Ducele și Trandafirul – Maria Philip – recenzie
Ducele și Trandafirul – Maria Philip – recenzie
Titlu: Ducele și Trandafirul
Autor: Maria Philip
Editura: Editura Petale Scrise
Anul aparitiei: 2024
Numărul de pagini: 192
Gen: historical romance
Într-o Anglie medievală sfâșiată de conflicte, ducele Harry de Ford, loial și curajos nobil al Coroanei, primește misiunea să înăbușe revoltele care macină regatul. El trebuie să-l captureze pe moștenitorul contelui de Waterfall, un crud trădător, pentru a-l forța pe acesta să se predea autorităților.
Astfel ajunge să o ia ostatică la palatul său pe fiica celui pe care îl caută, o tânără frumoasă cu ochi hipnotizanți.
Pe măsură ce zilele trec, ducele se vede prins între datoria față de rege și sentimentele crescânde pentru Rosemary, rebela captivă.
Între timp, contele de Waterfall își continuă comploturile, iar trădătorii din umbră sunt hotărâți să-i elimine pe Harry și Rosemary… Însă, în mijlocul primejdiilor și intrigilor, dragostea lor devine o forță de neclintit, capabilă să învingă orice obstacol.
Ducele și Trandafirul este o poveste seducătoare despre pasiune, sacrificiu și devotament, în care doi tineri descoperă puterea iubirii adevărate și curajul de a lupta pentru cei dragi.
M-am bucurat mult atunci când am aflat că la editura Petale Scrise s-a lansat o nouă carte semnată de Maria Philip. Nici măcar nu am dorit să citesc descrierea, pentru că voiam să fiu luată prin surprindere. Și nici nu m-a interesat să aflu impresiile celorlalți cititori, pentru că aveam certitudinea că povestea va fi pe gustul meu. Știam deja că autoarea are darul de a captiva cititorul prin poveștile sale historical romance sau fantasy medieval, pigmentate cu scene erotice, mister și suspans, prin stilul de scriere, personaje controversate și acțiune alertă. Pe mine a reușit de fiercare dată să mă atragă în filmul poveștii și să-mi stârnească curiozitatea suficient de mult, încât să mă facă să nu las cartea din mână până la ultima pagină. De altfel, mi-au plăcut toate poveștile ei, fie că a fost vorba de un epic fantasy erotic (,,Seducție și venin”), un erotic historical romance (,,Pasiuni interzise”, ,,Conacul Roșelor”), un dark fantasy erotic (,,Doamna Palatului”) sau un fantasy cu iz de basm (,,Luceafărul și Aurora”).
Așa cum am presupus de la bun început, romanul ,,Ducele și Trandafirul” s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, oferindu-mi o frumoasă poveste de dragoste, loialitate și sacrificiu, plină de mister, cu momente încărcate de suspans, cu personaje puternice, care au curajul de a lupta pentru cei dragi. Atmosfera apăsătoare, intriga bine închegată, înșiruirea de evenimente ce se succed într-un ritm alert, schimbul de replici acide dintre protagoniști, toate acestea m-au făcut să citesc cartea cu viu interes.
Această poveste poate fi rezumată cel mai bine în două cuvinte: evadare totală. Există un motiv pentru care romantismul istoric se numără printre genurile mele preferate. Uneori visez să trăiesc într-o lume a cavalerilor și războinicilor, din care nu lipsesc intrigile palpitante și scandalurile, iubirile imposibile și mariajele aranjate, balurile și prezentările la Curtea regală. Să văd dinamica și frământările politice din alte vremuri. Iar romanul de față a fost exact ce aveam nevoie pentru a evada din coditian și de a scăpa de toate poveștile de dragoste contemporane pe care le-am citit în ultima vreme. Și mă bucur că autoarea a plasat povestea într-o Anglie medievală sfâșiată de conflicte și comploturi, ceea ce îi conferă un alt tip de aromă față de romanele de dragoste istorice obișnuite, care tind să fie plasate în perioade mult mai ulterioare. A fost atât de departe de lumea modernă, încât a făcut povestea mult mai captivantă.
De asemenea, am fost instantaneu atrasă de personaje, care sunt vibrante, complexe, oameni minunați care încearcă să-și croiască drum printr-o lume aspră și de multe ori nedreaptă. Și o fac păstrându-și integritatea și onoarea. Am admirat-o pe Rosemary pentru caracterul ei, iar ducele Harry de Ford m-a cucerit complet, fiind un bărbat onorabil, plin de compasiune. Și mi-a plăcut să văd cum se dezvoltă relația lor de dragoste, cu toate acele neînțelegeri, conflicte și dueluri verbale.
Un alt aspect care m-a făcut să apreciez romanul de față, a fost felul în care autoarea a surprins frământările sufletești ale protagoniștilor. Rosemary Waterfall este un personaj frumos, care știe să-și poarte durerea cu demnitate. Cu toate că este fiică de conte, ea ,,pare atât de diferită de tinerele aristocrate de vârsta ei, care, în mare parte, sunt nişte prefăcute și egoiste”, fiind dedicată trup şi suflet fraților ei. De când tatăl lor i-a lăsat de izbeliște, rabdă de foame, în sărăcie și frig, dar Rosemary nu se lasă doborâtă de toate aceste greutăți și încearcă să-și crească singură frații. Este o tânără încăpățânată, îndârjită, curajoasă, inteligentă și creativă. Nu se lasă intimidată de ducele Harry de Ford, doar că nu știe cum să facă față sentimentelor pe care începe să le nutrească pentru el. Desigur că are multe temeri și frustrări, care au la bază frica de tatăl ei, pe care nu vrea să-l mai vadă vreodată, după ce i-a omorât mama adorată.
,,- Dacă vrei să ştii cum a omorât-o pe mama, eram de față! Lipsea foarte mult de acasă, iar mama a îndrăznit să-l întrebe pe unde umblă. Nebunul i-a înfipt pumnalul direct în inimă! De atunci eu și fratele meu i-am cerut să nu mai pună piciorul în palatul unde locuiam! Şi să uite de existenţa noastră! Se pare că a ascultat, pentru că nu am mai auzit de el nimic din acea zi. Și nici nu vreau să aud!
În ceea ce îl privește pe ducele Harry de Ford, un loial și curajos nobil al Coroanei, pot spune ca este genul de persoană pe care greu îl poți descifra, pentru că știe foarte bine să-și mascheze trăirile. Are o viață singuratică de când i-a murit mama, de care a fost foarte atașat. Era tot ce însemna acasă pentru el, mai ales după uciderea tatălui său de oamenii regelui Franţei. După acel trist eveniment, palatul a devenit pustiu, la fel şi viaţa lui, lipsită de sens. Nu a întâlnit o tânără care să-l impresioneze, iar o căsnicie din interes nu e pentru el. Îşi respectă îndatoririle de stăpân al locului și de subordonat al regelui, chiar dacă nu îi face plăcere să vâneze trădători ai Coroanei sau alţi răufăcători. Însă este pornit împotriva contelui de Waterfall, despre care crede că este aliatul francezilor. Pentru a-l forța pe acesta să se predea autorităților, el trebuie să-l captureze pe unicul lui moștenitor. Dar ducele nu a fost informat bine. Contele nu are un singur moștenitor, ci trei. Trei copii pe care nu i-a mai văzut din ziua în care le-a omorât mama în fața lor. Totuși, la aflarea adevărului, ducele de Ford o ia ostatică la palatul său pe fiica cea mare a contelui, sperând că tatăl ei o va căuta, iar pe cei doi copii mai mici îi trimite la mănăstire.
Pe măsură ce zilele trec, ducele se vede tot mai prins între datoria față de rege și sentimentele crescânde pentru Rosemary. Dar atunci când află că tatăl ei a ars un sat întreg și a ucis peste două duzini de oameni, majoritatea femei și copii, ducele i-a decizia de a-l ademeni pe acesta într-o capcană, căsătorindu-se doar de formă cu Rosemary. E convins că lordul nu va trece cu vederea alianța dintre familiile lor și va apărea să împiedice cununia. Însă contele nu-și face apariția la nunta lor. Abia după ce s-au cununat, pe drumul de întoarcere, au fost atacați de oamenii contelui și duși la palatul acestuia. Tatăl lui Rosemary aproape a omorât-o în bătaie când a pus mâna pe ea. A biciuit-o cumplit, la pielea goală, de faţă cu cel puţin două duzini de gură-cască. Contele vrea să îi omoare pe amândoi. Dar de ce pe ea? E propria lui fiică. Oare vor reuși să scape cei doi din mâinile crudului conte?
,,O lovește peste faţă cu atâta putere, încât Rosemary se prăbușește aproape inconștientă. E prinsă de părul care i s-a desprins din coc şi e târâtă şi ea afară.
În curtea interioară a palatului s-au adunat toți cei din sală și asistă la spectacol. Harry e legat de un stâlp, spânzurat de brațe, dezbrăcat până la brâu și biciuit la sânge. Rezistă loviturilor strângând din pumni, fără să scoată niciun sunet. Nu vrea să le dea satisfacție. E greșeala lui că a ajuns în mâinile dușmanului, pentru că nu a ascultat de Edgar. Trebuia să întărească garda. Era convins că Waterfall va apărea, pentru că i-a râs în faţă căsătorindu-se cu fiica lui, în cetatea lor. Dar nu a crezut că va aduce atât de mulţi oșteni străini atât de departe, în interiorul regatului.“
Ar mai fi multe de spus despre ,,Ducele și Trandafirul”, dar nu vreau să vă stric plăcerea lecturii. Vă invit să intrați în minunata lume creată de Maria Philip.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
