În amurg – Dan Ioan Panțoiu – povești – Cadranul autorului

Era un sfârșit de octombrie cu nopți reci și căldură de iulie ziua.
Plecase  de acasă pe întuneric, și ajunsese pe malul lacului când soarele tocmai dăduse foc cerului spre răsărit. Era a treia zi când venea pe lacul cu apă salmastră și stufăriș bogat sperând că va da lovitura!
Știa că în apa care era pe alocuri limpede precum cristalul, sunt monștrii, știuci mai mari de  un metru, care ajungeau și la peste cincisprezece kilograme!

  Își umflă bărcuța de o singură persoană,o coborî ușor în apă și începu să vâslească tăcut spre larg. Ajuns la distanța potrivită de buza stufului,dădu drumul încet în apă unei ancore și se apucă să-și monteze cele două lansete.

  Astăzi va folosi doar lingurița! Avea el presimțirea că lingurițele vor scoate din stuf cumetrele șmechere! Într-o lansetă prinse una galbenă și în cealaltă o alta albă. Prima aruncare îl lăsă fără vorbe! Nu se poate! Chiar așa de bună să fie această zi?!

  Lanseta se arcuise periculos, ajungând sub formă de potcoavă. În mână simțea cum răpitorul de la capătul celălalt al firului,este puternic.Puternic și greu.Începu lupta.Cu calm dar cu inima ajunsă în gură,începu să mulineze încet,cu mișcări ritmice.Aștepta, și când simțea că firul se slăbește,mulina din nou scurt de câteva ori, întinzând firul textil pentru a nu-i da voie peștelui să aibă spațiu.

  Se gândi că are cel puțin zece-douăsprezece kile! Adrenalina îl umplu cum umple valul mării o cochilie goală de melc, aflată pe nisip! Continuă să mulineze ritmic. La un moment dat,simți că viețuitoarea prinsă opune rezistență, de parcă s-ar fi proptit într-un obstacol.

  Cu mișcări încete, slăbi puțin firul.Simți la capătul celălalt,cum peștele începe să  tragă spre stuf. Nu! Știa că dacă îl lasă,îl va pierde! Doar nu era prima oară când se întâmpla,ratase o grămadă lăsând fir mai mult decât trebuia!

  Smuci scurt, și reîncepu să mulineze, de data asta cu mișcări mai energice. În apropierea bărcuței, peștele se opuse din nou,stârnind valuri și îmroșcându-l cu stropi reci!
Îl văzu: era imens! Întinse la maxim firul, și cu vârful lansetei în sus, apropie captura de marginea bărcii.Fulgerător, cu mâna stângă, înfipse gafa în operculul drept al peștelui. Gata! Îl ridică triumfător în barcă și-l băgă în sagioc.
Băgă apoi sagiocul în apă, după care rămase cu ochii privind în gol o vreme, uitând de timp și de toate. Își savura victoria! Soarele se ridicase bine pe cer și întinderea de apă reflecta nemărginirea albastră a cerului.
Pe parcursul zilei, norocul i-a surâs în continuare.Juvelnicul era plin,și jumătate din bărcuța de cauciuc la fel.Captura zilei rămăsese însă știuca prinsă la prima aruncare. Oricum, de când se știa,nu prinsese atâta pește!

  Apa începu să prindă o culoare sângerie și realiză că se apropie seara. Era aproape de canalul care făcea legătura lacului cu laguna. Se hotărî să mai arunce de trei ori.
Prima îi aduse un biban dolofan, NATO cum îl denumeau pescarii în argou.
A doua îi aduse doar o mână zdravănă de brădiș.
Lansă a treia oară. Mulină și la jumătatea distanței dintre locul unde căzuse năluca și barcă,tripla agăță ceva greu.Ceva foarte greu! Ceva care  cu o forță dublată de curentul canalului,îi trase de lansetă cu asemenea forță, încât trebui să țină mânerul cu ambele mâini, și să se proptească bine cu picioarele în peretele de cauciuc al bărcii!
Reuși doar să nu scape din mâini undița,dar cu toată opziția lui,ceea ce prinsese începu să-l tragă pe canal în jos,spre vărsarea în lac. Se lăsă dus, mulinând din când în când firul care scăpa din frîna mulinetei.

  În sfârșit, ajunse aproape de locul în care apa din canal se amesteca într-o zonă plină de alge,cu apa lacului. Brusc, ceea ce-l trăsese pe canal mai bine de o sută de metri se opri. Mulinând cu atenție și rugându-se ca și monstrul să fie cel puțin la fel de obosit ca și el,se apropie metru cu metru de punctul în care firul de textil ieșea din apă.
Spatele omului era brăzdat de două tăieturi adânci din care una lăsa la vedere o gaură mare prin care se vedea plămânul drept.Tricoul portocaliu cu negru plutea sfâșiat pe lângă trup, unduind alături de  firele de alge ca într-un dans.
Un frig de moarte îl cuprinse pe cel din barcă.Năuc, fără să poată înghiți gheara din gât care îl lăsase fără salivă, cu mâinile tremurânde, reuși până la urmă să formeze 112…

   La intrarea dinspre lagună în canal, oprită în stuf, se găsi și barca răsturnată.De elicea motorului Mercury, rămăsese agățată o bandană roșie, ca un steag arborat în memoria celui care o purtase.
Concluzia celor de la poliție a fost că dintr-un motiv sau altul, omul a căzut în timp ce se afla pe botul bărcii. Poate că se aplecase peste copastie să vadă limpezimea apei, sau dacă era suficientă vegetație în care să se ascundă răpitorii, lăsând motorul mergând. Poate…
Pe întinsul apei, sângerosul amurg se pregătea să închidă în întuneric o nouă victimă.

Cadranul autorului

Autori români

Literaturapetocuri fb

foto pixabay