Groapa Marianelor de Jasmin Schreiber – Editura Rao – recenzie

Groapa Marianelor de Jasmin Schreiber – Editura Rao – recenzie

by -
2
Groapa Marianelor de Jasmine Schreiber - Editura Rao - recenzie

Groapa Marianelor, de Jasmin Schreiber – Editura Rao – recenzie

Groapa Marianelor
Autor: Jasmin Schreiber
Editura Rao
MARIANENGRABEN
Traducere: Cornel Stoienescu
Număr pagini: 196
  JASMIN SCHREIBER s-a născut în 1988 și a studiat biologia. Groapa Marianelor, cartea sa de debut, care abordează problemele morții și depresiei cu seriozitate și în același timp cu umor, a fost unul dintre bestsellerurile anului 2020. În 2021, Jasmin Schreiber și-a consolidat poziția de scriitoare de succes cu Adio, Hermine!
,,Paula nu are nevoie de prea multe că să trăiască: de un apartament modest, câțiva bani de mâncare și de frățiorul ei Tim, pe care îl iubește mai mult decât orice pe lume. Însă un accident teribil o aruncă într-o depresie profundă. După un timp, întâlnirea cu Helmut, un bătrân ciudat, îi reînvie dorința de a trăi. Călătoria lor aventuroasă reprezintă pentru fiecare dintre ei o reîntoarcere la sine.

O poveste copleșitoare, cu multă încărcătură emoțională, dar care uneori te face să zâmbești. O carte ușor de citit, în care mitul Groapei Marianelor pare să fie distrus de un personaj care este capabil să se salveze din problemele vieții. Firul acțiunii trezește multă empatie.”

  Un titlu pe deplin justificat al cărții. Știm cu toții că Groapa Marianelor este cel mai adânc punct de pe planetă. La fel este și Paula, personajul principal – căzută în cea mai adâncă depresie, în negura din Groapa Marianelor. Desele flashbak-uri cu frățiorul ei Tim, o ține constant în trecut și în durerea peste care nu poate trece.
  ,,Știai tu că Groapa Marianelor este cel mai adânc loc din mările lumii? OK.! Este o întrebare prostească, firește că știai. Această gaură căscată în crusta terestră ar putea înghiți Muntele Everest. Pe atunci nu îți puteai imagina ce înseamnă asta, dar ți se părea mega, nemaipomenită, așa cum ți se păreau toate lucrurile. Cei unsprezece mii de metri erau prea abstracți, chiar și pentru mine. Abia după ce am ajuns acolo, jos de tot, în întuneric, unde nu există lumină, nici culori, nici oxigen, cei unsprezece kilometri, această cifra, acest ordin de mărime a devenit tangibil-unsprezece mii de metri sub apă sunt similari cu un metru nouăzeci sub pământ, adâncimea mormântului tău.”
  Da, frățiorul său Tim este mort de doi ani. Acest fapt o împiedică să își dea licența, depresia este tot mai profundă.Terapeutul la care merge nu o ajută cu nimic. Nu va reuși să își destăinuească cel mai negru coșmar al ei, nici negrele gânduri care îi străbat creierul. Știe că a avut un frățior pasionat de biologie, în special de fauna marină, împreună se adânceau în descoperirea tuturor viețuitoarelor. Chiar dacă Tim era cu mult mai mic ca ea, conexiunea lor era puternică. Tim iubea marea, iar tocmai aceasta i-a adus moartea prin înec. Întrebarea ei chinuitoare care se repetă iar și iar în minte, coșmarul ei;
  ,,M-am întrebat ce privire aveau ochi tăi când ai fost scos din valuri. Erau deschiși, ori închiși? Dacă erau deschiși, încotro priveau? Ce ai văzut înainte de a te îneca? Un peste? Sper că un peste. Și sper că nu te gândeai la mine.Te rog, nu, pentru că nu eram acolo să te ajut. Ce îmi doresc cel mai mult este ca, în ultimele tale secunde, să nu te fi gândit la mine, să nu te fi gândit că ar fi trebuit să fiu acolo, pentru a te salva.”
   Oare dacă mergea și ea în concediul acela împreună cu familia, reușea să își salveze frățiorul? Era sigură că nu s-ar fi întâmplat nimic rău, ea era întotdeauna împreună cu Tim peste tot și avea grijă de el. Cum va reuși ea să răzbată prin miile de amintiri dragi cu fratele ei? Cum va trece peste efervescența fratelui ei? Peste miile de întrebări pe care i le adresa și cu răbdare, îi răspundea la fiecare.
  ,,Senzația era atât de rea, încât nu puteam să mă ridic, nu mai puteam face dus, nu mai puteam face nimic. După un timp, această senzație a dispărut în mod ciudat și în locul ei, nu a mai rămas nimic. Doar gol.
Nu am găsit răspunsul și asta descrie și situația în care mă aflam eu după moartea ta. Nu știam ce să fac. În mine nu se extindea Nimicul, nu aveam nici o senzație, nici miros, nici auz, nici gust.”
  De când a fost înmormântat frățiorul ei, nu a reușit să meargă la mormântul acestuia. Nu poate și nici nu vrea să conștientizeze că acesta are o adresă fără de întoarcere, alta decât cea de la casa părintească. Poate, dacă va reuși să îl viziteze…dar când? Ziua prea multă lume, dimineață îngrijitorii cimitirelor…poate noaptea, după închidere. Hotărâtă să își viziteze fratele noaptea, va duce o scară să treacă zidul  cimitirului. Contemplarea mormântului, întrebările adresate în minte lui Tim, încercarea de a lega un dialog, toate culminează când aude o voce. Ce se întâmplă, cine mai este în cimitir? O întâlnire cu un bărbat în vârstă, cu părul rar, care la rândul său  speriat de tânăra noastră  încearcă să se apere cu o cazma. Dialogul dintre cei doi este hilar, cel puțin până când se aude îngrijitorii cimitirului.
Paula îl va ajuta pe Helmut să dezgroape urna dragei lui Helga și să plece înainte să fie descoperiți. Un moment la fel de ,,macabro-comic” se petrece pe zidul cimitirului când Helmut va dori să verifice capsula cu Helga și aceasta va ateriza pe Paula.
  ,,-Vreau să verific dacă Helga este înăuntru, îmi răspunse și își scoase din buzunarul pantalonilor o șurubelniță. Ce s-o fi gândit? Că a furat-o cineva? Scoase din urnă o urna mai mică și meșteri la capacul acesteia. Apoi lucrurile au mers prost. După multe icnituri și sforțări, micul capac din metal se desprinse, surprinzându-l pe Helmut. Capsula dinăuntru îi zbură din mână, se răsturnă, mă lovi în cap și căzu jos. Bătrânul încerca să o prindă, iar eu m-am trezit acoperită de cenușa Helgai. Mi-am pipăit capul, să văd dacă nu mi-a ieșit vreun cucui. Pe urmă am încercat să îmi șterg cenușa de pe față.”
  Helmut o va convinge pe fată să meargă acasă la el să recupereze cât mai mult din cenușa care o acoperă. Bărbatul în vârstă era hotărât să ducă urna dragei lui Helga în locurile natale. Cum Paula a zăbovit la el peste noapte, îl va ruga să o ducă și pe ea înapoi la universitate. Dintr-un drum cu rulota lui Helmut, care ar fi durat puține ore, s-a transformat în zile și săptămâni. Acesta a rugat-o să îl însoțească în munți, pentru a îl ajuta cu cățelușa lui. Bineînțeles bărbatul a văzut în Paula un suflet la fel de rănit cum a fost și el. A pierdut o surioară când a căzut în răul învolburat producându-i leziuni ireversibile. La fel a pierdut un fiu când acesta era mic, tot înecat. Similitudinile dintre cei doi băieți sunt foarte mari. Discuțiile interminabile dintre un bărbat care este în stadiu terminal și tânăra noastră care are gânduri negre, sunt nenumărate. Vom descoperi cum e cu obiceul de a,,fura” rudele decedate și de a le îngropa în apropiere caselor. Descoperim drama lui Helmut și relația cu draga lui Helga. Degradarea continuă a stării de sănătate a lui Helmut, o va îngrijora pe Paula. Îi este simpatic acest bătrânel în fața căruia își poate dezvălui toate traumele.
  Ce se va întâmplă cu cei doi călători? Vor ajunge cu bine la destinație?
  Va reuși Paula să își depășească depresia?
  Ce ascunde Helmut în numeroasele cutii pe care le-a cărat în rulotă, din cauza cărora a înnoptat  afară Paula?
  Vă las să parcurgeți această carte, care, deși este plină de drame, durere și amintiri, are și un iz umoristic.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: cartepedia şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.