În aerul rarefiat de Jon Krakauer-În curând la Humanitas Fiction
În aerul rarefiat, de Jon Krakauer-În curând la Humanitas Fiction
Ediție 2018, traducere din engleză de Ioana Vîlcu
În 1996 Jon Krakauer pornește, alături de Rob Hall, unul dintre cei mai respectați și cunoscuți ghizi montani de mare altitudine din lume, în ceea ce avea să devină aventura vieții sale. Spunând povestea celei mai cumplite ascensiuni din istoria alpinismului mondial, a zilei în care și-au pierdut viața patru dintre membrii expediției conduse de Hall (inclusiv acesta), Krakauer își îndrumă pas cu pas cititorii din Kathmandu până pe vârful muntelui, unde mândria, lăcomia, deciziile greșite și ghinionul i-au făcut pe cățărători să cadă pradă furiei neprevăzute a muntelui. Ascensiunea e plină de pericole și îi face pe alpiniști, profesioniști sau nu, să-și dezvăluie adevăratul caracter, slăbiciunile și dorințele cele mai intime pe măsură ce se apropie de scopul călătoriei lor.
„În aerul rarefiat“ este o carte foarte bine scrisă și minuțios documentată, care îi atrage pe cititori într-o aventură teribilă, pe viață și pe moarte.
„Munții se urcă nu doar cu pioleți și colțari, ceea ce putem avea cu toții, ci mai ales cu smerenie.“ Alex Găvan, alpinist
Sursa: Humanitas Fiction













O apariție editorială interesantă 🙂