Sindromul Yarmilla, de Beatrice Seres – LiterPress Publishing – recenzie

Sindromul Yarmilla

Autor: Beatrice Seres

Editura: LiterPress Publishing

Număr pagini: 160

An apariție: 2023

Gen: thriller

  Sindromul Yarmilla este o poveste despre o tânără care, în urma unui incident, dezvoltă sindromul Cotard. Asta o face să creadă că a trecut în neființă și o face să-și piardă moralitatea și emoțiile. Ea încearcă să evadeze din casa familiei pe care o suspectează că ar avea legătură cu propria moarte și fuge în casa unui individ care o folosește drept unealtă în scopuri criminale. Yarmilla Morris este o femeie frivolă, dar foarte populară, întrucât este sora unui solist și imaginea trupei sale.  Mulți încep să o ocolească pentru că reacțiile și atitudinea ei nu sunt ale unei femei normale. O evită, dar în același timp există și o atracție irezistibilă care îi fac să se apropie de ea. Încep să apară și tot felul de crime macabre. unele parcă comandate, altele inexplicabile. Cine se ascunde în spatele crimelor? 

Este o poveste despre natura umană, dar care abordează de asemenea relațiile toxice și dependențele dintre oameni, în toate formele sale.

  Autoarea Beatrice Seres a reușit să mă surprindă cu o poveste dramatică, impresionantă și destul de complexă, care reflectă latura întunecată a naturii umane. Mi-a transmis o serie de sentimente învălmășite și m-a ținut în tensiune până la final. A creionat niște personaje controversate, imorale, toxice, dominate de plăcerea de a ucide și motivate de dorințe ascunse. De altfel, aproape toate personajele, cu mici excepții, au un caracter dual, fiind marcate de propriile greșeli. La un moment dat, nu mai știam sigur cine spune adevărul și cine nu, simțeam că nu mai pot avea încredere în nimeni.

,,Sindromul Yarmilla” a reprezentat pentru mine una dintre cele mai inedite experiențe în materie de lectură. Mi-a dat fiori pe șira spinării încă de la primele fraze. Subiectul în sine mi s-a părut foarte dificil, atât în ceea ce privește modul de abordare, cât și modul de redare pe hârtie. Nu am mai citit până acum o carte în care personajul principal dezvoltă sindromul Cotard (o tulburare mentală foarte rară în care oamenii trăiesc cu o convingere delirantă că sunt morți sau sunt în stare de putrefacție, sau și-au pierdut sângele sau organele interne). Nici măcar nu știam că există o asemenea afecțiune îngrozitoare.

  Mi-a plăcut mult ideea cărții, ritmul alert al poveștii și intriga, dar mi-a fost imposibil să empatizez cu Yarmilla, în ciuda bolii de care suferă. Asta pentru că am văzut-o cum se comporta cu cei din jur înainte să dezvolte sindromul Cotard. Caracterul ei dezagerabil m-a determinat să simt față de ea o senzație de recul. Am încercat să nu o blamez, să nu-i judec caracterul instabil, dar nu am avut cum să nu-i observ minusurile.

  În ciuda unui chip angelic, copilăresc, care nu se potrivește cu vârsta sa de douăzeci şi nouă de ani, şi a popularității câştigate ca imagine a trupei  fratelui ei, Petir, Yarmilla este o femeie frivolă, egoistă, insensibilă și superficială. M-a șocat comportamentul pe care l-a avut la propria ei nuntă, atunci când l-a lăsat pe mire pentru René Arcand, misteriosul ei prieten, găsind amuzantă reacția invitaților și făcându-i plăcere ,,să primească această atenţie maximă ce cădea asupra ei ca niciodată înainte”. De asemenea, am găsit intolerabil modul în care a reacționat la aflarea veștii că Anze, bărbatul de care s-a despărțit imediat după nuntă, a murit în urma unui accident. Nici măcar nu și-a dat seama că a avut o parte de vină, fiind incapabilă să aibă vreo emoție, să înțeleagă exact ce a simțit Anze când s-a suit în maşină şi a intrat în acel zid.

,,- Serios? întreabă ea inoportun. E mort?

  Fratele ei îşi înăbuşe câteva suspine înfundate la gândul apăsător că bunul său prieten a sfârșit într-un mod atât de tragic.

  – Mie mi s-a părut destul de bine când am plecat, se explică Yarmilla cu o oarecare răceală amestecată cu surprindere.

  – Cât de meschină poți fi? o acuză furios Petir, ştergându-şi un obraz cu antebrațul în timp ce se ridică în dreptul ei.

  – Nu m-aş fi gândit că e chiar atât de slab, spune ea ținând în continuare cu o mână de prosop.

  – Dar te-ai fi gândit că a fost doar cu trei ani mai mare decât frate-tu ăla mic şi a crezut fiecare minciună cu care l-ai îmbrobodit?

  – Mi-a păsat de Anze, spune ea spășită, dar neconvingătoare. Nu văd care e vina mea. De ce n-ai mers să stai cu el azi noapte dacă i-ai fost așa un prieten bun?”

  În schimb, mi s-a părut foarte interesant procesul psiholgic, modul în care autoarea a descris extrem de realist stările acestui personaj principal controversat, a cărui minte se zdruncină după ce dezvoltă sindromul Cotard.

  Yarmilla Morris nu mai era nimic din ceea ce defineşte o fiinţă vie. A reușit să păstreze reflexe care mimează funcțiile celor care trăiesc. Îi era teribil de greu să se acomodeze cu calitatea pe care trebuia să o îndeplinească de față cu restul oamenilor. Era ca şi cum fiecare trăsătură şi toate abilitățile care o defineau ca ființă umană se deterioraseră, lăsându-i împovorătoarea misiune de a le mima. Identitatea ei parcă s-a dizolvat odată cu dobândirea convingerii sale că era moartă. Se afla în punctul deconectării emoționale de fiecare din acele lucruri pe care le iubea sau le ura. Își nega categoric şi cu încăpățânare trăirile interioare. I se părea incredibil de nenatural că frații și cumnata ei încă i se adresau de parcă ar fi fost vie și refuzau să îi dea un loc de veci şi o opreau mereu când se strecura să îşi sape unul.

,,Este ca şi cum Yarmilla s-ar uita la o persoană diferită. Oglinda devine, din ce în ce mai des, un cadru simplu în care o femeie stă inexpresivă, făcând uneori fețe ciudate. Nu putea să fie ea. Ea deja murise, doar că nimeni nu îşi dăduse încă seama de asta. Ceea ce reflectă oglinda aceea nu poate să fie altceva decât o carapace, o simplă coajă. Dar esența sa, aceea prin care se defineşte orice ființă umană, numită spirit sau suflet, a dispărut.”

  După un timp, Yarmillei i se tăie accesul la uşi şi geamuri aşa că nu mai are încotro decât să renunţe la escapadele sale, înţelegând în cele din urmă că trebuie să acţioneze cu răbdare şi tact. Trebuie să facă ceva să scape de cei trei, care se încăpățânează să se comporte cu ea de parcă ar fi încă în viaţă. Nu i se pare o idee rea să le facă pe plac, să încerce să se comporte exact ca înainte, să joace rolul vieții prin manifestări în care nu se regăsește, până va reuși să scape definitiv din casă. Iar pentru asta, se vede nevoită să găsească o persoană din afară care să o ajute. Însă ea intră în colimatoriul unui individ care vrea să o folosească drept unealtă în scopuri criminale. E păpușarul perfect, o minte în toate felurile posibile și o dezumanizează. Oare îi va reuși planurile? Yarmilla are vreo legătură cu crimele macabre care încep să apară? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

,, Poți cântari în ce măsură ești rea și în ce măsură ești bună? Binele și răul sunt relative pentru că se mulează după situații.”

Carte disponibilă pe site-ul Literpress.ro

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , bookzone şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți

Sindromul Yarmilla de Beatrice Seres – LiterPress Publishing – recenzie