Fata salbatica-de Linda Newbery-Editura Rao

Fata sălbatică de Linda Newbery

Titlul original: Set in Stone
Grupul Editorial RAO
Colecția Pentru tine
Traducerea din limba engleză: Dan Olaru
Număr pagini: 284

   Linda Iris Newbery este o autoare britanică, născută în 1952 și cunoscută pentru romanele sale genul young-adult. A scris primul roman în 1988, în timp ce era profesoară de engleză. Din 2000, este scriitoare ”cu normă întreagă”. ”Set in Stone” a apărut în 2006.
Prezentarea cărții m-a intrigat și mi-a atras atenția, pe lângă coperta foarte frumoasă. Înainte de a citi cartea însă, am văzut câteva impresii ușor dezamăgitoare, care m-au făcut să amân lecturarea ei, și rău am făcut, întrucât acum, după ce am citit-o, pot să spun că mie mi-a plăcut! Încă o dată am tras concluzia că gusturile pasionaților de lectură, ca și mine, sunt foarte diferite, așa că o să mă adresez celor cărora le plac poveștile englezești clasice și cuminți și un stil descriptiv și ușor ”prețios”. S-ar putea să nu percepeți cartea la fel mine, dar atmosfera și chiar stilul m-au dus cu gândul la cărțile lui Charlotte Brontë, fără să aibă totuși profunzimea acestora.

    Titlul original este mai inspirat, după părerea mea, dar îmi place și semnificația celui sub care a apărut la noi, Fata sălbatică. În carte este titlul unuia din tablourile unei expoziții private, de acuarele și picturi în ulei semnate Samuel Godwin, organizată la Londra, în 1920. Artistul este întrebat cine este ea, fata sălbatică. ”Este ea însăși, îi răspund și, îndepărtându-mă, adaug: Este o persoană pe care am cunoscut-o acum mulți ani.” Și gândurile îl duc înapoi, în vara anului 1898.

    Facem cunoștință cu Samuel Godwin, un tânăr artist – student la Școala de Arte Plastice din Londra, care este nevoit să-și întrerupă studiile după moartea neaşteptată a tatălui său, și să accepte oferta lui Ernest Farrow – un gentleman înstărit – de a veni la izolatul conac Fourwinds (Cele patru vânturi) ca să îndrume talentul artistic al celor două fiice ale acestuia, Marianne si Juliana. Este foarte mulțumit de ofertă, considerând-o un adevărat noroc.

   Sosit la Fourwinds mai devreme decât era așteptat, Samuel este luat prin surprindere de întâlnirea cu o tânără frumoasă, aproape o adolescentă, foarte speriată și ușor debusolată, care îi cere ajutorul pentru a prinde…Vântul de vest, care umblă liber și trebuie pus la locul lui! Realizează uimit că aceasta era una din cele două eleve ale sale, Marianne. Va constata ulterior că rătăcirile fetei sunt ocazionale, dar se completau cu episoade de somnambulism.
   Este întâmpinat de domnișoara Charlotte Agnew, însoțitoarea celor două fete, o tânără foarte devotată acestora, dar care ascundea propriile ei secrete, ca de altfel toți locuitorii superbului conac, după cum se va dovedi!

   O cunoaște de asemenea pe Juliana, care era foarte diferită de sora ei, fiind liniștită și docilă, spre deosebire de exaltata Marianne. ”Juliana era atât de diferită, încât ea și Marianne cu greu ar fi putut trece drept surori. Era de talie mai mică decât Marianne, dând impresia de delicatețe, chiar de fragilitate și nu am fost surprins când – după ce ne urase noapte bună – domnișoara Agnew mi-a spus că Juliana tocmai ieșise din convalescență, de unde și dorința tatălui său de a-i ridica moralul prin lecțiile de desen pe care urma să i le dau.” Nu doar lecțiile de desen îl interesau pe tatăl său, după cum veți vedea…

   Samuel se atașează de toate cele trei tinere, față de care se simte foarte apropiat de cum le cunoaște. Sentimentele sale față de Marianne depășesc granița celor prietenești, dar se luptă să le țină în frâu, realizând cât de nepotrivite și imposibile sunt.

   Cartea este scrisă la persoana întâi, alternativ, din perspectiva lui Samuel, respectiv a lui Charlotte, gen jurnal. Din loc în loc, cartea este punctată printr-o serie de scrisori între diferite personaje, care lămuresc unele din întrebările pe care ți le pui în legătură cu acestea.

   Samuel este intrigat de la început de trei statui de piatră ce străjuiau trei din fațadele casei. Întruchipau Vântul de Nord, Vântul de Sud și Vântul de Est.

   ”Am rămas locului privind în sus la silueta de piatră de deasupra intrării…Această siluetă de bărbat matur, de proporțiile unei persoane reale, cu barbă grizonată și sprâncene pronunțate deasupra ochilor pătrunzători, pare să zboare printr-un viscol, sub nori apăsători”. Acesta era Vântul de Nord.

   Continuând turul casei, ”priveam la tânărul de deasupra noastră, de pe zid, care stătea gol și zgribulit: Vântul de Est, ce vine, se pare, de pe îndepărtate vârfuri de munte, ce străpung cerul răvășit de furtuni.”
Pe fațada sudică, ”am privit sculptura așezată deasupra nivelului ferestrelor: o siluetă feminină, plină și voluptoasă, înveșmântată în pânzeturi ușoare. Cu ochii pe jumătate închiși, plutește pe curenți de aer cald, însoțită de stoluri de rândunici.” Aceasta era Vântul de Sud.
Fațada dinspre vest era liberă, Vântul de Vest lipsea…spre disperarea lui Marianne:
”-El cutreieră liber…mereu liber! A zis cu dificultate, ca și cum cuvintele îi erau smulse cu forța. Umerii lui Marianne au început să tresalte, iar pe obrazul său s-a prelins o lacrimă mare.
-Unde este? A zis suspinând. Unde este Vântul de Vest? Chiar n-o să-l găsim niciodată?”
Cu ochiul său de artist, Samuel realizează valoarea artistică incontestabilă a celor trei statui, despre care află că au fost făcute de predecesorul său, Gideon Waring, care a plecat de la Fourwinds în urma unui scandal, lucru care îl intrigă foarte mult! La fel de mult îl intrigă faptul că toată lumea evită să vorbească despre acest lucru, ca și despre plecarea predecesoarei lui Charlotte, în împrejurări de asemenea neclare. Domnul Farrow era văduv de curând, iar doamna Farrow se pare că s-ar fi sinucis! Astfel, treptat, ies la iveală secrete întunecate, iar Samuel nu știe ce să mai creadă. Cu toate acestea, viața la conac își urmează cursul, iar el se integrează firesc în rutina zilnică: ”Zilele mele se scurgeau într-un mod plăcut. După micul dejun împreună cu Charlotte și uneori cu una sau cu ambele fete, lucram singur cea mai mare parte a dimineții…Partea de început a fiecărei după-amieze era dedicată lecțiilor mele de desen cu Juliana și Marianne. Charlotte ne însoțea, jucând, bănuiesc, rolul de supraveghetor; cosea sau pregătea lecțiile de franceză ale lui Marianne. Programul meu nu era unul dificil; când elevele mele oboseau, aveam timp liber pentru plimbări pe dealuri”.

   Această rutină a fost întreruptă într-una din zile, cănd, în absența domnului Farrow, la conac a venit în vizită – spre dezaprobarea lui Charlotte, dar spre marea bucurie a celor două surori – Eliza Dearly, fosta guvernantă a acestora împreună cu băiețelul ei, Tommy, foarte călduros primit de Juliana si Marianne, care nu știau cum să-l mai răsfețe. Cine era Tommy? Răspunsul la această întrebare dezleagă în final tot misterul cărții, dar bineînțeles că o să vă las să-l descoperiți singuri!

   Un alt lucru ciudat s-a întâmplat într-una din dimineți, când Samuel s-a dus să facă baie în lac. Fac o paranteză să spun că mi-a plăcut în mod deosebit descrierea acestei dimineți de vară în care era doar Samuel și natura, aproape că am putut să o simt, atât de bine e redată: ”M-am înveselit văzând cât de splendidă era această dimineață de vară. Pajiștea și lacul de dincolo de ea erau îmbrăcate într-o lumină aurie; conturul neted al dealurilor din depărtare avea o culoare palidă, cețoasă. Pe iarbă pășea tiptil o vulpe, oprindu-se să ca se uite când într-o parte, când în alta și ca să adulmece aerul înainte de a merge mai departe fără grabă, ca și când toată lumea ar fi fost a ei. I-am văzut botul subțire, apăsarea delicată a lăbuțelor, culoarea intensă a blănii ei roșcate printre firele de iarbă; mi-am imaginat că aproape îi puteam simți mirosul puternic, sălbatic.”
    După ce a făcut baie și a ieșit din apă, a observat un bărbat necunoscut, foarte atrăgător, care spiona de pe malul celălalt, după care a dispărut în direcția Cabanei Cetinii, aceasta fiind căsuța în care lucrase predecesorul său. Să se fi întors Gideon Waring, și în ce scop? Samuel dorea foarte mult să îl cunoască, deoarece îi admira munca și, în plus, spera să afle răspunsul la cîteva întrebări care nu-i dădeau pace. Va face propriile cercetări și îl va întâlni în cele din urmă, dar nu era bărbatul misterios pe care îl văzuse la lac – deși apariția acestuia nu era întâmplătoare – iar ceea ce-i va spune Gideon va pune într-o lumină nouă tot ceea ce credea că știa despre locuitorii conacului Fourwinds. ”Am acceptat provocarea foarte bucuros. De atunci au apărut motive să regret cât se poate de amarnic ziua în care m-am vândut lui; dar în acel moment nu vedeam decât partea bună. Totul părea să mi se potrivească perfect.”

    Mi-au plăcut personajele cărții, felul cum interacționează și cum evoluează relația dintre acestea, mi-a plăcut și felul în care suspansul cărții crește gradat, pe măsură ce întâmplările din trecut sunt văzute dintr-o altă perspectivă. La fel, mi-a plăcut și cum se dezleagă firele acțiunii, deși faptele care ies la iveală sunt răvășitoare, la fel și consecințele acestora!
    Finalul, sub forma unui epilog în care revenim la expoziția din 1920 (cea de la începutul cărții) este mulțumitor din punctul meu de vedere, deși mi-ar fi plăcut să fie mai detaliat și să aflăm mai multe despre felul în care Samuel și-a întemeiat familia, dar nu vă dezvălui mai multe…

   Cartea se încheie cu un articol dintr-un ziar, The times, 22 octombrie 1941, în care se face referire la activitatea, cariera și viața pictorului Samuel James Godwin, din care aflăm tot ce rămăsese nespus despre acesta.
Nu-mi rămîne decât să vă invit să descoperiți ce se întâmplă cu fiecare din personajele acestei interesante povești, care vă asigur că merită citită.

Autor: Oli