Haiducul din Cetate – Alexandra Drestaru – Editura Petale Scrise

Haiducul din Cetate

Autor: Alexandra Drestaru

Editura: Petale Scrise

An aparitie: 2022

Nr. de pagini: 370

Gen: historical fantasy, romance, young adult

Se poate iubirea transforma în blestem?

  În ducatul Galatornia, moartea Ducelui aduce nesiguranța zilei de mâine. Olga, noua Ducesă, încearcă să-și asume rolul de viitoare conducătoare, însă piedicile par să vină de pretutindeni: secrete bine ascunse amenință să zguduie întreaga lume, profeții străvechi aduc la viață cele mai groaznice coșmaruri și un blestem se pregătește să transforme totul în cenușă.
Din adâncul pădurii, haiducii bătătoresc un nou drum spre Cetate, nimicind în calea lor atât trecutul, cât și inima tinerei moștenitoare. Toate variantele de viitor indică un singur final: pieirea. Și totuși, Olga refuză să accepte că moartea este singurul lucru care i-a mai rămas.
Să trăiești înseamnă să lupți. Dar este atât de greu să o faci, atunci când ai sute de motive să te lași învăluită de întuneric…

  Ador cărțile de la Editura Petale Scrise, pentru că reușesc întotdeauna să mă surprindă plăcut prin esența lor. Le citesc cu plăcere, indiferent dacă este vorba despre un autor debutant sau unul cunoscut, tocmai pentru că ele se pliază perfect pe gustul meu.

   În ceea ce privește ,,Haiducul din Cetate”, mă văd nevoită să recunosc că m-a ținut trează până în zori. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am putut s-o las din mână, curioasă fiind să aflu ce se întâmplă mai departe. Intriga romantică, relațiile complicate dintre personaje, alianțele surprinzătoare, atmosfera încărcată de pericol, înlănțuirea de fapte și evenimente dramatice, toate acestea m-au ținut într-o permanentă stare de agitație. Așa cum îmi place mie să spun, povestea are zvâc și întorsături de situație. Aproape de fiecare dată când simțeam că lucrurile reintrau pe un făgaș normal, se întâmpla ceva și inima mea făcea câteva tumbe. Am savurat înțepăturile ironice dintre personaje, în special cele dintre Olga și André, scenele dureros de emoționante, dar și momentele tensionate. Povestea de dragoste a curs ușor și natural, scânteile de antipatie transformandu-se pe parcurs în scântei de iubire și apreciere.

  ,,- Dragostea te face să deschizi ochii şi să privești mai atent în jur… te face să zbori şi să cazi în același timp. Dragostea este cea mai puternică magie.”

  Alexandra Drestaru este un bun narator și știe să-și atragă cititorul în poveste. În ceea ce mă privește, nicio clipă nu am avut impresia că este vorba despre un debut literar, atât de bine este conceput acest historical fantasy young adult. Ba mai mult, am fost de-a dreptul uluită să descopăr că ea a izbutit să contureze un asemenea univers imaginar și să adune atât de multe personaje colorate, la vârsta de doar 17 ani.

  Multe lucruri mi-au plăcut la ,,Haiducul din Cetate”, dar parcă nimic nu m-a atras mai mult decât latura romantică, chimia dintre Olga și André fiind sesizabilă pe parcursul întregului roman. La început, mi-a fost puțin teamă că autoarea va merge pe ideea de triunghi sau pătrat amoros, că voi vedea nesiguranța personajelor în alegerea partenerului, însă ea a reușit să evite, la mustață, acest clișeu. Mai degrabă, André, Daniel și Elora sunt cei care, așa cum gândește și protagonista, ,,triunghiul perfect pentru hai să-i facem viața un calvar Olgăi”.

  ,,Se pare că nu tu te modelezi, ci viața pe care o trăiești și oamenii care îți calcă pragul. În funcție de ei tu te creionezi și înveți să-ți formezi o gândire, un comportament și un fel de a fi. Dar tot oamenii sunt cei care strică ceea ce este bun, care alterează și distrug; dar sunt şi aceia care repară și construiesc, care alină durerea.”

  Mai multe detalii despre aspectul amoros al romanului nu pot să vă furnizez, poate doar să menționez că m-a făcut să-mi dau seama de caracterul înșelător și efemer al aparenței… Fiecare personaj ascunde câte ceva, atunci când vine vorba despre trecut. Preferă să fie catalogat și judecat greșit decât să își arate vulnerabilitatea. La început m-a enervat maxim André, cu atitudinea lui de ,,măgar arogant și încăpățânat”, cu tendința de a avea prejudecăți când venea vorba despre statutul Olgăi, doar pentru că ura, dintr-un anumit motiv, nobilimea. Însă l-am iertat, ba chiar l-am îndrăgit, atunci când și-a conștientizat sentimentele față de ea. Și i-am apreciat cuvintele înțelepte (,,Oricine te linguşeşte puțin primeşte sentimentele tale. Ceea ce simți trebuie să fie tainic şi bine păzit, pentru a păstra adevărata dragoste pentru persoana potrivită”). Despre Elora, moştenitoarea Carcarouxului, am crezut că este o prințesă răsfățată, crudă și nemiloasă, care are totul la picioare, o scorpie fără egal care încearcă să-i dea Olgăi lecții despre cum să conducă ducatul, însă am judecat-o și pe ea greșit (,,Când te-am văzut pe tine, mi-am dorit să-ți semăn (…) Pentru că deşi ai trecut prin greutăți, tot reuşeşti să râzi sincer, să te bucuri de ceea ce ai și să te uiți cu drag la un băiat”).

  În schimb, caracterul dual al lui Daniel mi-a dat mult de furcă. De la bun început mi s-a părut că profita de slăbiciunea și vulnerabilitatea Olgai, că doar se prefăcea că-i pasă de ea. Cât despre Olga, mi-a plăcut să o văd cum evoluează, de la fata zburdalnică şi uşor lașă, la tânără curajoasă care este în stare să se pună în fața morții pentru alții.

    ,,Uneori simt ca sunt ca un fir de păpădie cules din pădure: prețuit pentru câteva momente de glorie, ca mai apoi să fie aruncat pe marginea drumului atunci când petalele îşi pierd din culoare. Dragostea pe care familia mea mi-a arătat-o până acum îmi era singura ancoră a vieții, dar de când tata s-a prăpădit, lumea s-a transformat în ceva negru și urât.”

  Chiar dacă Olga este viitoarea Mare Ducesă, greutățile îi apasă umerii, și asta încă de când tatăl ei, Marele Duce, murise în urmă cu un an. Mama ei conduce ducatul Galatornia doar prin nume, pentru că consiliul boierilor este cel care o face, ea doar pune pecetea, orice i se înaintează. Ducele Barthon Calix de Nevrolle, încearcă să profite de situație, vrând să o vadă pe Olga căsătorită cu fiul lui, ca să unească ducatele şi să preia el puterea. Ea nu e de acord să se dea pe tavă primului însetat după putere, deoarece vrea să iubească și să vadă ce înseamnă să fie iubită. Știe foarte bine că celor cu sânge albastru nu le este permis acest lux, dar nu vrea să se supună rangului pe care îl ocupă.

    ,,Oamenii mi-au dovedit că au inimile din piatră. Fiecare dintre ei aşteaptă ca o viperă momentul în care voi cădea, pentru a mă putea ataca. Cei care astăzi par trişti pentru mine, mâine mă vor vâna ca o haită de lupi înfometați. Dar nu vreau să mă vadă plângând nimeni şi, mai ales, Ducele. Va fi focul care-l va pune în mişcare pe el şi planul lui. Cum poate să mă folosească ca un lucru în îmbogățirea ducatului lui? Dacă accept nunta cu fiul său, atunci el va deveni lord, iar eu nu voi mai avea niciun drept la conducere… voi fi doar jucăria din patul lui Chamonix și iapă pentru moştenitori. Îmi vine să vărs numai gândindu-mă ca m-aş putea numi Olga Calix.”

  Lucrurile devin și mai complicate atunci când Olga primește un mesaj din partea lui Sibernius,  căpetenia haiducilor (rebeli care sunt căutați și uciși pentru că nu se supun Coroanei), în care îi cere o întâlnire fără drept de apel, și, pentru a-i oferi o garanție că va fi în siguranță cu rebelii, îi oferă Inelul Moştenirii pe care chiar Marele Duce i-l încredinţase cândva. Această garanție o îndeamnă pe Olga să accepte propunerea lui Sibernius, însă, în timp ce ei discută despre problemele ce țin de regat, mama ei este omorâtă.

  ,,- Dorința de îmbogăţire este ca un rău care, pe lângă apă, aduce și pietre. Avariția este un viciu, Olga, este o boală ce dacă ajunge să supună conducătorul regatului… Urmările pot fi dezastruoase.”

  Din acest moment, Olga se trezește cu o coroană care atârnă deasupra ei ca o coasă, iar singurii care o susțin sunt tocmai haiducii. Relațiile dintre regate încep să devină tot mai tensionate,  deoarece se vrea o alianța împotriva regatului Androgarma. Viața Olgăi este pusă în primejdie, motiv pentru care Sibernius îi cere să se antreneze şi să învățe să lupte cât mai bine. Însă cel pe care îl încredințează cu această sarcină nu este deloc încântat, din simplu motiv că o disprețuiește pe viitoarea Mare Ducesă. André este cel mai bun curajos, agil şi foarte experimentat haiduc, dar și cel mai arogant și enervant instructor cu putință, iar tensiunile dintre cei doi riscă să creeze și mai multe probleme. Dar oare chiar așa să fie? Vor reuși ei să depășească toate obstacolele? De ce este considerată Olga ca fiind Moștenitoarea blestemată? Ce har dobândește ea?  Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

  ,,Haiducul din Cetate” își poartă cititorii într-o lume fascinantă, plină de aventuri, magie, iubiri, trădări și răzbunări. Romanul este o combinație de romantism, fantezie și magie, și se adresează tuturor celor care își propun să pășească pentru prima oară în lumea fantasy.

   ,,Inima mea s-a transformat într-un târâm pustiit și sinistru, în care bat vânturile durerii şi cad ploile dezamăgirii. Este şi o mare prăpastie între mine și cei pe care i-am pierdut şi a căror amintire va fi mereu vie în mine, deși sufletul meu arată mai mult ca un ceva uitat şi prăfuit, dar de undeva o suflare caldă îmi trezeşte la viață toate simțurile, mă face să deschid ochii de mult adormiți și să vreau să trăiesc, să simt şi să mă trezesc în fiecare dimineață.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți