Meniu nr. 33- meniu pentru o duminica de vara
Meniu nr. 33- meniu pentru o duminică de vară
1.Aperitiv: salată de crudităţi
-1 legătură de ceapă verde tăiată cât mai fin o lăsăm să stea puţin cu sare apoi o stoarcem
-2-4 castraveţi curăţaţi îi tăiem rondele fine şi îi lăsăm să stea puţin cu sare după care îi stoarcem
-2-3 roşii (curăţate sau nu de coajă) tăiate felii subţiri
-1 legătură de pătrunjel şi 1 de mărar tăiate cât mai fin
-200 gr brânză telemea sau caşcaval date pe răzătoarea fină
-într-un castron punem ceapă, castraveţii, roşiile, verdeaţa, potrivim de sare, piper şi un pic de oţet (este foarte bun la salate oţetul din struguri roşii kalamata dă un gust deosebit) amestecăm bine apoi adăugăm brânză, amestecăm şi punem la rece.
2. Ceaun: cu carne de porc
-2 kg carne de porc (preferabil pulpă sau spată să nu fie grasă) o tăiem bucăţele
-2 ciolane de porc afumate, tăiem carnea de pe ele şi folosim şi osul
-2 cepe şi 2 ardei roşii tăiate mărunt
-1-2 kg cartofi, curăţaţi tăiaţi în 4 sau bucăţi cum vă place
-condimente: sare, piper, curry, puţin chimen praf şi pastă de ardei iute (sau picantă)
-o ţelină cu tot cu frunze
-călim în foarte puţin ulei ceapă şi ardeiul adăugăm ciolanul-oasele şi carnea de porc, ţelina întreagă, condimente (în afară de pastă de ardei pe care o punem către final) şi lăsăm să fiarbă la foc mic
-când carnea este aproape gata adăugăm cartofii şi pasta de ardei
-când serviţi cui îi place poate să pună smântână sau se poate mânca cu ardei iuţi depinde de preferinţe
3. Spumă de căpşuni:
-1 kg de căpşuni zdrobite cu furculiţa să rămână şi bucăţi întregi
-albuşul de la 8 ouă bătut foarte bine spumă cu 16 linguri de zahăr şi 2 zahăr vaniliat
-când albusul este tare adăugăm căpşunile amestecăm uşor şi punem desertul în cupe la frigider
-ca să folosim şi gălbenuşul îl amestecăm spumă cu 8 -10 linguri de zahăr îl punem pe abur să se topească zahărul adăugăm fie 2 linguri de cacao neagră fie o ciocolată amăruie şi amestecăm până se îngroaşă puţin (cui nu-i place ciocolata poate pune 2 linguri de ness)
-luăm de pe foc şi amestecăm cu 200 gr frişcă lichidă bătută
-punem în boluri un strat de pişcoturi crema şi ornăm cu bucăţele de ciocolată şi căpşuni
-avem aşa două deserturi
POFTĂ BUNĂ!
Mmmm! Meniu de vara! ❤️❤️❤️
Waw! Sunt super rețetele! Le voi încerca in weekend!
Ce bine arată ceaunul!!!
Mulțumim Arci de retete
Multumesc Arci!Arata super bine!
Arată super Arci! O să încerc să le fac în weekend 🙂
Absolut delicios! 🙂
Mann, ce bine arată!vreau si eu!
Salata de cruditati si desrtul imi lasa gura apa 🙂
Arci eu zic sa iti fac o vizita 🙂 😉
multumesc fetelor!va astept in vizita doar sa ma anuntati!altfel poate gasiti doar ideile!!!! 😉