Taxidermie-de Narcisa Stoica-Editura Tracus Arte

Taxidermie de Narcisa Stoica

Editura Tracus Arte, Colecția Bendis

Nr. pagini: 567

Narcisa Stoica s-a născut în data de 3 aprilie 1979, la Olteniţa, jud. Călăraşi. Este licenţiată în Comunicare și Relaţii Publice şi, din 2009, specialist în Geopolitică și Relaţii Internaţionale.

Taxidermie este un roman epic-fantasy surprinzător de complex și bine scris. Cartea mi-a oferit o lectură frumoasă, care m-a încântat de la prima până la ultima pagină. Este scrisă la persoana a treia, gen povestire cu multe dialoguri, în ciuda numărului mare de pagini fiind relativ ușor de citit. M-a dus cu gândul la basmele noastre românești în care eroul ajunge pe „tărâmul celălalt”, unde găsește o lume cu totul diferită. Acțiunea cărții se petrece în Imperiul Hoddie – Imperiul Celor 52 de Satrapii, fiecare dintre acestea fiind imaginată ca o lume de sine-stătătoare, care se dezvăluie la un moment dat în fața ochilor uimiți ai cititorului.

Pentru început, având în vedere titlul cărții și ocupația personajului principal, o sa vă spun ce înseamnă acest termen, pe care trebuie sa recunosc că nu-l cunoșteam până acum.
TAXIDERMÍE – Arta împăierii animalelor în vederea expunerii lor în muzeele de științe ale naturii. – Din fr. taxidermie. (sursa DEX)

Am perceput această lectură ca pe o călătorie prin ținuturi nemaivăzute si nemaiîntâlnite. Tovarăși de drum mi-au fost Jaer Verron – ”artist taxidermist și vânător neînfricat”,  și Moiyra Sufy – pădurar șef al Satrapiei Catedralei. Vă voi împărtăși în cele ce urmează „impresiile mele de călătorie”!
Suntem în Satrapia Palatului, unde le cunoaștem pe prințesa Mizzuro – fiica Împăratului Raghmen I – și pe camerista și, în același timp, prietena acesteia – Cuna Ragarzi, în timp ce puneau la cale evadarea lui Jaer Verron, artistul care câștigase concursul de taxidermie ce fusese organizat cu o zi în urmă. În temniță ajunsese datorită gurii sale mari și lăudăroase: în timp ce-şi sărbătorea victoria cu câteva pahare cu vin, vrând să-şi impresioneze auditoriul, a recunoscut că exemplarul de „porci marinii”  – cu care câștigase concursul –  nu aparține unei ființe autentice, ci a fost realizat pe baza imaginației sale. În urma acestei afirmații, a fost acuzat de înșelătorie și închis. ”Căci îi plăcea să bea, să se bată, să vâneze și, mai ales, să se laude cu isprăvile sale de vitejie.”
Cuna Ragarzi îl eliberează în secret, în schimbul obligației de accepta să fie Campionul prințesei în întrecerea dintre aceasta și frații săi pentru a-l găsi pe misteriosul Vasari, liderul grupării PonCim – grupare exterminată în prezent, din ordinul împăratului. Miza întrecerii nu era alta decât tronul imperial!

”PonCim – grupare extrem de restânsă de indivizi înzestrați nativ cu însușiri fizice sau psihice peste medie, de care se folosesc adesea pentru a produce fenomene ce par miraculoase în ochii persoanelor de la nivelurile inferioare ale societății, precum servii. Pe parcursul domniei lui Raghmen I se pare că numărul adepților și membrilor PonCim a scăzut până în pragul dizolvării”. ( Fragment din Marea Enciclopedie a Imperiului Celor 52 de Satrapii )

 Fiecare capitol din carte începe cu un fragment din ”Marea Enciclopedie a Imperiului Celor 52 de Satrapii”, astfel încât se crează impresia ca faptele prezentate chiar au existat în realitate.

„Mizurro – singura fiică a împăratului Raghmen I si cea mai mică dintre cei trei copii recunoscuți oficial de acesta. A fost numită unică succesoare la tronul tatălui său la vârsta de numai 31 de ani, surclasându-i, spre surprinderea tuturor, pe cei doi frați mai mari. Decizia lui Raghmen I a iscat controverse în lumea academică, negăsindu-se o explicație unanim acceptată de istorici nici până în prezent. Una dintre teoriile cele mai fanteziste avansate cu privire la desemnarea ei drept succesoare la tronul imperial se referă la câștigarea de către acest aceasta a unei competiții neobisnuite. 
Se mai afirmă că tânăra prințesă ar fi fost reprezentată în respectiva întrecere de un necunoscut, pe care camerista sa personală l-ar fi ajutat să evadeze din temnița imperială. Unele surse o identifica pe aceasta în persoana unei anume Cuna Ragarzi, care ar fi avut si rolul (neoficial ) de prietenă intimă a prințesei.” ( Fragment din Addendum la Marea Enciclopedie a Imperiului Celor 52 de Satrapii )

Călătoria lui Jaer devine pe parcurs și una inițiatică, la capătul său ajungând o persoană complet diferită. În acelasi timp, acțiunile sale vor determina și transformarea altor personaje, atât la figurat, cât și la propriu, după cum veți vedea. Misiunea pe care a acceptat-o, conjunctura și  soarta , „ajutate” de ghidul său, Tristan Proteic,  îl vor purta pe Jaer din Satrapia Palatului, prin încă trei Satrapii, până în peninsula Imaeki, condusă de Ensei, rivalul împăratului, care dorea să-și mărite fiica cu unul din cei doi fii ai acestuia.

Satrapia Catedralei este prima destinație unde ajunge Jaer, călăuzit de Tristan. Aici se găsea Biblioteca Imperiului, fiind deci cel mai potrivit loc în care să caute indicii despre PonCim si Vasari. Ca să intre în satrapie, conform obiceiului, au fost nevoiți să-și dea jos toate hainele, trecând goi-pușcă pe poartă, după care au primit câte o robă aspră pe care să o pună pe ei. Cei doi sunt întâmpinați de Onorabilul Cle, conducătorul ordinului de călugări care avea în subordine Satrapia. Tristan se întoarce la Palat, iar taxidermistul rămâne ca ucenic la atelierul de prelucrat piei. Aici o cunoaște pe Moiyra Sufy – pădurarul șef al Satrapiei Catedralei, care era și nepoata Onorabilului Cle. Îl cunoaște de asemenea pe Nutine Sfez, bucătarul șef, care îl invită sa-l însoțească la vânătoare. Întâmplările nefericite de care va avea parte cu ocazia participării la vânătoare, cât si faptul că nu se poate supune singurei reguli pe care o avea de respectat în acest loc – aceea de a nu consuma băuturi alcoolice, duc în cele din urmă la izgonirea sa din această Satrapie. Din nefericire, în răstimpul petrecut aici, nu a reușit să găsească nici un indiciu referitor la misiunea sa. Singurul lucru bun este că de aici încolo îl va însoți Moiyra, pentru a-l ajuta să nu intre în alte buclucuri pe teritoriul celorlalte Satrapii, ceea ce nu va reuși de altfel, după cum veți vedea. Eroul nostru va cunoaște și va intra în legătură pe parcursul drumului cu o mulțime de oameni, fără a se împrieteni însă cu niciunul din aceștia. Locuitorii Satrapiilor erau secretoși si ciudați, iar regulile inflexibile cărora trebuiau să se supună îi făcuseră la fel de inflexibili la rândul lor, astfel încât din fiecare Satrapie Jaer si Moyra -care călătoreau incognito ca doi tineri căsătoriți – au fost nevoiți să fugă pentru a-și salva pielea.

Următoarea oprire va fi în Satrapia Yassou, furnizoarea de alge dulci a Imperiului. Aceasta era cea mai dură şi periculoasă Satrapie, guvernată de niste legi de neînțeles (de exemplu, bărbații nu se puteau adresa direct femeilor măritate decât în prezența soțului acestora, sau prin intermediul propriei soții sau a unei rude nemăritate de sex feminin), iar încălcarea acestora se pedepsea intr-un singur fel: prin condamnarea la moarte, în funcție de gravitatea abaterii variind doar felul în care era aplicată pedeapsa. Bineînțeles că Jaer nu reușește să adune informații despre ceea ce-l interesa și să respecte în același timp toate legile…  În plus, descoperă două iscoade pe urmele lui, care, deghizate în pescari, îi dăduseră de furcă și în Satrapia Catedralei. Jaer și Moiyra sunt demascati, întemnițați, și abia reusesc să plece întregi de aici, tot fără să afle nimic semnificativ, în afară de o ”scăpare” a Consilierului Madriga, care le-a spus că nu crede că o s-o găsească pe Vasari (adică, era o ”ea”?!) Consilierul Madriga și soția sa – mama Ciacona, care la început i-au primit cu brațele deschise, s-au întors foarte repede împotriva lor, arătându-și adevărata față.

În paralel cu peripețiile celor doi, aflăm și despre activitățile de la Palat, despre relația lui Mizzuro cu tatăl său – împăratul, ca și despre călătoria pe care o face prințesa în Satrapia Catedralei și în Satrapia Yassou, unde nu mai fusese niciodată. și totuși, avea un ciudat sentiment de deja-vu – justificat, după cum veți vedea. Și nu doar asta va fi neobișnuit în timp ce stă aici! Un personaj care m-a intrigat este Learr, servitorul personal al împăratului, care părea să-i știe acestuia toate dirințele, chiar dinainte de a le exprima. Lear este de asemenea bunicul Cunei Ragarzi, camerista și prietena prințesei – și nu doar atât…

Revenind la tinerii noștrii, aceștia ajung de la Yassou printr-un tunelul săpat în stâncă în urmatoarea Satrapie,  cea a minerilor din munți – Satrapia Steyi, unde îl caută pe Ontay Hando, la recomandarea lui Tristan, care i-a ghidat pe tot parcursul călătoriei. O cunoaștem și pe partenera actuală a acestuia, Safay Aiji, un personaj extrem de antipatic. Steyenii erau oameni foarte libertini, care nu acceptau ideea căsătoriei sau a relațiilor pe viață între parteneri. Treceau de la un partener la altul, cu singura condiție de a nu avea mai mult de unul în același timp, iar încălcarea acestei reguli era aspru pedepsită.

”Steyi –  Puțini apreciază înalta moralitate a modului de viață steyian, majoritatea celor care au auzit de această satrapie mulțumindu-se să o considere un loc al desfrîului fără limite, al sărăciei și al mizeriei. Într-adevăr, existau hay-oka, acele persoane care și-au pierdit, prin acțiunile lor imorale, dreptul să aibă legături amoroase cu steyenii de bună credință.” (Fragment din Marea Enciclopedie a Imperiului Celor 52 de Satrapii )

Cei care își înșelau partenerul erau proscriși, așa numiții hay-oka, condamnați la muncă silnică în condiții grele, în minele de pe crestele munților. Jaer si Moiyra, însoțiti de Kuwa Hando, fratele geamăn al gazdei lor, vor vizita o astfel de mină, unde o vor cunoaște pe șefa echipei de mineri,  Eileen, o hay-oka ce îi face imediat ochi dulci lui Jaer, spre enervarea Moiyrei. Punând întrebările potrivite, cei doi află că bunica lui Eileen, o bătrână de peste 100 de ani, dar încă în putere, a fost cea care l-a văzut în viață pe ultimul PonCim! Bineînțeles că sunt mai mult decât dornici să-i facă o vizită bunicii Hatti, la Ghensui, unde locuia aceasta, nerealizând  în ce zonă mizerabilă vor ajunge, deși au fost avertizați cu  răutate de catre Safay Aiji:

”Știți ce e Ghensui? O grămadă de cabane unde stau împuțiții de hay-oka, înconjurați de noroi, bivoli și nori de muște. Și știți din ce-s făcute cabanele alea? Tot din balegă de bivoli și noroi. Știți cum miroase acolo? Sau cum o să mirosiți dumneavoastră după ce plecați de acolo, sau câte zile o să cărați putoarea aia pe piele?”

Din păcate, realitatea era chiar mai rea:

”Se auzeau zgomote ciudate, dar nu reuși să distingă decât contururile umbrelor ce se mișcau sub pasarela pe care o traversau. Intraseră în satul suspendat deasupra unui lac de nămol, cunoscut și sub numele de Ghensui. Privind în hăul de sub ei, taxidermistul nu se mai îndoi că povestea despre soldații călcați în picioare de bivoli nu ar fi fost adevărată…Din câte își putea da seama în semiîntuneric, Ghensui chiar era o mlaștină înconjurată pe toate laturile de stânci, în mijlocul căreia fuseseră construite cabane scunde, ce numai printr-un miracol pluteau deasupra noroiului puturos.”

Ce află de la bunica Hatti și ce se întâmplă în continuare, vă las să descoperiți. Vă spun doar că de aici lucrurile se precipită, și acțiunea devine din ce în ce mai tensionată, mai ales că, în sfârșit, se pare că au prins un fir care îi duce pe urmele lui PonCim și Vasari.

Călătoria nu se termină aici, dar vă las să o continuați singuri până la finalul surprinzător.  Toate întrebările pe care vi le puneți pe parcursul lecturii capătă răspuns, iar din punctul meu de vedere, este unul mulțumitor. Să nu vă așteptați la o poveste romantică, deoarece nu este așa ceva, deși premizele ar fi fost favorabile pentru a duce acțiunea și în această direcție, dar autoarea a ales să nu o facă, iar povestea e credibilă așa cum e! Să vă așteptați în schimb să descoperiți o lume de basm, populată cu personaje interesante și bine conturate ce sunt protagonistele unor întâmplări neobișnuite și pline de originalitate, iar stilul lejer, bogat în dialoguri ușor amuzante pe alocuri, fac din această carte una relaxantă, captivantă și cu siguranță, deosebită!

Nu știu dacă aventura s-a încheiat sau dacă în viitor vom afla și povestea altor personaje din carte. Mie mi-ar plăcea să călătoresc prin intermediul lecturii și în celelalte satrapii, să descopăr specificul acestora și  felul de a fi al locuitorilor,  legendele, obiceiurile  și legile lor inedite.

Cartea Taxidermie de Narcisa Stoica fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Cartea poate fi achiziționată din librăriile online

Autor: Oli