Dragostea pe strada mea, de Roxana Brănișteanu – Editura Petale Scrise – recenzie

Dragostea pe strada mea

Roxana Brănișteanu 

Editura: Editura Petale Scrise

Număr pagini: 346

 Gen: chicklit, romance

 ,,O poveste despre dragoste și gelozie, despre pasiune și orgoliu, despre o femeie tânără care trăieşte totul foarte intens și visează, cum altfel, la dragoste.   Este povestea femeii de oriunde de pe planetă care parcurge binecunoscuta secvență: își surprinde iubitul înșelând-o, suferă, își pune aceleași eteme întrebări despre viață, sex, dragoste, viitor, prietenie, carieră. Este o poveste despre o femeie care, dacă îi iscodim gesturile mărunte, face ceea ce fac absolut toate femeile: alege o rochie de culoare bej-cappuccino, tocuri nu foarte înalte, se fardează usor și se parfumează în cele trei locuri speciale, gât, încheietura mâinii și în spatele genunchiului, asta după ce se cremuiește pe tot corpul, îndeosebi pe coate și pe genunchi, cu unt de shea. Iesim pe stradă și recunoaştem personajul în sute și sute de versiuni, nu-i asa?” M.Alexandrescu jurnalist

    Îmi plac cărțile de la editura Petale Scrise din simplu motiv că, indiferent de genul abdordat, reușesc să mă surprindă prin esența lor. De fiecare dacă când apare la ei un nou roman, simt o bucurie lăuntrică la gândul că, în scurt timp, voi face cunoștință cu personaje noi și voi descoperi o altă lume. Firește că am așteptat cu nerăbdare să ajung în posesia primului roman al autoarei Roxana Brănișteanu, știind din start că e vorba despre un chick lit, așa că lectura nu putea fi decât una lejeră. Ei bine, acum, după ce am citit cartea, pot spune că m-am înșelat puțin.

    Pe lângă scriitura fermă, curată, am descoperit o poveste mult mai profundă decât am bănuit, pentru că autoarea prezintă anumite etape din viața Alexandrei, atât din prezent, cât și din trecut, și, în același timp, aflăm ceea ce se ascunde în sufletul acestei femei, suferința, disperarea, neputința ei, dar mai ales dorința de a fi iubită. Cred că multe cititoare se vor regăsi în „Dragoste pe strada mea”, tocmai pentru că acest roman este despre eșecurile și dezamăgirile în dragoste, dar și despre obstacolele cu care o femeie se confruntă zilnic.

    Cu toate că îmi place combinația de romantism și umor sau auto-persiflare, nu sunt o fană a genului chick lit, dar acum mă văd nevoită să recunosc că sunt plăcut surprinsă de abilitatea autoarei de a scrie o poveste care stârnește atât zâmbete, cât și lacrimi.

„Dacă la început simțeam că a picat cerul pe mine din cauza lui Flavius, după care am început să simt furie și o teribilă frustrare, și poate undeva în sufletul meu l-aş fi iertat, acum simțeam cum suferința se transformă, încet-încet, în indiferență. De fiecare dată când cineva îmi povestește de experiențele vieții sale, constat că suferința mea e mic copil pe lângă a celuilalt.”

   Discuțiile spumoase dintre Alexandra și prietenele ei, dar și felul naiv de a gândi al protagonistei, sunt un deliciu. Faza în care Alexandra își surprinde iubitul în plină partidă de sex cu o prietena de-a ei, are ceva aparte – dacă naivitatea de care dă dovadă te îndeamnă să o compătimești, scena descrisă în carte te face să pufnești în râs.

„De obicei, nu se duce la băut cu mașina. Toate bune, numai că m-am apropiat. Şi atunci mi-am dat seama că mașina lui se mișca! În primă fază am zis: „Dă-mă naibii, e cutremur sau ce se întâmplă?”. Dar, văzând că eu stau bine în mașina mea, am coborât și m-am apropiat cu teamă, tastându-i rapid un mesaj iubitului meu. După care am auzit semnalul pe care îl scotea telefonul lui când primea mesaje de la mine. La început n-am văzut bine. Pe urmă am crezut că nu văd bine. Eu mă uitam la ei și ei la mine. Păreau speriați. Mai speriați decật mine. Olga si-a dus o mână la gură. Cred că a strigat ceva, iar atunci a apărut moaca stupefiată a lui Flavius. Era pe jumătate dezbrăcat, cu gura căscată de parcă ar fi țipat. Mut! Parcă urmăream un film fără sonor.”

    Umorul și romantismul se împletesc de minune în ,,Dragostea pe strada mea” și dau naștere unei cărți pline de optimism. Este o poveste despre iubire, prietenie, familie, dar și despre disperare, neputință, teamă și trădare, cu personaje puternice care reușesc, într-un final, să depășească obstacolele din viața lor.

    Povestea este spusă din pespectiva Alexandrei, o tânără de 24 de ani care tocmai a aflat că iubitul ei o înşeală cu Olga, o așa-zisă prietenă. Totul e cât se poate de aiurea pentru că ea si Flavius formau un cuplu de ani buni și urmau să se căsătorească. Despărțirea de el este ,,la fel de dureroasă și de costisitoare ca în cazul unui divorț” pentru că bărbatul nu se lasă cu una cu doua, ci încearcă să o recucerească, dar pentru că nu reușește, va căuta să îi ia tot ce au achiziționat împreună. Eșecul relației cu Flavius, dar și căsnicia nereușită a părinților săi, o determină pe Alexandra să-și facă o analiză a sentimentelor, dar și a greșelilor, a cui a fost vina mai mare, ce anume nu a funcționat.

,,Poate a pornit de la mine, dar el nu a făcut absolut nimic pentru a repara. Nici măcar să discutăm, să mă întrebe dacă e ceva cu mine, deși simțeam amândoi că suntem într-o continuă monotonie.”  

  ,,Noi, femeile, avem așa o manie să ne luăm de bărbati din te miri ce. Începusem să detest multe lucruri la el, dar cel mai tare mă deranja (abia acum pot să recunosc asta) faptul că veniturile lui erau tot mai modeste. Voiam atenție, voiam răsfăț. Iar el nu reușea să facă nimic din ceea ce eu numeam a fi nevoi. Nevoile mele. Începusem să devin arogantă, să-l insult și să arunc vorbe tot mai jignitoare. Regretam apoi. Îmi părea rău și mi se făcea milă de el, mă dureau pe mine, poate mai tare decât pe el, toate acele cuvinte aruncate la mânie, dar gândite cu fiecare situație care mă punea în postura de a mă comporta astfel. Pentru că nu, nu eram mândră de mine în astfel de momente.”  

  ,,Devenise rutină. Simțeam, cred, o oarecare dependență. Și sigur că asta mi se trage din familie. Nu trebuie să fii psiholog ca să îți dai seama că, atunci când se creează o dependență în relația în care te afli, de fapt suferi după ceea ce nu ai avut când erai copil.”

    Dupa o asemenea lovitură pe plan afectiv, Alexandra face exact ce face orice femeie înșelată: se îmbracă elegant, se fardează și se parfumează, apoi își urmează prietenele în oraș. Însă, după ce se desparte de ele, Alexandra se oprește într-un club pentru că simte nevoia să bea ceva, sa mai uite de supărări. Dar aici dă nas în nas cu Denis, un prieten de-al tatalui ei, dar și bărbatul de care a fost îndrăgostită în adolescență.

,,Frumos bărbat. Din păcate, a rămas o dragoste neîmpărtășită. Nu m-a privit niciodat cu alți ochi. Pentru el am fost mereu copilă. Copila prietenului său. N-aş spune că diferența de vârstă era foarte mare, cam de zece ani. Era clar că familia mea nu ar fi fost de acord niciodată cu relația noastră. Și, dacă stai să te gândeşti, toate ar fi fost împotriva noastră. Poate că mă atrăgea tocmai ideea de mă juca cu asta, cu faptul că era ceva ce nu poate fi atins. Eu eram de neatins pentru el. Cred că mă întărâta tocmai pentru că erau şanse minime de a fi vredată cu el. De cele mai multe ori, în viată, se întâmplă să-ți dorești ce nu poți avea.”

    Spre deosebire de fostul ei iubit, Denis (36 de ani) este un bărbat frumos, cu mult bun-simț, galant, rafinat, un dandy adevărat, precum personajele din romanele rusești, calitati pe care Alexandra le remarcă, dar eșecul relației cu Flavius o determină să stea la distanță de el. Denis, la rândul lui, a încetat să mai spere la o nouă iubire, la o nouă viață alături de altă femeie, după suferința îndurată pe parcursul căsniciei cu Andra, așa că s-a retras foarte mult in muncă. Între cei doi se formează o oarecare prietenie, poate chiar ceva mai mult, din moment ce Alexandra n-ar refuza o partidă de sex cu el. Dar cum bărbatul nu este un aventurier, o convinge să îi acorde o șansă. Însă relația lor cu greu încropită se destramă în momentul în care Denis dispare brusc din viața ei. Care este motivul dispariției lui? Va reapare el în viața Alexandrei? Va exista un final fericit? Ce află Alexandra despre tatal ei? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile.

,,Oamenii se maturizează, evoluează, îşi pot schimba pasiunile, prioritățile, joburile, aspectul, conduita, mentalitatea, sentimentele. Dar ei nu se schimbă. Pot, eventual, dacă vor, să se dea după tine. Pot să-şi schimbe puțin optica. Dar nu poți schimba caracterul, personalitatea. Aşa cum proverbul, „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba”. Sigur că, dacă o persoană te răneşte şi te tratează urât, îți vei schimba şi tu comportamentul față de ea, nemaiprivind-o cu acelaşi drag ca până atunci.

  Am încercat să schimb oameni. Bărbați despre care am crezut că mă pot face fericită, dacă schimbă anumite lucruri deranjante pentru mine în viața lor. M-am convins că nu e corect, nu e normal ca cineva să se schimbe pentru mine (performanță pe care, oricum, n-a atins-o nimeni) şi mi-am dat seama că nici nu vreau să se schimbe. Vreau ca fiecare om să fie aşa cum e el. Iar dacă ceea ce mă deranjează pe mine este un hobby sau o plăcere fără de care nu poate trăi, ori accept, ori mă îndepărtez. E atât de simplu! Pentru că oamenii nu se schimbă. Ori îi accepți ca atare, ori îi ocoleşti, văzându-ți de treaba ta. Prin urmare, şi eu pot fi evitată, atâta vreme cât nu mi se cere să fiu altceva decât ceea ce sunt. Nimeni nu trebuie să facă un compromis. Nici măcar în numele iubirii. Insă conjunctura şi alegerile ne fac să învățăm că fără compromisuri nu se poate trăi.”

Carte disponibilă pe site-ul editura Petale Scrise

Verifică disponibilitatea cărţii Verity – Colleen Hoover în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Dragostea pe strada mea de Roxana Brănișteanu – chicklit, romance