Jurnalul dispariției mele de Camilla Grebe – Editura Trei – prezentare

Jurnalul dispariției mele de Camilla Grebe – Editura Trei – prezentare

Jurnalul dispariției mele de Camilla Grebe

Jurnalul dispariției mele, de Camilla Grebe – Editura Trei – prezentare

Jurnalul dispariției mele

Camilla Grebe

Titlul original: Husdjuret

Traducere de: Ioana Ghișa

Limba originală: suedeză

Editura Trei 

Număr pagini: 448

Anul apariţiei: 2019

  Jurnalul dispariției mele de Camilla Grebe noir nordic.

Glass Key Award 2018
Best Swedish Crime Novel 2017
Al doilea roman din seria Hanne Lagerlind-Schön

   Din adâncurile îngheţate ale unei păduri din Ormberg iese clătinându-se o femeie amnezică, desculță, cu braţele pline de zgârieturi. Poliţia locală o identifică imediat: psihologul şi profilerul Hanne Lagerlind-Schön care, împreună cu partenerul ei, investighează asasinarea unei tinere. Hanne nu reuşeşte să-şi amintească unde e colegul ei, nici ce au descoperit, iar polițistii au o singură pistă: o fată zărită în apropierea locului unde a dispărut Hanne.

  Însă fata este de fapt Jake Olsson, un adolescent machiat şi costumat într-o rochie a mamei lui. Îngrozit că secretul i-ar putea fi descoperit, Jake s-a ascuns în pădure şi a văzut-o pe Hanne scăpând un carnet pe jos şi urcând într-o maşină. Carnetul se dovedeşte a fi jurnalul ei.
Citindu-i însemnările, Jake îşi dă seama că sunt esenţiale pentru cazul investigat de Hanne. Iar când apare o nouă victimă, înţelege că şi Hanne este în pericol. Şi că trebuie s-o salveze. Cât mai repede!

  “Un thriller extraordinar, în care Grebe descrie cu o precizie sfâşietoare chinurile prin care trec refugiaţii ajunşi în Europa.” – Publishers Weekly

Un noir nordic de cea mai bună calitate.” – Booklist

  „Împletirea diverselor perspective din Jurnalul dispariţiei mele este extrem de ingenioasă şi produce un suspans electrizant.” – Tara

   „Un crime profund original, extrem de captivant şi foarte inteligent. Unul dintre cele mai bune romane de suspans din ultimii ani.” – Adresseavisen

   Camilla Grebe (n. 1968) a absolvit Școala de Economie din Stockholm și este cofondatoarea editurii Storyside, specializată în cărți audio. Împreună cu sora ei Åsa Träff, a scris cinci romane foarte apreciate, avându-l ca personaj principal pe psihologul Siri Bergman. Primele două romane din serie au fost nominalizate la Best Swedish Crime Novel de către Academia Scriitorilor Suedezi de Romane Polițiste.
Împreună cu Paul Leander-Engström, Grebe a scris populara trilogie Moscow Noir. Romanul Gheața de sub picioarele ei a cunoscut un succes fulminant, fiind publicat în 22 de țări. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de New Line Cinema.
De aceeași autoare, Editura Trei a publicat romanul Ar fi putut fi paradisul (scris împreună cu Åsa Träff) şi Gheaţa de sub picioarele ei, primul volum din seria Hanne Lagerlind–Schön.

Editura Trei

Noutăţi editoriale

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

3 COMMENTS

  1. Primul volum mi-a plăcut foarte mult. Sper ca și această continuare să fie pe măsură…

  2. Mi se pare ca l-am citit, de mult de tot… La cata literatura politista am bagat in mine, nici nu mai stiu :))

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.