Omul de sticlă – Anders de la Motte – recenzie
Omul de sticlă – Anders de la Motte – recenzie
Titlu: Omul de sticlă
Categorie: Scandinoir
Autor: Anders de la Motte
Traducător: Daniela Ionescu
Anul apariției: 2025
Număr de pagini: 604
Titlu original: Glasmannen
Omul de sticlă al doilea volum al Seriei Leo Asker “Îți dă fiori”(Dagens Nyheter)
Ne întâlnim cu personajele din primul volum, polițiștii conduși de Jonas Hellman, Leonore-Leo Asker acum șefa Departamentului Sufletelor Pierdute, cu colegii ei, cu profesorul Martin Hill- prietenul ei și partenerul de aventură din “Stăpânul Muntelui”. Le știm poveștile de viață, de dragoste, de prietenie încă din primul volum.
Povestea este spusă din perspectiva lui Leo, a lui Hill și a “omului de sticlă”, capitolele alternează aducând un plus de mister, de fantezie, chiar ușoare momente horror.
Descoperirea unui cadavru, lângă gardul proprietății lui Per Asker, este catalizatorul poveștii. Leo este sunată de tatăl ei, Per, care-i cere să investigheze, să afle cine este vinovat pentru cadavrul de la poarta lui, convins că i se inscenează ceva. Leo ar vrea să refuze, dar pe de-o parte Per are capacitatea s-o influențeze, urmare a educației primite ani la rând la Fermă, pe de altă parte îl recunoaște pe mort. Este Tord Korpi, fost prieten cu tatăl ei, amândoi fiind activi în Asociația Camarazilor Paraşutişti, pe care și ea l-a cunoscut când venea și chiar stătea la ei la fermă. Ultima dată când îl întâlnise, cât timp el discutase cu tatăl ei, ea îi găsise în mașină o geantă cu suluri de bancnote. Tord Korpi era expert în construirea de tuneluri și buncăre, cât stătuse la ei lucrase cu echipa pentru niște bogătași.
Leo începe cercetările mergând pe firul vieții, al prietenilor, al contractorilor lui Tord. Se grăbesc pentru că și echipa lui Jonas Hellman cercetează cazul, dar sunt deja convinși că Per este vinovatul. Nici nu știu dacă Jonas chiar îl voia pe Per cât voia să lovească în Leo, care-l obseda și acum, deși avea propria lui familie. Era dragoste, obsesie sau neputința lui de-a accepta că Leo era mai bună decât el?
Între timp Martin Hill este contactat de Nova Gunnar, directoarea de la Alfacent, care voia ca el să scrie o carte despre viața și afacerea tatălui ei, continuată acum de ea. Hill scrisese o carte despre familia Irving, despre Bernhard, patriarhul familiei, despre povestea lui și a lui Gunnar cu OZN-uri și extratereștrii, despre insula Block care le aparținea. Bernhard deschisese mina numită Mina Înstelată, unde exploata obsidianul, vorbea despre extratereștrii, își construise chiar un Observator de unde urmărea stelele.
Apoi Gunnar preluase afacerea aproape distrusă, când avea 20 de ani, și folosise obsidianul pentru a construi echipamente medicale, dând un nou avânt lucrurilor. Rămâne ca o umbră prăbușirea minei și moartea unor mineri, conduși de inginerul Artur Nillson.
Martin este interesat de proiect, dar mai ales de insula Block și de Observator. Dar și pe moșia Stjarnelholm viața este interesantă, măsurile de securitate, aplicația de internet folosită, vilele în care locuiesc membrii familiei, paza excesivă, totul pare prea mult culminând cu interdicția de-a cerceta singur. I se pune o vilă la dispoziție, de fapt fosta vilă a lui Bernhard, i se asigură deplasarea la bibliotecă și la cabinetul medical, unde doctorul Schiller îi tratează rana de la picior prin criogenizare, o metodă nouă. Se împrietenește cu Maud, cu fiica ei oarbă, chiar cu mama ei Karin. Gunnar divorțase de ea și o mutase cu copiii, Maud și Viggo, în altă vilă, apoi se recăsătorise și o avusese pe Nova, care conducea acum compania. Viggo, care trăise mereu cu iluzia, indusă da tatăl său în copilărie, că este Prințul Polux – Cel Ales ca moștenitor al lui, are un mare șoc când este respins.
Gunnar începuse în secret să folosească criogenarea, când îl îngrijea pe tatăl său, dar se produseseră probleme. Apoi după accidentul lui Viggo se folosise de acesta, îngheţându-l și trezindu-l, încercând să-și perfecționeze metoda.
Dar toate astea îl transformă pe Viggo într-un monstru, un urmăritor, și din când în când un ucigaș.
Martin Hill primește indicii de la Karin, pe care cercetându-le descoperă nebunia din viața celor de pe insulă, pornind de la Bernhard. Realizează că Gunnar este un monstru narcisist, căruia nu-i pasă de nimeni decât de el însuși și de cercetările lui, care-și influențează și conduce copiii, chiar mai puternic decât Per pe Leo.
Undeva, pe parcurs, apare legătura dintre Tordi și Gunnar, echipa acestuia construise o rețea de tuneluri subterane între insulă și moșie, apoi dispăruse. Hill își dă seama și chiar parcurge tunelurile subterane de sub vile.
Apoi lucrurile se precipită, Jonas Hillman atacă ferma lui Per, dar nu are rezultate.
Leo cu echipa ei află multe lucruri și pune totul cap la cap. Iar Hill este luat de Gunnar și Nova, dus pe insulă, la Observator, unde se întâlnesc cu Viggo. Doar că “omul de sticlă”, văzând diferența de atitudine dintre Hill și Gunnar, realizează că pentru acesta el a fost doar un experiment.
Ce se întâmplă la Observator? Ce face Viggo? Ce face Gunnar? Dar Nova? Ce face Leo? Îl salvează pe Hill? La cine apelează? Ce se întâmplă în final?
Mărturisesc că la început mi se părea prea ciudată povestea, dar apoi m-a prins și n-am mai lăsat cartea din mâna până la final, pentru că: „[…] povestea devine o aventură de acțiune, cu nuanțe SF, rămânând, în același timp, un roman de suspans clasic. […] Omul de sticlă este o adevărată experiență de lectură care te introduce în ambianțe pline de imaginație populate de personaje minunate.” (Skånska Dagbladet )
Și : „Tensiunea se menține până la finalul dramatic, când toate piesele sunt puse cap la cap și adevărul despre Omul de sticlă iese la iveală.” (Ölandsblade)
Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Omul de sticlă
Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
