Până la sfârșitul timpului, de Raluca Alina Iorga – recenzie

Până la sfârșitul timpului

Raluca Alina Iorga

Editura Smart Publishing

Număr pagini: 646

   O carte cu valoare. O lecție pură de istorie. Raluca Alina Iorga îmbracă cu stil și rafinament o bucățică din istoria românilor prezentându-ne o poveste accesibilă tuturor cititorilor. O poveste istorică romanțată, o poveste de dragoste pe care o veți citi cu ușurință, dar veți învăța și istorie fără să vă dați seama.

    Din cititorul fără cuvinte ajungi spectatorul mult în fața unei lecții de istorie. Mută am rămas şi eu în față cărții. Cuvintele mele sper să nu întineze și să-i minimalizeze valoarea.

   Mitul contelui Dracula este distrus. Ni se arată adevărul despre Vlad Țepeș, acel Vlad cu temerile lui, profunzimile, visurile, bătăliile, trădările prietenilor, fraților, patriotul, iubitul, soțul, tatăl, lumina și întunericul din sufleul lui. Unele dintre atrocitățile care i s-au pus în cârcă vor fi demontate.

O carte – poveste impresionantă pe care am trăit-o la maxim.

   Raluca Alina Iorga fascinată de un personaj istoric a creat o poveste impresionantă. La fel ca și mine cititorul, autoarea devine parte din carte și ne spune povestea. Ea fiind acel x fără de care nu s-ar putea rezolva ecuația.

   Asistăm la evenimente istorice pe care probabil nu le-am reținut în timpul școlii, dar acum devin extrem de importante pentru cultura noastră. Nu sunt evenimente fictive, ci se bazează pe o documentare constantă care a durat timp de trei ani, luând la puricat cărțile scrise de cei mai mari istorici în domeniu. Raluca a adunat informații, a scris notițe, a pus cap la cap veridicităţi, a strâns totul precum o furnicuță, fiind o cercetare amănunțită.

    Pe baza datelor și-a pus imaginația la bătaie și a creat dialoguri veridice şi inteligente, ca și cum ar fi fost reale, ca și cum chiar acele cuvinte le-ar fi spus Vlad sau Ștefan cel Mare. Credeți-mă, chiar zici că a fost acolo în preajma lor și și-a luat notițe.

   Pentru mine cartea a avut o conotație aparte, pentru că anul trecut am vizitat Sighișoara, m-am cazat chiar în cetate și având în vedere că acţiunea din primele capitole se petrece în acest fascinant oraș, mai exact în cetatea Sighișoara, m-am identificat cu personajul feminin și am fost eu cea care am devenit parte din poveste.

    Eram eu cutreierând străduțele pietruite ale cetății, bucurându-mă de muzica medievală care răsuna din diferite colțuri, trecând pe lângă actorii îmbrăcați în stil medieval, dar care păreau desprinşi din alt timp, și eram eu cea care am ajuns în fața pasajului scărilor.

    Le-am urcat ca și cum ceva mă atrăgea, ca și cum știam că acolo sus ceva se va întâmpla, ca și cum mă aștepta cineva. Parcă aveam o misiune. Și, da, am ajuns sus, în semiîntuneric, privind în zare și atunci am simțit o mână pe umărul meu. Când m-am întors am privit în doi ochi verzi, trişti, ireali, și l-am văzut pe el, domnitorul Țării Românești, Vlad Dracul. Nu își găsea liniștea și eram singura care îl puteam ajuta. La gâtul lui atârna faimosul medalion al dragonului, pe care mi l-a dat să mă protejeze de tot ceea ce este ascuns, de spiritele care stau la pândă şi să mă ajute să-l salvez. Aveam o misiune.

    Tot pe mine m-am văzut atunci când am coborât din pasajul scărilor și totul era diferit. Eram urmărită, hăituită și oriunde îmi întorceam privirea dădeam de alte priviri ale unor ochi roșii. Știam cine sunt: spiritele care voia ceva de la mine. Alergam ca o nebună pe străduţele pietruite, speriată, până când am căzut, și un bărbat a ajuns lângă mine să mă ajute să mă ridic, întinzându-mi mâna. Atunci am văzut aceeași mâna înmănușată, cu mănușă neagră, cu același inel cu piatră roșie, mâna spiritelor. Mă urmăreau, nu mă lăsau să îmi îndeplinesc misiunea, ştiam după spusele lui Vlad că majoritatea oamenilor nu vor mai fi ceea ce par a fi, în ei se ascund umbrele, unii sunt măşti, şi că nu voi mai putea avea încredere în nimeni, iar atunci când îl voi întâlni pe cel sau cea în care să mă încred, voi şti. Voi avea puterea să mă uit în ochii oamenilor şi voi vedea ce se ascunde în sufletul lor.Toţi vor dori  medalionul, dar trebuie să îl dau numai celui în care voi avea încredere,

    Cam așa începe povestea, dar scrisă cu slovele autoarei, care se schimbă la un moment dat pentru că așa cum v-am spus, ca și mine, personajul de început devine invizibil și asistă neputincios (ă) la toate evenimentele, temerile, intrigile, trădările, bătăliile domnitorului Țării Românești.

    Asistăm la povestea de dragoste al lui Vlad, și probabil aici mulți veți avea o mică surpriză. Chiar și faţă de Ștefan cel Mare veți avea o surpriză, prietenul cel mai bun al lui Vlad Țepeș. Asistăm la evenimente istorice importante. Dar…nu luați în derâdere sau ca pe o fantasmagorie, pentru că, mă repet, totul este bine documentat, nimic nu este aruncat la întâmplare, de amorul artei sau de dragul fanteziei. Fiecare an al domniei ne este prezentat cu evenimentele care au avut loc, dar nu ca pe o documentare, ci frumos aranjate să te prindă, să înțelegi, cu dialogurile aferente. Aflăm despre puterea imperiului otoman, despre intrigile și trădările care au loc între domnitori, despre cum poate fi suprimat sau ocupat un tron, încredere și neîncredere, iar cireaşa de pe tort este povestea de dragoste dintre Ana și Vlad.

    Titlul cărții ,,Până la sfârşitul timpului’’ este dat de povestea fascinantă, curată și profundă dintre Ana și Vlad Țepeș. Ana, singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat, viața și sufletul lui. Femeia care își găsește sfârşitul tragic, aruncându-se în gol de pe zidul cetății Poenari. S-a sinucis sau a fost ucisă? Veți afla adevărul citind cartea. Din acel moment Vlad nu mai este Vlad, rațiunea vieţii lui dispăruse, mai rămăsese numai dragostea față de țara lui, dar nu se compara cu puritatea și iubirea pentru Ana şi nici cu iubirea ei pentru el. Ei vor fi împreună, cândva, până la sfârșitul timpului, indiferent de spațiu.

    Raluca Iorga scrie elegant, fluid, dar atât de diafan încât pare că penelul unei zâne se află în mâinile ei. Simți ușurința cu care scrie, pentru că o transmite. Nu, nu este o prostie ceea ce scriu, sau poate așa o să pară pentru unii, dar asta este senzația. Nu te chinui cu cititul, totul este fluid. Și apropo de nebunii, dacă până acum chiar ați crezut că sunt puțin dusă pe câmpii cu chestia aia că m-am transpus, vă mai dau un motiv să spuneți: ,,femeia are ceva la mansardă’’. Dar este în regulă, așa că…..la atac oștenii mei, duc nebunia până la capăt.

   Deci…pe tot parcursul lecturii am simțit miros de brad și trandafiri, același miros pe care l-a simțit personajul narativ atunci când era în preajma unor evenimente, atunci când a călătorit în timp și a devenit spectatorul mut, ca şi mine de altfel.

   Probabil vor fi cititori care vor spune, după primele 60 de pagini, că este o poveste comună. Ce mare brânză… nu s-a mai văzut ca o fătucă să își imagineze că se privește în oglindă și călătorește în nu știu ce perioadă din trecut? Așa, și? Această debutantă își imaginează și ea o poveste cu un personaj important istoric din trecut și ce poate să facă? Va fi o treabă simplă, îl agață pe tip, întoarce cumva niște evenimente, o alergă niște chestii, și duce cititorul în zona fantasy. Interesant, dar nu magnific.

   Dar vă veți înșela amarnic, pentru că după cele 60 de pagini, povestea se schimbă, nu mai este vorba de nimic fantasy, de nicio tipă care se crede iubita lui Dracula, ci este istorie pură. Istoria noastră, a poporului român, adevărat, îmbrăcată într-o poveste care să vă atragă. Nu este numai o înșiruire de date și evenimente, ci sunt toate puse în așa fel încât să devină fascinant chiar și pentru cei necunoscători sau neinteresați, iar narațiunea se schimbă de la persoana I, devenind narațiune la persoana a-III-a. Din povestea care se presupune ca ar fi a autoarei, devine povestea noastră a tuturor!

   Deși orișicine creează o lucrare scrisă poate fi numit un scriitor, termenul este de obicei rezervat celor care scriu creativ, profesional. Scriitorii înzestrați sunt adepții folosirii limbajului pentru a portretiza idei și imagini, indiferent dacă e vorba de ficțiune sau non-ficțiune.  – conform Wikipedia

   Și eu aș mai adaugă următoarele: în concepția mea – scriitorul este acel autor de opere literare care are la bază o documentare temeinică atunci când vrea să scrie o poveste, indiferent de gen, un bagaj de cultură literar în spate și un talent nativ pentru scriere creativă. Fluiditate în expunere, frazare excelentă, senzația de veridic, dialoguri inteligente, în concluzie – un pachet.

     Raluca Alina Iorga, având în vedere cele expuse mai sus, pentru mine tu ești un scriitor cu un debut fulminat și te aștept cu alte opere la fel de valoroase ca și ,,Până la sfârșitul timpului’’.

   O călătorie în timp, o iubire adevărată, un adevăr nespus! Spectator mut, cititor mut, poveste fascinantă și un scriitor valoros. Respect!

,,Într-o zi printre miile și miile de minciuni, cineva va scrie adevărul despre mine.’’

Acel cineva a fost găsit, Vladule. Este Raluca Alina Iorga şi a scris adevărul, în anul 2018, despre Vlad Dracul – Tepeş – Basarab – prinţul Valahiei – domnitorul Tarii Româneşti. Am zis!!!!

Autori români

Recenzii cărţi

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti