Confreria Sfantului Giulgiu de Julia Navarro

Confreria Sfântului Giulgiu, de Julia Navarro

Titlul original: La Hermandad de la Sabana Santa

Traducere: Adriana Steriopol

Editura: Rao, 2006

Număr pagini: 411

  Julia Navarro s-a născut la Madrid în 1953. Ziaristă şi moderatoare, a colaborat cu cele mai importante publicaţii spaniole şi cu diverse posturi de televiziune. Confreria Sfântului Giulgiu este primul său roman, vândut în peste 350.000 de exemplare şi tradus în 19 limbi. Cel de al doilea roman al său este Biblia de lut (2007), urmat de romanul– Sângele Nevinovaţilor (2008), Spune-mi cine sunt (2015).

   Romanul de faţă urmăreşte drumul „Linţoiului lui Isus” de la începuturi până în prezent. Cartea este structurată clar: trecut-prezent. În trecut, autoarea ne plimbă prin toată istoria zbuciumată şi călătoare a Sf. Giulgiu. Această relicvă sacră a creştinătăţii, este cel mai râvnit bun lumesc, dar şi cel mai apărat, mai ales cu vieţi umane. Lungul său drum şi cine are drepturi asupra sa, vom încerca să descoperim în această carte. În prezent, se dă o luptă la fel de acerbă, asupra proprietăţii acestui Giulgiu sacru.

    Prezent
   Alt incendiu. Focul urmarea ca un blestem vechea catedrală. Dar el nu credea în fapte întâmplătoare, iar în catedrala din Torino se petrecuseră prea multe accidente: tentative de jaf calificat şi, după câte îşi amintea el trei incendii. Victimele-fără limbă.

„Focul începea să cuprindă băncile credincioşilor, în vreme ce fumul învăluia în penumbră nava principală. Patru siluete îmbrăcate în negru înaintau grăbite spre o capelă laterală. În uşa din apropierea altarului principal, un bărbat îşi frângea mâinile. Ţiuitul ascuţit al sirenelor de pompieri se auzea din ce în ce mai aproape. În câteva secunde avea să năvălească în catedrală, şi asta însemna un nou eşec.
Da, erau deja aici; aşa că aleargă în mare grabă spre siluetele în negru, îndemnându-le să fugă spre el. Una dintre siluete continuă să înainteze, în vreme ce, speriate, celelalte se retraseră din faţa focului care începea să-i înconjoare. Nu mai aveau timp. Focul înaintase mai repede decât socotiseră ei. Silueta care insista să ajungă la capela laterală fu cuprinsă de flăcări. Focul îl ajunse, dar bărbatul mai avu încă putere să îşi scoată cagula care îi ascundea chipul. Celelalte umbre încercară să se aproprie, dar nu reuşiră, focul cuprindea totul, iar uşa catedralei începea să cedeze sub loviturile pompierilor. Îl urmară în grabă pe bărbatul care îi aştepta tremurând lângă o uşa laterală. Fugi exact în momentul în care apa din furtunuri năvălea în catedrală, în vreme ce silueta învăluită în foc ardea fără să scoată vreun sunet.
Fugarii nu-şi dăduseră seama că o altă siluetă, care se ascundea în umbra unui amvon, îi urmărise atent, pas cu pas. Avea în mâna un pistol cu amortizor cu care nu reuşise să tragă.
Când bărbatul în negru dispăru prin uşa laterală, coborî din amvon şi, înainte ca pompierii să-l poată vedea, acţionă un resort ascuns în perete şi se făcu nevăzut.’‘

   Astfel s-a desfăşurat acest incendiu. Incendiile anterioare s-au soldat cu victime arse. Cele două cadavre tinere aparţineau a doi bărbaţi în jur de douăzeci şi cinci de ani. Nu focul i-a ucis, ci nişte gloanţe de pistol. Un amănunt înspăimântător-nu aveau limbă. Cazuri nerezolvate. Ce avem este un tânăr tot fără limbă, care este în închisoare pentru tentativă de furt din catedrală.

   Cine vrea să fure Giulgiu? Cine îl apără?
  Asistăm la ancheta Departamentului de artă, care era un organ special ce depindea în acelaşi timp de Ministerul de Interne şi de Ministerul Culturii. Departamentul era format din poliţişti, dar şi de un număr mare de arheologi, istorici, experţi în arta medievală, în arta modernă, în arta sacră.
    Şeful acestui departament, un poliţist foarte bun şi un istoric şi mai bun, Marco Valoni, împreună cu echipa sa va încerca să descopere cine vrea să incendieze Giulgiu, sau poate vrea să îl fure…

   Pietro şi Giuseppe erau doi poliţişti de nădejde ai echipei, Sofia (o apariţie răpitoare, blondă cu ochi albaştri) şi Antonio erau doctori în arte, iar Minerva specialistă în computere, formau creierul echipei lui Marco.
    Aceştia sunt un corp special care se ocupă cu urmărirea delictelor artistice. Furt de opere de artă, falsuri, contrabandă…

     Trecut
   Abgar, regele Edessei, grav bolnav de lepră, îi cere lui Josar să plece şi să îl roage pe Isus să vină să îl vindece dacă este cu putinţă. Cât despre rugămintea lui Abgar, răspunsul este următorul:

„Fii preafericit tu, Abgar, care crezi în mine, fără să mă fi cunoscut.
Pentru că despre mine este scris: cei care îl vor vedea nu vor crede în el, pentru că aceia care nu îl vor vedea să poată crede şi să fie preafericiţi.
Cât despre rugămintea ta de a veni şi de a fi alături de tine, este nevoie ca eu să înfăptuiesc aici toate lucrările pentru care am fost trimis şi că, după ce le voi fi înfăptuit, să mă întorc la Acela care m-a trimis.
Şi, când mă voi fi întors la El, îţi voi trimite pe unul dintre ucenicii mei ca să te vindece de boală şi să vă arate ţie şi alor tăi calea spre fericire.”

   După o perioadă când regele Abgar abia mai reuşea să trăiască, când speranţa începe să se stingă, auzind de răstignirea lui Isus, apare Josar cu giulgiu în care a fost înfăşurat Mântuitorul. Era chipul, trupul plin de răni, imprimat pe acel linţoliu. Cum a strâns giulgiul la piept, regele s-a vindecat. De atunci, Abgar a pus la loc de cinste Giulgiu, a dărâmat templele păgâne şi a trecut la creştinism, împreună cu poporul său. Duşmanul de temut al său, însuşi fiul Maanu, va vrea să ardă aceea pânză făcătoare de minuni, iar după moartea tatălui, vrea să o ucidă pe Regina, mama lui, iar toţi creştini să dispară în chinuri.

    Tadeu, un discipol al lui Isus, împreună cu Josar, vor împrăştia cuvântul Domnului în regat.
    La moartea lui Abgar, cei doi învăţaţi şi meşterul care a ascuns Giulgiul, îşi vor tăia limbile, aşa nu va afla Maanul unde este ascuns. Creştinii din Edessa sunt convinşi că această pânză miraculoasă trebuie păstrată cu orice jertfă la ei în cetate.

   Asistăm după ani şi ani la periplul Giulgiului prin lume. Acesta, cu voie sau fără voie, va fi vândut. Ordinul Templierilor este beneficiarul acestui Giulgiu. Deşi a fost vândut pe aur, i-a fost interzis împăratului Baudoin să pomenească de acest fapt. Astfel că, nimeni nu ştie exact prin ce periplu a plecat Giulgiu, cert este că cei din Ordinul Templierilor ştiu cel mai bine şi sunt cunoscători ai faptelor.

    Prezent
    Cine sunt cei trei muţi care au scăpat din incendiu şi tovarăşul lor mort?
    Se pare că există o Confrerie, care vrea cu orice preţ Giulgiu înapoi la ei în ţinut. Addaio este conducătorul lor, iar acesta încearcă prin orice mijloace să ia Giulgiu din Torino şi să îl aducă acolo unde îi este locul de drept. De sute de ani această Confrerie încearcă acest lucru. Oare vor reuşi? Câţi alţi muţi vor pieri în încercarea de a proteja acest cult şi secretele sale? Cine sunt oameni de legătură care îi avertizează în privinţa mişcărilor făcute de cei de la Departamentul de artă? Totuşi, cineva este cu ochi pe ei! Fiecare misiune se soldează cu un eşec. ,,Ei”ştiu tot? Cine este trădătorul şi cine sunt ,,Ei”?

   Se bănuieşte că şapte bărbaţi cu vârste între cincizeci şi şaptezeci de ani, sărbătoresc eşecul celor dinainte.  Aceşti bărbaţi ştiau toate datele despre incendiu, direct de la sursă. Personajul îmbrăcat în negru din anvon, le-a dat raportul detaliat. Sunt bucuroşi, la fel ca şi predecesori săi că au reuşit să îi împiedice încă o dată pe oamenii fără limbă să se apropie de Giulgiu.
   Cine şi ce sunt aceşti bărbaţi? Al cui crez îl apară? Sunt oameni foarte bogaţi cu o înfluenţă uriaşă în lume. Ce jurământ au făcut aceşti oameni? Oare le este uşor acest sacrificiu?

   Marco Valoni vrea să pornească operaţiunea „Calul troian”, iar mutul din închisoare să le fie momeală. Vor reuşi?
   Cine este trădătorul? Indiferent pe cine anchetează, episcopii de la catedrală, oamenii care se ocupă de instalaţiile electrice (se presupune că verdictul oficial este întotdeauna-scurtcircuit), nimeni nu ştie nimic şi toţi ascund ceva.

   Sofia va încerca să descopere mai multe de la magnatul COCSA, Umberto D’Alaqua, a cărui firmă răspunde de reparaţii şi modernizări în Catedrală. De fapt, se simte foarte atrasă de acesta, dar este un celibatar convins sau… Un bărbat frumos, puternic, foarte erudit, foarte bogat, să nu îl atragă această frumuseţe blondă, foarte inteligentă? Ce este în neregulă cu el? Asemenea personaje mai găsim în această carte…cine sunt?

   Va descoperi Valoni şi echipa sa cine se ascunde în umbra acestor incendii? Câte secrete ascunse au rămas nedezvăluite? Te las pe tine cititorule să le descoperi.
    O autoare  cu un gen care mi-a plăcut foarte mult. Recomand această carte.

    Nota mea este 10.

Cartea Confreria Sfantului Giulgiu de Julia Navarro a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.