Îngerul meu secret, de Federica Bosco-Editura Allfa-recenzie

 Titlul original: Il mio angelo segreto

Trilogia „Îndrăgostită de un înger”: 1. Îndrăgostită de un înger ; 2. Îngerul meu secret; 3.Dragostea unui înger

Editura: Allfa

Grupul Editorial All

Anul apariţiei: 2012, 2017

Traducere din limba italiană de: Camelia Zara

Număr pagini: 401

Gen: Dramă, Romantic, Fantasy

Cotație Goodreads: 3,78

  Există cărticele de 150, 200 de pagini pe care abia le termini și cărămizi de peste 400 de pagini ce se citesc într-o clipită. „Îngerul meu secret” face parte din cea de-a doua categorie. Nu este chiar cărămidă (mai degrabă „semi-cărămidă”), pare stufoasă, dar se citește extrem de ușor. Stilul face această diferență. Cel al Federicăi Bosco este simplu, fluid, captivant. Când eram departe de carte, mă întrebam ce mai fac Mia și Patrick.

  Se vede că autoarea e italiancă! Romanul este intens, te face să simți trăirile personajelor, treci ușor de la agonie la extaz, de la râs la plâns, suferi și te bucuri alături de protagoniști. Iar personajele sunt complexe, precum și relațiile dintre ele.

„Îngerul meu secret” este continuarea romanul „Îndrăgostită de un înger”. Autoarea a declarat că primind mesaje de la cititorii nemulțumiți de finalul primului roman, a hotărât să scrie o continuare, devenită, în cele din urmă, trilogie.

  Cartea se deschide cu Mia, o adolescentă de aproape 16 ani, aflată în comă. Iubitul ei, Patrick, a murit salvându-i câinele de la înec, iar ea a încercat ulterior să se sinucidă. A intrat în mare cu intenția de a se îneca, însă un miracol a salvat-o. Un miracol numit Patrick.

  Avem ocazia să aflăm ce simte Mia în timpul stării de comă. Ea este conștientă de tot ceea ce se întâmplă în jur, numai că nu se poate mișca, nu poate deschide ochii. Aude tot: pe părinții săi, îngrijorați de moarte, personalul medical, infirmierele cu poveștile lor de viață și mai aude ceva: o voce din neant, vocea lui Patrick. Se pare că aflându-se undeva la granița dintre viață și moarte, îl poate auzi. Patrick o îndeamnă, mai bine zis, o obligă să se trezească, o convinge că mai are mult de trăit, că nu trebuie să se dea bătută și că nu poate să-i facă să sufere pe cei care țin la ea.

„Eu aș fi vrut să trăiesc, Mia, tu știi cât de mult aș fi vrut, voiam să-mi servesc patria, să mă plimb prin lume cu tine, să am copii, să devin bunic, toate lucrurile alea banale și minunate pe care nu le voi mai putea face niciodată și de care ție nu-ți pasă deloc! Tu îndrăznești să renunți la darul cel mai de preț care ți-a fost dat, singurul dar la care nimeni n-ar trebui să renunțe vreodată, fiindcă întotdeauna există un motiv să trăiești, cel puțin unul! Iar tu ai o grămadă de motive, chiar dacă refuzi să le vezi.”

  Înainte de cele întâmplate, Mia era o adolescentă veselă, cu un viitor înainte și multe visuri de împlinit. Era o balerină talentată și cel mai mult își dorea să fie admisă la Royal Ballet School, o academie renumită din Londra. Toate aceste speranțe i s-au năruit de la moartea lui Patrick.

  Mia se trezește din comă, dar este sfâșiată pe dinăuntru. Renunță la ambiția de balerină, nu își mai dorește nimic de la viață. Însă Patrick găsește modalitatea de a comunica în continuare cu ea, chiar și după ce iese din comă.

„De îndată ce-am închis ochii, am simțit din nou un miros puternic de căpșuni, dar nu înțelegeam de unde putea să vină, pentru că, oriunde mă aflam, nu era nimic în jurul meu. Totul era alb, un alb orbitor.”

  Se face auzit când e trează și îi apare în vis când doarme. Mereu m-am întrebat: să fie Patrick real sau să fie doar imaginația ei? Dacă aș fi cusurgioaică, aș putea găsi argumente pentru cea de-a doua ipoteză, dar scriitura atât de frumoasă mă determină să cred în prima, că Patrick este îngerul ei păzitor, sfătuitorul ei, care mereu o ghidează și o ajută să aleagă ce e bine.

  Acest strop de paranormal, fantasy, adaugă savoare romanului, împreună cu umorul debordant. Apar situații amuzante, când Mia vorbește cu Patrick, iar cei din jur sunt convinși că are halucinații sau mai rău, că vorbește cu ei.

„Mia, de ce nu rămâi? Numai zece minute…

– Tu închide gura că imediat cum te prind…, am murmurat.

– Și ce ți-am făcut eu? Nici nu ne-am logodit și deja te porți urât cu mine? glumi cu accentul lui românesc.

– Mă scuzați, nu vorbeam cu dumneavoastră, doar că am avut o zi grea…”

Autoarea ne face să trecem de la lacrimi la hohote de râs și invers.

  În ciuda stilului lejer și a aparenței de lectură ușurică, narațiunea este complexă, desfășurată pe mai multe planuri: Mia, Patrick și drama lor, părinții Miei, divorțați, dar uniți de evenimentul nefericit, familia lui Patrick, ce nu se mai regăsește de când și-a pierdut fiul și fratele. Observăm cum fiecare persoană are mecanisme de coping diferite, ce contrastează puternic cu ale celor din jur, de unde apar certuri, depresie. Fiecare face față diferit durerii: Mia vrea să moară, Nina, sora lui Patrick și cea mai bună prietenă a Miei, nu vrea să vorbească deloc despre el și îi arde toate lucrurile, Laetitia, mama lui Patrick, refuză realitatea și se comportă ca și cum fiul ei ar fi în viață, îi păstrează camera așa cum a lăsat-o, tatăl lui Patrick se afundă în alcool…

Bunica Miei apare exact la timp pentru a-și salva nepoata dintr-un impas existențial.

„Brusc, o doamnă cochetă, înaltă și bronzată, cu un trenci elegant de la Burberry s-a ivit în ușă.

– Nepoata mea aude voci? Și ce-i cu asta? Eu le aud de-o viață!”

„- Dar dumneavoastră… cine sunteți? se bâlbâi Radcliff, total confuză.

– Eu sunt bunica ei, dar dumneata de la cine ai învățat meserie? De la un cioban?”

  Încă de la prima replică, am știut că bunica Miei va fi personajul meu preferat. O femeie puternică, ce a suferit mult, ce a renăscut din propria-i cenușă. Luptătoare, excentrică, extrem de bogată și influentă, ce nu-și refuză nimic. Are tendința de a controla tot și pe toți, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ea și fiica sa (mama Miei) nu-și vorbesc. De fapt, în trecut, pe când Mia dorea să intre la Royal Ballet School, i-a cerut bani bunicii pentru taxa examenului de admitere, iar mama ei s-a supărat foarte tare. Orgoliul și încăpățânarea sunt, se pare, trăsăturile predominante ale familiei Miei, cel puțin pe partea italiană.

  Bunica îi oferă Miei soluția de a depăși perioada critică: o vacanță la Florența, oraș în care aceasta locuiește.

„- Mia, adună-ți lucrurile că ne așteaptă taxiul. Între timp, eu mă duc să semnez niște hârtii inutile!

– Dar… unde mergem?

– La Florența, evident!

– Și mama știe?am întrebat perplexă.

– Bineînțeles că știe, tocmai am sunat-o!

– Și ce-a zis?

– Habar n-am ce-a zis, i-am închis înainte să apuce să-mi răspundă!”

  Schimbarea aerului, a peisajului are un efect foarte bun asupra Miei. Cunoaște Florența, o nouă perspectivă asupra vieții, alături de bunica sa, care îi face o primire grandioasă și o petrecere cu ocazia împlinirii a 16 ani. Constată că îi seamănă bunicii mai mult decât ar fi crezut:

„- Nu-ți face griji, copila mea. Și bunica sparge tot în jur când se supără, întreabă-l pe Sunil, îmi spuse îmbrățișându-mă și ștergându-mi lacrimile. Sunt doar niște obiecte, sunt făcute special să fie distruse și înlocuite.”

  În timpul șederii la Florența, ajunge din întâmplare la școala de balet a unui român, maestrul Aurel Ionescu, vedetă prin anii ’70. Deși inițial nu vrea să audă de balet, încurajată de Patrick și de maestrul Aurel, începe lecțiile. I se confirmă că dansul este viața ei, a doua ei natură, la care nu poate renunța.

  În același timp, mama, bunica și Patrick o presează să ia o hotărâre cu privire la viitorul său. Școala e dispusă s-o lase să-și dea examenele, chiar dacă a pierdut atât timp, însă trebuie să se grăbească.

  La petrecerea de ziua ei, bunica îi face o surpriză extraordinară: îi obține șansa de a susține din nou examenul de admitere la Royal! Mia se supără, îi spune că nu are dreptul să se amestece în viața ei, dar în cele din urmă, își dă seama că asta își dorea cu adevărat. Dar pentru a putea să dea admiterea, trebuie să-și rezolve situația școlară. Începe o cursă contra-cronometru, învață pentru examene și în același timp, se pregătește din greu pentru admitere. Se întoarce în Anglia, împreună cu mama ei și amintirile își spun cuvântul: nu îi este ușor să revadă locurile familiare, în care a fost fericită cu Patrick, în care a plâns după nenorocire.

  Ca și când nu ar fi de ajuns, Carl, prietenul Ninei, îi cere ajutorul: Nina este însărcinată. Mia încearcă fără succes să se apropie de ea, aceasta considerând-o vinovată de moartea fratelui său.

  Romanul este, în ciuda aparentei simplități, unul profund. Tratează teme precum doliul, modurile diferite ale fiecăruia de a face față durerii, relațiile familiale, sarcina la o vârstă fragedă sau răutățile din lumea baletului; lupta acerbă pentru afirmare, invidia colegelor de scenă, competiția dură:

„E imposibil să-ți faci prietene atunci când există competiție. Te-ar sfâșia oricum, chiar și dacă le-ai aduce prânzul în fiecare zi!

– Pat, crezi că o să fie mereu așa?

  Dacă vrei să fii balerină, mă tem că da. Toate aspirați la o perfecțiune de neatins și, cum vedeți pe una care are ceva în plus, o urâți. ⌈…⌉

Tocmai! Deci, ai două soluții: ori îți găsești prietene care nu fac și ele balet, ori te apuci de fotbal!”

  M-a intrigat foarte tare finalul, chiar m-a enervat de-a dreptul. Nu înțeleg de ce Mia a procedat așa. OK, înțeleg dacă făcea o anumită alegere de la început, dar să muncească atât și apoi să… Nu vă spun, va trebui să descoperiți singuri. Acum sunt curioasă să citesc următorul volum, poate obțin un răspuns, pentru că nu înțeleg deloc alegerea Miei.

  De asemenea, sunt curioasă și cu privire la primul volum. Vreau să-l cunosc pe Patrick în carne și oase, nu doar ca fantomă sau ca vocea din capul Miei; s-o cunosc pe Mia de dinaintea accidentului, pe fata veselă, optimistă, ce muncea cu asiduitate pentru a-și împlini visul de a deveni o super balerină; să citesc cu ochii mei cum Mia i-a cerut ajutorul bunicii și mama ei s-a supărat; să asist la povestea de dragoste dintre Mia și Patrick, la prietenia dintre Mia și Nina, la divorțul dintre părinții Miei; să văd ce minunată și unită era familia lui Patrick înainte de tragedie.

  Îmi place că autoarea a introdus în carte un personaj de origine română și sunt aproape sigură că este inspirat din realitate. La secțiunea de mulțumiri, apare numele maestrului Radu Ciucă. În plus, maestrul Aurel e prea român ca să fie inventat. Felul cum redresează casetofonul, cu lovituri și înjurături în limba maternă, e tipic românesc. Parcă m-aș vedea pe mine!

„Am intrat și m-am dus în vestiar să mă schimb, în timp ce maestrul lua la pumni casetofonul înjurând în română.”

   O mică desincronizare am observat: bunica Miei are 71 de ani și și-a pierdut toată familia în război, în 1942 sau 1943, după care a pornit o afacere cu viitorul soț. Acțiunea romanului nu are cum să aibă loc mai devreme de anii 2008-2009, pentru că există Facebook. Aceasta înseamnă că în 1942, 1943, bunica Miei de abia se născuse sau avea câțiva anișori. Oricum, aș dori să aflu mai multe despre acea femeie extraordinară și povestea ei.

Citate:

  „Nu judeca niciodată persoanele fără să le cunoști; asta îmi spunea Patrick întotdeauna. Și nici după ce le cunoști, tot nu ai dreptul să le impui alegerile tale pe baza propriei experiențe.”

  „Numai înfruntându-ți temerile, îți vei demonstra ție însăți că nu sunt reale și că nu pot să-ți facă rău.”

  „Să nu pui pe nimeni niciodată în centrul vieții tale, m-ai auzit? Nu persoanele ne pot face fericiți! Noi suntem cei care punem bazele vieților noastre ca să ne fie bine.”

  „Aceasta era adevărata semnificație a cuvântului „a crește”: când începeai să înțelegi că persoanele, despre care credeai că aveau să-ți rămână mereu alături, plecau una după alta, lăsându-te singură.”

  „Să vrei să te întorci la fericirile de odinioară este cea mai rea dintre capcane: te împiedică să accepți schimbările și să mergi înainte.”

  „Fiecare dansează prin trecutul și prin experiențele proprii, de aceea nu poți învăța cu adevărat pe cineva să danseze, poți să-l înveți tehnica, dar restul ține de emoțiile persoanei respective.”

Despre autoare:

  Federica Bosco este o scriitoare italiană, ce s-a născut la Milano și s-a mutat la vârsta de patru ani la Florența, împreună cu familia. Are o diplomă în lingvistică și a scris mai multe trilogii:

• „Îmi placi la nebunie” (bestseller), „Dragostea nu-i de mine”, „Dragostea nu-mi dă pace”.

-„Îndrăgostită de un înger”, „Îngerul meu secret”, „Dragostea unui înger”.

• „101 rețete. Cum să-l găsești pe Făt-Frumos (fără să săruți vreun broscoi)”, „101 rețete. Cum să-l uiți pe fostul (și să mergi mai departe)”

Cartea Îngerul meu secret de Federica Bosco poate fi comandată de pe site-ul Editura All

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii Cărţi

Îngerul meu secret de Federica Bosco-Editura Allfa/All-recenzie