Fanii Violettei se intalnesc la malul marii
Fanii Violettei se întâlnesc la malul mării
Pe 11 iulie, fanii Violettei se întâlnesc în Constanța! Începand cu ora 17:00, copiii sunt așteptați în Tomis Mall cu activități distractive prin care vor avea prilejul, timp de două ore, să demonstreze că sunt adevarați fani ai îndrăgitului serial de la Disney Channel „Violetta” și ai cărților cu vedeta lor preferată. Evenimentul face parte din caravana Violetta care a început anul trecut în București și a continuat în luna iunie 2015 în Cetatea Albă Carolina de la Alba Iulia.
Fanii vor avea parte de numeroase momente speciale: vor putea cânta melodiile Violettei împreună cu Andra Gogan, protagonista emisiunii „I Love Violetta”, vor dansa și se vor întâlni cu alți fani Violetta pentru a discuta despre personajul lor preferat, în așteptarea concertului „Violetta Live” care va avea loc pe 2 septembrie, în București, la Arena Națională. Cu prilejul acestui eveniment, editura Litera va lansa 2 noi titluri din colecția Disney Violetta bazate pe sezonul 3 al îndrăgitului serial – Idei pentru o petrecere reușită și Jurnal de vacanță, iar Danina Line va prezenta colecția de tricouri de vara dedicata Violettei. În plus, participanții vor putea face schimb de stickere cu personajele lor îndrăgite din cărți și film, vor descoperi stilul Violettei de la stiliști cu experiență și vor putea participa la concursurile pregatite special pentru ei.
Evenimentul va avea loc în Tomis Mall, între orele 17.00-19.00.
“Violetta” spune povestea unei adolescente talentate care se întoarce în orașul natal, Buenos Aires, după ce a trăit câțiva ani în Europa. Odată întoarsă, ea își găsește prieteni devotați, descoperă dragostea adevărată și pasiunea pentru muzică și trece prin încercările maturizării. Violetta a fost un adevărat succes pe fiecare piață unde a fost lansat. În prezent, serialul este difuzat de Disney Channel în America Latină, Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Rusia, putând fi urmărit în aproape 140 de țări.
Pe 2 septembrie 2015, fanii “Violetta” din România vor avea șansa unică de a-și vedea artiștii preferați interpretând live cele mai îndrăgite melodii din sezoanele 1, 2 și 3 din serialul Violetta, la Arena Națională. Soy Mi Mejor Momento, Euforia, Supercreativa, En Gira sunt doar câteva dintre melodiile pe care fanii români le vor auzi în timpul concertului. Spectacolul va avea ca protagoniști vedetele din distribuția originală a serialului – Martina Stoessel (Violetta); Jorge Blanco (Leon); Diego Dominguez (Diego); Facundo Gambande (Maxi); Mercedes Lambre (Ludmila); Candelaria Molfese (Camila); Samuel Nascimento (Broduey) și Alba Rico Navarro (Naty). În plus, spectacolul va include o trupă de nouă dansatori foarte energici, o formație de cinci instrumentiști, decoruri și lumini spectaculoase, coregrafii de mare impact, elemente tehnice impresionante și costume uimitoare.