Puiul de cuc – Camilla Läckberg – Editura Trei fragment

Titlu original: Gökungen

Limba originală: suedeză

Traducere: Cristina Ekholm

Nr. pagini: 456

Colecția Fiction Connection Crime

Editura Trei

Un nou volum fascinant din seria Fjällbacka, foarte dens și incitant. – ALLAS

  Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge până în prezent.

   Seria Fjällbacka este caldă și umană în comparație cu tușele întunecate și crimele sălbatice. Erica Falk este o eroină pe măsura Annikăi Bengtzon, a lui Martin Beck sau Kurt Wallander.  – HELSINGBORGS DAGBLAD

  Läckberg are un simț de observație deosebit și o pasiune pentru stări sufletești, personaje, dialog, detalii și intrigă captivantă care au făcut-o Regina genului crime. Și confirmă 100%. Iar noua ei carte, Puiul de cuc, din seria Fjällbacka, nu este o excepție. – BTJ

  Camilla Läckberg face portretul încă unui sistem patriarhal, folosind ca fundal asocieri cu Academia suedeză, lumea culturală și abuzuri trecute sub tăcere (…) Puiul de cuc este sângeros și înspăimântător, te fascinează fără încetare (…) Categoric una dintre cele mai bune cărți ale lui Läckberg și, deși sinistră, poate e și una dintre cele mai răutăcioase/ amuzante cărți de suspans. – SKÅNSKA DAGBL ADET

   E clar că Läckberg s-a distrat de minune când s-a întors în Fjällbacka. Ca autor, s-a dezvoltat mult în cele aproape două decenii care au trecut de la debutul ei și face deja parte din istoria genului crime suedez. – T VEDESTRANDSPOSTEN

  Läckberg are un stil narativ impecabil, o energie care te împinge să citești mai departe. Și nu în ultimul rând, cititorul ajunge să țină la personajele ei, și la cele care apar cu regularitate, și la cele pe care le întâlnește de la carte la carte. – ADRESSEAVISEN

  CAMILLA LÄCKBERG a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, primul volum al seriei Fjällbacka, care a fost primit cu entuziasm de critici și i-a adus în scurt timp un număr imens de cititori. Consacrarea sa ca autoare de bestsellere a venit odată cu cel de-al treilea roman al seriei, Cioplitorul în piatră, nominalizat pentru „Cel mai bun roman crime al anului“ de Swedish Crime Writers’ Academy. Läckberg este unul dintre cei mai citiți autori suedezi, cu cărți vândute în 35 de milioane de exemplare în peste 60 de țări. A scris 11 volume din seria bestseller internațional Fjällbacka, și două romane din seria Faye Adelheim. La Editura Trei, au mai apărut Prințesa ghețurilor, Predicatorul, Cioplitorul în piatră, Piază rea, Copilul german, Sirena, Paznicul farului, Făuritoarea de îngeri, Îmblânzitorul de lei și Vrăjitoarea (în seria Fjällbacka), precum și Colivia de aur și Aripi de argint (seria Faye Adelheim) și Cutia și Cult, scrise împreună cu Henrik Fexeus.

  FRAGMENT

Puiul de cuc – Camilla Läckberg 

Pozele erau împrăștiate pe patul din camera din hotel, iar Erica le atingea cu grijă, pentru că erau foarte fragile și știa cât de importante erau pentru Birgitta. Parcă primise un dar. Un dar frumos și unic. 

Bineînțeles că o văzuse pe Lola în poza lui Rolf și fusese ceva minunat și intim, dar acum era parcă mai mult. Pozele astea erau ca o poveste. Instantanee dintr-o realitate în culori estompate. Un timp trecut care acum își arunca umbra în viitor. 

Erica se uită cu grijă la ele. Lola cu Monica. Lola cu Pytte bebeluș. Lola în barul care trebuie să fi fost locul 

ei de muncă. O poză în aer liber unde două drag queens o îmbrățișau pe Lola în fața unui bar. Păreau fericite și Erica trecu cu degetul peste fețele lor. Era barul unde lucrase Lola. Numele se vedea în fundal: Alexas. Erica notă numele în agenda ei și îl sublinie. 

Pusese deoparte fotografia care o fascinase cel mai mult. Și se uită iar la ea. Era ceva special la fotografia asta. Emana dragoste, era altfel decât pozele cu Lola și Monica. Perechea din poză nu se vedea bine, ca și cum era în mișcare. Lola era cu un bărbat, iar ea părea că se simte în siguranță în brațele lui. Avea fața înspre camera de fotografiat și se putea observa că era îndrăgostită și fericită. Dar era imposibil să vadă cine era bărbatul, i se zărea vag doar spatele. 

Erica oftă și puse fotografia pe pat. Îi trimise un mesaj Lenorei. După un sfert de oră, primi și răspunsul. Prin cunoștințele Lenorei, primise numele și adresa unei colege a Lolei de la clubul Alexas. 

Stătea să plouă și lumea mergea grăbit pe Kungsgatan. Adresa pe care o primise era la cinci minute distanță. Începu să plouă exact în momentul în care ajunse și intră repede în scară. 

Apartamentul era deasupra unui restaurant thailandez și se auzea prin pereți murmurul clienților. Blocul era vechi și îi trebuia o renovare totală. Și curățenia lăsa de dorit, iar Erica se strâmbă la mirosul de urină din scara blocului. I se întoarse stomacul pe dos și înghiți în sec. Acum măcar știa de ce se simțea tot timpul rău. Dar aceste gânduri nu-și aveau rostul. 

La etajul unu, pe ușa din dreapta scria Johan Hansson. Deasupra era o etichetă lipită, scrisă cu litere roz, Maggie Vinter Design. Nu era nicio sonerie, iar Erica bătu încet 

la ușă. Nu sesiză nicio mișcare înăuntru și bătu mai tare, iar într-un târziu auzi niște pași grăbiți și ușa se deschise. Privirea Ericăi se ridică încet. Cel care-i deschisese era înalt, avea aproape doi metri. 

— Erica? Lenora m-a anunțat că vii. Dar bineînțeles că a omis să-mi spună cât de frumoasă ești! Mai frumoasă ca în fotografie! Fotografia aia din revista Amelia nu te-a avantajat, aia care te-a machiat ar trebui să fie dată afară. 

— Eeee! 

Erica se înroși. 

— Apropo, eu sunt Johan, zise el întinzând mâna cu unghii roz. Când am auzit că o să mă viziteze o autoare cunoscută, a trebuit să mă transform rapid în Maggie Vinter. 

Johan avea o salopetă din mătase verde-smarald cu pantaloni largi și curea la mijloc. Cădea frumos peste pieptul format dintr-un sutien cu mult burete, cu decolteu discret, iar Erica simți brusc dorința de a-și cumpăra și ea o salopetă ca aia. 

— Intră, intră, iubito! 

Erica îl urmă curioasă. După ce avusese un șoc în scara blocului, aici parcă nimerise într-o cutie cu bomboane de ciocolată și se simțea pur și simplu fericită. 

Era un apartament îmbietor, cu multă personalitate, și peste tot erau materiale minunate și cutii cu nasturi. Altfel, apartamentul era aerisit și luminos, cu o tentă nordică, cu mobilă clasică valoroasă pe care o recunoscu imediat din căutările ei pe site-ul de licitații Bukowskis. 

— Ce coși? întrebă Erica fascinată de un material cu paiete roz. 

— Haine de scenă. Eurovision. Tot felul de show-uri. Videoclipuri muzicale. Tot ce nu merge pe principiul 

less is more. La început, făceam doar pentru spectacolele mele, dar apoi s-a răspândit vestea despre creațiile mele. Vrei ceva strălucitor, care să te scoată în evidență, atunci vii la Maggie Vinter Design. 

— Minunat! exclamă Erica mângâind un șal cu pene. 

Hainele ei erau negre, albe și bej, dar asta nu o împiedica să fie îndrăgostită de roz și de sclipici. 

— Stai jos, iubito, stai jos! 

Johan făcu semn către un fotoliu alb, de pe care luă o bucată de material verde fosforescent. Se așeză în fața ei și îi întinse o cutie cu bomboane. 

— Ciocolată neagră. O bucățică pe zi ține pofta de dulce departe și nici nu se pune pe șolduri. După ce treci de 70 de ani, nu prea poți să-ți mai faci toate poftele, dacă vrei să-ți păstrezi silueta. 

O privi pe Erica din cap până în picioare. 

— Totdeauna te îmbraci așa groaznic? Fetițo, ai o siluetă frumoasă pe care e păcat să o ascunzi în felul ăsta care nu te avantajează deloc. 

Erica se uită la cum era îmbrăcată și-și dădu seama că nu poate să protesteze. Își luase cu ea lucruri comode, fără să țină cont de aspectele estetice. Acum scosese din bagaj o pereche de pantaloni scămoșați negri, care, de fapt, fuseseră pantalonii ei de gravidă. Nimic nu era mai comod decât pantaloni cu elastic, mai ales acum, când se îngrășase puțin. Și când îi împachetase nu știuse dacă se potrivesc sau nu. Nici bluza nu era într-o stare mai bună. Era o bluză de la H&M, dintr-un material sintetic, pe care o spălase de cam multe ori. Mai atârna câte o ață pe ici, pe colo și începuse să se rărească pe la mâneci. 

Johan avea dreptate. Ar trebui să-și cumpere haine noi. Încă mai avea haine cumpărate prin anii 1990. 

Iar Patrik era și mai rău. Avea un tricou de la turneul Scorpions Wind of Change, pe care refuza să-l arunce, deși era mâncat de molii. 

— Cum ai cunoscut-o pe Lola? întrebă Erica ascunzându-și mânecile destrămate sub masă. 

Johan se lumină la față și dură o clipă până să răspundă. Erica îl lăsă să se gândească; avea impresia că făcea o călătorie în timp. Și asta era exact ce voia ea să facă. 

— Am lucrat împreună de multe ori la barul de la clubul Alexas, zise Johan într-un final. Ne plăcea să lucrăm împreună și de multe ori ne potriveam turele. Lola era cea mai bună colegă. Venea mereu la timp, își făcea treaba, nu dădea băutură la prieteni fără bani și niciodată nu se îmbăta când era la lucru. La Alexas au mai fost cazuri de-astea de-a lungul timpului. Dar Lola a fost minunată. Și mai era și veselă mereu. Cred că asta îmi amintesc cel mai mult despre Lola. Dragostea ei de viață. Și agendele ei albastre în care scria în fiecare zi.

— Agende albastre? 

— Da, mereu avea la ea o agendă albastră în care scria în toate pauzele de la serviciu. A scris câteva agende din astea de-a lungul anilor în care am lucrat împreună. 

— Ce scria? 

Era prima dată când auzea despre aceste agende albastre. 

— Lola visa să fie scriitoare, dar nu am citit niciodată ce a scris. Nimeni nu a citit. 

— Știi cumva dacă a trimis ceva vreodată? La vreo editură? 

Johan culese o scamă invizibilă de pe pantaloni. Luă apoi o bomboană de ciocolată și mușcă din ea. 

— Nu cred. Zicea că trebuie să termine tot.

— Și n-ai idee despre ce scria? 

Johan dădu din mâinile cu manichiură perfectă. 

— O întrebam mereu. Chiar o mai și tachinam cu scrisul ăsta permanent al ei. Dar ea doar zâmbea. Ca un sfinx. 

— Vă întâlneați și în timpul liber? 

Râsetele mesenilor din restaurantul de dedesubt parcă intrau prin pereți. Johan bătu nervos din picior și râsetele se estompară imediat. 

— Era liniște când aveam dedesubt magazinul cu accesorii de croitorie, zise el nervos uitându-se la Erica. Da, ne întâlneam destul de des și în timpul liber, dar Lola avea gașca ei. Erau nedespărțiți. 

— Rolf și gașca? 

Johan încuviință. 

— Era o gașcă cu oameni care parcă nu se potriveau. Dar, din câte am înțeles de la Lola, îi apropia dragostea pentru literatură. 

— Cum era pe vremea aia? Erau multe locuri unde puteai să te întâlnești ca… 

Erica ezită, neștiind ce cuvânt să folosească pentru a nu face vreo gafă. Nu avea cunoștințe în domeniul ăsta și nu voia să pară că e neîndemânatică și plină de prejudecăți. 

Dar Johan zâmbi. 

— Ca persoană LGBT? Sau vrei să spui doar transsexuali ca Lola? Mă rog. E mare noroc că s-au mai schimbat lucrurile de atunci. După tot ce i s-a întâmplat Lolei, am devenit activ în federația pentru persoanele LGBT și chiar dacă eu sunt doar un bărbat homosexual căruia îi place să se îmbrace în haine de femeie, am fost implicat și în problemele transsexualilor, pentru Lola. Dar, ca să înțelegi ceva, ar trebui să încep dinainte de anii 1980.