Doamna din mașină cu ochelari și o pușcă de Sébastien Japrisot

Doamna din mașină cu ochelari și o pușcă, de Sébastien Japrisot – Crime Scene Press – recenzie

Doamna din mașină cu ochelari și o pușcă

Autor: Sébastien Japrisot

 

Crime Scene Press 

La dame dans l-auto avec des lunettes et un fusil 
Traducere din franceză – Petru  Frandin 
Număr pagini: 282

  “Sébastien Japrisot (4 iulie 1931 – 4 martie 2003), „Graham Greene al Franței”, pe numele său adevărat Jean-Baptiste Rossi, a fost un prolific scriitor, scenarist și regizor. S-a născut într-o familie de imigranți italieni stabilită în Franța. Susținut de mama lui (tatăl îi abandonase când băiatul avea doar șase ani), urmează cursurile Ecole de Provence, apoi ale Liceului Thiers – unde începe să scrie primul roman – și, în cele din urmă, studiază filosofia la Sorbona, la Paris.
Ca să aibă o sursă de venit, a tradus literatură din engleză în franceză, apoi a lucrat în agenții de publicitate. În 1961 și 1962 a regizat chiar și două scurtmetraje. Tot în anii ’60, Rossi primește un avans substanțial din partea prietenului său, Robert Kanters, ca să scrie un roman polițist. Rossi scrie două (unul dintre ele fiind Compartimentul ucigașilor, apărut la Crime Scene Press în 2019) și tot atunci își creează pseudonimul, care va rămâne în istorie. Ultimul său roman, O logodnă foarte lungă (Nemira, 2018), a fost recompensat cu Premiul Interallié. În 1965, Costa-Gavras ecranizează Compartimentul ucigașilor, cu Yves Montand în rolul principal. În 1983, Jean Becker ecranizează Vară fatală. Pentru prestația în rolul protagonistei, actrița Isabelle Adjani a fost încununată cu Premiul César. Filmul s-a bucurat de un succes uriaș în Franța.”(CRIME SCENE PRESS)

“E cea mai blondă, mai frumoasă, mai mioapă, mai sentimentală, mai mincinoasă, mai onestă, mai deconcertantă, mai încăpățânată, mai tulburătoare eroină. Doamna din mașină nu a văzut niciodată marea, fuge de poliție și își repetă întruna că nu e nebună. Și totuși, ce i se întâmplă e peste puterile ei de înțelegere. I-au rupt mâna la o benzinărie. Doar mâna. Nu i-au luat banii. Parcă vrând să-i spună că, oriunde ar fi, îi pot face rău, puțin câte puțin, că, în definitiv, niciodată, indiferent unde ar fugi, nu poate fi singură, nu se poate elibera de ceea ce știe, de trecut sau de ceea ce ascunde…”

Un alt roman clasic semnat Sébastien Japrisot, publicat prima oară în 1966, ecranizat în 1970 și 2015

Un alt roman scris în stilul lui Sebastien Japrisot.

  De ce? Pentru că după o parte în care descrie avatarurile personajului principal, dându-ți impresia că citești despre o tipă banală, ca atâtea altele, urmează de fapt surpriza.

Dar să vedem…

  Dany Longo lucrează la o agenție de publicitate. Este o tânără obișnuită, cu un trecut destul de tulbure, fără prieteni, excepție făcuse Anita, cu o miopie avansată, introvertită și timidă.  În față colegilor poza ca o tipă cu weekenduri de vis, cu excursii (imaginare) interesante, ca să nu fie compătimită. În realitate, o fire retrasă, crescută de călugărițele de la orfelinat, obișnuită să facă altcineva planuri pentru ea, își petrecea weekendurile acasă și vacanțele la o prietenă singură și ea,  care stătea la țară. Înainte lucrase secretară la o altă agenție, acolo se împrietenise oarecum cu șefa ei Anita, mai ales pentru că-i tolera acesteia accesele de autoritate. Dany semăna mult fizic cu Anita, adoptase chiar coafura și parfumul acesteia, și unele gesturi. Apoi Anita s-a mutat la agenția lui Caravaille, s-a căsătorit cu acesta și avea o fetiță. Ea este cea care-i propune lui Dany să vină să lucreze la agenția soțului ei. Dany credea sincer că văzând-o atât de rar pe Anita în particular, soțul acesteia-patronul chiar uitase de prietenia lor.

  Dar, în seara fatidică, patronul o roagă să dactilografieze un raport de care avea neapărată nevoie a doua zi, când pleca în Elveția să încheie o afacere. Era vorba, după cum spunea el, despre un client important pentru agenție, și pe  ea, fiind prietenă cu soția lui, îndrăznise s-o roage.

  Lucrează acasă la ei (sau ce-i prezentasera ei ca o altă casă a lor), în timp ce Anita duce copilul la mama ei, cuplul mergând la un spectacol. Avea lucrurile necesare la ea pentru că trecuseră mai întâi pe la apartamentul ei, și, spre jena ei,  patronul chiar urcase cu ea.

  A doua zi șeful o roagă să-i ducă la aeroport, și apoi să ducă mașina acasă. Era o marcă de colecție Thunderbird.

  Doar că după ce-i vede  îmbarcați, Dany se hotărăște să facă o excursie la mare, hotărâre care-i va aduce o grămadă de probleme. De ce? Pentu că nimic din ultimele ei două zile nu erau ce par a fi.

  Pe drum trece printr-o grămadă de necazuri, lumea o recunoaște pe ea și mașina, în locuri unde ea nu mai fusese niciodată, încât are impresia că e amnezică sau nebună, culminând cu găsirea unui cadavru în portbagaj.

Ai impresia unei femei cu dublă personalitate.

Dar găsirea cadavrului parcă o trezește, caută indicii, află lucruri, face conexiuni, realizând că cineva vrea s-o omoare.

Cine?  De ce?  Cine a pus totul la cale? Ce se întâmplă cu ea?

Veți afla totul citind cartea.

  Oricum, te îngrozește un pic povestea, când vezi ce este în stare să facă cineva din dragoste, ce poate concepe o minte, cum pot hotărî oamenii destine, fără să le pese de victimele colaterale, doar pentru a se proteja, și mai ales pentru că au impresia că pot s-o facă.

  Citiți cartea! Este interesantă, scrisă cu umor, uneori parcă mai lentă, dar cu multă încărcătură psihologică și un deznodământ halucinant.

Carte disponibilă pe site-ul Crime Scene Press

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriscartepedia şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.