolele?
Mulțumim pt meniu.
Suna tare bine! 😛
Multumim pentru meniu!
Super meniu! Mulțumesc pentru delicioasele rețete!