Love is in the air-Top 5 cărţi august

    Toamna se numără boboci, eu număr cărţile din top 5. Bine, dacă o să reuşesc să mă rezum la 5 bucăţi. Luna August a fost o luna de vis, cărţi superbe, autori noi, acţiune cât cuprinde şi dragoste în aer.

       Nici de această dată nu o să pot să trec doar o carte pe primul loc, dar încerc…
O autoare nouă, cel puţin pentru mine, dar surpriză……. este româncă şi se numeşte Rodica Maria Mijaiche, iar cartea sa este absolut superbă.

Top 5 cărţi

    1. Anotimpul iubirii de Rodica Maria Mijaiche-Editura: Smart PublishingAnotimpul Iubirii

  

,,Se opri doar să se uite la femeia din faţa lui. Era de o frumuseţe aproape dureroasă, în ciuda durităţii pe care o afişa ce nu putea ascunde inocenta care flutura că un steag în faţa lui. Putea să recunoască în privirea ei tristeţea şi durerea pierderii de prea multe ori a persoanelor dragi. Ştia de la Mihai prin ce trecuse Anamaria. ÎI păruse rău pentru ea când aflase, dar, acum, că o avea în faţa lui în carne şi oase, ar fi fost dispus să-i dea luna de pe cer şi să adune stelele cu mâinile una câte una, chiar dacă i-ar fi luat o viaţă întreagă, şi să i le aşeze la picioare pentru a-i readuce zâmbetul pe faţa angelică.”

Anamaria îi apucă mâna şi, ridicându-se în picioare, simţi pentru un moment cum totul se opreşte în loc şi trase cu putere aer în piept. Era faţă în faţă cu un exemplar masculin de excepţie. Dacă se gândea la războinicii vikingi, şi se gândea pentru că fusese pasionată de istoria lor ,acesta era cu siguranţă unul dintre ei. De la părul blond, cârlionţat şi puţin cam lung, ochi negri pătrunzători, statura înaltă, impozantă de aproape doi metri, până la puterea şi siguranţa pe care le emana întreagă lui fiinţă. Ocupa tot cadrul uşii cu mărimea lui”.


 

    Aşa aş putea descrie cartea Rodicăi. O dragoste dureroasă între Anamaria şi Adrian. Se înţelege clar atracţia dintre cei doi, dar durerea fiecăruia, demoni cu care se luptă, îi va îndepărta, sau poate apropia. Cert este că merită citită această carte.
Nota mea este 10.

1. Tot pe locul 1 mai avem o carte-Banda celor şase ciori de Leigh Bardugo-Editura TreiBanda celor sase ciori Bardugo

    Banda celor şase ciori conţine toate elementele pentru a-i captiva pe cititori: un lider viclean care are un plan pentru fiecare ocazie, situaţii-limită, o echipă războinică de proscrişi pricepuţi, o intrigă complicată şi o tensiune insuportabilă.
   Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul-şi nimeni nu ştie mai bine decât Kaz Brekker un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…
   Aşa că iată care este banda lui:

Un condamnat însetat de răzbunare.
Un trăgător împătimit de jocurile de noroc.
Un fugar cu un trecut privilegiat.
O spioană poreclită Fantoma.
O sfâşie Inimi care îşi foloseşte puterea că să supravieţuiască într-un cartier rău famat.
Un hoţ cu darul evadărilor imposibile.

    Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregi lumi-dacă nu se ucid mai întâi între ei.
O carte de notă zece unde adrenalină este la cote maxime.

2. Urlet în tăcere (vol 1) de Marina Neagu-  Editura Quantumurlet-in-tacere

   Şi această autoare mi-a rămas în suflet, mai ales cu prima carte a sa ,,Frumuseţi Monstruoase”. Sunt bucuroasă să spun că şi această autoare este româncă de a noastră. Cărţile ei sunt geniale, nişte fantasy superbe.

,,M-am întors, curioasă să descopăr ce îl speriase atât de tare şi am rămas înmărmurită în momentul în care, sub ochii mei căscaţi de uimire, a început să se desfăşoare, în toată lungimea lui de aproape doi metri, un individ care tocmai descaleca de pe o motocicletă Harley. A ridicat trunchiurile, căci braţe nu le puteam numi, având în vedere mărimea impresionantă, apoi şi-a scos casca. Ceva pe dinăuntru meu începuse să ţopăie de nerăbdare, aticipând momentul în care se va întoarce cu faţa spre mine. Şi nu am fost dezamăgită. Respiraţia mi s-a oprit când ochii lui mi-au prins privirea ca într-o cuşcă. Căutătura metalică m-a pătruns până în adâncul sufletului, ca şi cum încerca să îmi afle toate secretele.”

   Sara, o tânără care a asistat la măcelul familiei sale, ea a fost ucisă, dar Markus a readus-o la viaţă, astfel că principiile naturi sau schimbat şi fiecare trebuie să plătească un preţ. Victime colaterale în relaţia Sara-Markus sunt o mulţime de oameni, care au coşmaruri înfricoşătoare.
Va rezista dragostea dintre Markus şi Sara? Vom vedea în vol 2 (ceea ce fiind spus abia aştept. Marina, scrie mai repede te rog.)
Nota mea pentru carte este 10.

3. Girl Online de Zoe Sugg-Editura Epica


Girl Online

    Nu ştiu cum de am trecut cu vederea această carte superbă. De fapt, timpul prea puţin alocat pentru citit este de vină.
Sub numele de Girl Online, Penny scrie pe blog despre cele mai ascunse sentimente ale ei, despre prietenie, băieţi, familia ei ţicnită şi despre atacurile de panică ce începuseră să-i domine viaţa. Când lucrurile încep să se înrăutăţească, familia ei o ia pe sus şi o duce la New York, unde îl întâlneşte pe Noah, un tânăr american chipeş care cânta la chitară. Fără de veste, Penny se îndrăgosteşte şi surprinde fiecare clipă a trăirilor ei în cuvintele scrise pe blog.
Noah are şi el un secret, care va ieşi la iveală atunci când anonimatul lui Penny este deconspirat în mediul Online.
Va rezista relaţia celor doi. Cine se face vinovat de deconspirarea întregii  situaţii?
Va avea o şansă relaţia dintre cei doi?
O carte superbă, care nu o poţi lasa din mâna.
Nota mea pentru carte este 10.

       Până aici aş considera toate cărţile enumerate pe primul loc, dar o diferenţiere a trebuit să fac.

4. O mie de nopţi de E.K Johnston-Editura Treio mie de nopti

    

     Plină de emoţie şi frumuseţe, ,,O mie de nopţi” îşi va răspândi vraja asupra cititorilor,,fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă.
   Regele Lo -Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei căutăndu-şi o soţie. Când ea vede norul de praf în zare, ştie că el a sosit. Ştie că o vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei.
Însă jură că n-o va lasa să fie următoarea.
    Eroina fără nume face tot ce îi stă în putere să fie luată ea în locul surorii sale.
    Ajunsă în palatul lui Lo-Melkhiin, descoperă că e un loc bizar şi primejdios, unde statuile au priviri înspăimântătoare şi firele se ţes singure în veşminte strălucitoare (bine, aici puterea eroinei noastre este de vină).
    Deşi e convinsă că va muri, darul ei de povestitoare o ţine în viaţă. Magia focului rece de aramă este pe măsura demonului ce sălăşluieşte în rege.
    Cine va câştiga? Eroina noastră cu ale sale puteri sau demonul înfricoşător din rege?
     Nota mea pentru carte este 10.

5.Caleidoscopul inimilor de Claire Contreras-Editura Trei

 caleidoscopul inimilor

      Caleidoscopul inimilor e combinaţia perfectă de pasiune, suferinţă şi emoţie care te va însoţi multă vreme după ce vei închide cartea.
   Chimia dintre Oliver şi Estelle e magnetică. O frumoasă poveste despre pierdere, iubire şi despre cum să-ţi asculţi inima chiar şi când e frântă.
   Era prietenul cel mai bun al fratelui meu.
    N-ar fi trebuit să devină iubitul meu.
    Au crezut că vor da totul uitări, dar unul a plecat, iar unul s-a logodit, având o relaţie de durată.
    După moartea logodnicului, Estelle va încerca să meargă mai departe.
    Când vine să locuiască cu fratele ei, Estelle va da peste cel care i-a frânt inima -Oliver.
    Se pare că acum după ce a terminat facultatea şi este medic, ar vrea să o cucerească cu orice preţ pe singura lui mare iubire.
    Estelle nu este hotărâtă să îi mai acorde o şansă, se teme că de data această Oliver îi va frânge inima în mii de bucăţi.
   Oare vor reuşi să aibă o relaţie? Vor trece peste ce a fost, dar şi de piedicile de acum?
    Nota mea pentru carte este 10.

      Vă doresc lectură plăcută, iar dacă puneţi mâna pe aceste cărţi superbe nu ezitaţi-citiţi-le!
      Vă doresc un început de toamnă cu multă lectură bună, dar şi cu multe apariţii de excepţie.

12 COMMENTS

  1. Frumoase carti 🙂
    “Anotimpul iubirii” am citit-o iar pe celelalte nu. Desi le am pe lista de ceva timp nu am reusit pana acum sa le iau 🙁 . Dar incet, incet o sa reusesc.

  2. “Girl online” o vreau si eu. 🙁
    Din pacate luna august a fost o luna cam incarcata, am apucat sa citesc doar 3 carti, dar imi fac timp de acum incolo pentru mai multe. 🙂 Imi place ce ai citit! 😀

  3. O lista frumoasa, Nicol. “Anotimpul iubirii” este singura pe care am citit-o, iar dintre celelalte, am “O mie de nopti”, dar nu i-a venit inca randul la citit.

  4. Spre rusinea mea, nu am citit nici macar o carte din acest top. Girl online, o am in plan de mult, insa de fiecare data se iveste cate ceva. Despre celelalte, nu pot sa zic decat ca le voi avea in vedere pe viitor. Par interesante.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.