Femei de iasomie, de Ionel Bușe – Editura Litera – recenzie

Femei de iasomie

Autor: Ionel Bușe 

Editura: Litera

An apariție: București 2022

Nr. Pagini: 351

  Profesor de filosofie la Universitatea din Craiova, cercetător, eseist, prozator, dramaturg, autor a peste 40 de studii de filosofie a imaginarului și de antropologie, a publicat volumul de proză scurtă Ultima vară cu Enikö și alte povestiri, pentru care a primit premiul USR, Filiala Craiova, 2011 și Premiul Revistei Scrisul Românesc. Piesa sa Bătrînul și eutanasierul a câștigat concursul internațional Drama, 2015, fiind apoi publicată și pusă în scenă la Teatrul Național din Craiova. Femei de iasomie este primul său roman, situat pe locul al III-lea la concursul Editurii Litera – Primul roman/2021.

  Romanul despre care vă povestesc astăzi are în structura sa ceva din fiorul uitat al iubirilor nepământești, care revin în spirală, reîncarnându-se cu fiecare personaj nou apărut pe scena vieții.

  Orlando, redactor la un ziar local de actualitate, își duce traiul singuratic cufundat în lectură și contemplare. Într-o noapte de insomnie, azilul de bătrâni de peste drum îi atrage atenția și îl determină să își dorească să afle mai multe detalii despre viața celor care își trăiesc ultimii ani în spatele zidurilor reci.

  Furișându-se în clădirea care îi trezea din ce în ce mai mult curiozitatea, descoperă un personaj misterios, bolnav de Alzheimer, ce se recomandă ca Emanuel Pirandeli. Blocat într-un trecut confuz în care dragostea sa pentru Ligia aduce în prim plan destăinuiri dureroase, Pirandeli simte nevoia să-și clădească un alt parcurs din frânturile de amintiri rămase.

  Prins în mrejele unei povestiri îmbibată de iubire, sexualitate, pasiune și trădare, Orlando simte că personajele aduse la viață ascund în realitate o versiune diferită de cea povestită în episoade amestecate cu teorii filosofice și frustrări mascate.

“-Vorbești ca Marx… Nimic nu se rezolvă până la capăt… Mai ales cu femeile. Sunt soluții la viața noastră de masculi care dau mereu rest, adaugă profesorul. Nu pornim de la probleme ca în știință, ci de la fantezii. Fanteziile nu sunt recognoscibile. Numai atunci când le reificăm devin probleme. Structurile lor poetice primitive nu încetează să ne părăsească niciodată. Reveriile erotice țâșnesc din niște arhietipuri. Nu știu dacă ne căutăm incoștient un model anume, poate al mamei, dar cred că trăim toată viața cu un proiect feminin. Iubim femeia din reveriile noastre. Femeile concrete, nu sunt în realitate, decât niște stimuli externi care vin în întâmpinarea lui. Orice noutate este o promisiune de întâlnnire cu proiecțiile arhietipului reveriilor noastre erotice…

-Și Ligia era o promisiune?

-Cu Ligia e cu totul altceva! Zise domul Pirandeli, fără să mai adauge vreo explicație.”

   Cea care vine adesea să îl viziteze nu este Ligia despre care bătrânul dement povestește cu admirație, dar povestea femeii completează cu ușurință golurile din memorie ale acestuia, rolul său fiind unul complementar într-o dramă amoroasă complicată.

  Pandemia schimbă ușor regulile jocului și pune distanță în personaje. Plecat în interes de serviciu și revenit în țară după luni de absență, Orlando descoperă că azilul fusese închis și Pirandeli își duce traiul greoi în casa îmbibată în miros proaspăt de iasomie a unei alte Ligii a cărei poveste nerostită deschide fără milă răni vechi.

  Restricțiile impuse de autorități fac ca prezența fizică și nevoia de intimitate să crească dar și să seteze bariere inconsecvente în comunicare. Într-un prezent incert reîntoarcerea la trecut este cu atât mai îmbietoare.

“Această dublă trădare o considera mcel mai mare rău care mi se putuse întâmpla vreodată. De atunci mama era bătută de două-trei ori pe săptămână. Îmi părea rău de ea, dar mă retrăsesem în mine și mă ocupam doar de grădina de flori. La mai puțin de un an ea a murit de un cancer uteri galopant, foarte dureros. N-am plâns. Poate că, inconștient, consideram moartea ei ca pe o pedeapsă. La Emanuel mă gândeam, de asemenea, cu o ură care o întrecea pe cea față de mama. Evitam tot timpul să îl întâlnesc, deși ocazii au mai fost. Viața și-a urmat la fiecare cursul, mai bun sau mai rău… Cu doi ani înainte de a muri tata, l-am mai tras de limbă despre întâmplarea care ne schimbase viața la toți trei. Susținea și atunci că mama o făcuse și că el reacționase pe măsură. Cert este că ea ținea foarte mult la Emanuel. Se îndrăgostise de el?! Nu știu!… Oricum soacra se iubise cu ginerele. Așa vedeam eu lucrurile atunci. Era un fel de incest. Iubiri și trădări ca și în telenovelele de azi, încheie doamna Zenobia cu un zâmbet amar.”

  Plin de savoare și replici intelectuale menite să zguduie din temelii anumite idei preconcepute în ceea ce privește ceea ce este permis sau nu în iubire, romanul Femei de iasomie, capătă o nuanță tristă prin capacitatea sa de a creiona destine ce tind să repete aceleași greșeli neînțelese. Iubirea capătă puterea de a salva suflete dar și de a le osândi dincolo de normele sociale acceptate.

  Un stil care aduce a Marquez și uneori a Eliade, o scriere sprintenă și provocatoare, plină de sens și efervescență, îmbibată în iz amețitor de păcat și iasomie.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți