Singurătatea în doi și depresia funcțională - Rubrica La vie en noir

Singurătatea în doi și depresia funcțională – Rubrica La vie en noir

   Dacă relația ta ar fi privită prin prisma unui interviu de angajare, ai putea să răspunzi la banala și mult întâlnita întrebare: Unde te vezi peste 5 ani? 

  Majoritatea am jonglat cu relații multiple până am ajuns în punctul în care ne-am decis asupra unui partener stabil. Am trecut prin diferite stadii relaționale și ne-am luptat cu provocări pe care nu le-am anticipat încercând să consolidăm relația și să facem front comun în fața greutăților vieții. Ne-am sprijinit reciproc și ne-am acordat timp și interes pentru a ne cunoaște și a ne descoperi pasiunile comune, ne-am proiectat visele pe un ecran plin de optimism și încredere în  viitor, ne-am înhămat la jugul familial fără să avem neapărat o idee despre ceea ce ne așteaptă și am consumat, uneori prea rapid, doza de entuziasm și pasiune care ne menținea relația activă.

  Modul nostru de interacțiune în cuplu se schimbă de la zi la zi și de multe ori, în ciuda eforturilor depuse, nu reușim să menținem decât puține puncte de interes cu persoana de lângă noi. 

   La job, ne petrecem mare parte din zi în compania altor persoane, cu ale căror gesturi și idei ajungem să ne familiarizăm și prin prisma lor, ne supunem adesea comparației relația conjugală. Deși fiecare se luptă cu proprii demoni și cu nemulțumirile care ne dau zilnic târcoale, ni se pare adesea că iarba e mai verde dincolo de gard, că lucrurile se leagă mai bine pentru cei din jurul nostru, că relațiile lor par să fie mai trainice și mult mai bine închegate, uitând că adevăratele oglinzi în care ne reflectăm relațiile se petrec în propria intimitate, nu în public. 

   Timpul ne fură din pasiunea și dedicarea cu care am pornit la început de drum. Permitem relațiilor să se bagatelizeze, lăsându-le libere să se rătăcească printre zeci de frustrări zilnice, amânări și stări de oboseală. Trăim între patru pereți dar gândurile noastre sunt împrăștiate dincolo de zona noastră de confort. Activitățile noastre de cuplu se desfășoară în paralel, majoritatea în camere separate unde ascundem gânduri și preocupări pe care nu le mai considerăm necesare a fi împărtășite fie pentru că nu regăsim unda pe care înainte rezonam, fie pentru că știm că ideile ne sunt ascultate de complezență. Ne adâncim în sine și ne ocupăm timpul cu diverse activități, încercând a umple golul interior pe care îl resimțim adesea.

   Ne simțim singuri și în puținele momente în care reușim să ne reconectăm, nu reușim să activăm sentimentele la intensitate maximă. Câteva momente de bucurie, câteva activități relaxante și revenim apoi la senzația de abandon, de singurătate trăită în doi. Oftatul este înăbușit de răspunsuri monosilabice, lipsite de sens, idei aruncate grăbit, ce par câteodată în afara subiectului pentru că dorința de a împărtăși cât mai multe într-un timp cât mai scurt ne blochează fluxul coerent al conversației. Simțim adesea că avem prea multe de povestit și prea puțin timp la dispoziție, căci știm că firul narativ va fi întrerupt fie de o activitate casnică, fie de starea apatică a celui de lângă noi cu a cărui stare de fapt nu rezonăm la momentul respectiv. Singurătatea în doi și depresia funcțională

   Rămân de rememorat evenimente comune de mult apuse care și-au pierdut din farmec și pe care le povestim ca automatism, căpătând treptat o altă notă definitorie.

   Povestirile de la muncă ajung să plictisească. A relata ce ai întreprins întreaga zi poate deveni  obositor, ca un monolog nesărat în care celălalt se chinuie să țină pasul cu șirul personajelor și al evenimentelor. Când discuțiile stagnează ne găsim refugiul în activități diferite, pentru a acumula povești noi, demne de menționat, în puținele momente pe care reușim să le petrecem împreună. 

  Planurile de viitor ar trebui să se întrepătrundă la mijlocul drumului dar nu întotdeauna resimțim implicare emoțională vis-a-vis de dorințele și realizările partenerului nostru. Uneori ne detașăm de entuziasmul cu care își setează un scop, fără a rezona cu adevărat atunci când simțim că reușitele acestuia nu ne afectează personal decât într-o mică măsură.

   Într-o relație este important să îi oferi partenerului spațiul și încurajarea necesară pentru a se dezvolta pe toate planurile, dar atunci când intervine distanțarea fizică și emoțională, planurile comune al căror rol era de apropiere, nu reușesc decât să inducă nevoia de a pune în balanță frustările și eșecurile personale.  Singurătatea în doi și depresia funcțională

   Suntem la un pas de singurătate. Înaintăm în vârstă și cercul social se restrânge din ce în ce mai mult în jurul nostru. Copiii cărora le-am dedicat întreaga noastră energie și pentru care am făcut eforturi considerabile de a le oferi cât mai multe oportunități pentru a se dezvolta, ne părăsesc, clădindu-și propriul drum în viață, iar în momentele ruperii cordonului ombilical, rămânem alături de un partener pe care este posibil să nu îl mai cunoaștem suficient de bine.

   Fie că ne-am concentrat de-a lungul vieții mai mult pe carieră, fie pe educația copiilor, sau am alocat prea mult timp acțiunilor individuale cu caracter recreativ unde partenerul nu își găsea locul, ulterior vom fi puși față în față cu propria noastră relație disfuncțională.

   Apatia pune încet-încet stăpânire pe noi. La început ne imaginam altfel trecerea timpului în doi dar ne am pierdut pe parcurs printre zeci de întâmplări, frustrări nerostite și dorințe ascunse. Ne-am îndepărtat tot mai mult, fiecare gravitând în propriul univers, căutându-l pe celălalt prin ochiuri evazive de antimaterie. Ne atragem pasager doar ca ulterior să ne respingem și senzația de singurătate și abandon se înrădăcinează atât de puternic încât ne vom lăsa păcăliți că așa arată normalitatea, fadă și incompletă. Singurătatea în doi și depresia funcțională

   Nu există rețetă perfectă care să garanteze o relație funcțională pe termen lung, dar poate alegerea unui partener cu un grad de intelect asemănător și preocupări similare, îți poate permite să ai cu cine savura cafeaua zilnică într-un mod armonios, pentru atunci când sexul va fi eliminat de pe lista priorităților din cuplu.

Rubrica La vie en noir

Singurătatea în doi și depresia funcțională

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

Photo credit: cottonbro from Pexels

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

2 COMMENTS

  1. Foarte bun articolul si mai ales dureros de real.Am experimentat lucrurile pe care le redai si pot sa-ti spun un lucru: singuratatea( deci tu cu tine) e de o mie de ori mai preferabila decat ” singuratatea in doi”.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.