Jurnalul secret al Laurei Palmer de Jennifer Lynch-recenzie
Jurnalul secret al Laurei Palmer, de Jennifer Lynch-recenzie
„SUNT CINE ȚI-E TEAMĂ CĂ AȘ PUTEA FI.”
Titlu original: The Secret Diary of Laura Palmer
Twin Peaks Productions, Inc, 1990
Editura: Baricada
Colecția Horror 403
Twin Peaks 1
Anul apariţiei: 1992
Traducere de: Doina Lereanu
Număr pagini: 316
Gen: Horror, Fantasy
Cotație Goodreads: 3,59
Cum tot a revenit la modă Twin Peaks, am ales să vă vorbesc despre o carte din universul creat de Mr. Lynch. Pentru cei care nu știu, Twin Peaks este un serial de mare succes, realizat la începutul anilor 1990. Regizat de David Lynch și Mike Frost, serialul a creat un precedent în cadrul genurilor horror și S.F. Pe vremea aceea, nu existau atât de multe seriale ca acum, iar genul horror nu fusese încă atât de mult exploatat. Twin Peaks este mai mult decât un serial; este fenomenul Twin Peaks.
Pentru cunoscătorii serialului, nu va fi nevoie de multe explicații. Sunt convinsă că doar spunând titlul cărții, vor ști din start despre ce este vorba. Nu vor avea nevoie de introduceri (cine este Laura Palmer, de ce este atât de important jurnalul etc).
Presupunând că unii cititori nu cunosc subiectul, voi spune câte ceva pe scurt: serialul începe cu găsirea cadavrului Laurei Palmer, o tânără foarte populară din orășelul Twin Peaks, de la granița SUA cu Canada. Agentul Dale Cooper vine să investigheze cazul, metodele sale fiind mai puțin convenționale; cum ajunge în oraș, este ghidat de vise ciudate, în care îi apar diverse personaje: un pitic, un uriaș, un om fără o mână. La scurt timp, are și viziuni. În plus, se zvonește că pădurea din Twin Peaks are o energie ciudată și că bufnițele… nu sunt tocmai bufnițe. Un punct cheie în investigație îl are jurnalul victimei. Jurnalul secret, pentru că mai avea unul de fațadă, care a fost ușor descoperit.
După 25 de ani, s-a realizat o continuare a serialului.
De curând, am aflat că serialul a fost urmat de o carte scrisă de fiica regizorului David Lynch, Jenniffer Lynch: „Jurnalul secret al Laurei Palmer”. Autoarea a ținut cont de faptele petrecute în serial, potențialul jurnal dezvăluindu-ne întâmplările de până la moartea Laurei.
Cartea este scrisă exact ca un jurnal, la persoana I, dând un plus de credibilitate. Autoarea știe foarte bine să intre în pielea personajului-narator, stilul fiind, la început, al unei fete la vârsta pubertății, apoi al unei adolescente narcomane:
„Fata care a început acest jurnal când a împlinit doisprezece ani a murit de mult, iar eu, cea care i-am luat locul, n-am făcut altceva decât să-mi bat joc de tot ce visa ea odată. Am șaisprezece ani, sunt cocainomană, mă prostituez pentru patronul tatălui meu, ca să nu mai amintesc de jumătate din nenorocitul ăsta de oraș și singura diferență față de săptămâna trecută e că acum o fac pentru bani.”
Jurnalul ia naștere odată cu aniversarea Laurei Palmer, o fetiță de 12 ani ce-l primește în dar. Totul pare normal, Laura este foarte încântată, iar cititorilor nu li se pare nimic suspect: doar problemele firești ale unei viitoare adolescente: prima menstruație, compararea cu alte fete de vârsta ei, petrecerea aniversară, prietenia cu Donna, vizita verișoarei Maddy: „Azi totul a fost așa cum mi-am dorit, numai eu cu Donna, mama și tata. A, și bineînțeles, cu Jupiter, motanul meu. De dimineață am mâncat clătite cu mere, mâncarea mea preferată, și tone de pâine prăjită cu sirop de arțar.”
Primul indiciu că ceva este în neregulă reiese subtil, dintr-un rând scris chiar de ziua ei: „P.S.: Sper că BOB n-o să vină la noapte.”. Pentru cei care nu sunt la curent, Bob este un personaj malefic din serial, un fel de spirit ce posedă oamenii și-i determină să comită fapte îngrozitoare.
Pe parcursul înaintării în lectură, îl întâlnim pe Bob din ce în ce mai des, în chipuri din ce în ce mai întunecate:
„Poate că, dacă dorm pe lumină, n-o să mai am vise atât de întunecate.”
Asistăm la transformarea în timp a Laurei din fetița inocentă într-o adolescentă cu probleme, cufundată în droguri și promiscuitate. Jurnalul se întinde pe o durată de 5 ani, de la aniversarea de 12 ani (22 iulie 1984) până la vârsta de 17 ani (aproximativ sfârșitul anului 1989, ultimele însemnări fiind nedatate).
„Diavolul o să pună stăpânire pe mine, dacă n-o să am grijă. Câteodată, când îl văd pe BOB, mă gândesc că oricum sunt a lui și că n-am să mai apuc să ies niciodată din pădure, n-am să mai fiu niciodată Laura cea bună, adevărată și curată.”
„În fiecare dimineață, după masă și seară mă lupt cu ce e rău și ce e bine.”
Dacă aș fi citit doar cartea și nu aș fi văzut serialul, aș fi crezut că BOB este un personaj inventat de Laura, lansându-mă în interpretări psihanalitice: nereușind să accepte că ea se schimbă și decade, inventează un BOB care o împinge la toate relele; este mai ușor să credem că cineva din exterior ne forțează să facem anumite lucruri decât să ni le asumăm și să ne acceptăm propriile alegeri și greșeli. Chiar ea scrie la un moment dat: „Poate sunt nebună și l-am inventat chiar eu… Nu, la dracu’! Nebună sunt dacă-mi închipui că nu există decât în imaginația mea… El există. Sunt sigură că există. Știu. N-aș fi fost niciodată în stare și n-aș fi vrut să creez un bărbat de o asemenea răutate.”
„Ești doar în capul meu. Nimeni, în afară de mine, nu te vede și nu te aude; înseamnă că nu ești decât în mintea mea. N-am să te las niciodată să mai intri în camera asta. Niciodată! Nu ești decât o idee, o spaimă. Te-ai născut din coșmarurile mele de fetiță căreia i-a fost frică de adâncurile pădurii!”
Însă văzând filmul, această teorie nu stă în picioare. În serial este clar că BOB există, este un spirit malefic, ce-și posedă victimele. Exact ca în serial, BOB se hrănește cu frica oamenilor:
„SUNT CINE ȚI-E TEAMĂ CĂ AȘ PUTEA FI.”
Una dintre ultimele însemnări ne pregătește pentru ceea ce urmează:
„Nu cred că ora aceea mi-a spus lucruri pe care să nu le fi știut dinainte, dar cât am stat acolo, în liniștea profundă, mi s-a înfiripat din nou speranța că, cel puțin, moartea pune capăt oricărei lupte.”
Puțini știu că pe baza jurnalului s-a realizat un film separat de celebrul serial, dar aparținând aceluiași univers ficțional: „Twin Peaks: Fire Walk With Me”, tradus la noi „Twin Peaks – Ultimele 7 zile din viața Laurei Palmer”. Este regizat tot de David Lynch și are în mare aceeași distribuție (mai puțin Donna, interpretată de altă actriță), dar nu este nici pe departe la fel de bun precum serialul, păstrând din el doar renumele. Chiar nu-l recomand, mai bine citiți cartea! În peregrinările mele pe Internet despre Twin Peaks, am găsit un articol în care se spunea cam așa: „Dacă ești fan Twin Peaks, sunt 40% șanse să nu-ți placă Fire Walk With Me și 20% să-l urăști.” – nu știu dacă îl urăsc, dar din cei 40% fac parte cu siguranță. Dacă, totuși, aveți curiozitatea, puteți urmări trailer-ul mai jos.
Despre autoare:
Jennifer Lynch este, cum probabil v-ați dat seama după nume, fiica marelui regizor David Lynch. Este, la rândul ei, regizoare și scenaristă, implicându-se în mai multe proiecte din lumea filmului și televiziunii.
Cartea Jurnalul secret al Laurei Palmer de Jennifer Lynch este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro
L-au dat acum in reluare pe HBO, cu ocazia lansarii seriei noi continuatoare a lui si din ce am vazut, asa pe sarite, primul serial si filmul par super interesante. Dar continuarea de anul asta… Vaaai!!! De ce ai face asa ceva ca regizor si ai compromite tot ce a avut frumos prima serie, scotand actorii vechi peste ani si ani de prin clinicile de reabilitare si punandu-le in gura replici despre cum nu le scapa lor nicio secretara, desi fizc aproape ca se dezmenbreaza? Ori sta tare prost cu banii ori s-a ramolit cu totul, David Lynch. 🙁
:))))) Exact! Eu am vazut de curand primele doua sezoane, din anii ’90. Nu le vazusem pana acum. Mi-au placut foarte mult. Dar noul sezon… Chiar nu. Au disparut atmosfera, subtilitatea, e ca un serial din zilele noastre, cu clisee menite sa creasca audienta: violenta, sange, nuditate cand nu e cazul. Si ce-mi place la serialul de atunci: imaginea. Acum, cu totul HD, s-a dus farmecul.
Sa inteleg ca nu trebuie sa regret ca nu am vazut continuarea
Eu tot ma uit la ea dintr-o curiozitate morbida, nu-mi explic de ce :)) Dar nici nu se compara cu primele 2 sezoane.
Multumesc Sorina,din pacate nu retin serialul,sper sa citesc cartea candva!
ar fi o idee sa te uiti la serial (primele 2 sezoane) ca sa intelegi mai bine despre ce e vorba. Lectura si/sau vizionare placuta!
Prezentarea ta e absolut savuroasa!
Multumesc! :-*
Filmul mi-a dat ceva fiori cand eram copil. Acum nu mai am rabdare sa- l vad. Cu aceasta carte ma tentexi. Bravo Sorina
Merci! Se pare ca toti care l-au vazut in acea perioada au simtit fiorii, l-au perceput infricosator. Probabil pentru ca atunci nu existau atatea productii ale genului. Eu l-am vazut de curand si da, mi-a placut, dar nu pot spune neaparat ca m-a speriat.
Doamne, ce amintiri mi-a trezit prezentarea ta, Sorina! Urmaream cu sufletul la gura fiecare episod. Eram foarte captivata de povestea Laurei Palmer – „nebunia” ei, prietenia cu Donna, ciudateniile tatalui ei, misteriosul BOB, bufnitele. Din pacate, continuarea mi se pare foarte aiurita, mult mai ciudata si nu prea inteleg povestea.
Am citit cartea, chiar atunci cand a aparut in anii ’90, tocmai pentru ca voiam sa aflu ce gandea Laura…
Foarte incitata prezentarea ta! Bravooooooo!!!!
Multumesc, Alina! Ma gandeam ca si tu te numeri printre daca nu fani, cel putin urmaritori. Continuarea e no comment, vad ca toata lumea spune asta :))
La tine am auzit prima oară de serial și, citind această recenzie, mi-am dat seama cât de interesantă pare povestea 🙂 Felicitări!
merci! e foarte interesanta, sa vezi primele 2 sezoane din serial!
Mi-a plăcut foarte mult filmul, mi-a dat o stare foarte ciudată, de teamă și curiozitate. De aceea am cumpărat și cartea atunci. Am citit-o în câteva ore. Cartea era un adevărat trend printre colegele mele de liceu… pe urmă, am început și noi să scriem jurnale. Ce amintiri…
Ce chestie! Cred ca era fain sa traiesti vremurile alea… Asta e starea serialului, teamă si curiozitate.
Da, imaginează-ți că în vremea aceea, piața filmului de acest gen era aproape inexistentă la noi, așa că, într-adevăr, noutatea adusă a frapat pe foarte mulți dintre noi. Între timp, odată cu dezvoltarea atât de amplă a acestui gen, nu mai pare atât de „waw”.
Exact! D-asta a parut asa infricosator. Pentru ca nu se mai vazuse la noi. Acum e piata suprasaturata de productii horror si thriller, efectul nu mai este acelasi. Dar sa nu uitam ca Twin Peaks a inspirat majoritatea acestor productii de azi, el e stramosul.
felicitari pentru recenzie
multumesc!
Am urmarit serialul cand eram adolescenta, abia se lansase la noi. Nu mai dormeam noapte visand ce urma sa se intample cu personajele (mai degraba cosmaruri). Laura Palmer si jurnalul ei cred ca reprezinta baza pentru noua carte/noul serial la moda 13 reasons why.
Este cea mai simplista recenzie a Twin Peaks-ului pe care am citit-o vreodata. Jurnalul Laurei Palmer este, in primul rand, o carte care urmareste viata unei fetite de 12 ani care a fost abuzata sexual de catre propriul ei tata iar, in acest context, declinul ei este atat de tragic pentru ca ea este, de fapt, lipsita de ajutor. Asta ar fi una dintre ideile principale, atat ale cartii cat si ale filmului : tema abuzului si a efectelor sale distrugatoare atat asupra inocentilor cat si asupra agresorilor. Data fiind aceasta recenzie asupra cartii, nu ma mir ca nu ai inteles nimic nici din film iar despre seria din 2017 nici nu mai vorbesc.
Domnule anonim, felicitari! Ati reusit exact ce am evitat eu din rasputeri in aceasta recenzie, si anume, sa dati spoilere! Daca imi propuneam s-o psihanalizez pe Laura, fiti sigur ca as fi facut-o! Doar ca scopul recenziei nu a fost acesta. Imi pare rau daca nu ati inteles!
Pana sa citesc aceasta recenzie, nu am observat asemanarile dintre acest jurnal al Laurei Palmer si cel al Annei Frank. Am urmarit si eu serialul difuzat la TVR in anii 1990. In legatura cu Twin Peaks au aparut doua carti in romana, Jurnalul secret al Laurei Palmer si Dale Cooper: Viata mea, benzile mele, care merita putina atentie in recenzia aceasta, dupa parerea mea.
Despre asemanarile dintre jurnalele Laurei Palmer si cel al Annei Frank am o postare pe blogul meu: https://arheologiacopilariei.wordpress.com/2018/05/26.