Cuţitele roşii, de Lucian Ciuchiţă – recenzie

Cuţitele roşii

Lucian Ciuchiţă

Editura Andreas

Număr pagini: 296

Autori români

   Cuţitele roşii de Lucian Ciuchiţă literatură universală.

“Venise în Normandia pentru că simțea că acasă nu mai are nimic de făcut. Pictase casele mai acătării mereu pe înserat – malurile fluviului – din stânga, și din dreapta, și de pe pod… Catedrala, și în amurg, și în lumina lunii…gata asta era tot! Chipuri de oameni n-ar fi zugrăvit nici amenințat de inchiziție!”

„Oricum toți oamenii sunt, într-un fel sau altul, urâți; dacă îi pictez eu, vor fi de-a dreptul hidoşi… Mai bine aș picta fluturi albi care zboară spre soare… Îmi ajung orizonturile și epavele, stâncile și plajele înnămolite de la Mont Saint-Michel… Deși, dacă mă gândesc mai bine, ar fi timpul să mă apuc de un peisaj de iarnă în care ninge cu fluturi mari, albi, strălucitori…”

(Fragment roman „Cuțitele roșii”)

  Să citești o carte a lui  Lucian Ciuchiţă pare simplu, dar abia când o parcurgi îți dai seama că te-ai înșelat: nu e simplu deloc!

   Dar și să povestești o carte a lui este imposibil. Poți doar să punctezi ideile și personajele deoarece, sub pretextul poveștii cărțile lui Lucian Ciuchiţă sunt un regal de cultură.

   Așa că, după ce am citit “Cuțitele roșii” m-am gândit cum să fac să vă spun câte ceva despre ea în afară de “wow”.

   De ce “Cuțitele roșii”? Cuțitele aurii cu mânerul roșu simbolizând speranța  de dreptate, folosite de “maquisarzi” în lupta contra nemților, au rămas peste ani, apărând ici și colo, onorând ”legenda cuțitelor roșii – armă care îndreaptă erorile sau ezitările justiției”

   De ce nu poți povesti cartea? Pentru că povestea se țese în spatele dialogului amuzant al cuplurilor. La început pare distractiv să citești tachinările cuplurilor pentru că, nu-i așa, francezii au o vorba ”cine se iubește se tachinează” (Qui s’aime se taquine). Abia apoi îți dai seama că fiecare cuvânt, expresie, dialog, e o mică lecție de cultură generală, fie ea literatură, geografie, artă, istorie, mai ales istorie. Istoria   țărilor și personajelor trăită de dinainte de război și culminând cu întâlnirea finală pe coasta Normandiei.

   Personajele, fie că sunt oameni în vârstă sau cupluri, duc cu ele istoria și întâmplările unor locuri, povestea unor realizări sau eșecuri personale, urmări ale războiului sau ale zbaterilor lor de-a se realiza.

  Dar să vorbim puțin despre personaje și povești, care se întrepătrund ducând la un final exploziv și, sincer, neașteptat.

   Povestea lui Serge-Serghei, specialist IT, acum director de programe, se întinde de-a lungul istoriei din perioada luptei “albilor” cu  forțele revoluției rusești, și a lui Lenin. Străbunicul lui, polcovnic în regimentul de husari al țarului, a fost împușcat pe corabie, soția îi murise cu ani în urmă, așa că Liudmila, fiica lui și bunica lui Serge, rămâne singură la 19 ani cu secretul ei, o sarcină, copilul unui conte. Ajutată de prietenul tatălui ei ajunge în Elveția. La Caen, Liudmila o naște pe Florence (mama lui Serge), dar moare la naștere. Florence ajunsă acum la 98 de ani e la un azil spital. Soția lui Serge, Katrine, fiica unui medic veterinar, absovise cu note maxime franceza, dar optase pentru un liceu din Bayeux, urmându-și viitorul soț.

   Un alt cuplu, de astă dată de români, Alex și Nicole, buni prieteni cu Serge și Katrine, mai apoi și cu personajele principale, veniseră în Normandia la puțin timp după pensionare. Ea economistă, el profesor de istorie, primesc o moștenire de la mătușa lui, fizician de renume cu premii și numeroase invenții. Ea le lasă o casă la Canalul Mânecii, mașini și bani, așa că se retrag aici.

   Povestea lui Pierre, bunicul Ellei este interesantă și tristă. În satul în care locuia era un băiat harnic și muncitor, priceput să repare orice, făcuse și ceva școală. În împrejurări “interesante”o cunoaște pe Alice.

  Alice se născuse în Belgia, un accident din copilărie o lăsase cu un picior mai scurt, iar războiul, care îi omorâse părinții, o lăsase singură. La sfatul preotului merge în Franța să aibă grijă de mătușa acestuia. La moartea bătrânei îi rămâne casa, lucrează și se distrează fără să dea socoteală și fără să-i pese de cineva.

   După ani de zile, în timpul celui de-al doilea război, Pierre, acum locotenent, nemulțumit de capitulare, se va alătura partizanilor. Înainte de asta i-o va încredința lui Alice pe fiica sa, Anne Denise, a cărei mama murise, spunându-i s-o declare când se termină războiul ca fiind a ei. Pierre este prins și executat la fel și părinții săi. Alice se ocupă de tot și-o crește cu dragoste pe copilă. Pe Pierre și părinții lui îi răzbună șeful lui, colonelul Yannick, și tot el îl ia sub aripa lui protectoare pe mult prea tânărul Didier, prietenul lui Pierre. Cei doi o vor proteja din umbră pe Anne Denise și mai apoi pe fiica ei Ella.

   Anne Denise ajunge profesoară de franceză la liceu, nu spune nimănui cine e tatăl Ellei, toată lumea știa că e văduvă. Este apreciată de elevi și profesori. Singurul bărbat pe care îl va accepta oarecum în viața ei, când deja Ella este mare, este  un profesor de istorie de la liceu, dar se va dovedi o mare greșeală.

   Unul dintre elevii ei, pentru care ea fusese ca o mamă și Ella ca o soră mai mică, ajunge un mare tenismen, cu numele de Raul de Normandia, și va juca un rol hotărâtor mai târziu în viața Ellei și a soțului ei. Ella, la 7 ani, îl “iubise” pe tânărul Raul și se ambiționase să joace tenis și să devină campioană.

   Jean Luc avea doi părinți iubitori și un frate  care va ajunge un pictor de succes. Părintii fuseseră prieteni din copilărie, apoi se reîntâlniseră și se căsătoriseră. Jean Luc era un neastâmpărat și tatăl îi canalizează eforturile către tenis.

   La campionat, pe terenul de zgură o cunoaște pe Ella, se îndrăgostesc, și tot aici începe boala Ellei și iubirea lor.

   Pe moment viața îi desparte, Ella trece printr-o cumpănă  medicală, dar și una de viață. Este aproape violată de cel care părea prietenul mamei ei. Doar că Yannick, acum bătrân și bolnav, care-l recunoscuse pe profesor a fi cel bănuit pentru moartea a două studente, o salvează și-l ucide cu pumnalul, lăsând cuțitul la vedere să știe lumea că legenda “cuțitelor roșii “e încă vie.

  Ella pleacă la școală, Jean Luc se specializează în cercetare medicală, căutând un leac pentru boala  femeii iubite. Se asociază cu Serge și sponsorizaţi de “un prieten” al acestuia  lucrează cu îndârjire.

   Viața îi aduce din nou pe tineri împreună, și acum după 25 de ani și o soție aproape vindecată, Jean Luc organizează cu ajutorul lui Didier o petrecere la hotelul ”Chateaubriand”.

  Sunt invitați părinții și prietenii lor. Se spun adevăruri nerostite până acum, se află secrete și Didier aduce un cufăr, lăsat ca moștenire de Pierre și Yanick.

El oferă fiecăruia un “cuțit roșu’ ca și cum fiecare ar fi trebuit să onoreze și să ducă mai departe legenda.

Și “a fost o noapte a adevărurilor și a <cuțitelor roșii>”!

   Cine sunt restul personajelor și ce rol au avut în viața celorlalți, veți afla citind cartea, așa cum veți afla pe larg multe alte amănunte și povești.

Și mai ales veți citi despre multe evenimente din istorie, sport, muzică, pictură, geografie, politică și viața de zi cu zi.

Eu după ce am citit romanul am exclamat doar “wow”, abia apoi cristalizându-mi gândurile și ideile.

Felicitări Lucian pentru încă “o bijuterie”!

Recenzii cărţi Lucian Ciuchiţă

Recenzii cărţi

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Cuţitele roşii de Lucian Ciuchiţă recenzie autori romani.