Creatie
Dragi prieteni, in aceasta rubrica se vor remarca creatiile cele mai interesante de la concursurile noastre.
Va multumim pentru ca ati ales sa impartasiti cele mai profunde emotii.
Cu drag,
Mili & Iasmy
Andreea Ilie 22/08/2014 14:14
Michael
Lumea spune că odată ce ai pierdut pe cineva, nu îl mai poţi recupera. Nu pentru că nu ai vrea, ci pentru că nu te poate ierta. Le-am dat dreptate câteodată, însă de când am cunoscut-o pe ea, lumea mea s-a schimbat. Dacă ea nu ar fii cu mine, nu aş mai avea pentru ce să trăiesc.
Asta e iubirea? Sau e doar o înfăţişare a ei?
Da, cred că asta e iubirea. Am găsit răspunsul la această întrebare acum, când simt că nu pot să o iubesc mai mult decât o fac deja. Sufletul meu, inima mea, toate au prins viaţă datorită ei. Îi datoram atât de multe, iar ea atât de puţine. Însă nu mi-a cerut niciodată nimic în schimbul iubirii ei. Doar a stat lângă mine, iar eu am rănit-o.
Am iubit-o, o iubesc şi o voi iubi mereu. Poate că am fost egoist, poate nu am fost corect faţă de toţi. Dar repet: o iubesc. Nu aş putea să îi mai dau drumul niciodată, este a mea. Singurul mod prin care riscam să o pierd din nou, era ca ea să-şi dorească să plece.
Am înlăturat asta imediat din gândurile mele, ea mă iubeşte. Ştiam şi nu mă îndoiam de asta. Faptul că nu-şi mai aminteşte de mine nu mă mai deranjează atât de mult, îmi era de ajuns doar că mă iubeşte. Am ieşit din maşină şi m-am îndreptat spre casa familiei Eastford. Nu m-am mai obosit să mai sun la uşă, ci doar am intrat.
– Michael! a exclamat Chrissa când m-a văzut.
I-am zâmbit. A venit la mine şi m-a luat în braţe, iar eu am sărutat-o pe frunte. M-a luat de mână şi m-a tras spre scări. Din cauză că ea mergea prea repede, m-am împiedicat de prima treaptă, însă mi-am revenit imediat. Am auzit cum a chicotit, dar când am întrebat-o de ce râde, mi-a spus că nu a fost ea. Am zâmbit auzindu-i minciuna nevinovată.
Imediat ce am intrat în camera ei, ea s-a dus să se schimbe. M-am aşezat pe pat, aşteptând să termine şi să mergem. Voiam neapărat s-o fac să-şi amintească, retrăind momentele importante pentru noi doi. Cum ar fi ieşirea la pizza. Nici acum nu îmi amintesc foarte bine ce s-a intâmplat în seara aia, nimeni nu mi-a spus. Deşi l-am rugat pe Rhett să-mi povestească, mi-a spus că nu a fost ceva foarte special. Doar că m-am dat la Chrissa în cel mai mare hal. Am zâmbit, eram beat şi îndrăgostit, ce puteam face?
Chrissa a ieşit din baie îmbrăcată într-o rochiţă albă, iar sub sâni avea o cureluşă maro, care se potrivea cu gecuţa care îi acoperea umerii. S-a învârtit de câteva ori, permiţându-mi să-i văd ţinuta din toate unghiurile. Dar pe mine nu mă interesau hainele acelea, stăteam şi mă holbam la ea, gândindu-mă că femeia asta ar trebui interzisă. Interzis. Cuvântul ăsta mi se învârte tot mai des prin cap în ultima vreme, atunci când o văd. Am fost trezit din fanteziile mele de vocea Chrissei, care îmi striga numele.
– Ai de gând să imi spui cum ţi se pare? m-a intrebat imbufnată.
Dacă nu eram într-o situaţie tensionată ca asta, probabil aş fi râs de faţa ei. Era aşa drăguţă când era îmbufnată!
– Eşti frumoasă! am spus sincer, în timp ce o sărutam.
Am ieşit din cameră şi ne-am îndreptat spre sufragerie. Acolo erau Rhett şi Sam. M-au salutat, iar eu le-am răspuns printr-un singur gest cu mâna.
– Mergem undeva? a întrebat Sam.
Rhett îi explicase deja lui Sam de planul nostru de a o face pe Chrissa să îşi recapete memoria, acesta acceptând să ne ajute. Am pornit cu toţii spre restaurant. După vreo douzeci de minute, ne-am dat jos din maşină şi am intrat în local.
Evident că barmanul era acolo, dar în seara aceasta nu aveam de gând să îl mai urăsc atât de mult. Cred.
Aveam nevoie de ajutorul lui. Am răsuflat uşurat când am văzut că masa, la care am stat atunci, era liberă. Chrissa se aşezase pe scaunul unde am stat eu data trecută, dar am fost nevoit să o mut. Totul trebuia să fie la fel ca atunci.
– Poţi comanda orice vrei, am informat-o pe Chrissa care mă privea zâmbind.
Am sperat că lucrurile vor sta cât de cât la fel ca în seara aceea, dacă nici asta nu mergea, atunci nu ştiam ce puteam să mai fac.
De data aceasta a venit un chelner, nu barmanul. Mă întreb dacă a decis să nu ne mai bage în seamă şi să îşi vadă de băuturile lui. Doar nu o să înceapă să facă asta tocmai acum? Deja eram încordat, dacă asta nu va merge? Dacă nu o voi putea face pe Chrissa să îşi recapete memoria? Am respirat uşor pentru a-mi reveni.
– Cum se face că ai venit iar cu ăştia? am auzit acea voce enervantă, pe care aş putea să o recunosc oriunde.
M-am întors spre idiotul care îi vorbea frumoasei mele şi am simţit imediat dorinţa de a-l plesni. Se pare că nu va fi atât de greu să fac ca totul să pară ca înainte. Barmanul avea faţa foarte aproape de a Chrissei. In orice moment o putea săruta. Lucrul care m-a scos complet din minţi, a fost când am văzut că îi desena cu degetul cercuri pe braţ. M-am ridicat de pe scaun şi l-am luat de guler.
Râzând, Rhett şi Sam l-au luat pe barman din faţa mea, iar eu am încercat să mă apropii de el, dar Chrissa m-a oprit. Deşi aveam impresia că totul mergea conform planului, nu era aşa. Chrissa nu mă sărutase, iar noi am fost daţi afară din restaurant. Imediat ce am ieşit, am început toţi trei să râdem ca demenţii pe acolo, iar ea, supărată, s-a dus la masină şi ne-a aşteptat acolo.
– Michael, dă-mi cheile! a spus, încă imbufnată.
Am băgat mâna în buzunar şi le-am scos, apoi i le-am aruncat. Nu am avut timp să reacţionez la greseala făcută. Chrissa a intrat repede în masină şi a plecat, înainte să mai spun ceva. Deşi acum câteva clipe râdeam, acum ne uitam toţi trei ca niste idioţi la maşina, care deja dispăruse din vedere. Am băgat din nou mâna în buzunar, căutând telefonul, dar mi-am amintit că era în maşină. La dracu!
– Cred că mica ta mascaradă a cam supărat-o, a spus Rhett râzând.
M-am întors spre ei şi am putut observa că de abia se mai abţineau să nu râdă. I-am dat uşor lui Rhett un pumn in umăr, iar apoi am început să râd şi eu. Chrissa ştia cum să păcălească pe cineva. Iniţial, am crezut că vrea cheile pentru a intra în masină, aşteptând să ne terminăm criza de râs. Nici nu mi-a trecut prin cap că ea voia să ne lase aici.
– Nu-ţi fă griji, eu am venit cu a mea, a spus Sam.
Ne-am urcat în maşină şi l-am rugat pe Sam să mă ducă acasă la Chrissa. Ştiam că ea e acolo. Ştiam că e supărată pe mine, pentru că am vrut să mă bat cu barmanul acela, dar sincer, el o cerea.
Cei doi au râs tot drumul şi asta mă irita la culme. Oricum, am decis să nu îmi pese. Nimic nu era mai important ca ea. In faţa casei era parcată maşina mea, ceea ce îmi dovedea teoria. I-am salutat pe băieţi şi am ieşit, cei doi plecând imediat. Laşii!
Am intrat în casă şi am mers cât de silenţios puteam spre camera ei. Am deschis uşa uşor. Stătea întinsă pe pat, cu faţa spre fereastră, aşa că nu mă putea vedea. Totuşi, când am închis uşa, aceasta a auzit şi s-a întors. Apoi a luat o pernă de pe pat şi a aruncat-o spre mine. Am fost mai rapid ca ea şi am prins-o înainte să îmi atingă faţa. M-am aşezat pe pat şi am luat-o în braţe. M-a respins imediat, ce mi-a simţit braţele în jurul ei.
– M-ai facut de râs, a spus încă supărată, dar cu un mic zâmbet pe buze.
Am râs la tonul folosit. Era aşa de scumpă, când se comporta ca un copil de trei ani.
– Şi ce pot face ca să îţi treacă supărarea pe mine? i-am şoptit în timp ce îi sărutam lobul urechii.
În timp ce vorbeam, depuneam mici sărutări pe întreaga ei faţă, începând cu fruntea şi terminând cu bărbia. Am sărutat-o în colţul gurii, dar ea s-a mişcat şi m-a sărutat pe buze.
– Te iubesc, mi-a spus dulce.
– Te iubesc, i-am răspuns.
stefan ciobanu (alexander) 23/08/2014 13:06
poem pentru aliona
ţineţi-vă bine va fi cutremur
gara era
plină cu trenuri care stăteau încordate ca la o linie de start
totul era altfel băiatul cu ziare gata gata să îşi ia zborul
înota în bagaje
încă de la metrou
am văzut oamenii cum apăreau pur şi simplu
treptat de la glezne în sus
eu tăceam în puloverul meu gri
trebuia să ajung în acel oraş
de urgenţă
avioanele nu mai zburau de mult
pur şi simplu le desfiinţaseră
când au spus asta la radio
câteva păsări de pe acoperişul de vis-à-vis
au început sa ţiuie sub presiune
a trebuit să îmi vând paraşuta şi alte câteva frici
nu îmi mai erau de folos
fiecare vagon avea oameni specializaţi în a călători
adică puteam să mă rog până ajungeam un mesaj în sticlă
tot nu aş fi nimerit
în acelaşi compartiment cu /ulm/
mare patron în industria de poduri şi mansarde
care
într-un spot publicitar ce putea fi
implantat în retină la cerere pentru numai treizeci şi patru de globule roşii
la centru de imaculat oameni
a folosit-o
pe
aliona
în acel spot aliona apare
în dreapta irisului cum te uiţi din faţă
zâmbeşte te îmbrăţişează
şi începe să îţi vorbească
tarararam tararam
despre înălţimile caselor din vis şi despre pielea copacilor
vorbele sar din ea ca nişte artificii
şi brusc
îţi arată nişte lucruri de calitate
ca de exemplu
dumnezeu
trenul a luat-o din loc ca piatra din praştia unui copil
şi
au început să treacă
prin dreapta munţi
prin stânga munţi
iiii sunt aceiaşi mai spunea câte un cârcotaş
încercând parcă să îşi treacă degetul arătător prin geam
când a intrat aliona
/ulm/
mi-a făcut cu ochiul în aer
semnul alfa
aliona merita toate celulele
vărsate atunci pe jos
ca nişte bile de sticlă
s-a aşezat undeva în compartiment
şi a început să vorbească
cu mine
despre creveţi şi paste
despre plante şi altele
când a oprit trenul să se schimbe geamurile
stropite de noroi
lucru normal dacă îl priveşti dintr-un glob de sticlă
aliona
m-a strecurat afară
lumea era curioasă
din ce erau acele geamuri
care nu făceau zgomot când se spărgeau
şi cui foloseau
credeam că îmi terminasem
primăvara pe viaţa asta
dar aliona
a scos din buzunar
o batistă împăturită
pe care a
despăturit-o încet încet
deci eu deja îmi terminasem provizia de primăvară aţi înţeles
pe obrajii ei apăruseră nişte stropi
nu de la ploaie
nici de la lacrimi
erau nişte stropi
aşa ca la platon
aliona inventa fără oprire cuvinte plauzibile
gen
echilibrul dintre acum şi niciodată se face cu pasiune şi distincţie ridică un deget în sus când iubeşti sau pune sub piele /dimineaţa/ să îţi aeriseşti sângele cine are răbdare până la capăt merită disfuncţiile sunt momentale nu te încadra într-o zi dacă îl vezi pe dumnezeu spune-i asta chiar lui jaluzelele oricum sunt trase sau nu pentru tine eu mereu visez că trăiesc într-un măr verde şi nu îl muşcă nimeni niciodată şi mărul rămâne verde pentru totdeauna paralelele au contribuţia lor reciprocă scânteiază la proximitatea apropierii şi asta le dă putere ştii cea mai frumoasă iubire este cea pe care o faci imposibilă şi o porţi ca pe nişte genunchere cotiere etc sau este cea pe care o ştergi de praf de câte ori eşti singur
moment
aliona cât de devreme te-ai trezit ca să te naşti aşa
trenul mai avea de înlocuit geamurile de pe partea cealaltă
/ulm/
îşi calcula câştigurile
câinii de companie au început să latre
semn bun
oamenii se simţeau bine
excursioniştii au regulile lor în viaţă
scria în loc de ‘e periculosso sporgersi’
eu
adunam frunze care să aibă forma
hărţii angliei
erau pentru mine ca trifoiul cu patru foi etajate
ea
râdea şi îmi zicea mereu
uite acolo una
uite acolo una
dar când ajungeam erau doar nişte
hărţi ale angliei uitate de turişti în iarbă
folosite pe post de covoraş zburător
din când în când
oamenii trenului
mai veneau până la noi pe bicicletele
pe care ni le doream când eram mici
atunci ea mă strângea de mână
tare tare
şi
bicilişti ne ocoleau
nişte atleţi aruncau suliţe
pentru a măsura distanţa dintre călătorii
împrăştiaţi în acel loc precum o dragoste în creier
aliona
proba zile
zicea că îi stă mai bine în
24 iunie decât în
9 iunie
ne-am aşezat la o masă de pământ
să ne bem ceaiul
al meu verde ochi
al ei un roşu aprins când îi rămânea pe buze
acum am avut curaj să îi vorbesc
despre
despre
despre
oricum i-am spus multe
poate şi de două ori
nu ca să fiu sigur că m-a auzit
ci ca să nu tac
dacă tăceam redeveneam
vulturi fără perspectivă zburau
ca nişte avioane de hârtie
oamenii erau tot mai denşi
trebuia să plecăm
copacii începuseră să huruie
conductorul a venit după noi
ne-a luat de mânerele oaselor
ne-a târât spre tren
aliona
îmi arăta punctele cardinale cum se întâlneau
atunci
pe cer
conductorul se comporta
ca şi când se făcea noapte în pădure
în faţa vagonului nostru
însemnat cu roşu ca la tăiere
era un foc mare de tabără
acolo îşi lungeau toţi umbrele
/ulm/
era când într-un loc
când în altul
momentul meu de sinceritate
i l-am spus
când toţi nu mai ştiau ce să mai ardă
pe aliona o iubesc că nu am fost niciodată etrusc
că am două rânduri de linii în palmă
că mă cunosc chiar şi în oglindă
că răguşesc în tăcere când sunt în jurul ei
că are o colecţie de fluturi pe care îi înghite dimineaţa
toţi se pregăteau să urce
pământul parcă începuse să fugă de sub picioare
nu şi trenul
mai aşteptau ceva cu ochii întorşi spre interior
eu
am luat geanta cu mâner maro
am scos o chitară
şi am compus un cântec
aşa
copacii trăiesc iar în mine
paşii azi nu mai grăbesc
frunzele sunt un castel
între coline
fulgii de plop în iarbă se opresc
ziua de mâine nu vine
decât dacă vreau eu
măreşte pasul spre mine
iubirea mereului meu
cu iarna să fii duşmancă
pe toamnă să o goneşti
apropie-te precum o barcă
aduce pe lume poveşti
să nu treci prin mine absentă
să-mi laşi semne mereu
catarge şi păsări de cretă
ecou în sufletul meu
oamenii au fost urcaţi pe rând
ca nişte mobiliere
cred că ăsta era şi scopul
trenul a pornit apoi
culmea
de două ori din acelaşi loc
poezia este din volumul /aliona/ ed Amurg sentimental, Bucuresti 2007
Denisa Alexandrescu 23/08/2014 16:58
Iubindu-te am inteles pentru prima data fosnetul frunzelor iar glasul cristalin al stropilor de ploaie inca mai dainuie in inima mea.Ce inger te-a indemnat sa imi zambesti si ti-a soptit sa-mi cuceresti sufletul cu vorbe alese?Cum de te-ai ratacit printre muritori si m-ai ales tocmai pe mine sa fiu fericita?Inima mea cauta enigma unui vis si descoperindu-ti lumina din privire a renuntat la cautari.A realizat ca dragostea e atat de aproape incat i-o simti caldura.
Imi amintesc si acum durerea ce-mi apasa pieptul,inca simt arsura lacrimilor si deznadejdea ce-mi strangea inima de parca vroia sa-i sufoce pana si speranta.Cine ar fi banuit ca aceea e ziua eliberarii?Ce ar fi fost viata daca intr-o seara de mai nu te-ai fi apropiat spunandu-mi ca frumusetea unui om vine din interior iar in privirea mea e concentrata puritatea celor mai minunate flori?Am plans de bucurie iar tu mi-ai ascuns lacrimile in causul palmelor tale si le-ai sarutat.
Zile intregi am crezut ca esti o plasmuire a unui inger ce se agata de minuni pentru a crede in viata.Intr-un tarziu ne-am reantalnit si am citit in privirea ta atata intelegere.Inca imi era frica sa nu ne contopim sufletele si sa ne pierdem identitatea.Ma intreb si azi daca merit aceasta fericire si mi-e frica ca nu voi reusi niciodata sa-i platesc pretul.
Caldura sarutului tau imi da putere sa continui sa gust din intensitatea momentului.
Privesc luna.Zambetul ei e atat de misterios incat parca e o intruchipare a viitorului ce-si intinde plasa sa ne inghita sau sa ne faca mai puternici.Imbratisarea ta pare o implorare catre destin.Care acesta ne va asculta ruga sau ne va strivi sub nepasare si ura? Spui ca dragostea e o inclestare a doua spirite insetate de liniste si frumos.Si atunci de unde pasiunea atat de furtunoasa in trairile noastre?
Opreste timpul,ademeneste-l cu caldura in lumea gerului vesnic si al oglinzilor de gheata unde totul e static si alb,iar noi,sa traim intr-un prezent continuu si fericit.Nu zambi!Lasa-ma pe mine sa inving raul,sa-I diminuesc puterea si sa-l fac sclavul meu.Raul si timpul sunt dusmanii nostrii!
Vero 22/09/2014 09:50
Am căutat liniștea, am încercat sa nu mă mai gândesc
Am fost îngândurata, am încercat sa aflu motive
As putea spune ca au curs râuri de lacrimi,
Doar ca sa sune puțin mai trist
Dar nu e adevărat,
Sunt la fel cum eram când ai plecat
Nu pot spune ca am uitat
Dar eu îmi aduc aminte doar momentele frumoase
Nu pot spune ca au fost speciale
Dar au fost unice
As putea scrie multe lucruri care suna frumos
Dar nu vreau sa fie false
Sunt eu, la fel cum eram când ai plecat
Sunt eu, aceea ființa fericita si plina de viața
Sunt eu , aceea care iubește, zâmbește si nu obosește
Sunt eu , cea de atunci, cea de acum, si cea care va rămâne neschimbata
Daca azi poate fi puțin mai bine ca ieri
Daca mâine poate fi mult mai bine ca azi
Atunci viața poate fi mai buna in toate zilele
Sunt eu, la fel cum eram când ai plecat
Pleacă, ești liber ca pasarea cerului
Te las liber așa cum am făcut-o întotdeauna
Pentru ca eu iubesc libertatea
Da , sunt eu , la fel cum eram când ai plecat
Vero 24/09/2014 17:39
Libertatea sufletului
Lumea e un loc unde încep visurile si unde se pot îndeplini in cele din urma
O lume de independenta si libertate,unde doar cei ce se simt liberi pot împărtăși iubire,
Sau o lume de bogăției si privilegii
Suntem captivi in vârtejul amețitor al vorbelor dulci si suave
Unde frumusețea sufletului curat stârnește mirarea si invidia
Ceea ce ar putea sa umbrească fericirea construita cu atâtea sacrificii
Doar cei puternici se pot bucura de libertatea sufletului
Si cu o ușoara strângere de inima se pot bucura de încăpățânarea propriei inimi sălbatice
Putem fi plini de speranța si dragoste unde farmecul propriu ne dăruiește libertatea sufletului
Putem crea miracole mici si mari care ne pot transforma viața in întregime,
Cu zâmbetul pe buze, cu libertatea sufletului putem pune in evidenta farmecul propriu
Fără false prejudecați, fără a aștepta ca altcineva sa ne clădească fericirea
Suntem proprii noștri creatori,unde găsim fericirea dincolo de cultura si diferențe
Suntem întruchiparea celor mai profunde dorințe
Si cu o pasiune năvalnica simțim cu inima plina de inocenta si fericire
Libertatea sufletului
Vero 24/09/2014 17:55
Mama draga ESTI VIATA MEA ***************
De ce eşti trista? Nu şti că nu pot vedea asta ?
Vreau să plâng, dar eu nu-mi pot permite să fiu slaba
pentru ca am învățat de la tine ce înseamnă o femeie puternica
Aş vrea să pot schimba ceva pentru a te face sa înţelegi
Am nevoie să te ştiu în siguranţă,
Vreau să înţelegeţi că sunt ce sunt datorita ție
si cuvintelor care mi-au îndreptat paşii
Vreau sa dau timpul înapoi ……..
pentru a transforma toate lacrimile tale în diamante prețioase
pentru a transforma toata durerea ta în zâmbete şi fericire
Vreau ca viaţa ta să fie în mâinile mele
doar pentru ca să te știu in siguranța întotdeauna,
oh, cât de mult as vrea să înţelegi că sunt momente când nu pot fi lângă tine,
dar tu eşti în sângele meu, in inima mea mereu
oh, cât de mult vreau să se înţelegi că …
eu chiar dacă mă descurc in viață
am nevoie de tine şi iubirea ta
Vreau să vezi cât de frumoasă este viaţa, dacă noi nu o complicăm
Ştiu că viaţa a fost grea şi crudă cu tine,
dar cer să vezi lucrurile bune din trecut,,,,,, copii tai
Există un loc în inima ta de dragoste neîmpărtășită
Ştii, nu numai dragostea complecteaza viața
Nu ştii că numele cel mai frumos din lume este mama?
Aş fi mai degrabă un copil din nou, pentru ca mie dor de inocenta mea
Aş dori să fiu din nou un copil în braţele tale
pentru ca acolo mă simțeam in cel mai sigur loc din lume.
Acum este rândul meu să nu dorm , grija mea pentru tine,
pentru că asta e doar iubirea adevărată, dragostea completă
Viaţa ta nu este în mâinile mele
Eu mă pot doar ruga la Dumnezeu să nu mă părăsești niciodată
pentru că nu –mi pot imagina viaţa mea fără tine
În momentele mele de singurătate îmi place sa citesc
Am găsit o carte intitulata…..Scrisoare pentru fiicele mele
Am citit o poezie si as vrea sa o citești
***************************************************
Nu stați la mormântu-mi plângând
Eu nu sunt acolo dormind
Sunt mii de adieri de vânt
Sunt fulgi de nea diamantini
Sunt soarele pe spic sclipind
Sunt picuri de ploaie cazând.
În liniștea din zori de zi
Sunt foșnet viu de zbor rapid
Pasări zburând in înălțimi
Sunt stea lucind pe cer senin
Nu stați la mormântu-mi plângând
Eu nu sunt acolo dormind.
Vero 13/11/2014 10:13
Zambete
Sunt atatea suflete pierdute,
cufundate intr-un intuneric faurit de suflete damnate la intuneric.
Si eu zambesc, si trec peste
Atatia ochi albastri scaldati in apele tulburi ale lacrimilor cristaline
revarsandu-se din cascada sufletului plin de durere
Si eu zambesc, si trec peste
Sunt atat de multi copii abandonati
de cei care ar trebui sa se numeasca PARINTI, dar care nu cunosc puterea iubirii,
traind in iresponsabilitate , incapabili de mila si marinimie.
Si eu zambesc, si trec peste
Suntem o tara plina cu oameni destepti si iubitori
dar de undeva “de sus” ni se sopteste ” stop”
Se vrea o tara de prosti !
Si eu zambesc ,si trec peste
Ma uit si vad cum copiii nostri au asa de mult ….. si prost
cand fericirea sta in 2 cuvinte….. putin si bun
am fost copii candva ,
si zambeam
ba nu, RADEAM
azi avem sa le oferim copiilor o lume furata
in care ei uita sa zambeasca, n-au timp sa mai traiasca, nici sa iubeasca
Tac eu, taci tu, tac ei …..
ce faci?
zambesti? si treci peste?
eu nu pot
Andreea Ilie 20/12/2014 19:43
Fetele, am zis sa vin si aici cu mica mea povestioara. Sper sa va placa! E in ton cu spiritul Craciunului! 
“Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate!” Lumea se holba la mine ca la o nebună pentru că vorbeam singură, mai bine zis, că ţipam singură, dar puţin îmi păsa de ce cred ei în momentul ăsta. Ceea ce mă interesa pe mine, era faptul că voi întarzia din nou la ora de fizică, iar profa mă va jigni ca de fiecare dată şi voi primi şi detenţie pe deasupra. De ce tocmai astăzi a trebuit să mi se intample asta? Tocmai astăzi, când fratele meu se intoarce acasă după cinci ani de zile în care nu l-am văzut deloc. Ce poate fi mai minunat de-atât! Cer chiar atât de mult, dacă doresc să-mi petrec mai mult timp cu fratele meu?
Pierdută printre gânduri, nici nu am observat că mă aflam deja în faţa clasei, cu mâna tremurând pe clanţă. Trag aer în piept pentru a mă calma şi intru hotărată în clasă, pregătită pentru orice s-ar intâmpla. Dar pentru ceea ce a urmat, chiar nu eram pregătită. Nu era nicio urmă de profă sau de vreun coleg, doar dacă…Scot repede telefonul, aproape scăpându-l şi mă uit la data de azi. Era cât pe ce să cad jos, dacă nu mă sprijineam de uşă. Cum puteam să fiu aşa de uitucă?? Astăzi era Ajunul Crăciunului, iar eu îmi pierdeam timpul la şcoală?? Nu degeaba, ai mei s-au uitat aşa de ciudat la mine când le-am spus că plec la ore. Cred că într-o zi o să-mi pierd şi capul la cât de aiurită sunt.
Nici nu am mai stat pe gânduri, că am şi zbughit-o spre ieşirea din liceu, dar fix când am ieşit, am alunecat şi mi-am luat o căzătură de toată frumuseţea. “Pfiu! Bine că nu m-a văzut nimeni.” Verificând dacă totul este la locul lui, m-am ridicat uşor de jos şi, de data asta, am luat-o la pas pentru a evita o altă căzătură. Nu de alta, dar voiam să ajung întreagă acasă.
Pe drum mi-am scos un sandvis din ghiozdan, dar nici nu am apucat să muşc din el, pentru că un câine mi l-a şi înhăţat din mană şi-a luat-o la fugă. Am pornit şi eu după acesta, având grijă să nu mai cad, dar fără vreo şansă de reuşită. La colţul străzii, câinele a luat-o la dreapta, iar eu, ca o impiedicată ce sunt, am călcat greşit şi m-am dus târâş înainte vreo câţiva metri. Enervată la culme, m-am ridicat şi m-am dus după el, nemaipăsându-mi că eram plină de zăpadă din cap până in picioare şi că aş fi putut să cad din nou.
Până la urmă am dat de el, iar scena din faţa mea m-a lasat fără cuvinte. Acesta îi oferea sandvişul meu unui băieţel de vreo cinci anişori, care avea pe el doar o bluziţă subţire si nişte pantalonaşi zdrentuiţi. Eram aşa de emoţionată, încât mi-au dat lacrimile la gestul făcut de acest câine hoţ, care dorea doar să îşi ajute micuţul prieten. M-am apropiat de aceştia, iar câinele, văzându-mă, a inaintat în faţa băieţelului gata să sară pe mine. M-am lăsat în jos şoptindu-i că totul va fi bine şi că nu o să le fac nimic. Mi-am scos şi restul de mâncare pe care o mai aveam în ghiozdan şi le-am oferit-o, uitându-mă la ei cum o infulecau pe îndelete.
Ce părinţi ar fi putut să facă aşa ceva, încât să-şi lase copilasul pe străzi, flămând şi îngheţând în hainele subţiri pe care le avea. Dacă n-aveau ce să-i ofere sau nu-l vroiau, puteau măcar să-l ducă la un orfelinat, unde ar fi avut parte măcar de un acoperis deasupra capului, puţină mâncare şi un loc care să-i ţină de cald. În timp ce aceştia mâncau, mă gândeam cum aş putea să-i ajut şi tocmai atunci mi s-a aprins un beculeţ. Am scos telefonul şi am sunat-o pe mama, povestindu-i ce s-a întamplat şi de ideea care mi-a venit. Aceasta a promis că va discuta cu tata şi că mă va suna înapoi ca să-mi spună de decizia luată. Mi-am dat jos geaca de pe mine şi am pus-o pe băieţel, acesta mulţumindu-mi şi luându-l şi pe prietenul lui in brate, înfofolindu-se mai bine pentru a se încălzi.
În timp ce aşteptam apelul de la mama, l-am intrebat pe micuţ cum îl cheamă pe el şi pe câinele său. Acesta mi-a răspuns că numele lui este David, iar prietenul său n-are nici un nume. L-am mai întrebat cum a ajuns să umble pe străzi, băieţelul spunându-mi că mama lui s-a imbolnăvit şi a murit acum câteva săptămani, lăsându-l singur şi că pe tatăl său nu l-a cunoscut niciodată. Mi-a mai spus că dacă nu era câinele care să-l salveze, el numai era acum aici. Începusem să plâng şi l-am intrebat ce a vrut să zică cu faptul că nu ar mai fi fost aici, începând să bănuiesc tot ce era mai rău.
Băieţelul, cu lacrimi in ochi, mi-a povestit că la scurt timp după ce a rămas singur, îi era atât de foame şi atât de frig, încât se prăbuşise în mijlocul străzii, dorindu-şi să ajungă sus la ingeri, alături de mama sa. Aproape dorinţa i se îndeplinise, deoarece era cât pe ce să dea o masina peste el, dar că prietenul lui l-a salvat şi a avut grijă de el până acum, aducându-i mâncare şi ţinându-i de cald.
Soneria telefonului meu a început să-şi facă prezenţa în buzunarul de la pantaloni şi am răspuns. Imediat vocea mamei răsuna din capătul celălalt, dându-mi vestea mult aşteptată. Le-am spus părinţilor mei că îi iubesc şi le-am mulţumit foarte mult pentru că mi-au făcut cel mai frumos cadou de Craciun . Eram aşa de fericită că voi mai avea un frăţior, încât am început să sar în sus de bucurie! L-am luat pe micuţ in braţe şi i-am spus că de azi înainte voi fi surioara lui şi că acum vom merge impreună acasă pentru a-şi cunoaşte viitoarea familie. David a început să plângă, mulţumindu-mi pentru vestea minunată pe care i-am dat-o şi m-a intrebat dacă putem să luăm şi câinele cu noi. I-am spus că da, că şi el va face acum parte din familie.
În drum spre casă, David mi-a spus că a găsit un nume pentru prietenul lui şi chiar i se potrivea. Dacă n-ar fi fost el, cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu acest micuţ…
Ai auzit, prietene! De azi înainte, numele tău va fi “Miracol” !
Ma bucura faptul de a-mi gasi una din micile mele povestioare aici!! Multumesc mult!! 🙂
Michael. am un singur cuvant………….superb
Andreea e superb ,,,,,,Michael e unul dintre muschiuleti 🙂
felicitari, mai vreau
Multumesc mult, Vero!! :** Mai am cate ceva, dar nu e in genul acesta de romantic. 🙂
frumos 😀 mai vreau , Andreea locco_smiley_1 Felicitari locco_smiley_10
Am căutat liniștea, am încercat sa nu mă mai gândesc
Am fost îngândurata, am încercat sa aflu motive
As putea spune ca au curs râuri de lacrimi,
Doar ca sa sune puțin mai trist
Dar nu e adevărat,
Sunt la fel cum eram când ai plecat
Nu pot spune ca am uitat
Dar eu îmi aduc aminte doar momentele frumoase
Nu pot spune ca au fost speciale
Dar au fost unice
As putea scrie multe lucruri care suna frumos
Dar nu vreau sa fie false
Sunt eu, la fel cum eram când ai plecat
Sunt eu, aceea ființa fericita si plina de viața
Sunt eu , aceea care iubește, zâmbește si nu obosește
Sunt eu , cea de atunci, cea de acum, si cea care va rămâne neschimbata
Daca azi poate fi puțin mai bine ca ieri
Daca mâine poate fi mult mai bine ca azi
Atunci viața poate fi mai buna in toate zilele
Sunt eu, la fel cum eram când ai plecat
Pleacă, ești liber ca pasarea cerului
Te las liber așa cum am făcut-o întotdeauna
Pentru ca eu iubesc libertatea
Da , sunt eu , la fel cum eram când ai plecat
Felicitari, Vero locco_smiley_10
Imi plac versurile tale locco_smiley_10
multumesc Diana
Super, Vero! Sa nu te opresti aici, imi place si cred ca trebuie sa continui in a scrie poezii. locco_smiley_10
Multumesc, Diana! Si felicitari, Vero, pentru versurile superbe!
VAI VERO NU STIAM CA ESTI SI POETA!!!IMI PLACE MULT,CONTINUA SA SCRII IN CONTINUARE. FELICITARI!!! locco_smiley_10
multumesc fetelor, sunt vechi, de pe vremea cand aveam timp sa scriu
va pup
Libertatea sufletului
Lumea e un loc unde încep visurile si unde se pot îndeplini in cele din urma
O lume de independenta si libertate,unde doar cei ce se simt liberi pot împărtăși iubire,
Sau o lume de bogăției si privilegii
Suntem captivi in vârtejul amețitor al vorbelor dulci si suave
Unde frumusețea sufletului curat stârnește mirarea si invidia
Ceea ce ar putea sa umbrească fericirea construita cu atâtea sacrificii
Doar cei puternici se pot bucura de libertatea sufletului
Si cu o ușoara strângere de inima se pot bucura de încăpățânarea propriei inimi sălbatice
Putem fi plini de speranța si dragoste unde farmecul propriu ne dăruiește libertatea sufletului
Putem crea miracole mici si mari care ne pot transforma viața in întregime,
Cu zâmbetul pe buze, cu libertatea sufletului putem pune in evidenta farmecul propriu
Fără false prejudecați, fără a aștepta ca altcineva sa ne clădească fericirea
Suntem proprii noștri creatori,unde găsim fericirea dincolo de cultura si diferențe
Suntem întruchiparea celor mai profunde dorințe
Si cu o pasiune năvalnica simțim cu inima plina de inocenta si fericire
Libertatea sufletului
🙂
Mama draga ESTI VIATA MEA ***************
De ce eşti trista? Nu şti că nu pot vedea asta ?
Vreau să plâng, dar eu nu-mi pot permite să fiu slaba
pentru ca am învățat de la tine ce înseamnă o femeie puternica
Aş vrea să pot schimba ceva pentru a te face sa înţelegi
Am nevoie să te ştiu în siguranţă,
Vreau să înţelegeţi că sunt ce sunt datorita ție
si cuvintelor care mi-au îndreptat paşii
Vreau sa dau timpul înapoi ……..
pentru a transforma toate lacrimile tale în diamante prețioase
pentru a transforma toata durerea ta în zâmbete şi fericire
Vreau ca viaţa ta să fie în mâinile mele
doar pentru ca să te știu in siguranța întotdeauna,
oh, cât de mult as vrea să înţelegi că sunt momente când nu pot fi lângă tine,
dar tu eşti în sângele meu, in inima mea mereu
oh, cât de mult vreau să se înţelegi că …
eu chiar dacă mă descurc in viață
am nevoie de tine şi iubirea ta
Vreau să vezi cât de frumoasă este viaţa, dacă noi nu o complicăm
Ştiu că viaţa a fost grea şi crudă cu tine,
dar cer să vezi lucrurile bune din trecut,,,,,, copii tai
Există un loc în inima ta de dragoste neîmpărtășită
Ştii, nu numai dragostea complecteaza viața
Nu ştii că numele cel mai frumos din lume este mama?
Aş fi mai degrabă un copil din nou, pentru ca mie dor de inocenta mea
Aş dori să fiu din nou un copil în braţele tale
pentru ca acolo mă simțeam in cel mai sigur loc din lume.
Acum este rândul meu să nu dorm , grija mea pentru tine,
pentru că asta e doar iubirea adevărată, dragostea completă
Viaţa ta nu este în mâinile mele
Eu mă pot doar ruga la Dumnezeu să nu mă părăsești niciodată
pentru că nu –mi pot imagina viaţa mea fără tine
În momentele mele de singurătate îmi place sa citesc
Am găsit o carte intitulata…..Scrisoare pentru fiicele mele
Am citit o poezie si as vrea sa o citești
***************************************************
Nu stați la mormântu-mi plângând
Eu nu sunt acolo dormind
Sunt mii de adieri de vânt
Sunt fulgi de nea diamantini
Sunt soarele pe spic sclipind
Sunt picuri de ploaie cazând.
În liniștea din zori de zi
Sunt foșnet viu de zbor rapid
Pasări zburând in înălțimi
Sunt stea lucind pe cer senin
Nu stați la mormântu-mi plângând
Eu nu sunt acolo dormind.
Vero, sunt profund impresionata de versurile tale, sunt de o sensibilitate rara, transmit atat de multa emotie! La poezia de dinainte, m-am infiorat cand am citit-o! Sa le dai titluri! Si eu am compus candva poeziii! Felicitari, din toata inima!! locco_smiley_10 locco_smiley_10
Vero, imi plac versurile. Ai veleitati de poet si eu cred ca ar trebui sa continui. Mergi inainte ca este de bine. Poate prin intermediul nostru vede si cei de specialitate si poate vei avea sansa unei promovari. Succes si mai vreau!
multumesc mult fetelor, pana la promovare mai e mult, pe langa faptul ca nu le-am corectat gramatical, doar le-am postat din laptop 🙂
poeti adevarati sunt cei care se dedica scrisului, eu nu am mai scris de cativa ani o poezie, si la carte lucrez rar 🙂
oricum sunteti niste dragute
Zambete
Sunt atatea suflete pierdute,
cufundate intr-un intuneric faurit de suflete damnate la intuneric.
Si eu zambesc, si trec peste
Atatia ochi albastri scaldati in apele tulburi ale lacrimilor cristaline
revarsandu-se din cascada sufletului plin de durere
Si eu zambesc, si trec peste
Sunt atat de multi copii abandonati
de cei care ar trebui sa se numeasca PARINTI, dar care nu cunosc puterea iubirii,
traind in iresponsabilitate , incapabili de mila si marinimie.
Si eu zambesc, si trec peste
Suntem o tara plina cu oameni destepti si iubitori
dar de undeva „de sus” ni se sopteste ” stop”
Se vrea o tara de prosti !
Si eu zambesc ,si trec peste
Ma uit si vad cum copiii nostri au asa de mult ….. si prost
cand fericirea sta in 2 cuvinte….. putin si bun
am fost copii candva ,
si zambeam
ba nu, RADEAM
azi avem sa le oferim copiilor o lume furata
in care ei uita sa zambeasca, n-au timp sa mai traiasca, nici sa iubeasca
Tac eu, taci tu, tac ei …..
ce faci?
zambesti? si treci peste?
eu nu pot
Foarte frumos, Vero!! Imi place mult ce ai scris, sensibile versuri, te pune pe ganduri mesajul transmis!
multumesc Ella
Vero m-ai terminat cu poezia despre mama….toate sunt pline de sensibilitate dar aceasta mi-a rascolit sufletul…nu pot sa spun decat multumesc pt ca am avut sansa sa o citesc…
multumesc Dana
apreciez foarte mult parerea ta
Vero, felicitarile mele! Versurile tale sunt atat de reale si poarta umbra adevarului cu care fiecare dintre noi ne confruntam. Eu cred ca ar trebui sa scrii mai multe asemenea versuri pana se starge un mic volum si cine stie poate cineva vede, aude si publica.Aici la noi este un prim pas care poate fi benefic.
Yasmy multumesc
am sa incerc
trebuie sa caut, am mai multe doar ca le-am neglijat de cativa ani
va pup fetelor, des nu sunt nici pe departe talentata, apreciez incurajarile voastre
si astept critici si sugestii oricand
Fetele, am zis sa vin si aici cu mica mea povestioara. Sper sa va placa! E in ton cu spiritul Craciunului! 😀
„Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate!” Lumea se holba la mine ca la o nebună pentru că vorbeam singură, mai bine zis, că ţipam singură, dar puţin îmi păsa de ce cred ei în momentul ăsta. Ceea ce mă interesa pe mine, era faptul că voi întarzia din nou la ora de fizică, iar profa mă va jigni ca de fiecare dată şi voi primi şi detenţie pe deasupra. De ce tocmai astăzi a trebuit să mi se intample asta? Tocmai astăzi, când fratele meu se intoarce acasă după cinci ani de zile în care nu l-am văzut deloc. Ce poate fi mai minunat de-atât! Cer chiar atât de mult, dacă doresc să-mi petrec mai mult timp cu fratele meu?
Pierdută printre gânduri, nici nu am observat că mă aflam deja în faţa clasei, cu mâna tremurând pe clanţă. Trag aer în piept pentru a mă calma şi intru hotărată în clasă, pregătită pentru orice s-ar intâmpla. Dar pentru ceea ce a urmat, chiar nu eram pregătită. Nu era nicio urmă de profă sau de vreun coleg, doar dacă…Scot repede telefonul, aproape scăpându-l şi mă uit la data de azi. Era cât pe ce să cad jos, dacă nu mă sprijineam de uşă. Cum puteam să fiu aşa de uitucă?? Astăzi era Ajunul Crăciunului, iar eu îmi pierdeam timpul la şcoală?? Nu degeaba, ai mei s-au uitat aşa de ciudat la mine când le-am spus că plec la ore. Cred că într-o zi o să-mi pierd şi capul la cât de aiurită sunt.
Nici nu am mai stat pe gânduri, că am şi zbughit-o spre ieşirea din liceu, dar fix când am ieşit, am alunecat şi mi-am luat o căzătură de toată frumuseţea. „Pfiu! Bine că nu m-a văzut nimeni.” Verificând dacă totul este la locul lui, m-am ridicat uşor de jos şi, de data asta, am luat-o la pas pentru a evita o altă căzătură. Nu de alta, dar voiam să ajung întreagă acasă.
Pe drum mi-am scos un sandvis din ghiozdan, dar nici nu am apucat să muşc din el, pentru că un câine mi l-a şi înhăţat din mană şi-a luat-o la fugă. Am pornit şi eu după acesta, având grijă să nu mai cad, dar fără vreo şansă de reuşită. La colţul străzii, câinele a luat-o la dreapta, iar eu, ca o impiedicată ce sunt, am călcat greşit şi m-am dus târâş înainte vreo câţiva metri. Enervată la culme, m-am ridicat şi m-am dus după el, nemaipăsându-mi că eram plină de zăpadă din cap până in picioare şi că aş fi putut să cad din nou.
Până la urmă am dat de el, iar scena din faţa mea m-a lasat fără cuvinte. Acesta îi oferea sandvişul meu unui băieţel de vreo cinci anişori, care avea pe el doar o bluziţă subţire si nişte pantalonaşi zdrentuiţi. Eram aşa de emoţionată, încât mi-au dat lacrimile la gestul făcut de acest câine hoţ, care dorea doar să îşi ajute micuţul prieten. M-am apropiat de aceştia, iar câinele, văzându-mă, a inaintat în faţa băieţelului gata să sară pe mine. M-am lăsat în jos şoptindu-i că totul va fi bine şi că nu o să le fac nimic. Mi-am scos şi restul de mâncare pe care o mai aveam în ghiozdan şi le-am oferit-o, uitându-mă la ei cum o infulecau pe îndelete.
Ce părinţi ar fi putut să facă aşa ceva, încât să-şi lase copilasul pe străzi, flămând şi îngheţând în hainele subţiri pe care le avea. Dacă n-aveau ce să-i ofere sau nu-l vroiau, puteau măcar să-l ducă la un orfelinat, unde ar fi avut parte măcar de un acoperis deasupra capului, puţină mâncare şi un loc care să-i ţină de cald. În timp ce aceştia mâncau, mă gândeam cum aş putea să-i ajut şi tocmai atunci mi s-a aprins un beculeţ. Am scos telefonul şi am sunat-o pe mama, povestindu-i ce s-a întamplat şi de ideea care mi-a venit. Aceasta a promis că va discuta cu tata şi că mă va suna înapoi ca să-mi spună de decizia luată. Mi-am dat jos geaca de pe mine şi am pus-o pe băieţel, acesta mulţumindu-mi şi luându-l şi pe prietenul lui in brate, înfofolindu-se mai bine pentru a se încălzi.
În timp ce aşteptam apelul de la mama, l-am intrebat pe micuţ cum îl cheamă pe el şi pe câinele său. Acesta mi-a răspuns că numele lui este David, iar prietenul său n-are nici un nume. L-am mai întrebat cum a ajuns să umble pe străzi, băieţelul spunându-mi că mama lui s-a imbolnăvit şi a murit acum câteva săptămani, lăsându-l singur şi că pe tatăl său nu l-a cunoscut niciodată. Mi-a mai spus că dacă nu era câinele care să-l salveze, el numai era acum aici. Începusem să plâng şi l-am intrebat ce a vrut să zică cu faptul că nu ar mai fi fost aici, începând să bănuiesc tot ce era mai rău.
Băieţelul, cu lacrimi in ochi, mi-a povestit că la scurt timp după ce a rămas singur, îi era atât de foame şi atât de frig, încât se prăbuşise în mijlocul străzii, dorindu-şi să ajungă sus la ingeri, alături de mama sa. Aproape dorinţa i se îndeplinise, deoarece era cât pe ce să dea o masina peste el, dar că prietenul lui l-a salvat şi a avut grijă de el până acum, aducându-i mâncare şi ţinându-i de cald.
Soneria telefonului meu a început să-şi facă prezenţa în buzunarul de la pantaloni şi am răspuns. Imediat vocea mamei răsuna din capătul celălalt, dându-mi vestea mult aşteptată. Le-am spus părinţilor mei că îi iubesc şi le-am mulţumit foarte mult pentru că mi-au făcut cel mai frumos cadou de Craciun . Eram aşa de fericită că voi mai avea un frăţior, încât am început să sar în sus de bucurie! L-am luat pe micuţ in braţe şi i-am spus că de azi înainte voi fi surioara lui şi că acum vom merge impreună acasă pentru a-şi cunoaşte viitoarea familie. David a început să plângă, mulţumindu-mi pentru vestea minunată pe care i-am dat-o şi m-a intrebat dacă putem să luăm şi câinele cu noi. I-am spus că da, că şi el va face acum parte din familie.
În drum spre casă, David mi-a spus că a găsit un nume pentru prietenul lui şi chiar i se potrivea. Dacă n-ar fi fost el, cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu acest micuţ…
Ai auzit, prietene! De azi înainte, numele tău va fi „Miracol” !
Andreea e emotionanta povestioara ta. Felicitari!!!!!!!!!!!!!
EXACT ASA VERO!CEVA CARE ITI DA LACRIMILE CAND CITESTI!
Multumesc mult, fetelor!! :*
Adio
M-am decis
Azi spun stop
Si-o i-au de la inceput
Renasc
O alta… eu
Si stiu ca-i greu
Sa las in urma tot
Tu nu ai drept de vot
Votez doar eu
Sa nu-mi mai fie greu
Adio ieri
Adio azi
Adio eu !
De maine din nou eu ma ridic
Nu las sa ma doboare nimic
Asa zic azi
Si maine zic la fel
Mi-e teama tare rau
de acel…
Ma simt slabita
Azi cad,
Am sa invat
De maine din nou sa ma ridic
Nu las sa ma doboare nimic.
Dar gata, nu maine
Azi ma ridic
Si nu mai pic.
Foarte frumoase toate creatiile! Felicitari fetelor!!! :*