Secrete de Rodica Mijaiche - Cadranul autorului

Secrete, de Rodica Mijaiche – Cadranul autorului

Secrete

  Mihnea știu că-l recunoscu. Nu avea cum să nu-l recunoască. O simțise în brațele lui cum încerca să se răsucească, se contorsiona. Oh, Doamne, oftă el, rezemându-se de o mașină în întuneric și observând-o cum se lasă să cadă lângă perete. Dacă voia, o putea lua cu forța. Reușise să o destabilizeze. Să-i spargă carapacea. Aceasta era marea lui satisfacție.

  Își mângâie obrazul rănit, după care își simți degetele umede. Trase puternic aer în piept. Era prima femeie care-l rănise vreodată. Cât o dorea în aceste momente. Îi plăcuse tot timpul când femeile opuneau rezistență. Dar niciuna nu fusese atât de înfocată. Niciuna nu-l stârnise atât de tare.

   Rememoră în minte privirea ei plină de groază când îi acoperi gura cu mâna. Acele buze pline și sângerii. Le-ar fi supt cu putere, dar totul se întâmplă atât de repede, încât și el fu luat prin surprindere de ferocitatea senzațiilor ce pulsaseră în el umflându-i venele de excitație. I-ar fi plăcut să o poată trage de acolo într-un loc umbrit și să-i arate ce însemna un bărbat adevărat, dar știa că acel câine al ei pândea din umbră.

     Își ridică încă o dată privirea, dându-și părul din ochi, iar nelipsita grimasă își făcu apariția. Miji ochii și-l văzu.

— Da, ține-o strâns, murmură Mihnea cu glas răvășit de furie, pentru că data viitoare nu mai scapă.

Era ceva în glasul lui ce i-ar fi trimis fiori reci prin tot corpul Marinei dacă l-ar fi auzit. Obsesia pentru Marina era din ce în ce mai otrăvitoare, era ceva ce trebuia să se întâmple. Dar și ceva ce-i dădea planurile peste cap lui Mihnea. Acum era încurcat și cu Sorin.

Oftă supărat și o porni prin umbră spre cartierul mărginaș unde locuia. Ajungând în intimitatea apartamentului, căută în toate camerele și constată că era singur. Mai bine, se gândi el, nu avea de gând să suporte mirosul și figura lui Sorin.

  Se duse la baie și aprinse lumina. Răsuflă zgomotos când văzu ce urme îi lăsase nemernica pe fața lui frumoasă. O față perfectă, așa ar fi spus mama lui, asta dacă ar mai fi avut ochi și pentru el. Clătină din cap și porni apa rece pentru a se clăti, după care aplică tratamentul necesar pentru a se vindeca mai repede și, spera el, fără urme. Nu accepta așa ceva pe fața lui și nici pe corpul lui, de altfel.

  Ajuns în bucătărie încercă să mănânce, dar durerea din obraz îl făcu să înjure în barbă, când deodată ușa de la intrare se deschise și Sorin intra fără nicio grijă pe lume. Asta îl scoase din sărite pe Mihnea care sări la el ca un câine de vânătoare.

— Unde ai fost până la ora asta, imbecilule? Vocea lui răsună în liniștea apartamentului.

  — Nu știam că trebuie să-ți dau raportul pentru fiecare mișcare pe care o fac, spuse Sorin, iar Mihnea nu putu să nu constate aerul de superioritate al prietenului său.

  — Aha, începu el și se apropie de Sorin. Se uită la el cu atenție și imediat pumnul se ridică și lovi fulgerător. Sorin fu luat prin surprindere și în primul moment nu ripostă. Se dădu în spate de la viteza și forța loviturii, aproape căzând peste canapeaua din livingul murdar și dezordonat.

  Sorin încercă să se dezmeticească. Se uită la prietenul lui. Acum știa că fusese folosit. Avusese bănuielile lui, dar să vadă cu ochii lui ura ce răzbătea din privirea lui Mihnea îl răni.

  — Asta, Mihnea… asta a fost ultima lovitură pe care ai să mi-o mai aplici. Cuvintele lui ieșiră de-a valma și Sorin știu că acum era momentul adevărului. Nu vei mai ridica mâna asupra mea și nici nu-mi vei mai da ordine. Eu nu mai primesc ordine de la tine și oricum niciodată nu am făcut-o.

  Se pare că Mihnea considera tot ce spusese Sorin o glumă pentru că râdea, sau mai bine spus rânjea ca un animal de pradă la o victimă sigură. Îl prinse pe Sorin de gulerul cămășii murdare și transpirate și-l scutură scurt.

— Nu mai primești ordine de la mine. Îhm, și de la cine mă rog primești tu ordine? Ochii reci ai lui Mihnea se pironiră în cei plini de furie ai lui Sorin. Acesta din urmă îl lovi peste mână pe Mihnea și-l împinse deoparte. Se redresă și-și dobândi poziția de luptă corp la corp. Își ridică pumnii și-i făcu un semn lui Mihnea.

— Hai, să vedem cât de tare ești când nu mă iei prin surprindere. Iar apoi ai să afli și cui i-am spus tot ce ai făcut și ce ai de gând să faci în continuare și apoi să mă mai faci pe mine în toate felurile posibile.

  Judecata lui Mihnea se întunecă. Nu luase în calcul trădarea lui. La naiba, nici nu-l crezuse în stare să gândească de unul singur. Se uită la el pe sub sprâncenele frumos pensate și-l întrebă cu glasul reținut de furie:

  — Hai termină cu prostiile, spune-mi despre cine este vorba. Îl văzu că lasă mâinile în jos, de parcă nu ar mai fi vrut să-i arate cât de puternic este el. Aproape râse, dar se abținu. Ce tâmpit, să lași garda jos doar pentru că el nu făcuse încă nicio mișcare spre el. Dar avea să-i dea lovitura fatală imediat ce avea să afle numele nenorocitului care aflase de afacerile lui.

Sorin se uita la el, nu se așteptase să trateze totul cu atâta calm. Dar poate era mai bine dacă rezolvau treburile în liniște. Da, era mai bine așa.

— Nimeni altul decât Snake. Știi tu, șeful tuturor.

  Un nume pe care sperase să nu-l mai audă niciodată. Dar ar fi trebuit să știe, pentru că nu putea intra pe teritoriul altcuiva fără ca acesta să știe. Și Mihnea știa cine este Snake. Dar poate că era timpul ca șeful să se schimbe, se gândi el.

  — Și încă ceva, continuă Sorin, am aflat și despre tipul acela. Bodyguardul fetei. Să știi că te-ai încurcat cu cine nu trebuia. Ah, da, este un tip din categoria grea. Nu vei scăpa din toată nebunia asta.

— Nu uita, spuse Mihnea, că ești implicat la fel de mult ca mine în toată tărășenia asta. Așa că nu încerca acum să scapi basma curată.

— Ha, ha, stai liniștit, îl am pe Snake și pe oamenii lui să mă apere.

 — Oh, Doamne, tu chiar ești prost. Chiar crezi că el își va pierde vremea cu tine, un pămpălău care fuge dintr-o parte în alta pentru a se ascunde și a cere protecție? Râsul lui îl enervă pe Sorin care aproape sări la Mihnea. Acesta se dădu rapid la o parte și se răsuci. Era mult mai sprinten ca Sorin, așa că îi fu foarte ușor să-l prindă de gât din spate, iar Sorin simți tăișul cuțitului înainte de a-l vedea măcar.

— Nu ai face așa ceva, strigă Sorin speriat, realizând că scăpase totul de sub control.

— Crezi că nu? Aveam impresia că măcar ai ajuns să mă cunoști și să știi că nimic și mai ales nimeni nu-mi stă în cale.

  Împlântă cuțitul în carnea lui Sorin cu atâta patos încât ar fi zis că așteptase totul de atâta timp încât acum era ca o descătușare. Sorin nu reuși decât să îngaime niște rugăminți ce fură înăbușite de sângele ce-l îneca tăindu-i respirația.

Mihnea îi dădu drumul când nu mai simți șocurile corpului. Îl privi câteva momente, parcă admirându-și opera.

Da, era o adevărată operă de artă să adâncești tăișul cuțitului în locul perfect.

  Îl lăsă pe podeaua murdară de unsoare și de alte pete mai vechi. Se duse la bucătărie simțind cum îi revine pofta de mâncare. Se spălă pe mâni. Își spălă minuțios cuțitul, după care îl băgă la loc.

  Își pregăti un adevărat festin. Cât se delectă cu mâncărurile pregătite simți arsura din obraz și se mângâie încetișor cu degetele, în tot acest timp neluându-și privirea de la corpul dizgrațios al lui Sorin. Acum va trebui să scape de cadavru. Dar nimeni nu avea să-l dea dispărut. Nu avea nicio rudă și nicio autoritate nu pătrundea vreodată în acel cartier uitat de lume.

Cărțile autoarei Rodica Mijaiche le găsiți pe site-ul Librex

Cadranul autorului

Autori români

Secrete de Rodica Mijaiche – Cadranul autorului – Literaturapetocuri

ALSE de Rodica Mijaiche – Cadranul autorului

 

 

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.