Crimă și pedeapsă de Feodor Mihailovici Dostoievski - recenzie

Crimă și pedeapsă, de Feodor Mihailovici Dostoievski – Editura Rao – recenzie

Crimă și pedeapsă

Titlu original: Преступление и наказание

Autor: Feodor Mihailovici Dostoievski

Editura: Rao

Anul: 2021

Număr pagini: 780

   Există, cu siguranță, scrieri care trec dincolo de timp, care nu impresionează doar epoca în care au fost publicate inițial, ci rămân ca opere reper în literatura universală, ilustrând crize politice, sociale și creionând psihologia umană atât de minuțios, încât păstrează mereu eticheta de opera de actualitate. Când îl citești pe Feodor Mihailovici Dostoievski, nu te transpui în timpul său, ci descoperi că timpul său este și al tău, circumstanțele socio-politice sunt similare prin aspectele de dezbinare, incoerență și instabilitate, iar psihologia umană poartă povara acelorași crize.

  E adevărat, Dostoievski creionează epoca și pleiada sa de evenimente istorice, însă pune în centrul fiecărei povești omul și raportarea sa la efervescența situațiilor, râvna cu care se ține de trecut, de vicii, de cele materiale. Conturate în diferite ipostaze, personajele lui Dostoievski, încercate de speranță și deznădejde, frământate mereu de relațiile cu divinitatea, expuse adesea la evenimente frapante care le testează limitele, au dus la nașterea unor adevărate capodopere care au făcut și fac obiect de studiu literar de-a lungul secolelor.

  Considerat de către criticii literari unul dintre cei mai importanți scriitori ruși din secolul al XIX-lea, Feodor Mihailovici Dostoievski are și reputația de a fi un scriitor reper în istoria literaturii, operele sale fiind  traduse în 170 de limbi în întreaga lume.

  Feodor Mihailovici Dostoievski a fost al doilea fiu al familiei Dostoievski. S-a născut în 30 octombrie 1821. În anul 1837 începe Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg. Se pare că unele capodopere au avut ca inspirație drame din familie  sau chiar din propriile sale experiențe. Moartea tatălui său a fost, fără îndoială, un eveniment cu circumstanțe care au declanșat mai târziu conturarea de personaje cu bagaje emoționale puternice. Se spune că în anul 1839 un servitor l-a ucis pe tatăl său, turnându-i vodcă pe gât, până când acesta s-a înecat. Dostoievski însuși a trait drame care s-au iscat din neadaptarea la condițiile exterioare, la circumstanțele socio-politice ale vremurilor sale.

   Departe de a împărtăși ideologia țarului Nicolae I, Dostoievski devine un răzvrătit a cărui voce deranjează, iar în anul 1849, acesta este închis, apoi condamnat la moarte. A scăpat de pedeapsa cu moartea, însă a fost trimis în Siberia, unde s-a îmbolnăvit de epilepsie. Perioada aceasta, pe cât de nocivă i-a fost pentru sănătate, pe atât i-a fost de benefică pentru restabilirea relației sale cu divinitatea. Cu alte cuvinte, timpul pe care l-a petrecut în Siberia, apoi cei cinci ani din serviciul militar, l-au adus mai aproape de Dumnezeu. În timpul șederii sale în Siberia, se căsătorește cu văduva unui om renumit, Maria Dmitrievna Isaeva, însă nu se bucură pentru mult timp de prezența acesteia, pentru că în 1864, aceasta moare, iar Dostoievski cade în deznădejde și devine sclavul pierzaniei și al jocurilor de noroc. Inspirat din propriile trăiri, acesta scrie „Jucatorul” și „Crimă și Pedeapsă”.

  Mai târziu se căsătorește cu Anna Snitkina, o tânără stenografă de 20 de ani. Deși a călătorit în Occident și a avut oportunitatea de a se stabili în altă țară, Dostoievski a ales tot Rusia, unde se întoarce și locuiește la Staraia Russa. Moare la 9 februarie 1881, mormântul său fiind la Mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.

  Iată opera sa literară, în ordinea cronologică a apariției: Oameni Sărmani, Omul dedublat, Nopți Albe, Netoska Nezvanova, Satul Stepancikovo și locuitorii săi, Umiliți și obidiți, Amintiri din casa morților, Însemnări din subterană, Crimă și Pedeapsă, Jucătorul, Idiotul, Demonii, Adolescentul și Fratii Karamazov. Dostoievski a fost, deasemenea,  renumit ca jurnalist și eseist. A publicat eseuri în ziarul „Știrile din Petersburg”, dar și  povestiri, schițe și diverse articole.

  Feodor Mihailovici Dostoievski este și astăzi un nume cu greutate în lumea literară. De-a lungul timpului, a reprezentat o sursă de inspirație și a influențat scriitori remarcabili ai secolului XX. Mircea Eliade, Nicolae Breban, dar și scriitori precum Marcel Proust, Franz Kafka, Henry Miller, D.H.Lawrence, Gabriel Garcia Marquez, Albert Camus și Yukio Mishima, au fost marcați de stilul și de personalitatea complexă a marelui scriitor rus.

  „Crimă și pedeapsă” este povestea unui tânăr student care, forțat de criza financiară, renunță la studii. Pentru a avea cu ce trăi, începe să amaneteze bunuri cu valoare mai mult sentimentală decât materială, însă în mintea sa se iscă o frenetică ură pentru cămătăreasa care nu prezenta nicio undă de compasiune pentru starea precară a tânărului. De la idee la faptă, nu e mult… așa că Raskolnikov decide că această femeie nu merită să ocupe un loc în societate. Este adevărat că titlul anticipează acțiunea, însă povestea e mult mai profundă decât săvârșirea unei crime.

  Raskolnikov și sindromul Raskolnikov. Romanul „Crimă şi pedeapsă” este conceput în anul 1865, în timpul unei călătorii în Danemarca, la bordul vasului „Viceroy”, dar vede lumina tiparului în anul următor. Odată cu acest roman, începe ultima şi cea mai prolifică etapă a creaţiei lui Dostoievski.  Așa cum precizează criticul O. Drimba, în „Istoria literaturii universale”, Crimă și pedeapsă are „valențe de roman social şi de moravuri”, dar este, în esență, un roman psihologic, inserând în literatură mugurii romanului polițist, cu suspans, cu traiectoria efervescentă a frământărilor prin care trece  Raskolnikov, personajul principal, dar și cu trăirile și dramele celorlalte personaje.

  Psihologia crimei, etalată printr-un dramatism acut, face și astăzi subiect de dezbateri, romanele lui Dostoievski fiind ecranizate de-a lungul timpului, motiv pentru care temele sale rămân de actualitate.

  În acest complex spectacol psihologic, Raskolnikov este creionat cu una dintre cele mai inovative unelte ale artei scriitoricești prezente în opera lui Dostoievski – dedublarea personalităţii, prezentă mai întâi în cartea „Dublul”.

   De fiecare dată când citesc Crimă și pedeapsă descopăr noi și surprinzătoare aspecte ale personalității acestui personaj… de aceea cred că pentru Raskolnikov, termenul de „dublă personalitate” nu e suficient, ci mai bine s-ar potrivi „personalitate multiplă”. Nu e de mirare faptul că personajele lui Dostoievski au devenit nu doar studiu literar, ci și material didactic în universitățile de psihologie și criminalistică.

  Înainte de a-i pune eticheta implacabilă de criminal, ar trebui să ne întrebăm: cine este Raskolnikov? Nu este el, oare, produsul unei societăți mizere, în care dezechilibrele duc la extreme și nasc monștri?! Raskolnikov și-a creat o lume paralelă de lumea reală, dar a făcut acest lucru din necesitatea de a se apăra de mizeriile exterioare. Aici, în noua sa lume a încercat să țese coordonate care să îi asigure un adăpost, însă mintea sa a interferat cu idei haotice desprinse dintr-o realitate construită pe incapacitatea de adaptare. Sunt convinsă că la ideea de „lumea nu e dreaptă”, fiecare om acționează conform propriilor valori morale, etice. Pentru unii totul devine o provocare, o cursă continuă prin care-și găsesc abilități potrivite și reușesc să convieuiască cu semenii într-o societate pe care o vor perfectibilă, dar pentru alții totul devine dificil, totul e doar o oportunitate de a-și dezvălui cele mai negre umbre, de a-și arăta cele mai întunecate fațete. Asta cred că i s-a întâmplat lui Raskolnikov… circumstanțele sociale i-au declanșat o rapidă etalare nu a unei fețe întunecate, ci a întregii pleiade de umbre pe care le-a înglobat personalitatea sa. De altfel, cine studiază psihologia a auzit, cu siguranță, de sindromul Raskolnikov sau sindromul criminalului introvertit, care pare inofensiv și etalează o personalitate destul de umilă în fața celorlalți, dar care adună frustrările și le permite să răbufnească pentru ca apoi să le justifice din perspectiva unor coordonate morale construite în propria sa lume, acolo unde crima nu e o încălcare a legii. Dincolo de aspectele psihologice, crima lui Raskolnikov are, fără îndoială, origine socială și dezvăluie consecințele unei lupte aprige care s-a dus într-un suflet chinuit de drame și de umilințe, a unui om insuficient de capabil să lupte pe terenul unei societăți unde clasele sociale aveau delimitări drastice.

Totuși, viața reprezintă un dar divin, iar din acest punct de vedere crima nu are justificare.

   Teoria lui Raskolnikov și demitizarea sa. Așa cum spuneam, opera lui Dostoievski este de actualitate, iar pentru exemplificare, poți arunca o privire în societate. Dezechilibrele există și acum, discriminările sunt și ele parte dintr-un decor pe care, cu siguranță, Dostoievski le-ar găsi interesante ca sursă de inspirație. Aceleași nedreptăți, aceleași moravuri, aceleași lupte… doar progresul tehnologic oferă o perspectivă nouă al aceluiași scenariu. Ei bine aici, într-o lume aparent diferită, dar identică prin multe aspecte, se dezbate „teoria lui Raskolnikov”.  Potrivit teoriei lui Raskolnikov, oamenii se împart în două categorii: cei aleși, adică oamenii care au convingerea că pot face totul, fără a lua în considerare legea și cei care nu au drepturi, iar viețile lor nu sunt importante pentru prima categorie. După umilitoarea constatare a faptului că nu e comod să facă parte din a doua categorie, a celor obidiți de soartă, Raskolnikov decide că poate înfrunta destinul, schimbând rolurile. Astfel, crima comisă după îndelungi frământări, îl propulsează în rândul celor aleși, locul acela de unde ceilalți îi vor acorda respectul mult dorit. De unde vine actualitatea acestei teorii?! Din faptul că omenirea nu a învățat nimic din istoria secolelor care au trecut și continuă să se dividă după criterii materiale, iar cei care încă se consideră aleși, îi văd pe ceilalți ca pe o masă neglijabilă, dispensabilă și ușor de manevrat, fără drepturi și fără putere de decizie. După ce romanul escaladează teoria aceasta, cu argumente care îl arată pe Raskolnikov în ipostaza de rezultat al unei societăți materialiste, inumane pentru cei slabi, ni se oferă, cu măiestria narativă specifică, o morală, potrivit căreia încălcarea legilor fundamentale divine nu rămâne nepedepsită. Raskolnikov comite, ca rezultat al unei uneltiri interioare chinuitoare, crima. Obiectivul său este atins, dar descoperă că nimic din ceea ce a obținut nu îi poate asigura liniștea și pacea interioară. Cu o subtilitate întâlnită numai în opera lui Dostoivski, ni se explică de ce valorile materiale și iluzia validării exterioare nu sunt elementele care hrănesc esența sufletului.

   Rodion Romanovici Raskolnikov, prototipul revolutionarului democratic. În mintea sa analitică, Raskolnikov oscilează între misiunea de salvator al săracilor, al clasei „ordinare” și criminal care ucide cu sânge rece, dar oferă credit primei variante, vâzându-se pe sine în ipostaza de răzbunător într-o cauză nobilă. Aceste idei, de încălcare a legilor existente în favoarea stabilirii unei egalități au fost întâlnite mai târziu, în special în anii 60, în cadrul mișcărilor democratice. Potrivit concepției lui Raskolnikov, orice război are victime umane, iar lupta sa cu societatea în care trăia, necesita un sacrificiu… unul greu de digerat pentru conștiință, pe care încearcă, de-a lungul romanului să o convingă cu fel de fel de argumente. În mod ironic, după ce s-a vrut în rolul de salvator, în final, Raskolnikov simte că judecata cea mai aspră vine tocmai din prisma propriei conștiințe, nu din partea societății. Astfel, momentul săvârșirii crimei este văzut mai târziu ca fiind momentul în care s-a ucis pe el însuși, concluzionând că a avut loc întreg cilcul: cauză, acțiune, efect, consecință.

   Amprenta morală și religioasă în opera lui Dostoievski. Conform religiei, omul ar trebui să se abandoneze în palma lui Dumnezeu, cu credința fermă că în divinitate există toate răspunsurile. A acționa în afara legilor divine presupune a sfida creatorul, iar această faptă declanșează o avalanșă de evenimente menite să-i arate sufletului în cauză că s-a îndepărtat de Dumnezeu. Obediența în fața divinității este – în opera lui Dostoievski – o lege esențială în păstrarea unei relații optime cu Dumnezeu. Răzvrătirea – chiar și numele Raskolnikov se traduce prin răzvrătit, rebel, îndepărtat de Dumnezeu –  duce la o rupere a relației cu creatorul, iar aceste aspecte sunt pregnante de-a lungul scrierilor lui Dostoievski, autorul folosind învăţătura şi morala biblică, versete evanghelice, interpretări, comentarii ale învăţăturilor şi pildelor biblice, pe care, de cele mai multe ori le regăsim și sub formă de motto-uri.

   Câteva elemente de tehnică narativă. Dostoievski este considerat părintele existențialismului și creator al romanului polifonic, în cadrul căruia se regăsesc elemente precum: voci și conștiințe autonome, într-un perpetuu proces de interacțiune și coexistență. Tema abordată în „Crimă și pedeapsă” este una realistă, pentru că  – așa cum precizează scriitorul însuși – într-un realism plenar „trebuie sa gasesti în om – omul”. Cu introspecții de mare finețe, care i-au determinat pe unii să-l catalogheze pe scriitorul rus drept „un excelent psiholog”, autorul construiește romanul folosind o tehnică natarivă complexă, apropierea de erou și de eveniment fiind maximă. De altfel, folosirea persoanei III-a, această ominprezență a autorului intensifică dialogul interior al personajului principal, atât de intens și de haotic în trăiri, cu un impact impresionant asupra cititorului. Autorul însuși pare să devină vocea obsesivă și judecătoare din capul lui Raskolnikov.

   Simbolistica numărului 7 în Crimă și pedeapsă. Cu siguranță, opera lui Dostoievski abundă în simboluri, iar dintre toate, am ales simbolistica numărului 7, atât de frecvent întâlnit în „Crimă și pedeapsă”. Numărul 7 este cunoscut ca fiind un simbol al sfințeniei, dar și al rațiunii, fiind considerat număr sfânt. Dintre toate numerele, acesta este un simbol al comuniunii dintre divinitate și om.

   Se pare că destinul personajului principal al acestei opere este strâns legat de numărul 7. La vârsta de 7 ani, Raskolnikov este martorul unui eveniment frapant care îi marchează întreaga viață. În drumul său spre biserică, întâlnește câțiva bețivi care lovesc un cal până când îl ucid. Fapta în sine, dar și reacția pasivă a celor din jur declanșează în Raskolnikov o traumă de care nu se va vindeca niciodată. Este momentul în care face cunoștință cu noțiunea de nedreptate și inegalitate. Acest eveniment îi apare în vis, anticipând cu subtilitate faptul că greutatea pusă umerii săi va declanșa în el un imbold criminal. De altfel, există o simetrie a evenimentelor expuse. Crima pe care o comite Raskolnikov, spre orele 7 ale serii, pare să aibă același scenariu pe care l-a văzut în visul său, când oamenii lovesc cu picioarele calul răpus.

Romanul are 7 părți, șase capitole și un epilog. În epilog apare din nou numărul 7, de data aceasta ca simbol al salvării.

   Citate celebre. Unii spun că opera lui Dostoievski poate fi asemănată cu o colecție de citate despre morală, despre religie, despre viață și despre om, iar de acest lucru vă puteți convinge citind cărțile sale. Veți vedea că fiecare pagină oferă adevărate lecție de viață, alegorii și metafore din care se desprind înțelesuri profunde ale vieții și ale menirii noastre aici. De altfel, Dostoievski spune că pentru a scrie, are nevoie de elemente reale al vietii, așa cum este ea: „Dar să gândești și numai să gândești, fără nici o impresie din afară pentru a reînsufleți și susține gândirea – e groaznic! Mă simt ca sub un clopot pneumatic din care tot aerul a fost scos”.

Iată câteva citate din „Crimă și pedeapsă”:

  „E interesant de știut, ore de ce se tem cel mai mult oamenii? Se tem cel mai tare de un pas nou, de un nou cuvânt al lor… Când, de fapt, trăncănesc cam mult. Și de aceea nici nu fac nimic, numai trăncănesc.”

„Când ești în mizerie, nici nu te mai alungă cu bățul, ci ești dat afară cu mătura, ca să fie cât mai umilitor.”

  „Desfăcu palma, privi fix moneda, își luă avânt și o aruncă în apă, după aceea, se întoarse și plecă spre casă. I se păru că în acel moment își tăiase, parcă prin intermediul unei foarfeci, toate legăturile cu lumea din jur.”

„-Doar am omorât numai un păduche, Sonia, unul nefolositor, mârșav, dăunător!”

  „Și dacă m-am chinuit atâtea zile întrebându-mă dacă Napoleon ar fi făcut așa ceva sau nu, atunci aș fi simțit cu certitudine că eu nu sunt un Napoleon.”

  Cartea a apărut în colecția Rao Clasic, în traducerea Antoanetei Olteanu. Are o alură elegantă, supracopertă, un format confortabil la citit. Recomand cartea celor care au crezut că Dostoievski e greu de citit. Nu e greu de citit, dimpotrivă. Elementele de suspans nu te lasă să abandonezi lectura. Greu e când descoperi că începi să-ți faci o autoanaliză, când intri în introspecție și găsești replici și citate în carte despre situații pe care începi să le observi în realitatea ta. Atunci realizezi caracterul profund al operei și descoperi că o lectură aparent simplă poartă înțelesuri atât de complexe.

  Dacă ați avut răbdare să citiți această recenzie până la sfârșit, veți parcurge, cu siguranță, la fel de ușor și uluitoarea călătorie din celebrul roman „Crimă și pedeapsă”.

Carte disponibilă pe site-ul Editura Rao

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Crimă și pedeapsă de Feodor Mihailovici Dostoievski – recenzie

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

4 COMMENTS

  1. Excelenta recenzia si prezentarea autorului!
    Mi-a amintit povestea desi am citit-o acum multi ani.
    Felicitari Ro!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.