M-am întors acasă de Claudia Tănăsescu - Editura Faninu- recenzie

M-am întors acasă, de Claudia Tănăsescu – Editura Faninu- recenzie

 M-am întors acasă 

Autor: Claudia Tănăsescu

Editura: Faninu

Data apariției: 2021

Număr de pagini: 230

  Claudia Tănăsescu îmi era necunoscută și, dacă mă întreba cineva, habar nu aveam ce să îi spun despre ea. Asta până să îmi pice în mână M-am întors acasă, cartea ei de debut, după ce a scris pe un blog. Ulterior, am înțeles că lumea o știe în principal pentru fotografie. În Timișoara, cel puțin, se pare că este o persoană cunoscută, după cum se descrie ea:

”Dacă ar fi să mă definesc prin ceea ce fac, atunci vă spun că fotografiez, scriu, țin cursuri, fac tururi ghidate, deci s-ar putea spune că sunt o foto-scriitoare-profă-ghid.”

  Inițial, când am primit cartea, mă așteptam să fie chiar o chestie banală, gen am plecat în afară, am stat câțiva ani și m-am întors acasă, în țară. Privind în profunzime, cartea e mai mult de atât. E practic o convorbire a Claudiei cu ea însăși. E un monolog interior și o întoarcere la origini. Ceea ce m-a surprins, pentru că nu mă așteptam la atât de multă sinceritate. Mă așteptam la mai multă ficțiune, la mai multe înflorituri, însă e dureros de adevărată. Pe lângă această plecare de acasă, mai interesantă este călătoria pe care Claudia o face ca persoană. E interesantă această tranziție, viața pe care și-o asumă și în care pleacă fără a ști încotro se îndreaptă. Se simte neplăcut pentru faptul că e româncă, acest lucru se vede și simte pe pielea ei răutățile aruncate împotriva nației noastre.

Aflu pe propria piele că în Italia nu e bine să fii român. Sau sud-american. Cu ei nu știu ce au. Dar cu noi știu, presa e plină: românii au furat, au făcut scandal, ne-au luat joburile. O agentă imobiliară îmi dă un sfat bine intenționat: mai bine să nu spun că sunt româncă atunci când îmi caut apartament, că proprietarii italieni nu vor să închirieze la români. Nu mă supăr, nici nu mă simt nedreptățită. Sunt româncă, e adevărat, dar nu am făcut nimic rău. De ce ar fi supărați italienii pe mine?”

  Claudia se dezbracă de imagine și lasă la vedere tot ceea ce trăiește – dorul de ducă, dorința de a avea bani, de a pleca din România, acceptarea mai multor joburi doar pentru a fi departe. Iubirea, prietenia, familia, toate sunt puse cap la cap, în ideea că totuși, nicăieri nu e mai bine ca acasă.

De ce oscilez eu veșnic între aici și acolo, ce lipsește acelui Occident și ce mă leagă de România? Poate e acel sentiment greu de definit de a mă simți ”acasă”, firele intangibile făcute din limba pe care o vorbim, felul de a glumi sau de a privi viața, părinți, bunici, prieteni cu care am avut aceeași copilărie și am crescut în aceleași vremuri, iar pentru toate astea nu există nicio compensație în salarii mari, drumuri fără gropi și spitale fără șpagă, plătesc tot eu, cu înstrăinare și dor.”

  E ciudat, vor spune unii, cum adică să pleci afară și să vrei să te întorci o dată ce ai văzut cât de bine și normal e acolo? Dar dorul e boală grea… mai ales când se întinde mai departe de familie și e vorba de țară, de limbă, de tot ce înseamnă România. Poate mulți vor zice că asta nu ține de foame. Adevărat, însă parcă și să mănânci o pâine străină și să nu dormi în patul tău, poate că și asta contează enorm și te îmbolnăvește pe dinăuntru.

  Poate unii dintre noi avem tot starea Claudiei, cu dor de ducă, dar și cu dor de țară. Fără stare, fără a-ți găsi locul. Fără a te simți un om complet. Claudia a încercat să facă prea mult timp pace cu ea însăși. Sau cel puțin așa pare, dacă e să ne luăm după carte. Prefer, însă, să cred că e real. Cartea chiar pare scrisă din inimă, nu doar pentru palmares. Că până la urmă, trăim în țara unde se scriu cărți pe bandă, însă foarte puține ajung să și însemne ceva. Mi-au plăcut și fotografiile inserate în carte (da, e o carte cu poze). Cu ocazia asta m-am uitat și la câteva lucrări și cred că oricine poate recunoaște că se pricepe la fotografie.

  Întrebarea care stă la baza cărții e una simplă, și totodată atât de complicată – Ce înseamnă acasă? E locul acela unde ne-am născut și am crescut sau e ceva mai mult? E locul acela unde ne întoarcem cu drag de fiecare dată? E locul acela unde avem familia, unde ne sunt cei dragi? Sau e pur și simplu locul în care stăm? Acasă poate însemna mai multe lucruri, depinde de fiecare cum alege să și-l portretizeze. Eu aș zice că acasă înseamnă acolo unde ești tu. Indiferent de loc. Acasă înseamnă propria persoană și pacea din tine. Acasă înseamnă locul unde îl lași și pe celălalt să intre, adică în sufletul tău. Te poți schimba foarte mult în decursul anilor, însă e important să te întorci la tine de fiecare dată.

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

***Gabriela Bratu***Mămică de beagle, devoratoare de cărți, curioasă din fire. Sunt o tipă sociabilă, loială celor dragi, iubitoare de animale, dar și de oameni. Îmi place să cred că fiecare din noi are ceva frumos în interior. La fel, îmi place să cred că oricine poate să citească, trebuie doar să vrea! Poate că ingineria nu se pupă extraordinar cu literatura, dar cititul și scrisul sunt viața mea. Am răbdare, însă fără să mă calce cineva pe coadă. O dată ce sunt stârnită, chiar îmi pun ambiția să fac un lucru. Și mai ales, să-l fac bine!

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.