La răscruce de vânturi
Cărţi clasice pentru adolescenţi Literaturapetocuri.ro

La răscruce de vânturi, de Emily Bront – Editura Art – recenzie

La răscruce de vânturi

Emily Bronte

Editura Art

Colecția Biblioteca Pentru Toți

Nr. de pagini: 369

   La răscruce de vânturi, de Emily Bronte – roman clasic.

     După mai bine de un secol, unicul roman (din păcate) al lui Emily Bronte încă se pliază pe societate, încă mai răscoleşte sufletele cititorilor şi încă mai transmite sentimente ascunse şi amestecate într-o simfonie copleşitoare.

    Valoarea clasicilor este incontestabilă. Este vorba despre puterea din spatele cărţii şi despre mesaje, sentimente şi complexitatea cu care sunt îmbinate destinele personajelor astfel încât nu neapărat să scandalizeze, dar să zguduie din temelii cititorul şi să-l facă să-şi pună întrebări, să-l înveţe, să-l educe şi să-l facă conştient de anumite aspecte.

    La răscruce de vânturi este acea carte care rezistă în timp şi care încă mai sensibilizează sufletele cititoarelor de peste tot. Fascinanta poveste începe cu domnul Lockwood care merge în vizită la Heathcliff în Wuthering Heights, care în română este echivalent cu răscruce de vânturi, un loc ciudat unde vântul suflă din toate părţile creând un sunet special şi înfricoşător atunci când trece prin ferestre sau pe suprafața zidurilor create special să reziste.

     Heathcliff este proprietarul unei case pe care domnul Lockwood o închiriază încercând să-i dea timp să-şi pună ordine în gânduri şi în viaţă fără să ştie că aici este locul în care va auzi cea mai tulburătoare poveste de dragoste, povestea lui Heathcliff şi a lui Catherine, personaje care mai târziu vor ajunge personaje simbol ale nefericirii şi eşecului în dragoste, dar în acelaşi timp şi simboluri ale dragostei adevărate şi eterne depăşind graniţele morţii.

    Domnul Lockwood află povestea de la Nelly, slujnica credincioasă a familiei care a fost mereu acolo şi care a reuşit să vadă peste ani urmările deciziilor luate din mândrie, lăcomie si ură. 

    Catherine şi fratele ei trăiau fericiţi la Wuthering Heights până într-o zi când tatăl lor le-a adus un ţigan orfan cules de pe străzile Londrei. Încă din acea zi s-a creat un dezechilibru care mai târziu va dezlănţui un adevărat dezastru. Cât timp tatăl celor doi copii a fost în viaţă a reuşit să ţină lucrurile sub control chiar dacă cu cât Catherine îl iubea mai mult pe Heathcliff cu atât fratele ei îl ura mai mult pe nefericitul personaj, însă după moartea tatălui lor lucrurile au scăpat de sub control, iar printr-o serie de evenimente nefericite şi nepotrivite Catherine ajunge să se căsătorească cu Edgar Linton.

      În această carte avem o dragoste care te consumă şi le consumă (pe personaje). Este zgomotoasă şi violentă şi reverberează până adânc în măduva oaselor.

      Nu îmi plac finalurile triste, mă deprimă şi mă fac să mă gândesc că lumea nu e un loc minunat şi că lucrurile nu sunt bune, că natura umană strică tot şi că fericirea este ceva greu de atins, utopic chiar. Prefer finalurile fericite, dar din păcate această cartea nu mi-a oferit unul.

    Motivul pentru care nu am dat nota 10 acestei cărţi nu este doar finalul care (după părerea mea) este de o tristețe sfășietoare, ci şi datorită ameţelii totale din poveste. Datorită faptului că este o povestire în povestire trecerile de la trecut la prezentul incert sunt dese, neaşteptate şi bruşte, uneori nu-ţi dai seama când se întâmplă acest lucru şi alteori mai intervine şi câte o replică de la persoana care ascultă povestea ceea ce este foarte derutant şi puţin enervant, totuşi ideea şi acţiunea în sine merită sacrificiul pentru ca a fost ceva fără egal. O poveste directă, scandalizatoare şi dură. O poveste care în ciuda coincidenţelor si a situațiilor excepționale care scad din autenticitatea faptelor, este mai veridică tocmai datorită lanţului nesfârşit de evenimente problematice care nu se concluzionează cu o rezolvare a acestora. Cartea a prins la public pentru că e ceva diferit şi pentru că ne arată că în lume, chiar şi în cea fictivă, binele şi fericirea nu se găsesc mereu la final, uneori aceste lucruri se găsesc la început, înainte ca pornirile umane şi deciziile tipice nouă să strice armonia.

    Un alt lucru remarcabil la personajul masculin principal, lucru remarcat de altfel și la celelalte personaje prin faptul că sunt incredibil de bine conturate şi individualizate, este devotamentul lui Heathcliff faţă de Catherine. Mereu am avut impresia că el a oferit mai mult decât ea.

“De aici poţi vedea deosebirea dintre sentimentele noastre: dacă el ar fi fost în locul meu, şi eu în al lui, cu toate că-l urăsc cu o ură care mi-a înveninat viaţa, niciodată n-aş fi ridicat mâna împotriva lui. Mă poţi privi cu neîncredere dacă-ţi place! Eu nu i-aş fi interzis niciodată s-o vadă, atâta vreme cât ea ar fi dorit acest lucru. Dar în clipa în care nu i-ar mai fi păsat de el, i-aş fi smuls inima lui Linton şi i-aş fi băut sângele! Până atunci însă – şi, dacă nu mă crezi, nu mă cunoşti – până atunci aş fi murit încetul cu încetul, fără să mă fi atins măcar de un fir de păr din capul lui!”

    Dacă trecem peste faptul că până la urmă este un text oarecum dificil de parcurs şi peste finalul nefericit despre care cu siguranţă ați auzit la un moment dat în viaţă, cartea merită citită şi apreciată. O lectură pe care orice cititor care se respectă trebuie să o parcurgă pentru o mai bună înţelegere a sinelui, în primul rând, dar şi pentru o mai bună înţelegere a lumii exterioare.

      Date despre autoare: La răscruce de vânturi este unicul roman al lui Emily Bronte care şi-a trăit scurta viaţă cu discreţie acum mai bine de un secol şi jumătate. Emily Bronte, la fel ca şi celelalte două surori scriitoare, a fost descoperită şi şi-a căpătat prestigiul abia în posteritate. Existenţa ei curmată în pragul vârstei de 30 de ani de tuberculoza ce făcea ravagii în epocă se consumă în anonimatul unui colţ retras din provincie.

Cartea poate fi comanda de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Citeşte Recenzii – prezentări Cărţi Literatură Universală

18 COMMENTS

  1. Frumoasa recenzia, felicitari! Povestile clasice de dragoste nu se vor demoda nicicand.

  2. Frumoasă recenzie! Eu am citit acest roman acum vreo 5 ani, deci nu-mi mai aduc aminte multe despre el, dar știu că atunci mi-a plăcut foarte mult. Sper să am timp să o recitesc <3

  3. Deci cartea aceasta este pe lista mea de vara.. pentru ca mi-am propus sa o citesc vara aceasta. 🙂 Mi s-a spus si mie ca ma ajuta in intelegerea de sine, dar si cea a lumii exterioare, si totcmai de aceea mi-am dorit-o. Pacat ca nu am avut cum sa o achizitionez, la fel ca multe alte carti din lista 🙁 Dar sper sa o gasesc intr-o biblioteca de prin zona, si chiar mai mult, acum ca am citit recenzia, cartea pare pe gustul meu. 😀 Va multumesc si felicitari pentru aceasta minunata recenzie! 🙂

    • Multumesc. Puteti incerca pe targul cartii pentru ca acolo sunt carti foarte ieftine. Eu am primit cartea ca sponsorizare de la ei dar nu era prea scumpa oricum. Spor la citit. 🙂

  4. Am citit cartea in liceu. O carte frumoasa pe care o recomand. Totusi, pe mine nu ” m-a dat pe spate” . Nu pot spune ca este pe lista preferatelor.
    Dar, merita citita 🙂

    • Nici pe mine nu m-a omorat. I-am dat nota 7 dar doar pentru ca a fost actiunea incalcita. M-au deranjat trecerile de la trecut la prezent. Oricum, chiar merita citita.

  5. Una din cartile mele preferate pe care o voi recomanda intotdeauna.
    Felicitari pentru recenzie!

  6. Am citit cand eram foarte tanara cartea asta (prin liceu). La fel, nu mi-a placut pt. ca finalul a fost trist.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.