Gladiatorul de Simon Scarrow-Editura Nemira-roman istoric-recenzie

Gladiatorul de Simon Scarrow-Editura Nemira-roman istoric-recenzie

by -
7
Gladiatorul de Simon Scarrow-Editura Nemira-prezentare 

Gladiatorul de Simon Scarrow-Editura Nemira-recenzie

Titlu original: The Gladiator
Colecția Suspans
Traducător Gabriel Stoian
Nr. pagini 488
Număr volume 1
Editura Nemira

  Simon Scarrow s-a născut în 1962 în Nigeria, și și-a petrecut copilăria în diferite țări, alături de familia care urma cariera tatălui său, funcționar de bancă, pentru ca apoi să se stabilească în Marea Britanie. După absolvirea universității a lucrat doi ani ca funcționar la fiscul britanic, apoi și-a continuat studiile la University of East Anglia. Cele 7 romane din seria Eagle, – Under the Eagle, The Eagle’s Coquest, When the Eagle Hunts, The Eagle and the Wolves, Teh Eagle’s Prey, The Eagle’s Prophesy, The Eagle în the Sand – publicate între 2000 și 2006, s-au bucurat de succes, dar începând cu Centurion (2007), a renunțat la numele de Eagle din titluri, continuând cu The Gladiator (2009) și The Legion (2010), următorul roman din serie urmând a se numi Praetorian. Personajele din seria Eagle, centurionii Cato și Macro, își continuă aventurile și evoluează sub ochii cititorului, care astfel este inițiat treptat în istoria militară a Romei antice. Cărțile sunt foarte bine documentate din punct de vedere al tacticii militare folosite de romani, autorul recunoscând că pentru fiecare roman se documentează luni întregi. Simon Scarrow locuiește în Norfolk cu soția și cei doi copii minori.

“Un roman istoric palpitant despre trecutul sângeros al Imperiului Roman.”

Bine ați revenit în lumea sângeroasă a centurionilor! Macro și Cato se duc la Roma. Pe drum are loc un cutremur devastator, în apropiere de coasta sudică a Insulei Creta. Cei doi eroi se trezesc în Matala, unde sclavii pornesc o răzmeriță împotriva unei puternice legiuni romane. Macro și Cato trebuie să pună capăt revoltei care amenință să cuprindă Imperiul și să-l învingă pe Aiax, gladiatorul neînfricat, însetat de răzbunare.”

   Căpitanul vasului Horus era încrezător în puterile și capacitățile acestuia de-a ajunge la Roma. Pe lângă mărfurile pe care le transporta avea și câțiva pasageri. Printre ei senatorul roman Sempronius cu fiica sa Iulia și doi centurioni Macro și Cato.

  Iulia și Cato trăiau o frumoasă poveste de dragoste și întorși la Roma urmau să se căsătorească. Senatorul nu-i putea refuza nimic fiicei sale, dar în același timp îl admira pe tânărul Cato.

  Deși părea prea tânăr, Cato, avea multe medalioane ce vorbeau despre izbânzi mari obținute cu greu. Macro, cam cu 15 ani mai în vârstă decât Cato, arată din plin a luptător ca aspect fizic și avea un simț al umorului dezvoltat. Macro și Cato nu înfruntau primejdiile numai ca simpli soldați, ci și ca oameni ai secretarului privat al împăratului, Narcissus, șeful rețelei imperiale de spionaj. Cu cât rezolvau mai multe cazuri cu atât mai multe șanse de-a pleca în misiuni aveau.

  Trecând pe lângă linia de coastă a Cretei pentru a ajunge la Matala, ei admirau frumusețea insulei, dar îi întristează să vadă șirurile de sclavi care veneau de la muncă, mânați în tabără de paznici.

   Sunt impresionați de cât de rău arată și de cât de mult muncesc aceștia.

  Sclavii munceau pe proprietăți, în mine, șantiere de construcții, sau cei mai norocoși, lucrau în case înstărite unde poate aveau noroc de stăpâni buni. Uneori erau repartizați în taberele de gladiatori, unde după o instrucție grea ajungeau în arene ca luptători. Unii o duceau chiar bine, stăpânii aveau grijă de ei pentru că erau o sursă de venit, și reușeau și ei să strângă suficienți bani să se bucure de-o viață frumoasă, plătindu-și eliberarea.

  Tabăra sclavilor era ca o pată urâtă pe deal, asta era de fapt partea nevăzută a sclaviei, cei bogați neavând tangență cu ei. Sclavii de aici, spre deosebire de cei care lucrau în case, erau mereu zdrențăroși, flămânzi, urmăriți să nu cumva să se răscoale și pedepsiți pe loc pentru neascultare.

   Era un regim aspru, dar imperiul, ca orice națiune civilizată din acele timpuri, depindea de sclavi ca să obțină bogății și să hrănească populația din orașe.

   Are loc un cutremur pe insulă, chiar când treceau cu vaporul, urmat de niște valuri uriașe care distrug și corabia, dar și ce a mai rămas pe mal. Reușesc să ajungă cu vasul pe țărm la Matala.

  Cei care au reușit să rămână în viață dintre marinari, senatorul cu fiica lui și cei doi centurioni coboară pe țărm. Dar Matala este distrusă, găsesc oameni speriați, fără conducător, fără să știe ce să facă.

  Macro și oamenii lui rămân acolo, organizând soldații și localnicii. Senatorul și Cato merg la Gortina unde află că guvernatorul și toate oficialitățile importante, aflate în sala de bal muriseră. În timpul cutremurului se prăbușise tavanul sălii de bal. Locul guvernatorului era luat de preceptorul principal, care cu o mână de negustori și prieteni încercau să câștige până și din nenorociri.

   Sprijinit de soldați Sempronius ia comanda, rechiziționează alimentele, împărțind porții egale tuturor. Li se alătură și Macro cu Iulia, și încearcă cu toții să întărească Gortina, pentru că o bandă de sclavi răzvrătiți atacau și distrugeau tot. Erau conduși de Aiax, un gladiator adus pe insulă de soția fostului guvernator, pe post de jucărie sexuală. La cutremur Aiax o salvase numai pentru a avea ocazia de-a se răzbuna pe ea, dând-o sclavilor să se distreze cu ea înainte de-a o omorî.

  Aiax, Macro și Cato se recunosc. Centurionii fuseseră în legiunea care cucerise satul lui Aiax, îi omorâseră părinții și-l luaseră prizonier.

  Înconjurat de sclavii pe care-i conduce, îmbătat de putere și de setea de răzbunare, Aiax cu ai lui, trec totul sub sabie ucigând bărbați, femei și copii. Cruzimea lor este cumplită.

  Senatorul Sempronius își dă seama că singura cale de salvare este să-l trimită pe Cato în Egipt să ceară ajutorul armatei de acolo. În același timp îl roagă pe Macro s-o ducă pe Iulia într-un loc sigur, dar Aiax îi ia prizonieri.

  Ce se va întâmpla cu Iulia și Macro? Vor fi salvați? Se întoarce Cato la timp? Aduce soldați? Ce se va întâmpla cu Gortina? Ce se întâmpla cu Aiax?

  Sunt întrebări la care veți găsi răspuns citind cartea.

  Romanul este foarte bine documentat, bătăliile și tactica militară descrise cu minuțiozitate.

  Stilul este alert, iar obiceiurile romanilor și ale sclavilor atât de bine redate încât simți că parcă ai urmări un film.

   A fost interesant să citesc o poveste din vremea imperiului roman, o poveste cu centurioni, sclavi și gladiatori.

  Mi-am amintit ce impresionată am fost, cu mulți ani în urmă, citind romanul “Spartacus” de Raffaelo Giovagnoli și mai ales văzând filmul cu același nume.

  Filmul a fost produs pe baza cărții “Spartacus” de Howard Fast apărută inițial, rolul principal fiind jucat de marele actor Kirk Douglas.

   Așa că dacă vreți să citiți o poveste frumoasă, un episod din aventurile lui Macro și Cato citiți “Gladiatorul”.

Având drept sursă de inspirație oameni care au existat cu adevărat, acest roman grandios e plin de viață și de mari bătălii. Suspansul îți face genunchii să tremure de emoție și n-o să-l poți lasă din mână!„(The Guardian)

Cartea Gladiatorul de Simon Scarrow poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii Cărţi Editura Nemira

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

7 COMMENTS

    • Da e o carte cu aventuri ale celor doi centurioni,asa cum e toata serial cu ei.Dar Ingeri multe despre istorie imperiului roman.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.