Femeia independentă de Daniela Irimia

Femeia independentă, de Daniela Irimia – Editura Bookzone – recenzie

Femeia independentă

Autor: Daniela Irimia

Editura: Bookzone

Anul: 2019

Dezvoltare personală

   Femeia independentă de Daniela Irimia dezvoltare personală.

   Cu siguranță, vremurile în care femeile erau dedicate exclusiv muncii casnice și îngrijirii copiilor, au apus de mult. Acum, reprezentantele sexului feminin au joburi care implică responsabilități egale cu cele ale bărbaților.

   Despre femei și cum pot acestea să își găsească împlinirea, scrie Daniela Irimia, în cartea „Femeia independentă”, publicată la editura Bookzone.

   Daniela Irimia nu este doar pasionată de scris, ci este și antreprenor, trainer și speaker. Cartea aceasta cuprinde concluzii cernute în urma celor peste 10 ani de experiență în business și lucru cu oamenii. În urma acestei perioade în care s-au derulat nu doar diverse personalități, ci și situații, Daniela Irimia a ales să scrie o carte destinată femeilor care își doresc să devină independente.  Ce înseamnă o femeie independentă? Personal, cred că percepția fiecăreia dintre noi e diferită. Unele credem că independența înseamnă împlinirea aspectului financiar, astfel încât să nu existe dependențe de acest fel față de soț/iubit. Pentru alte femei, independența înseamnă un plan emoţional fortificat, astfel încât eventualele perturbații ale celor din jur să nu cauzeze schimbări majore. După cum știm, emoțiile celorlalți ne pot afecta, iar dacă avem în familie pe cineva instabil emoţional, putem cădea și noi pradă uraganului de emoții. O femeie puternică, independent emoţional, va ști să gestioneze emoțiile sale și ale celorlalți, astfel încât să păstreze armonia.

   Pentru că veni vorba despre armonie, ei bine, ea este obiectivul principal al independenței în toate planurile. În definitiv, ne dorim independență pentru a armoniza relațiile cu noi însene și cu cei din jur.

  Așa cum îi stă bine unei cărți de dezvoltare personale, abundă citatele care ne rămân pentru mult timp în suflet și le repetăm adesea în conversațiile cu prietenii.

Cartea este structurată în zece capitole:

  1. Ce înseamnă să fii o femeie independentă
  2. Ești valoroasă! Cunoaște-te mai bine și acceptă-te așa cum ești
  3. Indentifică-ți valorile personale și creează-ți convingeri pozitive, specifice femeii independente
  4. Ai încredere în tine! Iubirea de sine duce către stima de sine
  5. Gândește Pozitiv! Atitudinea pozitivă atrage oameni și experiențe pozitive
  6. Cum să fii o femeie puternică și empatică. Despre importanța asertivității în relaționare
  7. Dezvolta relații armonioase în viața personală și profesională. Cum să comunici eficient cu ceilalți
  8. Preia controlul vieții tale! Asumă-ți deciziile și alegerile personale
  9. Îndeplinește-ți obiectivele personale! Perseverența la feminin
  10. Fii o femeie independentă financiar! Sfaturi esențiale despre finanțele personale

   Fiecare capitol este un îndemn pentru femeile care încă nu și-au descoperit calea spre împlinire, spre a depăși obstacolele și limitele impuse de către propria minte. După cum se știe, toate barierele care împiedică dezvoltarea armonioasă pe orice plan, iau naștere în propria noastră minte. Dacă reușim să conștientizăm că e convenabil să devenim aliații propriei noastre minți, atunci suntem pe drumul cel bun spre a trăi mereu în clipa prezentă.

   Trăirea în prezent –așa cum explică și Daniela Irimia în această carte – aduce doar beneficii, deoarece sporește capacitatea de a lua decizii optime și de a vedea situațiile cu claritate. A fi mereu în clipa prezentă înseamnă a avea claritate, iar acest lucru aduce, fără îndoială, armonie.

   O femeie independentă este o femeie împăcată cu toate aspectele vieții sale. Ea are armonie în cuplu, în relația cu copiii, în familie, dar și în viața profesională.

   Studii efectuate în ultimii ani în marile corporații au demonstrat faptul că angajații fericiți sunt cei care dau cel mai mare randament la serviciu.

  Desigur, în România, noțiunea de femeie independentă nu a fost atât de evidentă, mai ales în perioada regimului comunist. Ultimii ani a adus o amploare a studiilor despre femei și dezvoltarea acestora în toate planurile. Există, totuși, mai ales în mediul rural, concepții limitate care încă mai văd femeia ca pe o ființă inferioară, însă aceste concepții par să devină tot mai pale, odată cu trecerea timpului. Se pare că, indiferent de sex, oamenii își doresc să trăiască în armonie, iar aceasta se obține doar dacă fiecare om este împlinit ca ființă.

   Pentru a ajunge la armonie, este necesar să ne reglăm anumite aspect definitorii pentru procesul de împlinire: este necesar să ne curățăm gândurile de negativitate, să ne controlăm cuvintele și să trecem la acțiune. În ultima vreme, foarte multe cărți de dezvoltare personal au pus accentual pe gândirea pozitivă, însă aceasta este doar o piesă din marele puzzle. Acțiunea este cea care pune ultima cărămidă.

   Mă întrebam… de ce să mai citești o carte de dezvoltare personală, acum, când piața de carte de acest gen este abundentă. Ei bine, aici avem viziunea unei femei din România, care are o experiență de peste 10 ani în lucrul cu oamenii. Acest lucru este suficient de elocvent. În plus, stilul este concis, simplu, pe înțelesul tuturor, colorat cu multe citate frumoase și memorabile.

Iată câteva dintre acestea:

   „Prin atitudine pozitivă, prin zâmbet și empatie, creăm relații armonioase atât în viața personală, cât și în cea profesională.”

   „Viața fiecăruia este suma alegerilor personale. Și când nu alegi, de fapt ai ales să îi lași pe alții să ia decizii pentru tine. Poți să devii mai bună dacă te compari doar cu tine, dacă te cunoști, știi unde ești și unde vrei să ajungi. Conștientizarea e primul pas, acțiunea și motivația vor produce însă rezultate. Așa că…dacă vrei și tu să fii o femeie independentă și să trăiești conform propriilor tale valori, acționează! Un pas mic este chiar lectura acestei cărți, așa că te felicit!”

   „Femeia independentă nu este o utopie, nu este o himeră și nici o simplă expresie “la modă”. Femeia Independentă este un fel de a fi, este starea de fapt în care ar trebui să trăim fiecare dintre noi. Îți trebuie curaj, ai nevoie de încredere și un dram de nebunie, însă doar așa te vei bucura din plin de viața ta. Atunci când trăiești conform propriilor tale valori îți descoperi puterea și fericirea. Atunci vrei primi tot ceea ce ai de primit, și vei oferi ceea ce ai de oferit!”

   Eu am pus în această carte toată experiența mea de viață, povești personale și tehnici de dezvoltare personală și profesionale pe care le-am aplicat și au dat rezultate.

  „Nu scriu și nu predau în cursurile mele decât lucruri în care cred cu adevărat, pe care le-am testat și s-au dovedit a fi eficiente. Deși am făcut două facultăți și zeci de cursuri, am citit sute de cărți și am ascultat zeci de conferințe și seminarii, nu am făcut colecție de diplome și nici nu urmăresc vreun tipar anume. Pentru că suntem diferiți, și fiecare își găsește propriul drum, propria strategie pentru a atinge succesul. Iar pentru mine a avea succes înseamnă a trăi în echilibru, a trăi o viață cu sens!

Te invit așadar să parcurgi această carte, să îți oferi timpul de care ai nevoie, să fii blândă cu tine și deschisă pentru a primi schimbarea pozitivă în viața ta.”

Recenzii cărţi

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Autori români

 

 

 

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

2 COMMENTS

  1. Este interesant faptul ca o autoare s-a gandit sa puna pe hartie rolul femeii in ziua de azi.
    E evident ca rolul rol va deveni din ce in ce mai semnificativ in societate si ma bucur de faptul ca in sfarsit exista curajul de afirmare.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.