Nunta ca la carte in 7 imagini

Nunta ca la carte in 7 imagini

by -
13

“Every great love starts with a great story...” ― Nicholas Sparks, The Notebook

Nuntă ca la carte în 7 imagini

    Dacă lectura ocupă un loc important în viaţa ta, sigur îţi va face deosebită plăcere să duci mai departe această pasiune. De ce să nu profiţi la maxim de oportunităţi, iar în ziua cea mare, când în sfârşit ai decis să spui „DA, mă căsătoresc”, să alegi ca temă: Literary Wedding.  Doar de tine depinde cum doreşti să pui în valoare elementele, însă m-am gândit că ar fi benefic să îţi ofer câteva sugestii care ar putea să te inspire.
     Îţi prezint viitoarea ta nuntă în 7 imagini. Vei avea stil, vei surprinde plăcut invitaţii, iar zâmbetul tău va fi molipsitor, nunta perfectă în pagini de carte.

1. Rochia de mireasă

    Pentru orice viitoare miresică aceasta este piesa de rezistenţă. Probatul rochiilor poate deveni o plăcere sau un chin, însă dacă ştii ce-ţi doreşti, sarcina se va simplifica considerabil. Poţi fi unică, şocantă şi toată lumea va discuta multă vreme despre tine. Ce zici, ai purta ceva asemănător?

   PS: În cazul în care nu ştiaţi, mireasa atrage ca un magnet atenţia celor din jur. Involuntar întorci capul pentru a admira rochia 🙂

nunta-ca-la-carte-in-7-imagini-6

2. Cartea preferată-mereu la loc de cinste

“Every great love starts with a great story…”  ― Nicholas Sparks, The Notebook

    Aveți autori preferați și obișnuiți să vă notați anumite citate care v-au emoționat? Cum ar fi dacă Nicholas Sparks/Jane Austen sau poate Raluca Butnariu ar stârni curiozitatea invitaților și o parte dintre ei vor fi curioși să-i descopere? Ar fi modul inedit în care puteți scoate în evidență anumite trăsături. La masa prietenilor ideal este să alegeți fragmente în funcție de personalitatea lor, cărți care să-i impulsioneze la discuţii. Urzeala tronurilor de George R.R. Martin sau Provocarea de Simona Stoica ar fi pata de culoare pentru cei care vor altceva? Dar dacă sunt carismatici şi dornici să facă glume ce le-aţi pune pe masă? 

nunta-ca-la-carte-in-7-imagini-7

3. Scaunele mirilor decorate ca la carte

    Mirii sunt în centrul atenţiei și din moment ce dau tonul, ei trebuie să surprindă… din nou. Cărțile combinate cu florile sunt perfecte pentru orice anotimp. Atunci când dragostea este mare, nici nu mai contează unde, dar dacă doriți ceva special, atunci decorați cu stil.

nunta-ca-la-carte-in-7-imagini-3

4. Mărturii printre file de carte

    Cadourile pentru invitați sunt o sarcină care trebuie îndeplinită cu strictețe, iar în cazul în care nu vă doriți să oferiți o carte cadou la fiecare persoană, puteți căuta cutiuțe mititele în care să adăugați bomboane sau plante parfumate. Ce poate fi mai frumos decât o carte în miniatură?

nunta-ca-la-carte-in-7-imagini-4

5. O pagină de carte cu povestea voastră

     În ziua cea mai importantă din viața voastră aveţi şansa de a vă scrie povestea pe o carte. Ar putea fi momentul oportun pentru a vă simți răsfățați, iar începutul voi să îl decideți. Puteți invita prietenii să vi se alăture la ședinţe foto sau pur și simplu vă puteți bucura de acest cadru romantic. Fotografiile de nuntă vor fi amintiri de neuitat, iar peste ani vă puteți amuza pe seama nonconformismului de care aţi dat dovadă. Cine știe, poate vor dori și alții să se inspire de la voi.

nunta-ca-la-carte-in-7-imagini-2

6. Tort de nuntă… ca la carte

    Cel mai dorit desert este tortul. Cu multă ciocolată, de fructe sau cu flori, el reprezintă piesa de rezistenţă de la final. Chiar dacă invitaţii au obosit de la dansurile diversificate sau poate de la tocurile înalte, tortul va fi cel care le va da energie şi le aduce zâmbetul pe buze. 

nunta-ca-la-carte-in-7-imagini-5

7. Voi doi și lumea întreagă la picioare

   Totul a început cu: voi doi, o poveste și un sărut. Atunci când iubești te folosești de orice prilej pentru a te manifesta, pentru a oferi o îmbrățişare, un sărut pasional sau pur și simplu să simți că îl ai pe cel iubit aproape. Cum ai putea să imortalizezi totul decât cu imaginație, un aparat profesional și cadrul perfect a fost creat. Fotografia de nuntă nu vă va aduce fericirea eternă și nici căsnicia perfectă, dar ar putea să vă ofere șansa de a pune tot sufletul în ea. Iubiți, trăiți, zâmbiți și profitați de cărți pentru a vă rescrie povestea zi de zi.

nunta-ca-la-carte-in-7-imagini-1

   Voi vă doriți o nuntă ca la carte? Dacă ar fi să faceți pasul cel mare, ați îndrăzni să aduce dragostea pentru cărți la nunta voastră?

Surse foto: pinterest.com

Review overview
5
Drăgan Milica (Mili) - Membru Fondator / PR / Editor coordonator - Admin. grup Facebook - Literatura pe tocuri

13 COMMENTS

  1. Sincer eu nu 🙂 . Eu prefer simplitatea si, din fericire, si sotul gandeste ca mine. Nu as cheltui bani si nu mi-as irosi timpul si energia pe nunta ca la carte. Noi doi si nasii dar cel mai important ….Dumnezeu 🙂
    Aaaaa…si fara rochie de mireasa 🙂 ….stiu, nu sunt normala 😛

    • Mirela esti o persoana perfect normala. Este foarte bine ca esti nonconformista :), cel putin bucura-te ca ai trecut nunta pe lista. Sunt persoane care nu doresc sa fie legate de o hartie sau de o traditie.

  2. Cu siguranta o sa fie ceva de genul la nunta mea. 😀 Nu prea sofisticat, dar ceva sa aiba legatura cu asiunea pentru citit o sa fie. 🙂 Doamne, deci ador cum e tortul ala, si scaunele si imi place ideea cu povestea noastra intr-o pagina de carte. <3 <3

    • Daniela chiar iti doresc sa fie asa. Daca as face din nou nunta, cu siguranta as opta pentru asemenea decoruri. 🙂 Ar fi inedit, dar am timp, poate la nunta de argint :)))

  3. rochia de mireasa din file de carte este mai mult decat interesanta dar am si o obiectie: aceala nu este tort in forma de carte, este mai degraba in forma de raft plin de carti sau biblioteca. Nu pot sa nu ma intreb daca vor servi din el si cei care nu prea digera usor lectura 😀

    • Cristina, rochia este centrul atentiei pentru oricine, iar cu tortul ai dreptate, in mintea mea chiar are o forma de carte 😛

  4. ce fain articol, acum 15 ani nu as fi ales sa sochez tot satul cu alegeri de genul acesta
    daca ma mai marit o data …….. 😛 😛
    super idei Mili

  5. E un articol interesant, foarte simpatic. Mi-au placut enorm atat pozele, cat si descrierile pentru fiecare alegere. Felicitari! locco_smiley_10

  6. bravo mili!nu m-as fi gandit la asa ceva.dar asta se cheama imaginatie si dragoste de carti!

  7. Frumos. Eu nu mi mai pot da cu parerea, intrucat am avut nunta cu patru ani in urma. Insa, ideile sunt minunate. Pasionatii de carti ar putea sa le aibe in vedere in viitor, atunci cand vor face acel pas maret.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.