Invadarea Ținutului Tearling de Erika Johansen-Editura Trei

Invadarea Ținutului Tearling de Erika Johansen-Editura Trei

Invadarea Ținutului Tearling de Erika Johansen

 

Invadarea Ținutului Tearling, de Erika Johansen-Editura Trei-prezentare

Titlul original: The Invasion of the Tearling

Traducere de: Marilena Dumitrescu

Anul apariţiei: 2018

Număr pagini: 624

Al doilea volum al seriei Regina Ținutului Tearling

   Kelsea este Regina Ținutului Tearling. În ciuda tinereții sale, și-a asumat rapid rolul unui conducător onest, drept și puternic. Dar odată ce refuză să mai plătească tributul în oameni ținutului învecinat, Kelsea încalcă voința și interesele Reginei Roșii, un conducător brutal a cărui putere se întemeiază pe magie neagră; aceasta își trimite temuta armată în Tearling, pentru a lua cu forța ceea ce consideră că i se cuvine.

   Pe măsură ce armata cotropitoare se apropie, Kelsea dezvoltă legături strânse cu o epocă dina-intea Trecerii și ajunge la un aliat neobișnuit: Lily, care luptă să-și salveze viața într-o lume în care a fi femeie este o crimă. Atât soarta Ținutului Tearling, cât și sufletul lui Kelsea depind de Lily și de eveni¬mentele din viața ei. Dar timpul se dovedește un adversar redutabil…

   “Katniss Everdeen, acum ai concurență serioasă… O continuare extrem de captivantă a seriei Regina Ținutului Tearling.” – Entertainment Weekly

“Nu e doar o saga despre ținuturi care se războiesc între ele. E o poveste mult mai profundă.” – Library Journal

   “Un fantasy cu totul aparte, ce te poartă în lumi magice.” – Booklist

   Erika Johansen şi-a luat masteratul la Iowa Writers’ Workshop, una dintre cele mai importante destinaţii pentru scriitorii în devenire. A început să lucreze la seria Regina Ținutului Tearling încă din 2007, inspirată de un vis: „Imaginea unor corăbii la linia orizontului, lăsând în urmă un ținut pustiit și îndreptându-se către un viitor nesigur“.

„Am vrut să-mi imaginez un scenariu de coşmar, o lume în care cărţile nu mai au nicio valoare, şi să văd ce se întâmplă“, declara autoarea într-un interviu.

  Erika este o cititoare împătimită, mărturisind că și-a petrecut copilăria cu romanele lui Stephen King și cărțile semnate de Poe, Lovecraft, Faulkner și Steinbeck.

   La Editura Trei, în 2015, a apărut Regina Adevărată, primul volum al seriei Regina Ținutului Tearling — a fost numit versiunea feminină a celebrului Urzeala Tronurilor, însă autoarea crede că seria Dune, a lui Frank Herbert, e mai apropiată de viziunea ei.

Regina Ținutului Tearling este în curs de ecranizare de către Warner Bros. şi David Heyman, cu Emma Watson în rolul lui Kelsea.

,,Erika Johansen grew up in the San Francisco Bay area. She went to Swarthmore College, earned an MFA from the Iowa Writers’ Workshop, and eventually became an attorney, but she never stopped writing.”

citiţi>Articole/Recenzii Editura Trei

 

Sursa Editura Trei

sursa foto: wikipedia

Invadarea Ținutului Tearling de Erika Johansen-Editura Trei

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.