De ziua dorului îmi lipsește normalitatea
De ziua dorului îmi lipsește normalitatea
De ziua dorului, tuturor ne lipsește ceva. De aceea a trecut și n-am sărbătorit-o. Motivul este simplu, atunci când mă apucă melancolia apelez la tehnologie și caut persoanele care-mi lipsesc. Mai greu este cu cei care au plecat. Lor nu le pot transmite ce simt și oricâte rugăciuni le-aș trimite, ele vor fi prinse la mijloc. Mi-am învățat lecțiile și acum exteriorizez emoțiile atunci când dau năvală și nu le pot controla. Mă simt mult mai bine când mă apuc și aștern gândurile pe hârtie.
Mi-e dor de normalitate
Acesta este punctul pe care l-aș trece în top. Este foarte greu să stau și să aștept ziua când voi putea să respir aerul fără bariere. Dacă aș fi la pușcărie aș înțelege, însă este o libertate limitată, îngrădită și pentru o perioadă neterminată.
Mi-e dor de îmbrățișările calde și de naturalețea oamenilor
Acum fiecare este stresat să nu depășească limita, să nu respiri, să nu tușești sau să strănuți în momentul nepotrivit. Simt că nu sunt eu atunci când sunt atentă și mă țin de nas ca să nu stropesc jumătate de populație cu intențiile mele malefice. 😁 Am trăit să apuc și vremea când strănutul poate fi ocazia perfectă ca să primești un „pumn în coaste”… din priviri.
Au și ei dreptate, cum de am îndrăznit?
Mi-e dor de cei dragi
Lista este mare, însă sunt recunoscătoare că toți sunt bine, protejați, fără probleme de sănătate. În gând le transmit mereu forță și putere spirituală, să rămână așa cum îi știu și să fim alături mulți ani.
Mi-e dor de plimbările lungi, să captez fiecare rădăcină sau fiecare colț de bălării
Așa sunt eu, captez imagini și le împărtășesc cu cei care nu sunt alături să le vadă live. Dacă aș putea să opresc timpul în loc, atunci aș face magie, aș aduce cu puterea gândului și pe alții ca să admire prin ochii mei perfecțiunea.
Mi-e dor de zilele când mă împărțeam între muncă și casă
Aceea reprezenta rutina mea și într-un fel mă reprezenta pentru că sunt genul de om care nu pot să stau. Pentru prima dată în 16 ani, stau acasă și mă simt ciudat. Sunt un caz fericit, mă plătește guvernul pentru că nu lucrez, dar parcă trișez. Și asta nu este pentru că nu vreau, ci pentru că nu am unde.
Mi-e dor de aglomerație, să îmi dau coate cu lumea la reduceri
Vă dați seama că mai mult ei decât eu, dar devine interesant să fiu prinsă în mulțime. Abia aștept să-mi fac planuri pentru vacanță, să iau pulsul evenimentelor. Nu știu cum ați trăit această experiență, însă eu am învățat multe, în special să am răbdare. Să accept și să las lucrurile să decurgă de la sine și să nu mă plâng. Am păstrat conexiunea cu realitatea și am evitat știrile negative, lor le-am dat block mental.
Foarte mulți încă resimt lipsa interacțiunii, le-a fost greu să accepte că cei apropiați cândva de ei, s-au axat pe altceva evitând să comunice. Eu am păstrat lista în același stadiu. Nu mă omor să sun jumătate de agendă, însă din când în când trimit câte o glumă sau ceva pozitiv persoanelor care știu că ar aprecia. De ce să sufoc oamenii când ei tot ce au nevoie este liniște? Fiecare își caută locul și poate că vor reuși să îl găsească.
Să profităm din plin și să spunem la timp oamenilor sau locurilor că ne lipsesc. Ar fi păcat să ne trezim când este prea târziu să le îndreptăm.
Cam asa. Frumos articol, Mili
Multumesc Vero. Am scris ce am simtit. Tuturor ne este dor de ceva in fiecare zi. Eu astept zile mai bune ca sa revin la normalitate.
Adevarat!Felicitari Mili pentru articol!
Apreciez Arci. Este bine cand scriem ce simtim.
Felicitări frumos articol! Eu nu am cui spune,mama mea e in cer si mi-e dor de ea!
Asa este Nicol, insa toti ajungem in acelasi punct. Sigur si dansa iti trimite semnale ca iti este alaturi. Dorul ajunge oriunde, inclusiv la mama ta.
Nu stiu cand sau daca se vor mai intoarce vreodata acele vremuri, insa ma doare dorul de ele. Tare mult imi place cum ai scris. M-a atins in mod special partea asta „captez imagini si le impartasesc cu cei care nu sunt alaturi…”.
Pana la proba contrarie, tot ce ne ramane este sa speram. Ne vom crea o alta normalitate si ne vom adapta. Am scris asa cum am vazut eu dorul, iar captatul imaginilor si transmiterea lor face parte dintr-un ritual. Din pacate nu am puteri supranaturale ca sa ii duc aproape ca sa simta prin ochii mei, insa imaginile isi fac magia.
Tuturor ne e dor de cate ceva. Momentan trebuie sa acceptam o noua normalitate.
Asta si facem, ne updatam vechile obiceiuri.