Neverland de Radu Gavan-Editura Herg Benet

Neverland de Radu Găvan-recenzie

Editura: Herg Benet
Nr. de pagini 176
Anul apariției: 2015
Colecţia Radical din 7

   În această lume rece, demnitatea este acel ceva pe care îl poţi păstra doar atunci când nu mai ai nimic de pierdut.

   Un bărbat bântuit de amintiri se chinuie să îşi crească de unul singur fetiţa. În mijlocul întunericului, un băiat încearcă să supraviețuiască. Neverland este o poveste despre fragilitatea lumii în care trăim, o poveste despre un zâmbet de copil reflectat în ochii tatălui său.

    Scrisul lui Radu Găvan îmbină descrierea amănunțită, de tip realist, și temele folclorice, de factură fantastică, autorul fiind în mod evident preocupat atât de credibilitatea poveștii, cât și de latura lirică a discursului, ceea ce și duce la un joc al registrelor narative. Scurt, incitant, cu acțiune susținută, romanul Neverland se înscrie cu brio în linia cărților de la Herg Benet. (Doina Ruști)

   Am afirmat de multe ori că stilul lui Radu Găvan este dur, însă Neverland m-a trezit la realitate, ducându-mă în altă sferă. Am trăit schimbarea, evoluţia, misterul şi pasiunea autorului pentru tenebrele sufletului uman. Am plecat la drum cu presupuneri şi am zis: ce-ar mai putea fi de scris în atât de puţine pagini?, dar cele două lumi paralele evocate au dat acestei cărţi lovitura de graţie. La final am rămas mască, nu mă aşteptam să introducă cu sadism cuţitul în sufletul meu. Am simţit gustul amar şi da, eu, cititorul, am fost singurul martor ocular la trăirile personajelor. Chiar şi acum, după o pauză binemeritată de la lectură parcă nu-mi vine să cred. Sunt bulversată pentru că violenţa, crimele, n-au fost pe placul meu, dar meritul este al autorului. Ştie ce să scrie ca să şocheze. Dacă aveți inima sensibilă, pregătiţi-vă pentru că este diferită de Exorcizat.

    Pentru a înţelege esenţa, am să vă dezvălui câteva informaţii despre carte:
    Anton (33 ani) este profesor de literatură la o facultate particulară. Soţia a pierdut-o într-un accident chiar pe trecerea de pietoni, iar acum se străduieşte să-i asigure o viaţă decentă fiicei sale, Letiţia de doar cinci anişori. Moartea bruscă a Magdei este unul din motivele de vinovăţiei, dar dragostea sa se revarsă către micuţa sa, o iubeşte şi suferă că nu îi poate dărui tot ce visează. O urmăreşte cu afecţiune şi pare să fie lumina din jurul său. Condițiile de viaţă, garsoniera mizeră plasată într-un cartier dintr-o zonă a Bucureștiului este plin de surprize la tot pasul, gunoaie, aurolaci, beţivi, învăluite într-o aură sumbră.
   Un alt personaj ce are un rol în scenariu este Luis, cunoscut ca şi Porcu, un interlop cu mulţi bani şi cu o familie frumoasă alături. Anton le urmăreşte din umbră viaţa paşnică, le cunoaşte obiceiurile şi ar vrea să deţină pentru fiica lui măcar o parte, să-şi schimbe viaţa în bine. Dorinţa i se împlineşte parţial atunci când este rugat să îl mediteze pe fiul acestuia, Teo. Băiatul vrea să ajungă scriitor, dar este lipsit de talent. Se străduieşte săptămânal să caute măcar o sclipire în scriitura acestuia, dar șansele sunt aproape inexistente, dar banii care îi câştigă Anton sunt foarte buni în situaţia lui. Se simte urmărit şi este conştient că orice pas greşit, îi poate aduce pieirea, dar pentru Letiţia este dispus să facă orice, chiar şi să mintă un interlop. Moroiu este omul de încredere al lui Luis, un bărbat impunător, ce are o legătură aparte cu propriul său câine, dar şi un trecut. Aceste mici detalii sunt doar liniştea de dinaintea furtunii, iar când se va dezlănţui nebunia, veţi avea surprize.

   În paralel citim despre viaţa unui băieţel de şapte ani care este abuzat de tatăl său, chiar sub privirile neputincioase ale mamei. Îşi trăieşte drama şi nu poate face nimic, singurul său bun valoros sunt cărţile.

„E seară şi băiatul e la el în cameră, întins pe un pat tare, cu ochii închişi, prefăcându-se că doarme, în timp ce pe sub uşă se strecoară un glas gros. Ştie că uşa urmează să fie arunctă în lături şi că în prag va sta el, privindu-l cu ochii roşii, cu obrajii arzând, cu pumnii strânşi. Ştie că muntele de om va urla ca un nebun, apoi se va prăvăli peste el şi loviturile vor curge. Ştie toate astea şi totuși se așteaptă să se înşele. Își doreşte ca uşa să se deschidă încet şi bărbat să-i vorbească cu blândeţe, să îl întrebe ce s-a întâmplat şi să îi arate unde a greşit.”

Numai că se întâmplă cu totul altfel în realitate şi uşa se deschide din nou.

„Se apropie şi patul se lasă într-o parte când se aşază. Îi simte mirosul dulceag, de transpiraţie şi băutură şi altceva, degetele butucănoase care îi mângâie uşor ceafa, răsuflarea grea, îi aude plescâitul limbii. Apăsarea devine insinuantă şi răsuflarea un geamăt. Apoi simte braţe străine cum îl cuprind şi îi smulg iar sufletul din trupul de copil. Pentru încă o eternitate își ţine ochii închişi şi strânge din dinţi. Abia după ce bărbatul închide încet uşa după el, băiatul plânge. Lacrimile îi curg pe podea, se strecoară pe sub uşă, se preling prin casa întunecată până ce se întâlnesc cu lacrimile mamei şi împreună se contopesc într-un fir subţire care se pierde printre crăpăturile dușumelei până ce nu mai rămâne nimic.”

   Am simţit comparațiile la tot pasul. Tandreţea şi dragostea necondiţionată de părinte, dorinţa disperată a lui Anton de a proteja fiica de mizeriile din jur, promisiunile care i le face de a duce o viaţă mai bună, gândurile nocturne se îndreaptă către soţia sa şi amintirile lor, evocând o latură pozitivă. Toate acestea nu se compară cu copilul care suferă zi de zi, abuzul îl înrăieşte, ar face ceva şi nu poate pentru că este mic şi neputincios ca să lupte cu tatăl său, în timp ce mama asistă neputincioasă la aceste dezlănţuiri. Cum să ai sufletul integru şi să rămâi indiferent când citeşti ce se petrece? Eu una, recunosc, n-am reuşit, chiar şi acum când transmit ceea ce simt, parcă retrăiesc clipele de ură. Un copil trebuie să trăiască o copilărie lipsită de griji, să ştie ce înseamnă iubirea, să viseze la un viitor, să nu se teamă de cei din jur, să nu recurgă la violenţă pentru a supravieţui. Nu sunt o persoană diabolică, dar vreau să cred că toţi acei părinţi care abuzează de micuţul lor ar trebui pedepsiţi, să simtă şi ei ce înseamnă cruzimea, neputinţa  şi umilinţa.

   Sunt destule momente când descrierile sufleteşti, peisajul care se desfăşoară sunt un plan bine stabilit, ce nu pot fi descris în cuvinte. Simţi că trăieşti în altă lume, iar sufletul este sfărâmat în bucăţele pentru ca la final te întrebi ce a fost: un vis urât sau doar o carte? Legat de finalul cărţii, s-a terminat cumva ambiguu, autorul lăsând impresia că sunt şanse să existe o continuare. Acum depinde dacă povestea vrea să fie scrisă sau va rămâne doar dorinţa mea de a cunoaşte adevărul. Cert este că dacă va fi la fel de dură, nu ştiu dacă mai doresc să descopăr restul, îmi ajung dramele din Wonderland.

– fragmente roman –

Pielea ta e atât de moale. O simt cu vârfurile degetelor, o simt cu privirea, o simt cu fiecare fibră a trupului, cu fiecare mişcare.
    Cu tine am învăţat să râd.
    Să plâng.
    Să trăiesc şi să mor. 
    Mă uit în ochii tăi şi ştiu că nicicând nu voi fi mai fericit ca acum. Tot ce a fost înainte… tot ce va fi după…

    Ce faci?
    Te priveam cum dormi…
    Ce frumoasă eşti…

    În zâmbetul tău e lumea mea.

    Închid ochii şi îţi simt atingerea pe obraz. Pe pleoape. Prin păr. Mângâierea degetelor pe ceafă. Mă aplec şi îţi dezmierd buzele. Limba ta e atât de moale. Gândurile îmi sunt atrase într-o încăpere plină de fluturi. Nu mai ştiu cine sunt, tot ce ştiu este că fără tine nu pot fi.

    Eşti fericit?
    De ce mă întrebi?
    Vreau să mi-o spui, să ştiu…
    Tu mă faci fericit… Nu ştiu ce aş fi fără tine.
    Nu o să mă uiţi?
    Niciodată.

    Îmi lipesc obrazul de al tău şi te strâng în braţe. Când degetele noastre se împletesc, nu mai ştiu cine sunt.

    Eşti aici şi mă pot ridica, în sfârşit, din întuneric.

    Deschid ochii.

#

  În copilărie, şi în adolescenţă mai apoi, singurii mei prieteni reali au fost cărţile. De-a lungul timpului am avut mulţi amici sau colegi, dar niciun prieten adevărat, nimeni cu care să pot vorbi pe bune. Adevărul este că până nu cunoşti un lucru cu adevărat nu ai cum să îi duci dorul. Prin urmare am fost mulţumit să fiu lăsat în pace, un băiat şi cărţile lui, mai apoi, pe măsură ce anii au trecut, un tânăr şi cărţile lui. De la prietenii mei am învăţat cam tot ce ştiu, şcoala în sine nu mi-a fost de mare folos, nici nu prea mă interesa ce spuneau profesorii mei, aşteptam doar acel clopoţel de la sfârşitul zilei care să mă trimită acasă, la cartea mea preferată. Am avut şi eşecuri de-a lungul anilor, cărţi ce nu au putut cu niciun chip să mă atragă, oricât de mult aş fi încercat să mă afund în lumea lor. Cu fiecare pagină dată în silă, mă întristam mai mult şi mai mult şi îmi doream cu atât mai tare să îmi placă ce citeam, să uit de lumea mea, să fiu una cu acele cuvinte în care nu mă regăseam. După un îndelungat chin, chiar reuşeam să termin unele cărţi de felul acesta. În acele clipe, ultima pagină era cea mai frumoasă. Mai târziu am realizat că acele cărţi erau aidoma oamenilor – cu unii pur şi simplu nu te potriveşti, nu poţi avea vreo relaţie. De niciun fel, trebuie doar să le dai drumul, spre binele ambelor părţi. Când unul nu are de învăţat ceva de la celălalt, orice apropiere este sortită eşecului.

         Despre autor:

Radu Găvan s-a născut pe 29 decembrie 1978, la Bucureşti. La terminarea liceului se înscrie la Facultatea de Construcţii Bucureşti, pe care o abandonează însă în 2003, angajându-se ca agent imobiliar pentru a se putea întreţine. După doi ani dificili, care îi inspiră ulterior scrierea romanului Exorcizat, primeşte oferta de a lucra la agenţia de turism unde activează şi în prezent. În 2010 absolvă Facultatea de Psihologie. A publicat povestiri și articole în Revista de Suspans, Revista de Cultură Familia, Catchy și Arts United. Exorcizat, romanul său de debut, a fost publicat în 2014 la editura Herg Benet. În 2015 a primit Premiul Mircea Ciobanu pentru carte de debut. Locuieşte în Bucureşti, este căsătorit, are un băieţel.

Cartea Neverland este oferită pentru recenzie de autorul Radu Găvan.

Activitatea autorului poate fi urmărită pe site-ul Exorcizat.ro sau pe pagina oficială de facebook.

Cartea poate fidin .