Între două fronturi, de Oana David – Editura Hyperliteratura – recenzie

Oana David – Între două fronturi

Editura: Hyperliteratura

An apariție: Timișoara 2021

Nr. Pagini: 587

  Oana David s-a născut în 1985 la Ploiești și în prezent locuiește în Brașov. A studiat Limbile Străine și Jurnalismul, iar acum, la 35 de ani, pentru că iubește literatura, a devenit din nou studentă, la Litere. Este un mic antreprenor, copywriter, scriitoare și cititoare avidă, iar în aprilie 2021 debutează cu romanul – Între două fronturi -, scris și documentat în mai bine de trei ani.

  Desfășurată în perioada celui de-al doilea război mondial, cu preponderență între 1937-1948, acțiunea romanului ne aduce în plan povestea a două personaje principale – Lulli (Lucreția), soție-trofeu a demnitarului Barbu Leonida-Lăzărescu și Heinrich von Reinhardt, ofițer german, pilot de vânătoare, nepotul prin alianță al cuplului Lăzărescu.

  Înconjurată adesea de fețe aristocrate reunite în săli de bal, cazinouri și petreceri care fac parte din îndatoririle zilnice, prinsă între discuții frivole despre politică și modă, relatate într-un stil antrenant și îmbibat cu sarcasm, Lulli, este plictisită de propria căsnicie și de ceea ce viitorul pare să aibă de oferit. Înzestrată cu o inteligență superioară și un simț al umorului cinic și tranșant, Lulli se simte adesea singură, într-o societate în care franchețea este evitată și femeia este privită ca un accesoriu a cărui singură preocupare este adesea limitată la activități care să le mențină fericite fără să le solicite intelectual.

  “

Căsătoria noastră fusese de la început o farsă, un aranjament josnic și nimic mai mult. Nu fusesem niciodată fericiți împreună. Știuse de la bun început că îl înșelasem, știam că mă înșela tot timpul ca și cum ar fi practicat un sport de performanță, dar el avusese nevoie de mine, cum și eu avusesem nevoie de el. Mi se păruse întotdeauna un om dezagreabil, fusese un soț groaznic și, prin comparație un amant cel mult mediocru.”

  Extrem de bine documentat, romanul are capacitatea de a relata descriptiv contextul politic în care se scălda România, înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial, context în care iubirea dintre două personaje aflate în tabere aliate, ar fi părut posibilă doar în ochii celor care refuzau să ia în calcul faptul că Germania ar fi putut risca să fie înfrântă.

  Ca și ofițer în armata germană și pilot de vânătoare de elită, sobru, serios, extrem de diplomat, cu un spirit ascuțit de observație și o capacitate de a-și ascunde ironiile în spatele unor replici inteligent construite, Heinrich este privit ca un personaj cheie în cercurile în care își face simțită prezența. Atracția puternică resimțită de cei doi, dar manifestată într-o manieră   subtilă și reținută, reușește să le perturbe gândurile și să îi pună în dificultate ori de câte ori se regăsesc în cadre oficiale.

“Imaginile îmi veneau în minte toate laolaltă, învolburate, iar în îngrămădeala aceea, nu reușeam să mă văd pe mine însămi decât printr-un soi de ceață tremurătoare, fără contururi precise, ca printr-o aripă tulburată de adiere. Ce făcusem oare de mă trădasem atât de ușor? Vorbisem prea mult? Râsesem prea tare? Nu reușeam deloc să-mi amintesc. Îmi aminteam însă perfect că, deși mă străduisem tot timpul să-mi controlez trupul și mintea, să nu-mi ridic privirile înspre el, să nu-l văd, să uit că după atâta vreme ne găseam din nou amândoi în aceași încăpere, atât de dureros de aproape, fusesem totuși conștientă de prezența lui în fiecare moment, știusem tot timpul unde era, cum se mișca, ce gesturi folosea, reușisem de câteva ori chiar să-I surprind și surâsul, ca și cum numai pe el l-aș fi avut în fața ochilor.”

  Situația socio-familală nu le permite explorarea sentimentelor care îi acaparează și forțați de împrejurări să se distanțeze fizic, relația lor se învăluie într-o mantie groasă de dor și patimă, pe care se văd nevoiți să o poarte în tăcere.

  Doi ani mai târziu, la un concert susținut de orchestra Filarmonicii de la Viena, aflată în turneu la București, cei doi se reîntâlnesc întâmplător, activându-și involuntar sentimentele și frustrările unei aventuri pasionale dar pe fugă, trăită într-o noapte de septembrie 1937, într-un tren cu destinația Berlin-București.

“Apariția lui neașteptată m-a lovit cu putere în piept. După mai bine de doi ani, Heinrich se afla iarăși la doi pași de mine, atât de drept și de frumos, încât aproape că mi s-a tăiat răsuflarea. Era același Heinrich după care trupul meu tânjea dureros și a cărui voce o auzeam noaptea, în toate visele, dar însoțit de altă femeie.”

  Conform Pactului Molotov–Ribbentrop din 23 august 1939, Germania și Uniunea Sovietică, aflate în conflict, au divizat și anexat teritoriile vecinilor lor europeni, motiv pentru care România se afla într-o stare de alertă și incertitudine legată de implicarea sa în iminentul război.

  În calitate de ofițer superior al Misiunii militare germane din România și având acces la structurile înalte alte conducerii, Heinrich se încadrează în tipologia individului de la care, folosind pârghia potrivită, se pot obține informații vitale, capabile să schimbe cursul deciziilor importante în ceea ce privește strategia de luptă a României, în perioada dificilă ce se preconiza.

  Măcinată de dor și vinovăție și forțată de împrejurări să furnizeze informații de natură tactică și politică către structurile de spionaj autohton, Lulli reia legătura cu Heinrich, sub semnul unei tulburătoare și pasionale aventuri, care pare de la început sortită eșecului.

“Totuși, în pofida gândurilor acelea, simțeam cum parcă fierbeam de dorul lui și îl doream cu tot sufletul, zbuciumată și cuprinsă de înfrigurare, geloasă pe femeia de lângă el, pe mama copilului lui, pe toate femeile din trecutul și viitorul lui, pe toate cele cu care se culcase și cu care avea să se culce. Și am hotărât că nu mă voi îndrăgosti niciodată indiferent. Ce moment profetic s-a dovedit de fapt a fi! Cine să fi crezut vreodată că tocmai eu să fiu femeia unei singuri iubiri?”

  Războiul schimbă cursul evenimentelor. Autoarea are o capacitate incomensurabilă de a ne transpune printre ruinele unor orașe cândva pline de viață, care ascund povești de dragoste și trădare, spionaj și lașitate, pasiune și moarte și a ne purta pe calea eșecului, a decăderii morale și a neputinței.

  Ne poartă printre personaje cu influență, în lumi pline de opulență și belșug, doar pentru a ne coborî ulterior, în puțurile mizerabile ale disperării, create de un război care distruge tot în jur și pare că refuză să se termine.

  Căsătoriți și așteptând un copil, anul 1944 îi regăsește pe cei doi îndrăgostiți în pragul declinului. Riscurile la care Heinrich se expune pe câmpul de luptă, teama crescândă pe care Lulli o trăiește la gândul că soțul ei ar putea muri în orice moment când este departe de ea, presiunile socio-politice la care ea este supusă pentru a furniza informații, frica constantă de a nu-și putea proteja pruncului nenăscut, bombardamentele sau amenințarea tacită de a fi închiși în lagăre de concentrare, escaladează cu fiecare pagină. Singura constantă din haosul creat în jurul lor, rămâne iubirea.

-Nu mă întrerupe, te rog, pentru că nu se știe dacă voi mai fi vreodată suficient de beat încât să-ți spun toate astea…. Așadar, Lulli… În seara aceea când ai venit la mine, mai frumoasă și mai ademenitoare ca oricând, am știut imediat că ceva nu era în regulă. Chit ca, de fapt, puțin îmi păsa ce anume… Îți jur că nu mi-a păsat nicio clipă. Și nu doar atât. Tristul adevăr e altul. Și dacă aș fi știut că, să zicem, planul tău ar fi fost să mă tranșezi noaptea în somn, tot nu ar fi contat pentru mine. […] Așa că, să fac pe prostul chiar n-a fost mare lucru, a continuat însă el, liniștit. Nici atunci, nici în restul nopții, nici a doua zi dimineață, nici după aceea, când deja știam perfect ce aveai tu de gând, și nici măcar mai târziu, când îmi umblai prin buzunare și hârtii și erai doar cu ochii după mine, să vezi tot timpul ce fac, și când nu numai că mi-ai pus mie viața în primejdie, dar ai pus-o și pe a ta, mult, mult mai prețioasă pentru mine decât a mea proprie.[…] Așadar, Lulli, te-aș ruga insistent să nu-mi vorbești tu mie de egoism, pentru că tu habar n-ai cum e să iubești pe cineva cu toată ființa ta și să nu știi niciodată dacă și ea te iubește înapoi sau numai se preface.

  Toamna anului 1944 aduce în prim plan o Românie invadată de ruși și o Germanie aflată la capătul puterilor. Heinrich părăsește România în vara lui 1944 pentru a ataca frontul de Vest, lăsând în urmă o soție pentru care ar fi sacrificat orice, chiar și propria țară.

  După încheierea războiul în Europa, care a culminat cu capitularea necondiționată a Germaniei  la 8 mai 1945 și ulterior capturarea Berlinului de către trupele sovietice, martie 1946 ne aduce în prim plan o rămăsiță din fosta Lulli, în prezent mamă a unui băiețel și refugiată în Berlinul ocupat, locuind într-un fost internat din sectorul britanic.

  Doi ani au trecut de la ultima îmbrățișare. Doi ani apăsători plini de lipsuri, abuzuri, boli și frici, dar agățați pe fundal de speranța revederii. Să fie oare acesta sfârșitul poveștii de dragoste dintre Heinrich și Lulli? Să pună războiul capăt unei povești de iubire adevărată doar prin puterea lui de a distruge tot ce îi stă în cale?

   O poveste de dragoste ce își înghite romantismul în stomacul unui context socio-politic sumbru și aparent lipsit de sens. Un roman cu valențe puternice, extrem de bine documentat și cu o capacitate mare de transpunere în vremuri de mult apuse. Un stil care își menține pe alocuri o doză de sarcasm și ironie, tocmai pentru a îndulci cât de puțin, ororile unui război care le strivește destinele în picioare.

Carte disponibilă pe site-ul Hyperliteratura

Autori români

Între două fronturi de Oana David – Editura Hyperliteratura – recenzie