Interviu altfel cu Cristina Mihaela Barbu
Interviu altfel cu Cristina Mihaela Barbu
„Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova, la „Spiru Haret” (cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie – 1993 şi psihologie – 2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile.” uzp.org.ro
„Sunt cadru didactic, sunt femeie, îmi place să fiu femeie, sunt prietenă, soție și mai presus de orice, sunt mamă.
Acum, sunt la un pas de apariția volumului ”Taina, început de poveste”.
Cred că am scris din totdeauna, chiar dacă nu cu mașina de scris sau cu pixul pe o foaie de hârtie. Am scris în gând, m-am descusut, m-am întrebat, mi-am răspuns. Am visat din totdeauna! Cred în Dumnezeu! Cred că orice întâmplare din viața noastră are un scop, orice om pe care-l întâlnim are un sens în viața noastră. Și binele și răul din viață au o noimă. Toate duc undeva.”
Carte
După ce a acceptat să-şi facă publică „Taina”, Cristina-Mihaela ne răspunde la câteva întrebări.
1. Povestește-ne o amintire din copilărie care te-a emoționat sau te-a marcat în vreun fel.
Am multe amintiri din copilărie care m-au marcat. De la priveghiurile copiilor luați tribut de Gilort, la bătaia pe care am luat-o de la un băiat, înainte de Crăciun, bătaie care mi-a spart timpanul. Întâmplări frumoase, altele mai puțin frumoase, dar au rămas toate, undeva, ascunse. Am încercat, acum, în primul volum din ”Taina”, să le aduc la lumină. Dar o întâmplare pe care n-am scris-o, n-am spus-o, m-a marcat în mod profund. Era vară, am iubit vara din totdeauna, sunt născută vara și toate întâmplările din vară sunt mai vii în mintea mea. Eram cu bunicii din Craiova, la țară, la sora bunicului, la Copăcioasa, undeva în Gorj. În curte, era o casă mică, țărănească, cu odăi joase, cu pământ pe jos, cu sobe pitice, din lut, cu masă rotundă în mijloc. Mâncam din farfurii din lut, punea tanti Tudorina castroane în mijloc și noi ne băteam pe orice fel de bucate erau pe masă. Totul era bun acolo. Mai în spate, în curte, era o casă mare, cu etaj, cu tindă pe ambele etaje, și din tindă se intra în camere, așezate frumos pe aceeași parte, ca la un hotel. Totul era curat, vopsit în alb, cu mileuri albe, cu așternuturi imaculate. Aceea era casa copiilor, așa îi ziceau toți, și acolo trebuia să dormim noi, oaspeții, dar noi preferam odăile joase din casa veche. Într-o noapte, m-am trezit într-o lumină puternică, cerul era roșu, gălăgie mare în jur, eu eram singură, mamaie cu tataie nu mai erau lângă mine. Eram speriată, mă uitam pe un colț de geam rămas neacoperit și vedeam vâlvătăi uriașe, umbre care se agitau, se auzea cineva jelind, aproape de geam. Nu înțelegeam, mi-era frică să ies, mă gândeam că arde cerul, că arde pământul, că în curând voi arde și eu. Așa a durat toată noaptea, dimineața abia am îndrăznit să ies, arsese casa copiilor, încă virgină, încă nu apucase nimeni să doarmă, să viseze, să-și facă planuri, să moară acolo. Era un ciot, negru, funebru, nici nu-ți dădeai seama dacă acolo fusese o casă, sau un copac. A fost noaptea în care am crezut că arde pământul. De fiecare dată când moare cineva și aflu că a vrut să fie incinerat, îmi aduc aminte de ciotul rămas după foc, și nu înțeleg de ce vrea cineva să rămână un ciot, chiar după ce nu mai este.
2. Cum s-a integrat adolescenta în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?
În general, m-am integrat repede, oricând, oriunde, însă liceul este o parte luminoasă din viața mea, am cunoscut oameni care-mi sunt și astăzi prieteni, poate din cei mai buni, din cei cărora am curajul să le spun multe. Prima întâlnire a fost una nestabilită înainte, a venit ca o ploaie de vară, a fost ca un ropot, de fapt, chiar ploua, eram imediat după liceu, prea nestăpânită, prea rebelă, prea voiam totul, prea credeam că știu totul. Primul sărut a fost ca toate primele săruturi de atunci, nu ne apropiam prea tare, dar ne năucea. Era ca un fruct interzis, primul fruct interzis, se fura, se ascundea, nu se striga, nu se mărturisea.
3. Ce vise aveai ca adolescentă și dacă s-au împlinit sau nu?
Visam mereu, am fost pe rând toate personajele din cărțile citite, doar închideam ochii. Cel mai mult mi-am dorit să nu devin ceea ce uram atunci, în adolescență. Adică să nu mă schimbe prea mult viața, să nu mă închisteze, să nu mă acrească, să mă păstreze oarecum copil. M-a păstrat, dar nici bine nu a fost întru totul, am fost cam descoperită în unele momente, chiar am fost copil, naiv, am crezut că toți sunt la fel, m-am înșelat, dar vreau să rămân copil. Copiii mei m-au ajutat să rămân așa cum eram odată, doar mici retușuri a mai făcut viața, anii.
4. Cum vezi viața alături de un partener și ce-ți dorești de la o relație?
Am apreciat întotdeauna bunătatea, toleranța. Soțul meu este exact așa cum visam eu acum 25 de ani bărbatul cu care să-mi împart viața, bucuria, durerea, ziua, noaptea, perna. Este bun, cred că este cel mai bun om pe care-l cunosc, tolerant, are simțul umorului, râdem mult împreună, știe să fie matur, dar știe să fie și copil, știe să alinte, dar știe și să se lase alintat. Este cald, tandru și ne simțim bine împreună. Mă cunoaște și mă acceptă, îl cunosc și îl accept. Exact ce visam și speram de la o relație. Aaaaa, și foarte important pentru mine: nu se întoarce hămesit, cu gura căscată după toate femeile frumoase. Nu mi-ar plăcea. Nu cred că este un capriciu de-al meu, este o formă de a respecta femeia de lângă tine.
5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtășească copiilor la adolescență?
Am o fată, Irina, care a trecut de adolescență, și un băiat Radu, încă adolescent. Sunt prietenii mei, au știut întotdeauna că se pot baza pe mine. Relația mamă-copil, este una foarte complexă, poate au fost momente de supărare, dar de dezamăgit nu m-au dezamăgit niciodată, eu nu mă las dezamăgită de copiii mei, nu le cer decât ceea ce vor ei să facă, nu le pun în spate frustrări ale mele, nevoi ale mele. I-am iubit atât de mult, încât i-am lăsat să-și aleagă drumul, visele, dorințele. Și ceea ce trebuie să știe mereu, că în orice moment din viața lor, se pot baza pe mine.
6. Ce alte pasiuni mai ai în afară de scris?
Îmi plac florile, cărțile, acum citesc mai puțin, dar am citit grămezi de cărți, orice fel de cărți, de istorie, de călătorie, clasici, de dragoste, etc. Îmi place dansul sportiv, eu și soțul meu am făcut dans sportiv, dans de societate, latino, am fost la multe cluburi din oraș, dar cel mai mult, tot dansul sportiv îmi place, este elegant, strălucitor, dansatorii sunt niște zei pe ringul de dans. Îmi place muzica, ascult orice fel de muzică bună, îmi plac foarte mult baladele rock, muzica blues și jazz a anilor 50, 60. Îmi plac filmele, îmi plac mult comediile romantice, mă relaxează, dar îmi plac și filmele ”grele”.
Mulţumesc Cristina că ai acceptat să îmi răpunzi la câteva întrebari…altfel! Arci!
Mulţumim şi noi Mili & Iasmy!
Cristina Mihaela Barbu, are onoarea și deosebita plăcere de a vă invita vineri, 12 februarie 2016, ora 16,00, la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, Craiova, la lansarea volumului de debut: „Taina, început de poveste„, autor Cristina Mihaela Barbu.
„Având în vedere emoțiile inerente unui astfel de eveniment, am nevoie de susținerea prietenilor mei. Fiți alături de mine la acest debut!
Vă mulțumesc!
Cristina Barbu”
Felicitari autoarei Cristina Mihaela Barbu ! Felicitari, Arci ! Un interviu frumos, interesant, plin de caldura si gingasie ! locco_smiley_10 locco_smiley_10
Iliuța, mulțumesc! Te aștept, de abia aștept să te cunosc!
felicitari fetelor pentru interviu! locco_smiley_10
Mulțumesc, Nicol!
Un interviu nu doar altfel ci si emotionant. Felicitari , Arci, pt intrebari si felicitari, Cristina, pt formularea unor raspunsuri generatoare de sentimente care ne-au lasat sa te cunoastem mai bine!
Eu sunt deschisă la întrebări. Vă mulțumesc mult, înainte de toate, lui Arci, care m-a susținut de la început, apoi vouă tuturor, pentru cuvintele voastre!
Felicitări, Cristina! Mult succes cu lansarea ^_^
Andres, am nevoie de gândurile voastre către mine! Așa voi depăși emoțiile!
felicitari si mult succes cu lansarea
Arci inca un interviu foarte interesant
felicitari autoarei si echipei Literatura pe tocuri
Mulțumesc mult, Vero, mulțumesc mult și eu echipei Literatura pe tocuri!
Inca un interviu „altfel”. Bravo, mi-a facut placere sa-l citesc.
Mult succes Cristina!
Mulțumesc mult, Daniela! am nevoie!
Felicitări pentru interviu!!!
Mulțumesc, meritul este al lui Arci!
Super raspunsurile! Sper sa va citesc carte in viitor! Felictari!
Oricând, îmi scrii adresa și îți trimit cartea! Nu știu modalitatea de a intra în librării a cărții! Sunt la început! Editurile mici nu știu ce șanse au în librării! Mulțumesc mult!
multumesc inca odata cristina si mult succes la lansare.
fetelor ne reprezinta iliuta,iar noi tinem pumnii de la distanta
Așa, Arci, țineți-mi pumnii! Încă odată mulțumesc pentru interviu! Și pentru sprijinul tău, de la început!
Pentru mine este o mare bucurie si sunt fericit pentru ca am crezut in forta ,creeatoare,in visele marete si frumoase prin care Cristina ne-a incantat si ne-a purtat pe aripile minunate ale vantului…te iubim Cristina,suntem prezenti cu tine chiar daca tu nu ne vezi,suntem mereu alaturi de tine si te iubim,asa cum si tu ne iubesti pe noi si ne permiti sa fim alaturi de tine…Nu se poate dragoste fara frumos si nici scriitori talentati fara cititori…infocati…felicitari !
Dumitru, tu ai mare dreptate, eu fără voi cei care m-ați citit mereu, nu aveam nicio șansă, n-aș fi însemnat nimic! Mulțumesc mult, pentru tot suportul tău!
Iubesc interviurile de genul ăsta pe care le realizați. Felicitări! >:D<
Și eu, doar astfel sunt promovați și începătorii!
multumesc tuturor si haideti sa-i tinem pumnii strinsi cristinei miine la lansare!
Frumos interviu!Succes Cristina maine la lansare!
Multumim! Imi place atat de mult rubrica asta…
[…] Interviu altfel cu Cristina Mihaela Barbu […]
[…] Interviu altfel cu Cristina Mihaela Barbu […]